Vă interesează activitatea de zi cu zi a deputaţilor europeni? Şi ce fac aceştia concret pentru cetăţenii europeni? Dosarul de faţă vă prezintă modul în care membrii Parlamentului European abordează chestiuni de interes general precum descărcarea fişierelor de pe internet, salarii şi învăţarea pe tot parcursul vieţii. În plus, vă prezentăm rezultatele vizitelor deputaţilor europeni în Kosovo şi Congo.
Pirateria online costă miliarde de euro, conform industriei de muzică şi film. Câteva state europene au propus legi dure care să combată acest fenomen. În aprilie anul acesta, Parlamentul European a adoptat un raport în care se spune că „penalizarea consumatorilor care nu urmăresc un profit financiar nu este soluţia optimă“. Vă prezentăm opinia raportorului, Guy Bono (Grupul Socialist din Parlamentul European, Franţa), despre libertatea de acces şi drepturile artiştilor.Munca reprezintă un aspect important în viaţa de zi cu zi a multor europeni. Ce este munca decentă şi care sunt factorii care determină satisfacţia la locul de muncă? Am pus aceste întrebări preşedintelui Comisiei pentru Ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale, domnul Jan Andersson, care ne-a vorbit şi despre cum ar putea UE să promoveze munca decentă în statele membre şi în străinătate.
Dosarul de faţă mai include interviuri cu deputaţi europeni despre Kosovo, Asia Centrală şi RD Congo.
Pirateria online şi libertatea de acces: există un echilibru?
Rezoluţia adoptată de Parlamentul European cere statelor membre să „evite adoptarea măsurilor […] ca întreruperea accesului la internet“ în vederea combaterii pirateriei online. De ce nu este aceasta o soluţie?
Această măsură ar încălca drepturile omului şi respectarea libertăţii: pentru a întrerupe accesul la internet al celor care descarcă ilegal fişiere trebuie să le accesăm calculatorul şi să le filtrăm datele - lucru care este un atac la viaţa privată.
80% din piraţi sunt tineri care nu au sentimentul că fac ceva grav. Avertizările nu îi vor opri. Şi e normal ca oamenii să poată exploata posibilităţile oferite de internet. Pe vremea mea, aceeaşi problemă exista, dar legată de casete audio. Un coleg îmi împrumuta un CD şi eu în copiam pe casetă. Acest lucru nu distrugea CD-ul.
Măsura sugerată este prea severă prin comparaţie cu gravitatea actului de descărcare de pe internet. Privarea tinerilor de internet ar fi o catastrofă: cine îşi poate găsi de lucru în zilele noastre fără internet? Bineînţeles că sancţiunea trebuie aplicată în momentul în care o persoană abţine un beneficiu financiar din descărcarea de pe internet. Dar în acest caz, nu este nevoie să cauţi date în calculatorul lui pentru a afla că face acest lucru.
Şi, de fapt, numai 13% din populaţie descarcă fişiere de pe internet - nu este vorba de o catastrofă, aşa cum se pretinde! Industria de CD-uri/DVD-uri este în criză, este adevărat, şi descărcarea de pe internet contribuie la aceasta, dar nu este singura cauză. Penalizarea utilizatorilor de internet nu va rezolva criza industriei de discuri!
Care este cel mai bun mijloc de a lupta împotriva descărcării ilegale de pe internet?
Cred că trebuie să adunăm în jurul unei mese consumatori, artişti şi operatori de telecomunicaţii. Uniunea Europeană ar putea pune în practică un echivalent al programului MEDIA pentru cinema, aplicat la discuri. Şi ar mai putea diminua ratele TVA pentru aceste produse. Dar trebuie să plătească şi operatorii de telecomunicaţii: internetul este pentru ei o sursă majoră de venit, în detrimentul artiştilor.
Trebuie să fim severi cu cei care comercializează produsele furate, dar fără închisoare, că doar nu au comis o crimă. Descărcarea ilegală trebuie pedepsită cu amenzi. Trebuie să facem şi o educaţie a consumatorilor. Descărcarea ilegală este ca şi cum ai lăsa un televizor la îndemâna unui copil şi ai pleca spunându-i să nu îl atingă. Îl va atinge - este în natura umană. Copilul o va face o dată, a doua oară, dar va sfârşi prin a înţelege ca este interzis. Cu educaţia potrivită vom putea reduce descărcarea ilegală.
Dacă descarci ilegal de pe internet înseamnă că îl furi pe artist?
Atâta timp cât nu faci acest lucru pentru a câştiga bani, tinerii artişti te vor încuraja - pentru că în felul acesta devin cunoscuţi. Cei care sunt deja consacraţi şi care îşi câştigă existenţa din arta lor sunt împotrivă. Fiecare trebuie să se adapteze epocii în care trăieşte. Epoca noastră ne dă acces la internet: de ce să îl blocăm? Care este folosul blocării accesului unui tânăr la internet? Interdicţia nu rezolvă nimic niciodată.
Pe drumul spre munca decentă: interviu cu Jan Andersson
Cum definiţi „munca decentă“?
Munca decentă este munca pentru care primeşti un salariu decent; un salariu cu care poţi cel puţin să te întreţii. Dar nu este vorba numai de salariu, ci şi de condiţiile care asigură sănătatea şi siguranţa la locul de muncă, posibilitatea de a-ţi schimba serviciul dacă nu ţi se potriveşte, ocazia de a învăţa pe tot parcursul vieţii şi de a te dezvolta profesional. Salariul este important pentru viaţa în afara serviciului, dar există şi aspecte importante la locul de muncă, de exemplu siguranţa şi sănătatea.
Salariul minim poate fi o modalitate de a favoriza munca decentă?
Da şi nu. Nu trebuie să ne concentrăm pe salariul minim. Întotdeauna există riscul ca salariul minim să devină salariu maxim. Este nevoie de politica salariului minim doar ca ultimă soluţie, dar trebuie să fim conştienţi de faptul că scopul nu este salariul minim, ci un salariu normal, sau un salariu mai bun decât salariul minim.
Sunteţi mulţumit de rezultatul sesiunii de la Naţiunile Unite? S-a ridicat această sesiune la aşteptările dumneavoastră?
Nu ştiu dacă m-am aşteptat la ceva anume, a fost prima mea vizită la ONU. Am mers acolo din mai multe motive: cred că Uniunea Europeană şi Parlamentul European ar trebui să fie mai active la nivel global, nu numai în ceea ce priveşte politica de securitate, dar şi în domeniul mediului înconjurător, al comerţului şi al condiţiilor de muncă în întreaga lume. Scopul nostru a fost să ne creăm contacte, astfel încât Parlamentul să poată avea un rol important în dezbaterea globală. […] Este în interesul nostru, dar şi în interesul oamenilor din afara graniţelor UE, să avem acest dialog despre munca decentă.
Ce face Uniunea Europeană pentru a promova munca decentă?
Nu putem hotărî pentru alte ţări. Putem în primul rând să fim un exemplu bun. […] Putem să spunem ţărilor din Africa: „Trebuie să aveţi aceleaşi reguli ca noi“? Nu putem. Sunt reguli de bază, ce cele din convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, împotriva muncii copiilor de exemplu. Ar trebui să promovăm această convenţie în toată lumea.
Care este situaţia în Uniunea Europeană?
Într-o perspectivă globală, situaţia din Uniunea Europeană este bună. Dar nu trebuie să ne mândrim prea tare! Situaţia din UE nu e perfectă şi sunt diferenţe destul de mari între statele membre. Principalele provocări sunt posibilitatea muncitorului de a influenţa locul de muncă şi învăţarea pe tot parcursul vieţii. În societatea de astăzi este important să ai un salariu bun, dar principala problemă este să ai educaţia care trebuie. Cu cât înveţi mai mult cu atât primeşti un salariu mai mare.
Ce ne puteţi spune despre economia informală?
Economia informală este o problemă. Din câte am aflat la ONU, economia informală este uriaşă în lume. În multe ţări, economia informală este mai mare decât cea formală. Este o problemă şi în Uniunea Europeană, deoarece afectează economia formală. […] Limitarea economiei informale este o provocare pentru noi. Dar şi în acest domeniu sunt diferenţe mari în Uniunea Europeană.
Care ar fi pasul următor?
Munca decentă va reveni pe ordinea de zi în viitor. Munca este legată de comerţ, dar şi de mediul înconjurător şi dezbaterea se va intensifica: cum vor afecta munca schimbarea climatică şi nevoia de a ne schimba stilul de viaţă şi în ce vom investi în viitor?
Doris Pack despre Kosovo: Oamenii trebuie să aibă încredere în vecinii lor
În aprilie 2008, o delegaţie formată din şase deputaţi europeni de la Comisia pentru Afaceri externe de la Parlamentul European a vizitat Kosovo. Deputaţii s-au întâlnit cu reprezentanţi politici dar şi cu oameni obişnuiţi, de la ţară. Am pus câteva întrebări doamnei Doris Pack - şefa delegaţiei - despre situaţia în Kosovo la două luni după declararea independenţei şi stadiul în care se află procesul de reconciliere între kosovari.V-aţi întâlnit cu preşedintele, primul ministru şi preşedintele parlamentului din Kosovo. Despre ce aţi discutat?
Am discutat despre situaţia de după declararea independenţei şi rezultatul activităţii politice din ultimele săptămâni. Am vorbit în principal despre constituţia aprobată de parlamentul din Kosovo, care include toate propunerile planului Ahtisaari - plan aprobat de Parlamentul European anul trecut. „Independenţa supravegheată“ se bazează pe acest plan şi se concentrează în special asupra drepturilor minorităţilor şi descentralizării în zonele locuite în principal de sârbi.
După declararea independenţei au existat manifestări violente în unele zone din Kosovo. Care este situaţia în momentul de faţă?
Violenţa a fost mai intensă în Mitroviţa. S-a demonstrat că aceasta a fost alimentată nu numai de locuitori din zonă ci şi din afară. Cred că a fost o situaţie specială imediat după declararea independenţei şi că acum nu mai sunt probleme majore. Oamenii sunt precauţi. Sârbii din nord în momentul de faţă nu sunt violenţi - manifestează paşnic.
Cum credeţi că se vor împăca sârbii cu ideea unui Kosovo independent?
Reconcilierea trebuie să aibă loc pe teren. Ne-am întâlnit cu miniştri şi deputaţi sârbi [din Kosovo] şi am ajuns la concluzia că în ultimul an nu s-a făcut îndeajuns pentru ca oamenii să aibă mai multă încredere unii în alţii. Am fost într-un sat lângă Priştina, unde am întâlnit o femeie de 60 de ani care mi-a spus că nu a fost niciodată la cimitirul în care au fost îngropaţi mama sa, tatăl său şi fratele său în 1999. Mi-a spus că îi este teamă să meargă acolo. Problema este că oamenilor le este frică de vecinii lor şi că vecinilor le este frică la rândul lor.
Cred că trebuie să se facă mai mult. Satele învecinate şi oamenii trebuie convinşi să trăiască împreună, să-şi vorbească şi să găsească o cale spre viaţa în comun. Oamenii trebuie să aibă încredere în vecinii lor.
Kosovo este în momentul de faţă sub administraţia misiunii ONU (UNMIK); Uniunea Europeană a trimis la rândul ei o misiune în Kosovo (EULEX). Cu toate acestea, sârbii nu recunosc misiunea UE. Poate această misiune să fie pe deplin operaţională în situaţia în care nu este recunoscută de sârbi?
Misiunea EULEX este acolo pentru a ameliora infrastructura democratică, pentru a-i ajuta pe judecători, pentru a-i pregăti pe poliţişti. Unii oameni spun că misiunea UE este în conformitate cu rezoluţia Consiliului de Securitate 1244, alţi spun că nu este în conformitate. Deci situaţia depinde foarte mult de bunăvoinţa cu care această misiune este primită. Cred că trebuie să aşteptăm întâi alegerile din Serbia din 11 mai şi apoi să punem întrebarea din nou. Suntem acolo pentru că simţim că este nevoie de ajutorul nostru. Dacă există interesul atunci putem găsi şi vom găsi o bază legală pentru prezenţa noastră acolo.
Violurile din DR Congo: atac la demnitatea umană
Violarea femeilor face parte din lupta dintre guvern şi rebelii din Republica Democrată Congo. După acordul de pace semnat în ianuarie 2008, situaţia s-a schimbat, dar rămâne problematică. La sfârşitul lunii martie, o delegaţie formată din trei deputaţi europeni s-a întors dintr-o vizită de şapte zile în RD Congo - vizită ce a avut loc în urma unei rezoluţii a Parlamentului European. Am cerut şefului delegaţiei, Jürgen Schröder, să ne vorbească despre situaţia la nivel local.Conform „Planului de Acţiune Umanitar din RD Congo 2008“, în această ţară au avut loc peste 30.000 de cazuri de viol în 2007. De ce este violul atât de răspândit în această regiune?
Violul era o armă în timpul războiului, dar de la acordul de pace din ianuarie 2008, situaţia s-a schimbat. Nu mai este o armă de război, ci o armă în criminalitatea obişnuită, utilizată de rebeli, membrii armatei congoleze şi chiar civili.
Unul din factori este rolul femeii în societate. Din păcate femeile sunt supuse bărbaţilor. Ţara întreagă nu este bine guvernată. În Kivu de Nord şi în Kivu de Sud, acolo unde am fost noi, guvernarea este fie deficitară, fie absentă, şi dominant este haosul. Bărbaţii acestei societăţi şi-au pierdut demnitatea şi acum îşi folosesc „armele bărbăteşti“ pentru a distruge şi demnitatea celor mai slabi decât ei: femeile şi copiii. Violul este o expresie a situaţiei haotice din societate.
Ce consecinţe are violul asupra victimelor şi familiilor acestora?
Consecinţele sunt devastatoare. Pe de o parte, femeile şi fetele şi chiar copii cu vârste de la trei ani sunt respinşi de soţi, de familii, de satele în care locuiesc, deoarece după standardele morale şi etice, este afectată reputaţia familiei. Pe de altă parte, victimele suferă durere fizică. Cei care comit violurile ştiu că acestea afectează demnitatea femeilor, dar, în acelaşi timp, distrug structura socială.
Parlamentul European a cerut, în rezoluţia sa, alocarea de fonduri pentru ajutarea victimelor. Ce altceva mai pot face Parlamentul European şi Uniunea Europeană?
Sunt convins că violul trebuie văzut în contextul încălcării drepturilor omului. În RD Congo lipseşte justiţia. Cei care comit violuri ajung foarte rar la tribunal. Trebuie să încercăm să contribuim la stabilirea unui sistem judiciar în această ţară.
În plus, trebuie să ajutăm femeile din această ţară, nu numai să le eliberăm de încălcările drepturilor omului dar să le sprijinim să aibă un rol important în societate. Aceasta este una din concluziile noastre majore: să iniţiem proiecte care să ajute femeile din RD Congo să joace un rol important în societate.
Fiinţele care sunt cele mai active în reînnoirea societăţii sunt femeile. Am vizitat India şi Afganistan. Dacă priveşti în ochii deputatelor, ai impresia că poţi vorbi cu ele şi că te înţeleg. Dacă te uiţi în ochii bărbaţilor nu vezi nimic. Îmi pare rău că trebuie să fiu atât de sincer. Bărbaţii din aceste societăţi sunt instruiţi din copilărie ce să facă pentru a fi băieţi, li se spune că băieţii sunt superiori fetelor. Sunt victimele educaţiei pe care o primesc, iar femeilor li se spune tot timpul că se situează la cel mai de jos nivel al societăţii.
Sprijinim procesul de pace în această parte a lumii. Ce mai putem face este să contribuim la ameliorarea relaţiilor cu Ruanda şi China, ca actori importanţi în regiune.
Cem Özdemir: „Ce putem oferi Asiei Centrale este un model de succes“
Parlamentul European cere Uniunii Europene să consolideze măsurile de promovare a drepturilor omului, democraţiei, educaţiei şi bunei guvernări în ţările din Asia Centrală (Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan). Într-un raport adoptat în plen în februarie, Parlamentul a cerut ca abordarea drepturilor omului să aibă aceeaşi pondere ca şi abordarea energiei, securităţii şi comerţului. Am pus câteva întrebări despre regiune, energie şi democraţie raportorului Cem Özdemir.Domnule Özdemir, de ce ar trebui să le pese cetăţenilor europeni de Asia Centrală - o regiune atât de îndepărtată şi de puţin cunoscută?
Cred că trebuie să ne pese de locul de unde provine o parte din energia noastră, de condiţiile în care aceasta este produsă, de conducerea acestor ţări şi de ce se întâmplă cu locuitorii acestora. Pe termen lung, putem avea siguranţa furnizării cu energie numai dacă aceste ţări sunt stabile. Dictatura nu garantează stabilitatea. Cea mai bună garanţie a stabilităţii este participarea tuturor cetăţenilor, adică democraţia. Ca şi încălzirea globală, problemele din Asia Centrală sunt universale: faptul că ne pasă de oamenii de acolo este benefic pentru oamenii de acolo, dar şi pentru cei din Europa.
Care sunt factorii ce vor determina relaţiile viitoare între ţările Asiei Centrale şi Uniunea Europeană? Poate Uniunea Europeană să aibă o singură voce?
27 de state membre pot face multe lucruri. Dar putem face şi mai mult dacă ne unim forţele. Mă întreb dacă este necesar ca fiecare din cele 27 de state membre să deschidă câte o ambasadă în fiecare din cele cinci ţări. Dispunem de mijloacele necesare pentru acest lucru? Probabil că nu. Un serviciu diplomatic UE - ca cel prevăzut în Tratatul de la Lisabona - ar fi mai eficient.
Majoritatea acestor ţări au o conducere post-sovietică, fără prea multă experienţă în democraţie, eufemistic vorbind. Scopul nostru este să pregătim noile generaţii. Aş vrea ca noile generaţii de lideri să studieze în universităţile europene şi să ne cunoască, şi aş vrea să îi cunoaştem şi noi pe ei. Pentru că, dacă aceştia vor studia în Europa, se vor întoarce în ţara lor cu „virusul“ democraţiei şi vor fi conştienţi de faptul că pierderea puterii nu înseamnă sfârşitul lumii, că te poţi întoarce la putere la următoarele alegeri. Trebuie să încurajăm statele care sunt mai democrate - ca Kârgâzstan - şi care vor reforme.
Ce aţi spune celor care pretind că democraţia nu a adus în Kârgâzstan decât instabilitate şi că Asia Centrală nu este pregătită pentru democraţie?
Am numit ultimii 15 ani „era post-sovietică“. Acum, însă, suntem în era post-post sovietică. Câţi ani au de gând să ne mai spună că sunt într-o situaţie specială? Dacă vor să continue să folosească acest argument, statele respective trebuie să îşi dezvolte o strategie pentru democraţie.
Nu pot, de exemplu, să trimită la închisoare politicieni din opoziţie sau ziarişti independenţi, pentru că aceştia nu sunt paşi spre democraţie, ci în direcţia cealaltă. În Kazahstan, dacă alegerile ar fi fost cinstite, preşedintele tot ar fi câştigat - probabil cu 70% din voturi. Cred că liderii acestor ţări îşi permit să fie mai generoşi cu opoziţia şi presa independentă.
Există riscul ca potenţialul energetic imens din regiune să pună pe locul doi îngrijorările legate de tortură şi alte încălcări ale drepturilor omului?
Vorbim de energie în contextul celor cinci ţări din Asia Centrală, dar de fapt este vorba doar de două: Turkmenistan şi Kazahstan. În Tadjikistan sunt probleme legate de energie: oamenii îngheaţă de frig. […] Uzbekistan vinde gaz Rusiei în detrimentul cetăţenilor săi, care, la rândul lor, îngheaţă de frig. Aceasta e realitatea.
Şi Rusia şi China ajută Asia Centrală. Dar ajutorul lor este „vă dăm bani, dar vrem energie“. Ajutorul nostru merge mai departe: vrem să punem capăt muncii depuse de copii, vrem ca oamenii să trăiască în condiţii sănătoase şi sigure şi să îşi poată exprima opiniile fără să fie ameninţaţi cu închisoarea.
Putem oferi Asiei Centrale schimb tehnologic, expertiză în domeniul mediului înconjurător, cele mai bune universităţi din lume şi o prietenie autentică. Cred că pe termen lung investiţiile noastre vor fi amortizate. Trebuie să le spunem liderilor din Asia Centrală: „dacă vreţi ca ţara voastră să evolueze, săriţi în secolul 21; noi ştim cum să facem acest lucru. De ce să nu copiaţi un model care s-a dovedit să aibă succes?“ Aceasta este oferta noastră.
Jacek Saryusz-Wolski: Viitorul Serbiei şi al provinciei Kosovo? Uniunea Europeană!
După ce pro-europeanul Boris Tadić a fost ales preşedinte al Serbiei, relaţiile acestei ţări cu UE şi viitorul statut al provinciei Kosovo sunt în centrul atenţiei. Am vorbit cu deputatul european polonez Jacek Saryusz-Wolski, preşedintele Comisiei parlamentare pentru Afaceri externe, despre relaţiile dintre Serbia şi Kosovo şi UE. Domnul Saryusz-Wolski crede că ambele ar putea deveni la un moment dat membre UE - dacă vor şi dacă îndeplinesc condiţiile pentru aderare.Boris Tadić a fost reales preşedinte al Serbiei. Cum interpretaţi acest rezultat?
Alegerile s-au desfăşurat conform standardelor internaţionale şi exprimă voinţa poporului. Pentru Uniunea Europeană, alegerea domnului Boris Tadić ca preşedinte al Serbiei este o veste bună: un preşedinte care împărtăşeşte valorile europene şi care vede viitorul Serbiei în familia europeană oferă acestei ţări o perspectivă de aderare la UE, aderare care sperăm să se întâmple într-un viitor nu prea îndepărtat. Suntem optimişti în acest moment şi aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu noul preşedinte şi administraţia sa.
Miniştrii UE au decis de curând să amâne semnarea Acordului de Stabilitate şi Asociere, considerat ca fiind primul pas spre aderarea la Uniune. Cum vedeţi viitorul relaţiei dintre Uniunea Europeană şi Serbia?
Acordul este gata, mai sunt doar câteva rezerve legate de cooperarea Serbiei cu Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie. Imediat ce aceste rezerve vor dispărea, întregul proces de semnare şi implementate al acordului poate începe. Eu văd viitorul Serbiei în UE. Faptul că poporul sârb a ales un preşedinte care doreşte aderarea la Uniunea Europeană înseamnă că sârbii îşi doresc şi ei acest lucru. Acum nu mai este decât o chestiune tehnică, finalizarea Acordului de Stabilitate şi Asociere, implementarea acestuia şi aderarea.
Credeţi că UE este pregătită să „absoarbă“ Serbia?
Da, Uniunea Europeană este pregătită să „absoarbă“ Serbia şi chiar şi celelalte ţări din Balcanii de Vest, dacă acestea îndeplinesc dificilele criterii de la Copenhaga - aşa cum s-a întâmplat cu toate ţările care au aderat până acum. Dar în primul rând avem nevoie de pace şi stabilitate în Balcanii de Vest, apoi putem negocia aderarea la Uniunea Europeană.
Rezultatele alegerilor par să arate faptul că sârbii au păreri diferite în ceea ce priveşte o potenţială aderare la Uniunea Europeană. Cum poate UE să îi câştige de partea ei?
Odată ce Acordul de Stabilitate şi Asociere este semnat şi pus în practică, atât Comisia cât şi Parlamentul vor monitoriza acest proces. Când relaţiile dintre Serbia şi UE se vor intensifica şi va începe procesul de asociere, probabil că atitudinea cetăţenilor Serbiei va fi din ce în ce mai favorabilă integrării în UE.
Kosovo îşi va declara probabil independenţa în curând - perspectivă căreia i s-au opus ambii candidaţi la preşedinţia Serbiei. Cum va afecta acest lucru relaţia dintre UE şi Serbia?
Ştim că perspectiva independenţei provinciei Kosovo este dificilă şi dureroasă pentru Serbia, dar noi am vrea să integrăm în UE toată regiunea Balcanilor de Vest. Deci, odată ce toate aceste ţări vor fi în UE, conform Declaraţiei de la Salonic, toate graniţele vor dispărea. Intenţionăm să stabilim relaţii bune în Balcanii de Vest, în special între Serbia şi Kosovo. Acum este important ca, în cazul în care Kosovo îşi declară unilateral independenţa, cât mai multe state membre să o recunoască.
Va adera Kosovo la UE?
Da, dacă cetăţenii din Kosovo asta vor. Viitorul lor este tot în Uniunea Europeană.
(http://www.europarl.europa.eu/)
2 comentarii:
Ar fi fost important daca s-ar fi precizat din ce grup parlamentar face parte fiecare din acesti parlamentari. D-nele Gabriela si Corina Cretu ne-au aratat pe blogurile danselor ca acest lucru nu e deloc indiferent.
Guy BONO, Grupul Socialist din Parlamentul European, Franţa
Jan ANDERSSON, Grupul Socialist din Parlamentul European, Suedia
Doris PACK, Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni, Germania
Jürgen SCHRÖDER, Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni, Germania
Cem ÖZDEMIR, Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, Germania
Jacek SARYUSZ-WOLSKI, Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni, Polonia
Trimiteți un comentariu