Domnul Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, va participa în zilele de 7 şi 8 Iulie la lucrările Consiliului informal Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), care se desfăşoară la Cannes (Franţa).
Agenda reuniunii este axată pe dezbateri referitoare la regimul vizelor, la azil şi imigraţie, precum şi la cooperarea poliţienească şi la măsurile legislative destinate să asigure cetăţenilor un nivel sporit de protecţie.
Miniştrii Justiţiei din statele membre UE vor examina o serie de chestiuni destinate să contribuie la progresul spaţiului judiciar european, cu accent pe formarea profesională a magistraţilor şi a personalului din sistemul judiciar, pe protecţia copiilor împotriva răpirilor internaţionale şi pe protejarea adulţilor vulnerabili.
În ceea ce priveşte formarea magistraţilor şi a personalului din sistemul judiciar, deoarece pregătirea acestora reprezintă una dintre priorităţile preşedinţiei franceze a Uniunii Europene, aceasta supune discuţiei miniştrilor oportunitatea creării unui sistem comunitar de formare a personalului din domeniul justiţiei. De asemenea, se vor discuta posibile modalităţi de realizare a acestei pregătiri.
România apreciază drept utilă şi binevenită propunerea de promovare a unui sistem de formare comun, complementar celor prevăzute de legislaţiile naţionale ale statelor membre.
Cu privire la protecţia copiilor împotriva răpirilor internaţionale, preşedinţia franceză va invita miniştrii Justiţiei să dezbată ideea instalării unui dispozitiv de alertă împotriva răpirilor în fiecare stat membru (cu respectarea constrângerilor instituţionale şi constituţionale naţionale), precum şi problema definirii modalităţilor de declanşare simultană a sistemelor de alertă, în mai multe state membre, în cazul unei răpiri cu caracter transfrontalier.
Referitor la protecţia adulţilor vulnerabili, preşedinţia franceză va supune dezbaterii necesitatea introducerii unor măsuri de natură să ofere protecţie juridică adulţilor vulnerabili şi eventual oportunitatea iniţierii unui instrument comunitar în domeniu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu