miercuri, iulie 16, 2008

Corupţie!


Numai ce lăudă preşedintele Traian Băsescu poliţia cu ocazia festivităţii de absolvire a promoţiei 2008 a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” că...

Corupţia este în floare la Ministerul de Interne
Corupţia este în floare la Ministerul de Interne, o demonstrează un bilanţ prezentata astăzi de Direcţia Generală Anticorupţie. Peste 1.200 de angajaţi ai MIRA au fost cercetaţi în prima jumătate a anului de către ofiţerii anticorupţie. Dintre aceştia, aproape 200 au fost puşi sub învinuire.
Reporter: Potrivit bilanţului Direcţiei Generale Anticorupţie pe primele 6 luni ale acestui an, ofiţerii anticorupţie au cercetat peste 1.700 de persoane. În plus, aproape jumătate din cele 430 de persoane învinuite de procurori proveneau din cadrul Ministerului de Interne.
De asemenea, în prima jumătate a anului au fost inculpate 149 de persoane, din care 60 provin din cadrul ministerului. Se precizează că în ceea ce priveşte sumele de bani sau contravaloarea bunurilor materiale care au făcut obiectul actelor de corupţie dovedite pe parcursul procesului penal, acestea se ridică la aproape 300.000 de lei şi peste 180.000 de euro. În prezent, poliţia judiciară din cadrul DGA efectuează activităţi procedurale în aproape 800 de dosare penale.
(Prin Monitoring Media: Radio News FM, Ora: 16:00 - Transcript preluat de pe www.monitoring.ro)

Niciun comentariu: