Cu ocazia apariţiei volumului „Dr. Alexandru Şafran. O viaţă de luptă, o rază de lumină” de prof. dr. Carol Iancu, astăzi, la ora 19,00, la sediul Institutului Cultural Român din Tel Aviv (B-dul Shaul Hamelech nr.8, clădirea Beit Amot Mishpat, etaj 6), va avea loc masa rotundă dedicată memoriei Marelui Rabin Alexandru Şafran.
Vor lua cuvântul: dr. Madeea Axinciuc, director al ICR Tel Aviv, prof. dr. Moshe Idel de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, laureat al Premiului Israel, prof. dr. Carol Iancu (Universitatea din Montpellier), dr. Shlomo Leibovici-Laiş, preşedinte A.C.M.E.O.R., dr. Meir Rosenne, ambasador al Statului Israel în Franţa (1979–1983) şi în S.U.A. (1983–1987), iar din partea familiei, fiica Marelui Rabin, prof. dr. Esther Starobinski Şafran (Universitatea din Geneva) şi fiul Marelui Rabin, prof. dr. Avinoam Şafran (Universitatea din Geneva). Evenimentul va avea loc în prezenţa E.S. Edward Iosiper, Ambasadorul României în Statul Israel.
Teolog, filosof, istoric şi literat evreu, Alexandru Safran (Şafran) s-a născut la Bacău, la 12 septembrie 1910. A urmat Facultatea de Filosofie a Institutului de Teologie Mozaică din Viena, luându-şi doctoratul în 1934. Alexandru Şafran s-a întors la Bacău, unde a devenit rabin, urmându-l pe tatăl său. Pe 3 martie 1940, la numai 29 de ani, a devenit Şef Rabin al Cultului Mozaic din România, funcţie în virtutea căreia a fost numit senator de drept în Senatul României, calitate pe care a deţinut-o pentru scurt timp, în vremea ultimelor luni ale dictaturii regelui Carol al II-lea.
Lupta pentru apărarea intereselor populaţiei evreieşti din România, dusă pe tot timpul războiului, a fost continuată şi după terminarea acestuia. Această activitate nu a fost bine văzută de regimul comunist, care l-a expulzat în 1947. Datorită meritelor sale, recunoscute în întreaga lume ebraică, Alexandru Şafran a fost numit în 1948 Mare Rabin al Comunităţii Evreieşti din Geneva. 
A revenit în vizită în România, pentru prima oară după aproape jumătate de secol, în 1995. La 28 martie 1995, rostea o Alocuţiune în plenul Parlamentului României, în care spunea: „Mă înfăţişez domniilor voastre cu emoţie şi cu recunoştinţă. Cu emoţie, căci îmi regăsesc ţara în care m-am născut, revăd populaţia în mijlocul căreia am crescut, reaud glasul românesc în toată suculenţa lui, revăd slova românească în toată lumina ei, resimt gustul roadelor culturii româneşti care ani de-a rândul mi-au hrănit sufletul.
Vă spun că stau înaintea domniilor voastre pătruns şi de un simţământ de recunoştinţă. Într-adevăr, v-o datoresc din plin, pentru chemarea pe care mi-aţi adresat-o, domnule preşedinte şi domnilor senatori, să vin aici, în mijlocul domniilor voastre şi să rostesc cuvântul meu, care, vă rog să ştiţi, este un cuvânt de voie bună, izvorând din inima mea iubitoare cu aceeaşi frăgezime cu care am rostit primul meu cuvânt în acest Senat, în aceeaşi lună, martie, ca şi acum, însă înainte cu mai mult de jumătate de veac.”
În 19 iunie 1997, Alexandru Şafran a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Cu acel prilej, a prezentat discursul „Percepţiunea Dumnezeirii în Cabală, în filosofie şi ştiinţă”, o expunere privind modalităţile în care a fost înţeles Dumnezeu şi o analiză a crizei omului contemporan, care s-a îndepărtat de dumnezeire.
Prestigiul de care s-a bucurat marele rabin Alexandru Şafran se datorează, deopotrivă, spiritului său de organizator şi inegalabilelor sale calităţi de cărturar. A publicat peste 200 de lucrări, studii, eseuri, articole, cărţi, traduse în mai multe limbi, care i-au adus o recunoaştere unanimă: „Cabala” (1989), „Israelul în timp şi spaţiu”, „Un tăciune smuls flăcărilor: Comunitatea Evreiască din România, 1939-47” (1996), „Înţelepciunea Cabalei” (1997), „Memorii” ş.a. Totodată a desfăşurat şi o bogată activitate de profesor la diferite universităţi europene, americane şi din Israel. În semn de preţuire a vieţii şi activităţii sale i-au fost consacrate mai multe studii, între care două volume omagiale în Israel şi în România.
Prin întreaga sa activitate, Alexandru Şafran s-a impus în conştiinţa contemporană ca una dintre cele mai reprezentative personalităţi ale iudaismului mondial şi, îndeosebi, a populaţiei evreieşti din România, un promotor al imaginii României în lume.
Alexandru Şafran a încetat din viaţă la 27 iulie 2006, la Geneva. Omagiind personalitatea sa plurivalentă, Carol Iancu scria: „…aş dori să subliniez câteva calităţi care, după părerea mea, i-au călăuzit demersul, permiţându-i să facă faţă la situaţiile cele mai dificile şi să ducă o viaţă de luptă marcată de pasiunea adevărului. Mai întâi, independenţa faţă de tentaţiile de succes şi faţă de reprezentanţii puterii tuturor regimurilor. În al doilea rând, exigenţa de rigoare: şef spiritual unic, gânditor erudit, el nu a trăit într-un turn de fildeş; intrat în luptă, el a fost pasionat, dar, pasionat fiind, el nu a fost parţial. A treia calitate este sensibilitatea, care i-a permis să se extragă din lumea ideilor pentru a acţiona în prezent. În sfârşit, în al patrulea rând, arta de a rosti bine, care l-a făcut să fie un conferenţiar fără pereche, dar având şi darul unei scrieri alese, limpezi, frumoase şi precise.
Alexandru Şafran reprezintă pentru România şi iudaismul mondial o rază de lumină.” („22 ” nr. 857, 11–17 august 2006). (Tudor Cristian - AMOS News)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu