vineri, martie 28, 2008

Marko Bela vs. Adrian Păunescu


Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, vineri, că asistă la o revigorare a ultra-naţionalismului, prezentând în acest context o cărticică primită prin poştă la sediul UDMR, semnată de Adrian Păunescu şi Hajdu Gyozo şi intitulată "Derbedeul politic Marko atacă iarăşi România".
Cartea, în ediţie trilingvă - română, maghiară şi engleză - este editată de Asociaţia Culturală "Együtt" ("Împreună") şi se distribuie gratuit. În ea se regăsesc titluri precum "Liderii UDMR fără masca de loialitate şi europenism"”, "Anti-românismul diform al lui Marko", pe lângă acesta fiind atacaţi şi senatorul UDMR Frunda Gyorgy, pe motiv că promovează "federalizarea României", ori europarlamentarul UDMR Sogor Csaba.
Preşedintele UDMR a susţinut că nu îl surprinde editarea "caietului" de către cei doi, dar că ar trebui să ne pună pe gânduri totuşi faptul că Adrain Păunescu este senator în Parlamentul României şi are un cuvânt de spus în proiectele culturale ale partidului din care provine, respectiv PSD.
"Mă onorează dacă ei mă fac derbedeu, înseamnă că sunt pe calea cea bună şi nu sunt un om pierdut dacă ei mă atacă", a spus Marko Bela, adăugând că nu este la fel de liniştit dacă se gândeşte la incidentul în care un tânăr maghiar a fost bătut la Cluj-Napoca de 15 martie urmare a originii sale etnice şi la inscripţiile şi simbolurile antisemite şi antimaghiare apărute în ultimul timp.
El a spus că o răspundere îi revine primarului din Cluj-Napoca, cel care a autorizat "contramanifestaţia" Noii Drepte.
"Fenomenul nu numai că e demn de atenţia noastră, dar trebuie să ne îngrijoreze", a conchis liderul unional.
Mai multe inscripţii antisemite şi svastica au fost scrise cu vopsea neagră, în noaptea de marţi spre miercuri, pe clădirea în care îşi are sediul Comunitatea Evreiască din Cluj-Napoca.
Inscripţiile "Aici vă ascundeţi, masonilor!", "Moarte!" şi "Garda vă vede", svastica şi o stea a lui David au apărut pe clădire după ora 22.00, când la sediu a fost adus un transport de azimă pentru sărbătoarea de Pesah.
Reprezentanţii organizaţiei "Noua Dreaptă" Cluj susţin că nu au nici o legătură cu inscripţii antisemite de pe clădirea Comunităţii Evreieşti din Cluj şi că îi vor da în judecată pe cei care lansează asemenea zvonuri.
Totodată, mesajul "Moarte ungurilor", scris cu vopsea neagră, a apărut pe zidul unei clădiri de pe o arteră pietonală din centrul municipiului Cluj-Napoca, iar o altă inscripţie, cu acelaşi mesaj, a fost făcută la câteva zeci de metri distanţă, în apropierea Parcului Caragiale, Poliţia declanşând o anchetă.
Senatorul PSD Adrian Păunescu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că ceea ce a scris despre Marko Bela face parte dintr-o colecţie de declaraţii politice ale sale din Senat şi a arătat că ar fi fost o laşitate dacă nu ar fi reacţionat astfel faţă de "atacurile de derbedeu politic" ale acestuia.
Adrian Păunescu a răspuns astfel unei întrebări legate de faptul că preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, că asistă la o revigorare a ultra-naţionalismului, prezentând în acest context o cărticică primită prin poştă la sediul UDMR, semnată de Adrian Păunescu şi Hajdu Gyozo şi intitulată "Derbedeul politic Marko atacă iarăşi România".
Adrian Păunescu a precizat că publicaţia, editată de Asociaţia Culturală "Együtt" ("Împreună"), al cărei autor este, împreună cu Hajdu Gyozo, nu este o carte, ci cuprinde declaraţiile sale politice din Senatul României.
"Sunt declaraţiile mele politice din Senat şi este o declaraţie politică replică la ceea ce dumnealui (Marko Bela, n.r.) a afirmat despre România care este un stat naţional unitar român în formă de cârpă colorată, despre patria pierdută în 1918 de către dumnealui. Este o chestiune pentru care ai noştri au murit, ca să fie unitate naţională, să fie linişte în ţară şi eu nu am cum să îi trădez pe ai noştri făcându-mă că nu aud declaraţiile într-adevăr ultranaţionaliste şi anti-româneşti ale lui Marko Bela", a declarat Păunescu.
Senatorul PSD a arătat că el nu a pornit nici un fel de atac, ci Marko Bela şi "toată această bandă neobosită de corbi care atacă România încearcă să creeze o situaţie de conflict în Ardeal".
"Nu este ultranaţionalism să îi răspunzi celui care îţi atacă ţara şi Constituţia şi liniştea oamenilor din Ardeal, ci este o obligaţie", a spus Păunescu referitor la faptul că Marko Bela prezentase publicaţia cu comentariul potrivit căruia "asistă la o revigorare a ultranaţionalismului".
"După părerea mea, ar fi fost o laşitate dacă nu aş fi reacţionat astfel faţă de atacurile de derbedeu politic ale acestui om în momentul în care a început să spună că îşi vor recupera munţii, pădurile, câmpiile, steagul, imnul şi Ardealul. Aşa ceva înseamnă o declaraţie de război, cel puţin la adresa mea şi la adresa conştiinţei mele elementare de cetăţean român", a conchis Păunescu.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Nu stiu daca Paunescu are dreptate pe fond si este foarte posibil sa aiba, dar stilul vadimist anuleza din start orice sansa de a fi ascultat de persoanele importante si care unii nu se inghesuie in dragostea fata de Romania si romani.

Bibliotecaru spunea...

Din păcate şi din fericire totodată, ultranaţionalismul la noi se reduce la un joc al "puştimii". Slavă Domnului, la noi extremismul este moderat. Partea proastă este că naţionalismul a trecut de la generaţia celor de vârsta a doua şi a treia la cei tineri sub formă de ură pură, care nu mai are nici un fel de conotaţie istorică. Este evident că cei care scriu pe ziduri au mult sub 20 de ani. Ei nu ştiu nici ceea ce sunt evreii şi nici legionarii. Pentru ei totul este o poveste, o joacă. Joaca poate să dispară o dată cu vârsta sau, dimpotrivă, să se transforme într-un mod de viaţă. Acesta este adevăratul pericol.