(purificări)
Am observat, dinspre media şi întreaga populaţie, o confuzie aproape generală relativă la expresia “Dumnezeu să-l ierte” şi “Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.
Încerc să lămuresc pe scurt această confuzie.
La decesul unui om se spune “Dumnezeu să-l ierte!”. Sufletul decedatului se consideră că trăieşte printre oameni timp de 40 de zile. În tot acest timp se spune “Dumnezeu să-l ierte!” sau “Bogdaproste!”, cuvânt provenit din slavă, Bogu da prostiti, şi care înseamnă Dumnezeu să-i ierte (pe morţii tăi), mai ales atunci când se primeşte ceva pentru sufletul celui răposat. Abia după 40 de zile sufletul se înalţă, asemeni cu Iisus. Acest moment este, de obicei, marcat de o masă comemorativă rituală numită Pomenirea de 40 de zile sau Slujba de ridicare a Panaghiei. După 40 de zile se foloseşte expresia “Dumnezeu să-l odihnească în pace!”. De obicei preotul invitat să celebreze o slujbă anume de Pomenire, va delimita această schimbare spunând la sfârşitul slujbei: “De acum vom spune Dumnezeu să-l odihnească!”. Există o excepţie, daca decedatul este prunc, sub vârsta de 7 ani, caz în care se spune direct “Dumnezeu să-l odihnească!”.
Desigur, sunt lămuriri aduse de un laic. Dacă greşesc, rog să fiu corectat de cel care ştie mai bine. Comentariile vă aşteaptă.
2 comentarii:
Eu cand spun "Dumnezeu sa-l ierte" ma gandesc ca nu exista om fara de pacat, de aici si expresia - "Dumnezeu sa-l odihneasca in pace" pentru ca ma rog ca Dumnezeu sa-i dea liniste si pace in paradis.
Aveţi perfectă dreptate în ceea ce spuneţi. Problema era însă alta. Când anume formulăm astfel? Anume, că se spune "Dumnezeu sa-l ierte!" în primele 40 de zile de la moarte, timp în care sufletul celui decedat este încă printre noi şi "Dumnezeu să-l odihnească în pace!" după aceste 40 de zile. Pentru că este firesc ca mai întâi se existe acea judecată a păcatelor, în care se invocă, firesc, iertarea, apoi urmează odihna veşnică de după judecată.
Trimiteți un comentariu