Am o vecina jurist-consult in cadrul uneia dintre firmele patriei mele. Asa mi-a cazut in mana un sfert de kilogram de hartie innegrita de o imprimanta cu jet de cerneala "juridica". Cu albastru bolduit, titlu: ORDONANTA nr. 20 din 27 ianuarie 1994, republicata, actializata. Ce caractere negre si normale: privind masuri pentru reducerea riscului seismic al constructiilor existente, actualizata pana la data de 7 iulie 2007.
Eu, in general, ma dau cu nasul pe sus, nu ma intereseaza plata intretinerii sau dusul gunoiului, sunt un INTELECTUAL, traiesc ca sa gandesc, atata tot. Nu-mi place sa castig bani, urasca sa trebuiasca sa dau bani. De altfel, NU AM BANI! Da. Eu citesc, scriu, fluier o tema melodica din Giacomo Puccini, Turandot, Nessun dorma, si atunci ma simt bine in supa mea intelectuala. O hartie tiparita in mana mea, din orice spectru al gandirii umane ar fi ea, adica hartia, sau el, dumnealui scrisul ce odihneste pe hartie, va suporta in mod automat riscul unei citiri pe "repede inainte" sau mai "pe indelete". Rar mai gasesc ceva care sa solicite atentia mea... De aceasta data ma distram privind la numeroasle modificari ale legii, de fiecare data publicate in Monitorul Oficial. Tone de hartie consumata pentru ca potentatii vremurilor, de la vremea guvernului lui Nea Nicu Vacaroiu incoace, si-au schimbat interesele.
Se intampla insa ca atunci cand citesti distrat ceva, sa vezi cu coada ochilor o idee care, poate, nici nu este acolo. De aceasta data am simtit un fior rece coborandu-mi de la cervicala in jos. Intelegeam ca solutia guvernului de a nu fac nimic in caz, de cutremur, de "a se spala pe maini", este sa sileasca oamenii sa-si construiasca cazemate indestructibile... si, atunci cand nu va putea plati aceste consolidari, oamenii sa-si piarda casa. Sub cerul liber nu risti sa se darame casa pe tine. Cel mult cortul, daca ai unde sa pui asa ceva. Asa ceva...
"Asa ceva nu se poate!", mi-am zis. Ar face orice ca sa castige bani firmele de contructii "autorizate". S-a asezat atata praf pe acest concept de "drept al omului" incat si dreptul si omul este acuma doar colb? Ei da, eu sunt dintre cei care iau atitudine atunci cand nu le convine ceva. Am trimis rapid un email domnului fost prim ministru Nicolae Vacaroiu, cel care a girat prima versiune a legii, si apoi domnului actual prim ministru Calin Popescu Tariceanu. Sunt impulsiv dar nu prost. Am scris cu grija emailul, fara a pierde din vedere ca vocea mea trebuie sa vina si din partea unor pensionari amarati, si din partea unor tineri aflati la inceput de drum, si din partea celor fara sansa financiara. Am ocolit deci mica minciuna a precuvantarii intelecte si a descrierii cu argou legal, incercand sa ma pastrez pe o cale de mijloc. Am schimbat cateva cuvinte in cele doua emailuri pentru a face diferenta intre Vacaroiu si Tariceanu, dar mesajul era fundamentat la fel, am cautat pentru Vacaroiu adresa de email de la senat iar pentru Tariceanu de la Palatul Victoria (cum inlocuieste functia omul!). Dar ce tot vorbesc eu in van, sa dau textul emailui, versiunea Tariceanu:
"Domnule Tariceanu,
Luna trecuta administratorul blocului in care locuiesc mi-a comunicat ca trebuie sa merg la notariat pentru a autentifica faptul ca am luat la cunostinta ca imobilul in care locuiesc este cu grad seismic ridicat. De atunci a inceput cosmarul. Privesc la ceilalti proprietari din jurul meu, majoritatea pensionari, si ii vad cum stau linistiti pentru ca ei nu inteleg ce presupune acest lucru. Conform reactualizarii ordonantei nr. 20 din '94 date de onor Guvernul Romaniei, cei ce locuiesc in acele cutii de chibrituri de pe o zi pe alta si cu datorii uriase la intretinere, ar trebuii sa plateasca ceva acte, apoi expertizarea tehnica a imobilului, apoi si interventia asupra imobilului, adica consolidarea... toate acestea ducand probabil la sume foarte apropiate de pretul apartamentului. Cum poate suporta financiar un pensionar asa ceva? Dar nici macar aici nu e problema CEA MAI MARE. S-a gandit cineva unde se vor duce cei peste un milion de oameni pe perioada reparatiilor, unde se vor muta cu tot ce au in casa pe o perioada de cativa ani, asta daca intre timp firma care a contractat constructia nu fuge cu banii, cum se mai intampla in Romania? Dar nu aceasta este intrebarea pe care vreau sa o adreses domniei voastre. Nu s-a gandit nimeni pentru ca nu intereseaza pe nimeni. Cei ce fac legile stau in cladiri cochete cu cel mult un nivel si pretul unui apartament este o nimica toata pentru ei, de ce s-ar gandi la ceilalti?
Intrebarea mea, la care solicit respectuos un raspuns uman sau oficial este urmatoarea: "Nu este mai simplu, mai umanitar, sa ne adunati pe cei nevoiasi pe stadioane si sa ne impuscati?". Nivelul de trai al tarii ar creste spectaculos iar suma exorbitanta suportata cu cresterea pensiilor nu ar mai fi o problema pentru bugetul Romaniei. Ba ar fi bani si pentru un avion al guvernului, poate si pentru cele doua camere. Repet intrebarea domnule prim ministru, nu ar fi mai simpla exterminarea noastra?
Va multumesc anticipat si astept raspunsul domniei voastre.
Gheorghe Florescu
P.S. Nu-mi este prea clar cine primeste acest email. Daca este primit de catre altcineva decat dl. Tariceanu, va rog sa-l redirectionati unde trebuie. Va multumesc."
Recunosc, nu ma asteptam sa raspunda cineva acestor emailuri, nici nu le-am trimis asteptand un raspuns. Prin facultate, la Management, un bun sociolog m-a invatat ca nu este important sa fortezi un rezultat prin agresivitate ci prin inteligenta. Nu doream un raspuns formal ci vroiam sa provoc o reactie intima a celui ce citeste. Daca cineva ar fi parcurs emailul meu si ar fi ras macar, probabil ca in interiorul lui ar fi incoltit timid si o strangere de inima, o indoiala, ceva care sa provoace o reactie oficiala, o rezolvare a problemei, o indepartare a solutiilor nesimtite ridicate la rang de lege. Am citit mesajul catova vecine pensionare si s-au inviorat cu entuziasm si reactii de "Bine le-ai spus!". Ma simteam ca un dizident din perioada comunismului, aplaudat pe ascuns pentru curajul de a se impotrivi sistemului.
Uitam desigur ca emailul trimis la cabinetul primul ministru este ridicata la rangul de scrisoare oficiala si, conform legii, practic fortam un raspuns formal. Asa ca, incredibil aproape, raspunsul a venit in format pdf, destul de rapid si politicos.
adica:
GUVERNUL ROMANIEI
Secretariatul General al Guvernului
NR. 15D/9812/ 07.08.2007
Domnului... bla, bla
Referitor la memoriul dumneavoastra, vă facem cunoscut faptul ca a fost transmis, spre competenta solutionare, MINISTERULUI DEZVOLTARII, LUCRARILOR PUBLICE SI LOCUINTELOR, solicitand luarea masurilor legale ce se impun.
Urmeaza ca, in termenul legal, institutia sesizata sa comunice dumneavoastra si Secretariatului General al Guvernului solutia adoptata.
Cu stima,
DIRECTOR
Oana Marina ISTRATE
Un raspuns perfect legal... antet, stampila de la Directia Relatii Publice a Secretariatului General al Guvernului... tot tacamul. Nu sunt dintre cei... cum le spunea oare Ion Iliescu... naivi, stiu ca totul este de complezenta. Legea este respectata, pisica moarta este aruncata in alta ograda. Mi-am adus aminte de o sceneta citita intr-o carte de vacanta. Cineva depune o cerere pe biroul Directorului General... Tovarase Director General, subsemnatul... va rog sa-mi aprobati... Directorul General scrie cu stiloul sau cu penita de aur... Tovarase Director al Resurselor Umane, va rog sa studiati si sa avizati aceasta cerere. La randul sau, directorul a delegat inginerului sef, inginerul sef, inginerului, inginerul la maistru, si asa mai departe, pana cand ultimul factor decizional a privit in jur si nu mai avea pe cine sa delege. Si atunci a scris intr-un colt al cererii un mesaj catre femeia de serviciu: "Stimata tovarase". Dar oare cum o chema pe femeia de serviciu?... "Stimata tovarasa Mamaie, ia vezi ce e si cu nazbatia asta, ca a ajuns tocmai la mine." Seara, femeia batrana si adusa usor de spate, luand forma ergonimica a operatiunii de maturare, un personaj numit in toata institutia atat de familiar, "Mamaie", ia un creion jumatate rosu, jumatate albastru, botit de sederea inconfortabila a buzunarelor peticite ale halatului albastru, si scrie mare si tremurat: Se aproba!
Da, dar la Minister "memoriul" meu ajunge trimis de la Guvern, poate ca asta o sa-i dea un aspect de oficialitate. De la Minister va pleca poate spre o Directie ca raspuns de la secretariatul ministerului, apoi cine stie unde... Probabil ca multa lume va citi emailul, solutia mea, adica emailul si mesajul sau, este justa. Mai justa decat ma asteptam.
De la domnul Nicolae Vacaroiu nu am primit inca nici un raspuns. Poate pentru adresa sa este cea de relatii cu publicul, "oferita" cu generozitate de catre institutia parlamentara. De la aceste adrese de email nu am capatat niciodata un raspuns. Parlamentul, parlamentarii, nu au relatii cu publicul. Ei sunt deasupra legilor pe care le fac.
Am sa spun si eu aici: VA URMA! (poate)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu