Prioritatile Partidului Democrat Liberal pentru reformarea sistemului judiciar

---

Astazi, Valeriu Stoica a sustinut o conferinta de presa, in Aleea Modrogan numarul 1, pe tema reformei sistemului judiciar. In continuare, va prezentam prioritatile Partidului Democrat Liberal in ceea ce priveste reformarea acestui sistem.

La data de 25 iunie 2008, oficialii ţărilor membre ale Uniunii Europene constatau că reputaţia şi credibilitatea instituţiilor României au de suferit, că lupta anticorupţie a eşuat şi că propunerile de modificare a Codului de procedură penală ar transforma România într-un „paradis judiciar” în care interesele de grup domină legea şi ignoră interesele cetăţeanului.

Încă din noiembrie 2007, Raportul pe Justiţie al Comisiei Europene arăta că „România regresează pe toate fronturile luptei anticorupţie” şi că „măsurile de dinaintea aderării au fost abandonate deliberat de către guvern şi parlament”. Evaluările făcute de oficialii europeni şi forurile europene converg cu cele făcute de PDL.

I. SISTEMUL JUDICAR ROMÂNESC ÎN STARE DE CRIZĂ

Din 3 aprilie 2007, dată la care Parlamentul României a aprobat componenţa Guvernului Tăriceanu II – PNL-PSD –, şi până în prezent a trecut aproximativ un an şi jumătate. În toată această perioadă Guvernul Tăriceanu II – PNL-PSD – şi-a dovedit incompetenţa, a cultivat corupţia, a protejat interesele nelegitime ale propriei clientele politice şi a abandonat total Programul Alianţei D.A.

Criza actuală a sistemului judiciar a fost cauzată, în primul rând, de PNL şi PSD. Aceste două partide, utilizând majoritatea netransparentă care domină parlamentul României de la formarea Guvernului Tăriceanu II, au împiedicat adoptarea reglementărilor necesare în domeniu, au inventat blocaje pentru a împiedica trimiterea în judecată a unor parlamentari şi au interpretat imunitatea acestora dincolo de litera şi spiritul Constituţiei. PNL şi PSD au continuat astfel practicile prin care stânga a reuşit în întreaga perioadă postdecembristă să boicoteze procesul de reconstrucţie a independenţei justiţiei cu scopul de a proteja pe marii profitori ai tranziţiei şi de a le asigura impunitatea.

1. Corupţia

Prin faptele de corupţie săvârşite de membrii săi, Guvernul Tăriceanu II – PNL-PSD – a prejudiciat în mod ireparabil interesele României şi ale cetăţenilor ei. A fost şi este vizibilă, după cum rezultă din numeroasele relatări de presă, asocierea premierului Călin Popescu Tăriceanu, a unor importanţi miniştri din cabinetul său, precum şi a partenerilor săi din PSD cu fapte grave de corupţie.

Monopolul corupţiei este cel mai periculos monopol pentru că distorsionează sistemul de alocare a resurselor, favorizează grupuri de interese nelegitime şi descurajează competiţia onestă. Prin atitudinea sa de susţinere a miniştrilor corupţi, premierul Călin Popescu Tăriceanu a devenit patronul corupţiei în România.

În acest moment aproape toate anchetele în dosarele de mare corupţie sunt blocate, amânate sau trimise spre refacerea urmăririi penale (din motive ce ţin de vicii procedurale ale urmăririi penale, de interpretarea pe care unele instanţe de judecată şi Curtea Constituţională au dat-o regulilor de aplicare temporală a legilor penale sau de interpretarea extensivă dată imunităţii parlamentare). Cele mai multe sancţiuni aplicate în destul de puţinele dosare care au fost finalizate sunt cu suspendarea executării. Procentul soluţiilor de retrimitere a cauzei la parchet pentru refacerea urmării penale în dosarele de mare corupţie este de câteva zeci de ori mai mare decât media anuală raportată la toate cauzele ajunse pe rolul instanţelor.

Propusă de autorităţi şi preluată ca cerinţă în procesul de integrare europeană de către Comisia Europeană, Agenţia Naţională de Integriate a fost creată la sfârşitul anului trecut, iar o parte din posturi ocupate. Cu toate acestea, ANI nu este încă funcţională.

În acelaşi timp, aşteptările publicului cu privire la rezolvarea problemei corupţiei au fost extrem de ridicate. Dar în acest moment, având în vedere situaţia în care se găsesc anchetele în dosarele de mare corupţie, întreaga campanie „anticorupţie” dusă de Guvernul Tăriceanu II – PNL şi PSD - nu este decât un simplu exerciţiu de imagine.

Corupţia continuă să fie identificată ca principală problemă a societăţii româneşti atât în cele mai recente rapoarte ale Comisiei Europene, aşa cum am arătat, cât şi în cercetările sociologice realizate atât pe baza unor eşantioane reprezentative la nivel naţional, cât şi pe baza unor eşantioane specializate (judecători, procurori, avocaţi, executori judecătoreşti).

2. Instabilitatea legislativă

De la instalare şi până în prezent, Guvernul Tăriceanu II – PNL şi PSD – a iniţiat şi a dezvoltat un stil arbitrar şi abuziv de administrare. Călin Popescu Tăriceanu a utilizat procedeul ordonanţelor de urgenţă dincolo de limitele constituţionale, a adoptat hotărâri de Guvern ilegale şi a sfidat valorile şi principiile democraţiei liberale.

Graba în procesul de legiferare, urgenţa luării deciziilor, legiferarea pe calea ordonanţelor de urgenţă au condus la adoptarea unor soluţii rapide, dar lipsite de temeinicia unor cercetări prealabile a nevoilor reale şi concrete ale sistemului, a soluţiilor adoptate în dreptul comparat şi a standardelor internaţionale în materie. Există numeroase situaţii în care se legiferează în domenii unde nu există niciun fel de urgenţă, propunându-se soluţii care sunt modificate, pe aceeaşi cale, într-un interval foarte scurt de timp.

Pe de altă parte, se continuă amânarea legiferării în domenii esenţiale ale societăţii, perpetuându-se legi depăşite moral. Un astfel de exemplu îl constituie amânarea finalizării proiectelor principalelor coduri, în special a Codului de procedură penală. Întârzierea a fost cauzată mai ales de refuzul de a prelua proiectele redactate în legislaturile anterioare. Acest procedeu condamnă sistemul judiciar român la o continuă reinventare şi la o evoluţie trunchiată, pe perioade de câte 4 ani.

Există, totodată, numeroase exemple de legi care nu se corelează între ele, care conţin prevederi contradictorii, care conţin soluţii nearmonizate cu cele europene. Lipsa de coerenţă a sistemului legislativ este sursa esenţială a multora dintre problemele sistemului, precum practica judiciară neunitară sau imaginea publică precară a justiţiei.

3. Formarea profesională a magistraţilor

Deşi, conform legii, principala cale de acces în magistratură este prin Institutul Naţional al Magistraturii, aproximativ 50% din recrutările din ultimii 4 ani au fost făcute printr-o procedură excepţională – fără un program de formare iniţială adecvat, urmând o procedură de admitere simplificată şi cu un grad de dificultate mult redus.

Admiterea în magistratură, indiferent de procedura urmată, depinde în continuare, într-o măsură semnificativă, de cunoştinţele de drept ale candidaţilor (şi mai puţin sau deloc de competenţele acestora sau de valorile etice asumate).

Încă nu a fost definită o politică de resurse umane pentru sistemul judiciar românesc, în conformitate cu cerinţele Comisiei Europene şi nici nu a fost finalizată baza de date privitoare la cariera magistraţilor (care să permită realizarea unor raportări care să stea la baza dezvoltării politicilor publice în materie).

Promovarea în funcţii de conducere şi de execuţie depinde într-o măsură excesivă de rezultatele unor examene de tip şcolar, cu caracter teoretic, care verifică în principal acumularea de cunoştinţe de drept, ignorând raţionamentul juridic şi abilităţile specifice profesiei de magistrat.

4. Managementul instanţelor

Deşi a fost un obiectiv asumat prin Programul de guvernare 2005-2008 şi cerut de rapoartele experţilor europeni, bugetul instanţelor se găseşte încă la Ministerul Justiţiei, contrar recomandărilor europene care arată că asigurarea independenţei reale a sistemului judiciar presupune separarea atribuţiei bugetare de puterea executivă.

Transferul atribuţiei bugetare, fără stabilirea unui procent minim din PIB care să fie alocat justiţiei, ar expune sistemul judiciar riscului de subfinanţare (proiectul de buget al instanţelor ar fi lipsit de sprijin politic în Guvern şi Parlament).

Instanţele sunt fie ordonatori secundari sau terţiari de credite, fie nu sunt deloc (judecătoriile). Deşi posturile de preşedinte şi vicepreşedinte sunt ocupate prin concurs naţional şi INM investeşte anual aproximativ 15 % din bugetul formării continue pentru formarea preşedinţilor şi vicepreşedinţilor, marja de apreciere a acestora în ceea ce priveşte definirea propriului buget şi administrarea acestuia este una extrem de limitată. Tendinţa la nivel european în această privinţă este de alocare, cel puţin în parte, a bugetului instanţelor sub formă de sumă fixă, pe bază de obiective şi proiecte.

În plus, mandatul în funcţii de conducere de doar 3 ani, dificultatea ocupării poziţiilor prin promovarea examenelor organizate de CSM prin INM şi avantajele financiare limitate fac postul neatractiv. Consecinţa este o lipsă de continuitate în activitatea managerială la nivelul instanţelor şi parchetelor.

5. Organizarea sistemului judiciar

Deşi există demersuri începute încă din 2005, inclusiv un sistem de instanţe pilot, în continuare nu a fost stabilit un sistem unitar (la nivelul întregii ţări) de măsurare a timpului de lucru necesar pentru procesarea unui dosar, calculat pentru diferite tipuri de cauze. În consecinţă, nu a fost posibilă implementarea unui sistem de limitare a gradului maxim de complexitate al şedinţei de judecată sau al dosarelor repartizate spre soluţionare unui procuror într-o lună.

Încă nu a fost finalizat procesul de identificare a tuturor atribuţiilor de natură administrativă care pot fi transferate de la magistraţi la personalul auxiliar.

Deşi au fost elaborate studii de specialitate, iar soluţiile propuse s-au bazat pe consultarea magistraţilor şi pe teste în instanţe pilot, totuşi au fost suficiente situaţiile în care deciziile privitoare la reforma în justiţie au fost luate pe baze strict empirice, fără a se ţine seama de aceste studii şi soluţii.

În plus, deşi CSM prezintă anual un raport privind starea justiţiei, încă nu există un sistem de măsurare a calităţii în justiţie. În sfârşit, odată cu integrarea în UE, sistemul are nevoie să îşi definească noi obiective prioritare şi să dezvolte o politică de cooperare cu alte ţări membre şi de influenţă regională. Pentru moment o astfel de politică europeană şi regională lipseşte.

Inexistenţa unui angajament politic continuu faţă de reforma domeniului judiciar şi faţă de lupta împotriva corupţiei a condus la o încetinire a reformei în justiţie.

Astfel, vineri, 11 iulie 2008, actualul ministru al justiţiei confirma această stare de fapt, afirmând că "nu este îmbucurător" faptul că în acest moment nu poate fi aşteptată ridicarea monitorizării României în ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar.

Criza sistemului judiciar este strâns legată de criza sistemul politic din România. Această dublă criză explică de ce instituţiile publice au fost lipsite de strategii coerente şi stabile, târgurile pe sub masă au luat locul înţelegerilor transparente, iar alegătorii au fost puşi în situaţia de a nu mai distinge între cine este la putere şi cine este în opoziţie. În absenţa acestei distincţii, nu se mai poate şti cine este responsabil pentru guvernarea ţării şi pentru contraperformanţele din cele mai importante domenii de activitate.

Criza instituţională este în acelaşi timp sursa crizei politice actuale, cât şi rezultatul îndelungatei funcţionări a unui mediu politic şi administrativ nesănătos. Criza constă în permanentizarea calităţii mediocre a instituţiilor, incapabile de a oferi o bază acceptabilă a vieţii în comun. Consecinţele sale - vizibile şi resimţite de către toţi cetăţenii - sunt grave ineficienţe, abuzuri şi corupţie la toate nivelurile spaţiului public.

Cetăţenii României au dreptul la o nouă clasă politică, la un sistem judiciar capabil să aplice principiile statului de drept într-o manieră normală, independentă şi profesionistă şi la instituţii reformate ale statului.

II. PRIORITATILE PDL PENTRU REFORMA SISTEMULUI JUDICIAR

Partidul Democrat Liberal propune cetăţenilor României un proiect politic complex de reforme politice de natură să reconstruiască statul român din temelii, redându-i legitimitatea. Programul reformei sistemului judicar trebuie privit in contextul mai larg al programului Partidului Democrat Liberal pentru reconstrucţia instituţională a Statului Român. Sintagmele o nouă republică, o nouă Constituţie, o nouă Românie sunt definitorii pentru această reconstrucţie instituţională.

In acest context, Partidul Democrat Liberal prezintă cetăţenilor României priorităţile programului privind justiţia pentru o viitoare guvernare:

1. Pentru o reală luptă împotriva corupţiei, asigurarea integrităţii profesionale a magistraţilor şi combaterea actelor de corupţie care afectează actul de justiţie, PDL propune:

• consolidarea instituţională şi funcţională a DNA şi a ANI;
• întărirea capacităţii instituţionale, a rolului şi a independenţei Inspecţiei Judiciare din cadrul CSM;
• continuarea formării profesionale a personalului implicat în soluţionarea cauzelor de corupţie, criminalitate organizată şi criminalitate economico-financiară;
• stabilizarea şi perfecţionarea cadrului legislativ astfel încât să nu împieteze asupra anchetelor în curs de desfăşurare şi să asigure un echilibru între protejarea drepturilor şi libertăţilor individuale şi asigurarea eficienţei urmăririi penale.

2. Pentru asigurarea stabilităţii şi coerenţei legislative, PDL propune:
• armonizarea legislativă;
• asigurarea cadrului legal pentru organizarea sistemului judiciar;
• finalizarea proiectelor de modificare a codurilor (civil, penal, procedură penală şi procedură civilă);
• renunţarea la abuzurile în utilizarea mecanismului legiferării în regim de urgenţă.

3. Pentru îmbunătăţirea politicii de resurse umane în magistratură, PDL propune:

• modificarea dispoziţiilor legale privitoare la organizarea judiciară şi statutul magistraţilor prin :
i. stabilirea unei cote legale maxime (1/3) din numărul posturilor vacante anual care să fie ocupate prin proceduri de recrutare extraordinare;
ii. stabilirea competenţei unei singure instituţii (INM) pentru recrutare, indiferent de procedura de recrutare;
iii. redefinirea probelor la concursurile şi examenele de admitere în magistratură sau de promovare în funcţii de execuţie sau de conducere;
iv. eliminarea dispoziţiilor legale care împiedică atingerea obiectivelor evaluării individuale;
v. întărirea capacităţii instituţionale, a rolului şi a independeţei Inspecţiei Judiciare;
• constituirea unui fond special destinat:
i. finanţării participării magistraţilor români la stagii de pregătire sau schimburi între autorităţile judiciare la nivel european;
ii. acordării, anual, pe baze competitive, a 10-15 burse de studiu de câte 6-12 luni pentru magistraţi;
iii. finanţării programelor propuse de asociaţiile profesionale ale magistraţilor.
• acordarea de asistenţă CSM pentru finalizarea bazei de date privitoare la cariera magistraţilor pentru o mai bună fundamentare a deciziilor în acest domeniu.

4. Pentru asigurarea independenţei sistemului judiciar - inclusiv din punct de vedere bugetar - şi creşterea eficienţei modului de administrare a bugetului instanţelor, PDL propune:

• transferarea atribuţiilor bugetare ale Ministerului Justiţiei către o instituţie independentă, (guvernată de un consiliu format în majoritate din judecători, dar în care să fie reprezentaţi şi ministerul de finanţe şi cel de justiţie);
• stabilirea unui procent minim din PIB alocat justiţiei;
• alocarea, cel puţin în parte, a bugetului pe bază de proiecte şi obiective; descentralizarea deciziilor bugetare;
• continuarea proiectelor pilot privind introducerea managerului de instanţă, subordonat preşedintelui instanţei, care să asigure continuitatea în conducerea instanţei sau a parchetului, precum şi degrevarea parţială a magistraţilor de atribuţiile nonjurisdicţionale;
• dezvoltarea abilităţilor de analiză financiară şi bugetară ale personalului noii instituţii create, ale preşedinţilor precum şi ale managerilor de instanţă.

5. Pentru creşterea eficienţei sistemului judiciar şi reducerea duratei proceselor, PDL propune:

• crearea de instanţe noi în oraşele mari;
• schimbarea rolului grefierului cu studii juridice;
• instituirea unor departamente specializate în cadrul instanţelor care să se ocupe de procedura de citare;
• limitarea acţiunilor în judecată introduse abuziv;
• modificarea procedurii civile în sensul reducerii la minimul necesar a înfăţişării părţilor în faţa instanţei:

Viitoarea guvernare a României reprezintă un moment de răscruce în istoria postdecembristă.

Clasa politică românească trebuie să aleagă: ori continuă să tolereze practicile corupţiei, caz în care revolta cetăţenilor României şi sancţiunile la care este îndreptăţită Uniunea Europeană vor determina un cutremur politic, economic si social, ori înţelege necesitatea şi urgenţa reformei interne şi declanşează un proces radical de curăţire şi limpezire.

Aplicarea programului de măsuri pentru reforma sistemului judiciar propus de PDL este posibilă printr-o nouă voinţă politică întemeiată pe votul popular la următoarele alegeri parlamentare. Totodată realizarea acestor măsuri depinde de voinţa magistraţilor, judecători şi procurori, întrucât reforma sistemului judiciar trebuie să fie, în primul rând, rezultatul unui proces intern, iar nu al unei constrângeri externe. Judecătorii şi procurorii corecţi şi oneşti trebuie să formeze masa critică necesară pentru aplicarea măsurilor de reformă, iar clasa politică nu trebuie să îi împiedice pe aceşti magistraţi să-şi facă datoria.

Biroul de presă al PD-L