(vointa multimii dicteaza)
Tariceanu incearca in ultimul moment sa-si construiasca o noua imagine. L-am auzit ieri propunandu-i doctorului Raed Arafat postul de subsecretar de stat la Ministerul Sanatatii. Iata ca politica smulge un om de valoare aflat in locul care i se potriveste manusa ca sa… chiar asa, ca sa ce?
Data nasterii: 24 mai 1964
Pregatire profesionala: Medic Specialist ATI
Functia detinuta: Medic Coordonator UPU / SMURD
Colaborarea cu SMURD:
Ca voluntar: 1990 - 1998
Ca angajat permanent: din 1998
Proiecte de viitor: Ameliorarea asistentei medicale de urgenta si ridicarea nivelului SMURD - ului in judetul Mures si in alte zone ale tarii
Imi amintesc franturi din povestea acestui om. Imi amintesc ca a intrat intr-un birou de om scortos si a spus: "Vreau sa revolutionez serviciul de Salvare din Bucuresti, sa-l fac mai bun.". Functionarul scortos l-a dat pe usa afara. Omul s-a dus atunci unde a fost primit. Ce a facut… se poate observa cu ochiul liber. Dl. Tariceanu, daca gasiti pentru fiecare minister oameni ca domnul Raed Arafat… poate ca ar iesi un guvern Tariceanu III de mare exceptie. Desigur, ar trebui ca domnia voastra sa fiti un Raed Arafat la randul domniei voastre. Poate ar trebui infiintat un departament la ministerul muncii care sa pandeasca studentii prin universitati si sa-i racoleze pentru serviciu public pe cei mai buni, un departament care sa nu fie influentat de schimbarile politicii de moment. Dar acum, lasati-l pe domnul Arafat acolo unde este, in capul listei SMURD, ca sta bine acolo.
Si ce mai spune si face domnul Tariceanu?
Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ieri, la Targu Mures, ca sistemul de protectie sociala este extrem de pagubos, deoarece ii face pe unii sa stea acasa fara sa munceasca, beneficiind doar de venitul minim garantat, transmite corespondentul NewsIn.
Pentru cine anume este pagubos acest sistem, domnule Tariceanu? Pentru bugetul Romaniei? Hai sa reinviem trecutul si sa reinfiintam si vechile procedee. Oamenii neangajati sa fie arestati si trimiti la munca fortata, sa sape cu lopata canale prin Dunare. Ma gandesc ca de Guvernul Romaniei tine acea dezvoltare pe termen lung a pietei de munca, dezvoltare care sa faca rentabila munca. Din punctul meu de vedere ganditi exact pe dos. In loc sa stabileasca o conjunctura favorabila din care sa apara locuri de munca atractive, cum actioneaza in mod normal un executiv cumsecade, Guvernul Romaniei se gandeste ca le "da" prea multi bani la someri si oameni nevoiasi? Dl. prim-ministru Tariceanu s-a mai gandit la o nazbatie, de data aceasta facuta pe spatele PNL. Premierul Tariceanu spera sa aiba succes la europarlamentare avand-o cap de lista pe celebra gimnasta Nadia Comaneci, si nu un politician.
De ce este locul vacant? Pentru ca fostul ministru Mihai Razvan Ungureanu, anuntat cu festivism drept capul listei liberale, s-a retras de cateva saptamani, liderii partidului sustinand ca acesta s-ar putea transfera la PLD. Domnule Tariceanu, Doamna Nadia Comaneci este foarte utila acolo unde este si face bine ce face ea acum. Nu o smulgeti unei activitati utile pentru a face nimic ca europarlamentar. Parlamentul european pentru romani nu este deocamdata decat un exercitiu de functionare.
In alta ordine de idei, si in cu totul alt partid politic, domnul Nicolae Vacaroiu afirma: “Legat de viitorul meu profesional, pot sa va spun ca el depinde si de masura in care partidul va avea nevoie de experienta mea ca politician si economist, de capacitatea tinerilor sau mai putin tinerilor de a mentine PSD la nivelul celui mai important partid politic din Romania”. Domnul presedinte al senatului a comentat situatia PSD cu cuvintele: “acum este un moment mai delicat”. De asemenea a mai precizat ca ar trebuii sa existe o conlucrare intre experienta detinuta de varsta si entuziasmul detinut de tineri. “Ca o echipa sa aiba rezultate bune, si in fotbal, si in politica nu trebuie sa schimbi brusc toata echipa. Schimbarea de generatii se face treptat si cu multa precautie, fiindca nu e suficienta varsta din buletin”, a concluzionat Vacaroiu.
Citind aceste randuri m-a sagetat o noua solutie. Sa i se ia domnului Geoana jucaria posibilitatii de a fi prim-ministru dupa care plange atat si sa i se dea domnului Vacaroiu, desigur, in cazul in care caderea guvernului Tariceanu devine un argument al situatiei. Ramane astfel vacant scaunul de presedinte al senatului care se poate negocia in vederea stabilirii unei coalitii guvernamentale. Toata lumea ar fi astfel fericita, guvernarea posibila… Nu chiar toata lumea, poate nu ar fericit domnul Mircea Geoana, desi poate ar trebui sa multumeasca cu faptul ca ramane in fruntea partidului. Ar fi un compromis acceptat probabil de toate partidele politice. De ce? Pentru ca domnul Nicolae Vacaroiu ne-a obisnuit cu un comportament extrem de echilibrat si, mai ales, profesionist. Un om bun oriunde l-ai pune. As indrazni sa spun ca este singura solutie posibila astfel incat tot acest cosmar politic sa se termine cu bine. Domnul presedinte al PD Emil Boc ar putea vedea in aceasta miscare posibilitatea de a face o opozitie eleganta, opozitie care sa inlature si erodarea cauzata de perioada de guvernare. Cred ca si domnul presedinte Basescu ar aproba o astfel de mutare, dovedind fara drept de apel echidistanta sa fata de viata politica si obtinand un sprijin electoral real de la multi nehotarati. Aceasta solutie poate influenteaza in bine si disensiunile in ceea ce priveste votul uninominal, discutii periclitate de PSD.
Domnilor politicieni… dar ce om politic citeste acest blog?
vineri, august 24, 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu