luni, septembrie 24, 2007

fides et opulentia



(credinţă şi putere)
Astăzi am fost absolut stupefiat citind aceste lucruri. Cred că le-am citit de cel puţin 10 ori pentru a mă asigura că nu este o înţelegere greşită din partea mea, o fantasmă provocată de lipsa cafelei în sânge. Redau ştirea exact aşa cum am citit-o din ziarul Compact (să fie oare aici mâna mogului Voiculescu?). Dacă nu este adevărată ştirea, rog să-mi fie iertată intervenţia, dacă este însă adevărată… Oare sunt singurul om normal din România pitorească, oare nu se sesizează nimeni de astfel de discriminări. Sau numai Băsescu discriminează în această ţară. Primarul Onţanu a discriminat o măturătoare stingându-i ţigara în palmă, în palma cu care îşi câştiga, de bine de rău, pâinea. Nici o autoritate nu se sesizează pentru vătămare corporală, deşi incidentul este filmat de o televiziune, o televiziune care la rândul ei nu spune nimic şi prezintă totul ca un banc grotesc. De această dată Domnul “George” Becali face o afirmaţie, pardon, proferează o ameninţare prin intermediul mediei, o ameninţare care încalcă, fără nici un fel de posibilitate de atenuare sau interpretare a înţelesurilor celor spuse, drepturile unei minorităţi. Nu mai vorbesc de eventualele încălcări de constituţie şi altor câteva legi în cazul când ar îndeplini aceste promisiuni în calitate de preşedinte.

Becali vrea sa izoleze homosexualii in cartiere speciale
PROMISIUNE: Preşedintele PNG-CD, George Becali, a declarat, sâmbătă, la Arad, ca în cazul în care va ajunge preşedintele României va desfiinţa cluburile pentru gay, iar pe homosexuali îi va izola la marginea oraşelor, în cartiere speciale. Becali nu este de acord cu legalizarea prostituţiei, pentru că acest lucru ar însemna "legalizarea păcatului". "Îi sfătuiesc să meargă la preot dacă au probleme cu capul, pentru că eu voi desfiinţa cluburile de homosexuali şi lesbiene", a declarat Becali. Partidul condus de Gigi Becali este situat pe locul al patrulea, după PD, PSD şi PNL, cu şanse de a intra în Parlament.

Ce-i pot spune domnului Becali, decât să nu se oprească aici. Să pună în cartiere marginale, speciale, şi pe cei care nu au maşini de lux (prea multe maşini în Bucureşti), pe cei care nu au încă 30 de ani (cei mai mulţi infractori au sub 30 de ani), pe cei care au peste 70 de ani (când traversează strada pe la Trecerea de Pietoni, durează prea mult oprirea, creşte consumul de benzină, este o măsură economică), pe cei care au biciclete, triciclete sau trotinete (un adevărat pericol pentru automobilele de lux), pe posesorii de ceas cu cuc (cucul face gălăgie noaptea), pe cei supraponderali (în astfel de vremuri sunt nepermise trimiterile la bunăstare), pe cei subponderali (ar crede turiştii că facem foamea aici în România) şi, în special, să fie marginalizaţi cei care nu mai au păr în cap (calviţia este o imagine dezolantă). Domnule Becalii, mai am şi eu o sugestie… să facem cartiere mărginaşe, sărăcăcioase şi muncitoreşti pentru ţăranii care au ajuns în Bucureşti şi se dau acum oameni cizelaţi dar miros a brânză în amestec cu apă de toaletă scumpă. Mai era parcă un fost viitor primar al Bucureştilor care vroia să pună bariere la intrarea în capitală pentru că sunt prea mulţi ţărani în tranzit prin Bucureşti. Mirosul “de ţăran” îmi întoarce viaţa pe dos.

De fapt nu, domnule Becali. Mirosul de ţăran este sfânt, domnule Becali. Sunt doar nişte personaje care înţeleg altfel tradiţia Românească, tradiţia creştină, sunt alţii care nu înţeleg la ce se referă politica şi puterea pe care o ai atunci când eşti în fruntea unui partid. Aveţi poate carismă, domnule Becali, aveţi poate fonduri, aveţi poate oameni care vă mătură calea pentru un ban… nu aveţi ştiinţă, domnul Becali. Ştiinţa, arta de a raţiona, nu se poate cumpăra. Nu vă cocoţaţi foarte sus pentru că de acolo veţi atinge pământul. Mai ştiţi ispitirea lui Iisus, mai ştiţi acea voce care îi şoptea… “Foloseşte-Te de Dumnezeu!”?

1. Atunci Iisus a fost dus de Duhul in pustiu, ca sa fie ispitit de catre diavolul.
2. Si dupa ce a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti, la urma a flamanzit.
3. Si apropiindu-se, ispititorul a zis catre El: De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se faca paini.
4. Iar El, raspunzand, a zis: Scris este: "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu".
5. Atunci diavolul L-a dus pe aripa in sfanta cetate, L-a pus pe aripa templului,
6. Si I-a zis: Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te jos, ca scris este: "Ingerilor Sai va porunci pentru Tine si Te vor ridica pe maini, ca nu cumva sa izbesti de piatra piciorul Tau".
7. Iisus i-a raspuns: Iarasi este scris: "Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau".
8. Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte inalt si I-a aratat toate imparatiile lumii si slava lor.
9. Si I-a zis Lui: Acestea toate Ti le voi da Tie, daca vei cadea inaintea mea si Te vei inchina mie.
10. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, caci scris este: "Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si Lui singur sa-I slujesti".
11. Atunci L-a lasat diavolul si iata ingerii, venind la El, Ii slujeau.
Sfânta Evanghelie După Matei, Capitolul 4
Domnule Becali, adevărata esenţă a creştinismului nu este violenţa, nu este intervenţia brutală în viaţa aproapelui. Religia Domnului Iisus este una a iubirii. Maria Magdalena a fost şi ea o prostituată. Binecuvântarea poate intra în sufletul oricui. Nu faceţi diferenţe între oameni, nu gândiţi niciodată EU AM DREPTATE, pentru că sunt GIGI BECALI. Prima etapa a drumului către Dumnezeire este Smerenia. Degeaba vă folosiţi de avere ca să clădiţi Biserici Ortodoxe. Adevăratul ortodoxism nu stă în clădirea de ziduri ci în dărâmarea lor pentru a nu se interpune între oameni. Iubiţi oamenii, domnule Becali. Cei din jurul domniei voastre nu sunt slugi, ci fiinţe din carne şi oase şi sânge şi, mai ales, din suflet.
Dumneavoastră urcaţi în acest moment spre culmea stâncilor, dar nu va fi nimeni să vă protejeze la cădere. De ce? Pentru că “binele” făcut de Becali este unul străveziu, cu interes. Nu poţi dărui gândind că-ţi dovedeşti diligenţa în faţa lui Dumnezeu. Trebuie ca această dăruire să se facă cu smerenie, fără să aştepţi o recunoaştere. Domnul Iisus a spus celui bogat să lase totul şi să-l urmeze ca apostol. Adevărata încercare este să renunţi la tot ce ai şi nu la lucrurile de care te poţi lipsi.
Pentru că nu sunteţi încă în zona exprimării puterii politice, vă receptez drept un “civil” extravagant. Dacă ajungeţi însă în structurile puterii, nu mai va exista nici o scuză. Aşa că… trebuie să alegeţi, ori vă purtaţi civilizat, ori renunţaţi.
Am să dau, pentru conformitate, şi imaginea cu gestul barbar al primarului Onţanu.

34 de comentarii:

Anonim spunea...

Nu ma mir. Nu ma astept ca Gigi sa inteleaga homosexualitatea, daca nici macar preotii nu o inteleg si nu o accepta, de semneaza petitii prin biserici impotriva homosexualilor... Uite cine tine lectii de credinta... :|

Anonim spunea...

Daca imi permiteti un sfat... Sunt perfect de acord cu faptul ca Becali debiteaza tampenii si marseaza intr-o falsa credinta afisata. Cu unele dintre argumente nu sunt de acord. Maria Magdalena a fost intr-adevar prostituata, dar nu a ramas astfel. Sfintenia ei deriva direct din deloc simplul fapt de a-si transcende conditia de prostituata. Ceea ce "a fost" a ramas la timpul trecut, ea "a devenit" altceva prin ceea ce a facut. Si prin acest "altceva" o recunoastem drept sfanta.

Pe de alta parte, daca va intereseaza opinia crestina cu privire la prostitutie (in toate formele ei) intr-o abordare mai mundana, va sugerez varianta Steinhardt.

Anonim spunea...

Nici eu nu sunt de acord cu homosexualii, dar pana la urma e viata lor. Nu inteleg ce rau au facut. Daca ei vor sa faca asta e treaba lor. Iar Gigi e prost. Ca un om credincios ce se considera, ar trebui sa tolereze. Credinta inseamna si toleranta. Dar el nu se tolereaza nici pe sine. Asa ca nu vad de ce l-ar tolera pe ala de langa el. Nu stiu daca suntem noi in stare sa-i judecam pe ceilalti, atata timp cat nu dau in cap, din partea mea, sunt liberi sa traiasca cum vor. Asta inseamna libertate, nu?

Anonim spunea...

@ anonim
Dragă doamnă sau domnule, exact acest lucru afirmam şi eu relativ la Maria Magdalena. Păcatul nu se resfrânge automat asupra devenirii umane. Nu poţi gândi păcatul cu o soluţie de dezumanizare. Păcatul nu trebuie enclavizat pentru că toţi avem măcar un păcat şi vom fi atunci într-o enclavă cu toţii. Nu vom mai fi oameni ci animale în cuşcă. Fiecare are o soluţie pentru prostituţie. Fiecare are o soluţie pentru beţivi, pentru drogaţi, pentru homosexualitate, pentru hoţi, pentru criminali, pentru diferite lucruri amorale cuprinse sau nu de codul penal. Dar până la urma soluţia generală pe care o trăim de atâţia ani este să ne prefacem că nu le vedem şi poate că vor dispărea. Eu spun că trebuie să acceptăm că păcatul există, că deviaţia există şi să nu mai facem din ele un Tabu, să le privim natural, aşa cum sunt şi ele, naturale. Când vom accepta că astfel de lucruri nu sunt ieşite din comun, nu sunt boli incurabile, nu sunt perversităţi cu care ne "încearcă diavolul", poate că vom face primul pas.
Steinhardt afirma că un "scriitor nu are a fi moralist. Ferească-l Dumnezeu de una ca asta! Alta e menirea lui: să işte în mintea şi-n inima cititorului concluzii moraliste, mai bine zis morale"
Adică nu spune cum ci lasă pe fiecare să-şi găsească calea. Nu te sileşte nimeni să te prostituezi, nu te sileşte nimeni să te duci la prostituate. E o problemă de moralitate interioară. Dacă consideri moral că nu trebuie să te duci, nu te duci. Dacă nu ai o astfel de problemă şi simţi nevoia, te duci. Iar dacă te duci, nu mai bine o faci legal şi civilizat?
Ceea ce nu pot să înţeleg eu, de ce toate aceste probleme sunt privite de biserică ca o situaţie de criză.

Anonim spunea...

@ oana
Gigi nu este prost. El are o inteligenţă nativă dezvoltată, aşa face şi banii.
Gigi are un necaz. Viaţa lui s-a umflat ca un balon şi a ajuns ca unii oameni de vază să-l salute înclinaţi până la pământ. Necazul lui este că-şi doreşte să inspire respect. Ori nu impresionează pe toţi cei din jur cu banii lui, aici e problema lui.
Sunt convins că este bine intenţionat, sunt convins că revelaţiile lui mistice sunt absolut reale. El nu înţelege însă partea abstractă, partea socială şi partea comunicativă a lucrurilor şi nici nu-i dă importanţă. Încearcă să joace la un alt nivel, un nivel care nu mai este cuprins de naivităţi. Vorbesc aici de acel naiv lipsit de tortura psihicului şi nu de naivul definit de domnul Iliescu.
Până la urmă asta nu e o scuză.

Anonim spunea...

Gi gi urmeaza traseul lui Ceausescu...Stim cum s-a sfarsit traseul lui Ceausescu...el stie oare?

Anonim spunea...

Nu am nimic cu homosexualii. Asta nu e treaba mea. Treaba mea e atunci cand toate canalele de televiziune urla si ma intoxica pe mine cu stiri despre paradele homosexualilor si despre initiative anti-discriminare. Treaba mea e atunci cand ma lovesc zi de zi de nesimtirea tiganeasca si sunt acuzat ca discriminez atunci cand il numesc pe tigan, "tigan". Caci el e persoana de etnie rroma, desi din mosi stramosi e cunoscut drept tigan.De ce nu avem si noi, astia normali (pentru revoltati, "normal", in DEX, e definit drept "ceva care este aşa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obişnuit, firesc, natural"), parada oamenilor normali? Parada heterosexualilor? De ce? De ce se cred ei in masura sa faca parada? Mi-e teama ca propriul meu copil va incepe sa beneficieze, din partea societatii, de modele de comportament din ce in ce mai indoielnice, si asta pentru ca noi, cei majoritari, hai sa spunem normali, nu ne promovam normalitatea cu atata agresivitate precum isi promoveaza anormalii, anormalitatea.

Anonim spunea...

"Homosexualii, interzis la donarea de sange!
Un Ordin recent al lui Eugen Nicolaescu, ministrului Sanatatii, a starnit comunitatea gay din Romania.


Organizatia care apara drepturile homosexualilor, Accept, a depus o plangere la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii cu privire la excluderea persoanelor homosexuale de gen masculin de pe lista potentialilor donatori de sange.

Reactia organizatiei vine la un Ordin al Ministerului Sanatatii, care include barbatii homosexuali in grupul persoanelor cu grad inalt de risc de infectare cu virusul HIV/SIDA.

Accept spune ca decizia Ministerului Sanatatii nu s-ar baza pe niciun studiu si ar interpreta gresit o directiva a Consiliului Europei, care interzice explicit donarea de sange persoanelor care prin modul lor de viata risca sa se infecteze cu SIDA.

Florentina Bocioc, directorul executiv al organizatiei, cere modificarea acestei prevederi deoarece discrimineaza cuplurile stabile de barbati homosexuali.

Mai mult, Florentina Bocioc a precizat ca "pe site-ul Organizatiei Mondiale a Sanatatii exista o statistica a infectarii cu SIDA, potrivit careia, in ultimii ani numarul persoanelor heterosexuale infectate cu HIV l-a depasit pe cel al homosexualilor".
Ce parere aveti? Ce parere ati avea ca unul din ei sa va doneze sange? Nu-i asa ca n-ati accepta? E usor de vorbit...

Anonim spunea...

1. Nu sunt de acord cu manifestatiile gen "Gay Parade". Desigur, fiecare face ce vrea la el in dormitor - nu am de gand sa impun nimanui orientarea mea sexuala; sunt multumit ca sunt normal si atat -, dar asta nu inseamna ca cineva care nu este ca mine trebuie sa imi scoata ochii ca este "pe invers". Asta nu-mi mai place.

Anonim spunea...

http://youtube.com/watch?v=sbfoIK2qLNA&search=serbia (http://youtube.com/watch?v=sbfoIK2qLNA&search=serbia)

Anonim spunea...

http://www.trilulilu.ro/Magnifiku/356fb83f5f7695

Anonim spunea...

Chiar crede ca e Dumnezeu pe pamant! Cum se face ca nu-l pune nimeni la punct asa cum merita? Aroganta prostului e cea mai periculoasa si nu degeaba zice romanul: "prostul nu e prost destul, daca nu e si fudul!" Ia nu-l mai chemati sa-si arate mutra pe la televizor si sa-si mai debiteze elucubratiile calcand in picioare toate regulile bunei cuvinte, aratati-i ca banul nu poate cumpara chiar totul! Dar, pare-se ca romanii (unii, nu putini!) sunt asa de ahtiati de teancurile de bancnote fluturate de acest oier, ca ar fi in stare sa faca orice doar-doar le pica si lor ceva..! Rusinea nu e doar a lui, ci si a celora care-l asculta si-i dau atentie!!

Anonim spunea...

Daca pana acum Becali era prost, este sigur ca acum sufera deja de schizofrenie paranoida in cel mai avansat stadiu..

Anonim spunea...

http://www.bloglog.ro/youtube-gigi-becali-f_242/becali-danseaza-pentru-tine-vi_M8CrLZ9F8HQ

Anonim spunea...

http://www.bloglog.ro/youtube-gigi-becali-f_242/becali-danseaza-pentru-tine-vi_M8CrLZ9F8HQ

Anonim spunea...

http://www.bloglog.ro/youtube-gigi-becali-f_242/becalihnio-vi_HciY6uZh5qU

Anonim spunea...

Natiune!Trezeste-te!Asta e un cretin !!!!

Anonim spunea...

Gestul cu fularul Rapidului a fost un gest de normalitate. Nu văd de ce o întrecere sportivă să nască pasiuni violente. Un şut frumos, un dribling, frumos, devine urăt dacă este făcut de adversar? Poate ar trebui că cei care se duc la stadion să caute acolo spectacolul şi nu răfuieli personale cu necunoscuţi. Eu înţeleg ca un Stelist să se simtă apropiat de un alt Stelist pentru că au ceva care îi uneşte, dragostea de Steaua. Nu înţeleg de ce trebuie să fie duşman cu un Rapidist, cu un Dinamovist şi cu ce echipe or mai fi prin campinat, că nu le ştiu.
Când eram în liceu, jucam fotbal în curtea şcolii, aşa cum joacă fiecare. Ce ar fi fost ca după meci să ne bătem cu cei ce ne erau colegi de clasă doar pentru că în joc eram adversari?

Anonim spunea...

@ pyuric
Poate ar trebui să acceptăm homosexualitatea, sexualitatea, păcatul, rasa, limba, obezitatea, miopia, calviţia şi, în general, tot ce este "minoritar" ca pe obiecte non-tabu. Cănd vom putea vorbi liniştit de ele cu orice seamăm de al nostru, caracterul minoritar va disparea. Minoritatea nu poate exista decât atunci când ceva sare în ochi ca element distinctiv.
@ anonim
Ca Ceauşescu va evolua absolut oricine care se trezeşte pe treaptă de maxima altitudine deşi cu câţiva ani în urmă era sub nivelul mării.
@ anonim
Parada a intrat în România ca şi alte "sărbători" occidentale, ziua îndrăgostiţilor de Sfântul Valentin, noaptea tuturor sfinţilor (Hallowe'en sau Halloween)...
Dacă este ceva rău, nu vă îngrijoraţi, va dispărea. Pe mine nu mă deranjează, nici nu mă bucură. Cele care sunt în străinătate au mai mult bun gust, arată mai mult ca un carnaval, ca un turneu de samba... Sau poate e doar o părere. Chestie de gust până la urmă. Recunosc, nu mi-am pus problema de a avea o reacţie.
@ profesorul
Asta este o prostie pe ultima sută de metri a guvernului monocolor Tăriceanu. Ce legătură are? Oricum se fac analize ale sângelui. Se fac mult mai multe analize ale sângelui decât HIV sau Sifilis, Hepatită sau... ştiu eu ce mai pare important şi "se ia". Aici nu se pune problema de etichete, riscul trebuie să fie zero. Oricum, când ai o transfuzie nu poţi cunoaşte proprietarul sau fostul proprietar al sângelui. Pe mine nu m-ar deranja să primesc sânge de la un homosexual, nici de la un criminal în serie, nici de la omul din comuna primitivă, dacă ar fi cazul să mi se facă o transfuzie. Oricine ar fi acela, i-aş mulţumi în gând că există şi că a donat sânge pentru mine şi alţii.
@ hasky
Trebuie să te gândeşti că din punctul lor de vedere şi noi suntem pe inversul lor, şi noi îi agresăm, mai ales când cei care merg cu crucea în faţă le mai aruncă şi nişte pietre în cap.
@ sărbu, gigi
Repet, eu nu cred că Becali este un om "repetent" la materia viaţă, dimpotrivă. Ceea ce cred eu este că nu are pregătirea necesară politicii. Cineva il asemuia lui Ceauşescu. Ceauşescu ştia politică, cunoştea doctrinar comunismul. Asta nu i se poate reproşa. PCR-ul obliga studiul doctrinei de partid. Şi pentru că veni vorba de doctrină, PNG este singurul site pe care l-am vazut la partidele din România care are un link mare şi vizibil pe care scrie Doctrină. Probabil Dan Pavel are o mare legătură cu asta.
Încercaţi să întrebaţi politicienii despre doctrina partidului şi o să vedeţi cum dau din colţ în colţ, cu răspunsuri de genul "noi ne alăturăm mişcării politicilor europene cu doctrină...", neputând spune cartea doctrinară care ghidează acţiunile în partidul din care fac parte. Eu suspectez că nu există. Şi cred că nu există pentru că nu s-a gândi nimeni la partid ca fiind altceva decât un grup de oameni care-şi văd de interes.

Anonim spunea...

La ora la care am intrat pe acest blog, mi-a fost atrasa atentia, in mod involuntar, de "balanta" dintre subiectul tratat si cifra vizitatorilor (Becali/666). Poate sunt eu mai "vizionar" dar asta cam spune totul. Dar destul despre aceasta festa jucausa. Problema mea este legata de perceptia unora (din pacate si a distinsului bloger) cum ca acest ..... (ca nu am cuvinte in a-i defini aparteneta la vreo categorie biologica!) ar avea vreo "inteligenta nativa" si ca "revelatiile lui mistice sunt absolut reale". Reale pentru cine? Care inteligenta nativa? Toate "fiintele umane" sunt inteligente (nativ)pentru ca spre deosebire de alte specii suntem specia inteligenta! Desi, daca stau sa ma gandesc bine, chiar si unei biete ameobe i se poate atribui inteligenta nativa! Adica, lasa-l saracu' sa abereze pe teme date sau inchipuite ca el este intelighinte manca-l-ar gaia! Treziti-va, ca in fata il aveti fix pe anticrist si este mai periculos ca niciodata! O data arunca cu banii-n dreapta si stanga la saraci si la prostime si iese presedinte! Aferim!

Anonim spunea...

@ Anonim
În momentul în care am intrat eu să va scriu, erau deja 670 vizitatori :)
Nu denigraţi Anticristul. Dacă Anticristul ar fi slab şi prost, nu am avea de ce să ne facem griji.
Nici Becali nu este prost... acum mă gândesc că putem să avem noţiuni diferite relative la ce reprezintă cuvântul prost. Eu prin prost înţeleg incapacitate de relaţionare şi percepţie. Nu are legătură cu nivelul de cunoştinţe, cu modul de exprimare sau alte lucruri de imagine. Discuţiile s-ar lungi prea mult, şi nu cred că-şi are locul aici o astfel de discuţie.

Anonim spunea...

Un singur lucru trebuie sa guverneze toate acestea:
o parada gay nu trebuie sa faca gesturi care nu sunt acceptate prin lege tuturor, similar ca si o parada de prostituate(gesturi obscene si cuvinte triviale),
acesta fiind doar un exemplu punctual care-mi permite(sper eu astfel inteles) sa trag concluzia fundamentala:

Niciodata norma nu trebuie exclusa de abnorma.
Dar ce este norma?
Aici poate incepe orice discutie, dar cred ca totusi in domeniul sexualitatii norma este heterosexualitatea, asa cum in domeniul justitiei non hotia ar fi norma etc etc.
Pana la urma aceste norme au caracter de postulate caci ca si in cazul paralelelor in momentul in care nu le mai acceptam putem construi lumi neeuclidiene asa cum am putea avea lumi homosexuale care insa daca ar fi consecvente cu regula constitutiva s-ar extinge dupa o generatie din lipsa de copii.
Nu avem voie sa folosim in genere, existenta si lucrarea sistemelor coerente ale normelor in numai cand ne convin si sa le respingem punctual cand nu ne mai plac.
Trebuie ca ce este valabil in interiorul unui domeniu sa ramana valabil si pe granite si reciproc.
Cine cu adevarat pricepe c spun(ce este fundamental este si cel mai greu de inteles, desi toti avem impresia datorita dresajului instructiei ca aceste elemente fundamentale sunt evidente,dar filosphofii va vor spune ca abia cand ne intrebam asupra acestor evidente devenim liberi in gandire, incepem sa filosphofam )
Deci nu ce crede fiecare dintre noi e important ci cum ar fi un adevar acceptabil de o mare majoritate rationala si subliniez rationala ptr ca de multe ori majoritatile purtate pe valul masselor sunt irationale si gandesc la inca la modul mitic al precivilizatiei al protoistoriei

Anonim spunea...

Am intrat acum si pe la nastase blog si am vazut postarea ta dupa cea foarte stupida a AYA-ei. ori nu a priceput nimic ori chiar s-a speriat(cutremurat) de ce i-am spus.
1.Cand i-am raspuns eu cu acel simplu Adio a ta nu era inca vizibila desi este postata cu 20 minute inainte de a mea.
2.Deci Adio pentru AYA si pentru orice discutie cu cei de pe blog. Voi posta numai in replica la Nastase chiar daca ma voi adresa cu termene generice cum este acum la ultima postare pe primul fir adresata "@sofistilor".
Tie iti voi raspunde aici la tine si tu poti daca vrei sa continui discutia cu mine si pe blog la AN daca ti se pareutil.
Lui Sandu deasemeni daca vreau pot, sa-i scriu direct pe adresa de mail pe care a indicat-o si daca replicile unora presupun reveniri din partea mea le voi posta ca PS la postarea care amorseaza discutia.
Daca voi fi intrebat in mod direct si nu ca replica ceva voi raspunde desigur tot direct.
3.Cat despre Cabala ai dreptate in cazul de fata dar ce sa facem este o referire care se foloseste in situatii de genul in care s-a aflat AYA. Eu unul nu am citit-o si prefer sa-i citesc pe europenii care au citit-o si sunt destui...

PS. Ai vazut cat de putine referiri la autoritate fac si mai mult obligat de cei care sunt obisnuiti si nu respecta decat asta.
Pentru mine singurele doua autoritati ca cele doua fete ale hartiei sau monedei dialectice(filosophice mai degraba) sunt ratiunea aici in lumea cazuta a lui 0 si 1 si Dumnezeu in lumea Unului Transcendent

Anonim spunea...

Văd că lumea blamează parada gay pentru obscenitate. Se uită că în ţara asta există lege, chiar şi o lege despre şi relativă la obcenitate. Dincolo de bun simţ, dincolo de normale morale, dacă există obscenitate în privinţa paradei gay, atunci există şi lege. Nu pot accepta ca cineva să arunce cu pietre în obscenitate, mai ales dacă se dă creştin şi se face că uită lapidarea oprită de Iisus. Dacă cineva se simte agresat de "obscenitatea paradei gay" să depună o plângere la poliţia de sector. Justiţia poate rezolva acest lucru. Oricum, oricând, voi accepta obscenitatea în locul pietrei aruncate în cap.
Mica atingere asupra cabalei avea următorul substrat. Nu există o cabală, sunt mii de cabale. Cabala este un studiu făcut pe marginea doctrinei religioase. Se ia un fragment, sau mai multe fragmente, se analizează, se discută, se trag concluzii. Cabala în ansamblul ei poate să însemne inţelepciunea extrasă de cărţile religioase. Dacă spui că este scris în cabală, apoi trebuie să dai şi cabala despre care vorbeşti. De multe ori cabalele sunt în contradicţie unele cu altele. Ele sunt un fenomen dinamic în plină desfăşurare. Cei ce le cercetează, sfârşesc prin a scrie la rându-le şi ei o cabală. Există deci o dualitate, unii citesc şi îşi structurează gândirea, alţii citesc şi structurează cunoaşterea. Toate cele trei laturi: cercetarea, învăţarea şi interconectarea multidimensională a noţiunilor sunt la fel de importante. La noi, în ortodoxism, cabala este înlocuită de ceea ce se numeşte, scrierile sfinţilor părinţi.
Cabala are, spre deosebire de creştinism, un lucru foarte important. Nu trebuie să fi preot pentru a scrie o cabală. Mai mult, nici nu este necesar să fi evreu. De multe ori statul Israel plăteşte oameni pentru a studia Biblia în condiţia lor de apartenenţă la altă religie. De ce? Evident pentru că fiind implicat ai mai multe şanse să greşesti. Un punct de vedere exterior este o gură de aer proaspăt. Aaaaa, da. Statul Israel face din credinţă o politică de stat. Banii investiţi în religie se reîntorc înmiit din turism.

Anonim spunea...

Erata:
Eu scriu filosophia cu s si ph sau doar filosofia cu s caci cu s inseamna dragoste de intelepciune(trimite la sophos) si cu z trimite la zoon .

Anonim spunea...

Evident ca nu se pune problema lapidarii. eu atac subiectele la nivel general nu ma intereseaza cazurile particulare decat in masura in care ma ajuta sa extrag generalul, asta este forma mea mentis. Deci replicile ca cele cu scuipatul sau datul cu pietre nici nu intrau in sfera discutata de mine. desigur ca legea etc etc, dar autoritatea trebuie sa se autosesizeze cand ultrajul este public si la nivel de fenomen si nu de caz izolat intamplator etc etc , nu se pune a alege intre doua porcarii ci a face ce trebuie...

Anonim spunea...

Şi eu scriu cu s, uneori mai scriu şi cu z. Academia preferă forma cu z. Nu putem scrie în greceşte totuşi. Forma filosophia este chiar exagerată totuşi, ph nu este prea utilizat în limba română. Până la urmă, notarea cuvintelor este o convenţie, nu sunt dintre cei hipercorecţi. Eu citesc şi înţeleg oricare ar fi forma.

Anonim spunea...

Dacă autoritatea nu se autosesizează, poate ar trebui să milităm la nivelul autorităţii care nu-şi face datoria şi nu asupra paradei.

Anonim spunea...

1.Chestia cu parada a fost doar un exemplu punctual ca sa introduc de jos in sus niste idei generale. Ma simt jenat ca din ce scriu eu se retine mai mult anecdotica. Dar asta este;

2. In ce priveste comportarea mea pe blog am adaugat ceva : raspund sau intevin la chestiunile de numerologie si de aceea am facut un comentariu la o remarca a lui Sandu in raport cu zero;

3.Referitor la raspunsul tau dat lui A.N. pe firul: Incerc sa te incit si chiar te rog sa purcezi la ce anunti acolo ca vrei sa faci referitor la doctrina psd(o sa vezi ca este sublima dar...) dar nu are rost sa le pui la Nastase-blog, decat la nivel scurt de concluzii, pe tabla de materii pe care ti-ai propus-o,iar dezvoltarile sa le postezi aici la tine si sa anunti asta la fiecare concluzie pe care o vei pune la A.N.
Te indemn la asta si pentru ca9poate ai observat)eu demult, si-n mai multe randuri i-am cerut lui Nastase sa-si expuna pozitia fata de marxism-leninism si cei care au incercat sa-l mai indulceasca si care nu sunt cei pe care ai pomeneste in parte AYA, care, cum spui tu, s-au cam lepadat de Manifestul P.C. ci un Lucacz, un Gramsci si alti cativa( cam cum ar fi si Iliescu cu celebra "intinare ceausista a idelurilor nobile..."), care imi scapa acum dar nici astia nu sunt altceva decat aschii care numai in aparenta au sarit mai departe de trunchi, iar A.N. a evitat sa raspunda si s-a facut ca nu vede... Poate ca daca vei proceda astfel voi mai extinde exceptia de la pct 2 si cu interventii in raport de numai acest subiect.

Anonim spunea...

Nu o să citesc o bibliotecă întreagă. Cel mult cărţile lui Năstase sau măcar una. Nu am să fac din Adrian Năstase scopul vieţii mele. Încerc să-l ajut, dacă vrea, bine, dacă nu, bine. Nu am de gând să forţez pe nimeni să facă ca mine. Nu sunt luat în serios, nu sunt citit în serios, dar nici nu fac din asta un scop al vieţii. Eu lupt pentru toată clasa politică din România, pentru însănătoşirea ei, nu pentru un om. Are de ales, va face alegerea. Din câte îl cunosc pe Adrian Năstase, nu mă va băga prea mult în seamă, asta este. Nu fac un capăt de ţară. Eu ştiu prea bine că în ziua de azi nu mai există doctrine politice în adevăratul sens al cuvântului. Ştiu prea bine că există o criză mondială a filozofiei. Poate de aceea Statele Unite şi Canada au avut în ultimul deceniu o infuzie masivă în universităţile lor de capital "estic", fie că vorbim de balcanici, de ruşi, chinezi sau indieni. Cât ne-am da noi de rotunzi, nu avem nici un gânditor de filozofie politică. Suntem o ţară a profesorilor şi asta se cam vede în lista de premii Noebel. Mai nimeni nu este eficient în cercetare, în a face nou, toţi se mulţumesc să preda ceva vechi. Dar faptul că nu există studii doctrinare în partidele din România, este de maxim rău. Pentru că aşa se incurajează de fapt politicianul din interes şi traseismul politic.

Anonim spunea...

Bibliotecaru: Referitor la raspunsul pe care mi l-ai dat... crede-ma ca sunt total de acord cu tine :) Doar ca mi s-a acrit la maxim de subiectul asta din cauza oamenilor incuiati, si nu prea am dezolvat primul meu comentariu. Romanii spun ca evolueaza insa n-au cu ce, atata timp cat inca exista prejudecati si subiecte tabu, vom stagna. Sunt prea putini cei care sa faca diferenta...

Anonim spunea...

1.De ce ai aceata dorinta de a lupta cum spui "pentru toata clasa politica de la noi"
2. Pe blogul lui Nastase indici doar ca mai mult decat nimic Doctrina facuta de Dan Pavel lui Becali si spui ca nu mai vrei filosofie.
Gresesti: O doctrina este intr-un sens un opuscul si filosfic din care insa trebue sa fie derivat un program concret. de exemplu din aceiasi doctrina liberala, crestin democrata(si a lui Dan Pavel cam crestin democrat conservatorista ar fi eapot rezulta diferite programe efective.
Tu vrei un program clar ca pe asta il voteaza omul simplu care nu are treba deact cu burta, sexul, footbalul si mai putin cu spiritul.

Anonim spunea...

Nu spun că nu mai vreau filozofie, din contră. Spun că o doctrină de partid trebuie să fie întâi de toate o structură filozofică şi nu una de aplicări de principii şi politici economice. Dacă citeşti câteva postări mai sus, enumăr câteva subiecte cu care ar trebui să înceapă o doctrină politică înainte de a trece la latura economică a lucrurilor. În ziua de azi doctrină politică repezintă un "hai să ne luam dupa cei din vest", fără nici un fel de suport. Nu este bine, pentru că fiecare membru de partid îşi va contrui propria doctrină politică.

Anonim spunea...

Scuza-ma nu te-am inteles eu corect.