duminică, iulie 27, 2008

Bani europeni pentru imaginea firmelor româneşti


Firmele româneşti îşi pot promova imaginea pe plan internaţional cu bani de la Uniunea Europeană. Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (MIMMCTPL) a lansat Ghidul solicitantului privind "Sprijin pentru accesul pe noi pieţe şi internaţionalizare", iar proiectele vor putea fi depuse începând din data de 18 august.

Conform ghidului, publicat pe site-ul www.animmc.ro, MIMMCTPL va acorda finanţări nerambursabile pentru: participarea la târguri şi expoziţii internaţionale, organizate în ţară sau străinătate, cu stand propriu; participarea la misiuni economice în străinătate; elaborarea şi producţia de materiale tipărite/inscripţionate de promovare a operatorului economic; promovarea on-line (îmbunătăţirea/realizarea unui site pe internet pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor promovate); servicii legate de activităţi de promovare pe noi pieţe interne, pe pieţe internaţionale şi marketing;
servicii de identificare a furnizorilor/clienţilor externi.

Bugetul total alocat pentru anul 2008 este de 2,1 milioane euro, iar suma maximă pe care o va putea solicita o firmă se ridică la 200.000 de euro, în condiţiile respectării ajutorului de minimis.

Această sumă va putea reprezenta maximum 70% din totalul cheltuielilor eligibile în cazul întreprinderilor mici (cu până la 49 de angajaţi) şi al microîntreprinderilor (până la 9 angajaţi), respectiv 60 % din totalul cheltuielilor eligibile în cazul pentru întreprinderi mijlocii (maximum 249 de angajaţi).

Proiectele pot fi implementate în maximum 24 luni, perioadă cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi data finalizării ultimei activităţi prevăzute în proiect.

Toate condiţiile cu privire la accesarea fondurilor nerambursabile, precum şi cererea de finanţare care va trebui completată sunt cuprinse în Ghidul solicitantului publicat pe site-ul MIMMCTPL (www.animmc.ro).

Operaţiunea "Sprijin pentru accesul pe noi pieţe şi internaţionalizare" face parte din axa Prioritară 1 - Un sistem inovativ şi ecoeficient de productie, gestionată de MIMMCTPL în calitate de organism intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” (POS CCE).

Până în prezent, MIMMCTPL, în calitate de organism intermediar pentru Axa 1 a POS CCE, a lansat trei operaţiuni pentru finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii, acestea vizând susţinerea investiţiilor şi sprijinul pentru accesul la servicii de consultanţă. (Florin MARIN - AMOS News)

Niciun comentariu: