Liderul PSD Dolj, Ion Prioteasa, a declarat, luni, că a fost prelungit termenul de depunere al cererilor şi dosarelor de candidaturi pentru Camera Deputaţilor şi Senat, stabilit iniţial pentru 24 iulie.
"Am lăsat mai elastic termenul de înscriere şi s-a stabilit ca ultimă zi de depunere a cererilor pentru Parlament seara de 31 iulie. Este ultima zi în care-şi pot depune cererea cu dosarul la sediul partidului", a declarat Ion Prioteasa.
El spune că cei care îşi completează dosarul de candidatură trebuie să menţioneze şi colegiul uninominal în care va candida.
"În acele dosare trebuie să scrie clar şi pe ce colegiu vor să candideze. Cred că vor fi colegii în care va fi un singur candidat şi altele în care vor fi mai multe persoane care vor dori să candideze de pe un anumit colegiu. Va trebui să stabilim şi un criteriu, pe care acum nu ştiu să-l spun, pentru a face departajarea", a declarat Prioteasa.
La secretariatul organizaţiei judeţene a PSD au fost depuse zece cereri.
"Până la această oră, au fost depuse zece cereri, care vizează atât colegii din Craiova, cât şi din Dolj. Nu cred că se poate spune că unii sunt favoriţi pe o anumită zonă, iar alţii pe alte zone. Eu, de exemplu, am câştigat în 83 de localităţi. Am câştigat în toate oraşele şi municipiile, cu excepţia Băileştiului. Deci, nu ai cum să ştii de unde iei voturi sau nu", a mai spus Prioteasa.
Întrebat dacă preşedintele PSD, Mircea Geoană, a dat curs invitaţiei de a candida pe unul dintre cele cinci colegii de Senat din Dolj, Prioteasa a spus: "Domnul Geoană nu a depus nicio cerere şi nici nu trebuie neapărat s-o depună. E de ajuns să spună că doreşte să candideze. De altfel, mie mi-a spus personal că va candida din Dolj însă nu a făcut un anunţ oficial. Eu voi avea o sarcină naţională pentru ca Mircea Geoană să iasă foarte bine pe colegiul în care va candida".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu