miercuri, iulie 23, 2008

Raportul CE arată că CSM este Iresponsabil


Raportul Comisiei Europene critică încă odată justiţia din România. De data aceasta, europenii s-au legat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), despre care spun că încă nu este capabil să îşi asume anumite responsabilităţi. Mai mult, în raport, este pusă la îndoială integritatea CSM.

„După un caz de fraudă privind un concurs managerial, CSM a permis demararea unei anchete penale a DNA numai după intervenţia publică a procurorului general. Concursul nu a fost repetat. O anchetă privind nerespectarea integrităţii profesionale în legătură cu acest caz, în interiorul CSM, nu a fost lansată”, se arată în raportul Comisiei Europene în partea tehnică.

Principalele responsabilităţi la care face referire raportul sunt cele esenţiale, precum combaterea potenţialelor conflicte de interese şi acţiune lipsite de etică ale membrilor Consiliului. Recrutarea inspectorilor judiciari, în conformitate cu o serie de criterii obiective, nou adoptate, care fie reprezentaţi în număr mai mare şi în diferite regiuni ale ţării.

O altă palmă dată CSM-ului este cea din punct de vedere financiar. Potrivit raportului CE, Consiliul Superior al Magistraturii nu a ştiut să folosească bugerul alocat din fondurile Uniunii Euorpene de la începutul anului 2007 şi până în prezent. Bugetul CSM pentru anul 2008 a crescut cu 25 la sută, la 20.1 milioane de euro, deşi acest lucru a dus la scăderea bugetului altor instituţii judiciare, notează raportul.

Regulamentul care stabileşte o schemă de evaluare trimestrială a magistraţilor a fost şi el criticat. Printr-o decizie a CSM din 4 octombrie 2007, au fost numiţi comisarii evaluatori, pe baza propunerilor comitetelor de conducere din instanţe şi ale birourilor de procurori. În ianuarie 2008, au fost organizate sesiuni de instruire pentru aceştia, iar prima rundă de evaluări a început la 1 martie 2008. Comisarii pentru evaluări sunt, însă, numiţi de instanţele ai căror magistraţi vor fi evaluaţi, astfel că există dubii privind imparţialitatea procesului de evaluare.

În ultima perioadă, domeniul justiţiei în România s-a remarcat prin mai multe conflicte, Inclusiv, preşedintel Traian Băsescu a stârnit o serie de controverse, atunci când de ziua Justiţiei, acesta a ţinut un discurs care a atacat sistemul judiciar din România. Liderul de la Cotroceni a făcut atunci referire şi la Raportul CE, din cauza căruia monitorizarea Uniunii Europene asupra României va continua. (Florentina CRISTESCU - AMOS News)

Niciun comentariu: