A apărut numărul 12/2008 al revistei „Plai străbun”, magazin pentru românii din lumea întreagă. Revista publică cronici ale unor evenimente culturale recente din România şi din străinătate, interviuri, profiluri critice, articole de prezentare a unor personalităţi din diferite domenii.
Urmând consecvent profilul său publicistic, „Plai străbun” se adresează, prin selecţie şi comentarii echilibrate, unui public care evită senzaţionalismul facil al faptelor pseudo-culturale.
Câteva pagini sunt dedicate premierelor Operei Naţionale din Bucureşti din ultima stagiune: „Lacul lebedelor” în coregrafia lui Gheorghe Iancu, „Macbeth” de Verdi, spectacolului cu „Nabucco” de Verdi, care l-a avut ca invitat pe baritonul Alexandru Agache şi spectacolului omagial Ludovic Spiess, cu „Aida” (11 mai a.c.). Autori: Ortansa Sturza, Alexandra Mircea, Mircea Bălăşoiu. Corina Maria Pallamara publică un interviu cu baritonul italian Enrico Gavarini, colaborator al Operei din Timişoara. Două spectacole de la Staatsoper din Viena, cu „Forţa destinului” de Verdi şi „Boema” de Puccini, ultimul având-o în rolul Musettei pe Simina Ivan, sunt consemnate de Ortansa Sturza.
La rubrica „Dialogul personalităţilor”, revista publică o convorbire între Silvia Voinea şi Corina Chiriac. „Tinerii nu sunt promovaţi îndeajuns mai ales în România, deşi există atâtea talente necunoscute marelui public. Probabil, nu se mai face diferenţa între valoarea autentică şi cea părelnică deoarece de cele mai multe ori nu sunt întrebaţi acei artişti care recunosc valoarea şi o deosebesc de nonvaloare. Dacă cei în măsură nu vor ajuta substanţial pe tinerii realmente talentaţi, atunci vom avea un spaţiu nedorit în cultură, spaţiu gol care va duce la declinul şi mai rapid al bunului gust, al promovării culturii româneşti în sine”, spune Corina Chiriac.
Interviul cu pictoriţa Olga Morărescu Mărginean, realizat de Maruca Pivniceru, aduce date necesare pentru un portret al artistei. Actriţa Lucia Mureşan prezintă expoziţia Rodicăi Fleşariu Marinescu, „Sentimente – itinerar fotografic italian”, găzduită de Institutul Italian de Cultură din Bucureşti iar Silvia Gujiu continuă în acest număr prezentarea Timişoarei, „Mica Vienă” a României. (Tudor Cristian - AMOS News)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu