Cine nu a observat ca omul ajuns la putere imbatraneste rapid? Prima data m-a izbit acest lucru la Petre Roman. Il stiam un playboy eficace, fetele de la Apaca… si brusc senectutea, tamplele albite, detasarea de realitatea marunta. Observam cum imaginea omului politic aflat la putere se deterioreaza rapid, fara a tine seama de sportul de intretine practicat in mod public si muntele de bani platiti "operatorilor" de imagine. Sa caut oare aceasta cauza in natura grobiana a dialogului politic?
Politicianul nu are nimic mai de pret decat reflectarea imaginii sale asupra electoratului. Electoratul la randul sau este obisnuit cu afisarea zilnica in media a politicianului, cu prezenta sa perfecta si eleganta, si nu observa schimbarea dramatica a omului decat poate la intoarcerea dintr-un concediu mai indelungat ori dupa un turneu obositor din campania electorala. Eu insa nu observ prea mult din aspectul oamenilor politici, simt putina greata cand ii privesc in ochi si de aceea primesc cu soc schimbarile de imagine atunci cand ii remarc cu adevarat.
De la Petre Roman au urmat multi politicieni care mi-au aparut imbatraniti peste noapte. Pe cel mai recent dintre ei l-am observat aseara in persoana domnului presedinte al P.D., Emil Boc. Socul a fost asa de mare incat nici nu am mai auzit stirea care insotea imaginea. De fapt nici nu conta prea mult. Era ori o reactie la adresa PNL, ori in legatura cu viitoarele alegeri din cadrul partidului. Il priveam cum sta la masa de prezidiu a PD, alaturi de mana sa dreapta, Adrian Videanu (si el albit la tample, probabil din cauza preocuparii de a prelua sefia partidului) si nu-mi venea sa cred ca este acealsi om pe care il cunosteam de atatia ani.
Din punct de vedere cronologic, prima data l-am remarcat pe domnul Emil Boc in emisiunea-incident moderata de Andrei Gheorghe. Am vazut acea emisiune in direct asa ca si emotiile au fost puternice. Imi amintesc perfect un Andrei Gheorghe, etern flegmatic ca realizator, alergand pe podisca subreda si zicand "Doamne Dumnezeule!". A fost pentru prima si ultima data cand l-am vazut pe Andrei Gheorghe uman, speriat, normal, cinstit. Emil Boc odihnea pe parterul constructiei sinistre sprijinind usor capul in piept. Distanta de doi metrii nu ar fi fost periculoasa daca ar fi sarit, cel mult un picior rupt… dar Emil Boc cazuse intr-o furie a intamplarii. Emisiunea s-a intrerupt imediat si am avut convigerea ca s-a intamplat ceva foarte grav. Cand 20 de minute mai tarziu emisiunea a reinceput cu un Emil Boc zguduit, aproape de lesin, si un Andrei Gheorghe vinovat, l-am privit cu admiratie pe micul om politic. Mi se intampla foarte rar sa fiu emotionat de un om politic, mi s-a intamplat poate de 10 ori in viata, iar acel moment era unul din cele 10 momente. Mai tarziu, cand aceasta cazatura a devenit un joc de imagine, emotia mea de atunci a fost inlocuita de amaraciune. Cazatura lucrase insa definind drumul lui Emil Boc spre sefia Partidului Democrat. Iata probabil primul om care urca prin caderea lui.
Descopeream atunci o esenta tare pastrata intr-un recipient mic. Emil Boc avea haz, avea ritm, avea dinamica, avea prezenta de spirit, avea raspunsuri taioase, avea… Din pacate postul de sef al Partidului Democrat la erodat, imaginea sa politica s-a erodat si ea din cauza guvernarii nereusite potentata de razboiul dintre Basescu si Tariceanu, razboi care a prins un presedintele PD nevinovat la mijloc. Si fizic domnul Emil Boc s-a erodat trecand de la deplinatatea energetica a varstei a doua la sfarsitul ei.
Ieri l-am vazut si l-am inteles pentru prima data pe domnul Emil Boc ca pe un invins resemnat. Ieri l-am perceput pe domnul Emil Boc ca trist, imbatranit, sfarsit. Politica saruta intotdeauna pe gura pentru a lua sufletul din politician. Politica este nimfomana si nu se opreste pana cand politicianul nu este distrus. De aceea spun: "La revedere, domnule Presedinte!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu