Republica Cuba este un stat în nordul Americii centrale, situat pe cea mai mare insulă din Antile, care se află la confluenţa Mării Caraibelor, al Golfului Mexic şi Oceanului Atlantic. La nord se află SUA şi Bahamas, la vest Mexic, la sud Insulele Cayman şi Jamaica, iar la sud-est Haiti.
Populaţiile originale amerindiene (Taino, Siboney şi Guanajatabey) au căzut sub dominaţia Spaniei în secolul al XVI-lea. În mai puţin de 200 de ani, populaţia indigenă a fost practic exterminată total. Lupta coloniei pentru independenţă a început în 1868 şi a continut de-a lungul secolului al XIX-lea până la Războiul spaniolo-american din 1898. Statele Unite au ocupat insula până când i s-a recunoscut independenţa în 1902, limitată totuşi de Amendamentul Platt (revocat în 1934), SUA continuând să aibă o influenţă majoră în politica cubaneză.
Che Guevara, Fidel Castro Ruz, Camilo Cienfuegos, Raúl Castro Ruz şi armata lor de rebeli a fost unul dintre grupurile numeroase de gherilă care se opuneau dictatorului Fulgencio Batista. 'Mişcarea 26 iulie' a lui Castro a absorbit rapid toate aceste mişcări şi a cucerit puterea, formând guvernul în 1959, după victoria împotriva forţelor militare loiale lui Batista. În momentul în care Batista a fost alungat de la putere, 75% din terenul cultivabil era proprietatea cetăţenilor străini şi companiilor străine (în special nord-americane). Noul guvern revoluţionar a adoptat reforma agrară şi a confiscat cea mai mare parte a proprietăţilor agricole ale companiilor străine. În scurtă vreme, relaţiile cu SUA s-au deteriorat. La început, Castro nu dorea să discute planurile sale de viitor, dar în cele din urmă s-a declarat comunist, explicând că încearcă să construiască socialismul în Cuba. Au fost stabilite relaţii deplomatice cu Uniunea Sovietică. Un guvern nou, condus de renăscutul Partid Comunist Cubanez, a început să pună în practică reformele economice promise de Castro. Printre alte lucruri, asistenţa medicală şi învătământul au devenit gratuite pentru toţi cubanezii pentru prima oară. Cu o oarecare întârziere, o constituţie de inspiraţie sovietică a fost adoptată în 1976.
Pentru mai multe decenii, Cuba a primit un ajutor (subvenţie) masiv din partea URSS, în schimbul zahărului cubanez, sovieticii livrând petrol. O parte din cantitatea aceasta de petrol era consumată în Cuba, iar restul era vândut pe piaţa mondială pentru un profit de câteva miliarde de dolari. În schimbul acestei subvenţii sovietice, Cuba sprijinea mişcărle comuniste din toată America Latină (printre altele: Nicaragua, El Salvador, Guatemala, Columbia şi Chile) şi din Africa (Angola, Mozambic şi Etiopia). Numai în Angola existau peste 50.000 de militari cubanezi. Colapsul Uniunii Sovietice din 1991 i-a dat o lovitură economică grea Cubei, iar când sovieticii au încetat acordarea ajutorului anual de 6 miliarde de dolari , guvernul comunist a chemat populaţia la "perioadă specială" de refacere.
În ciuda faptului că i-a fost interzis accesul la împrumuturile de la FMI şi Banca Mondială, deoarece Cuba este în zona debitorilor Clubului de la Paris cu sute de milioane de dolari, economia ţării nu s-a prăbuşit, deşi venitul pe cap de locuitor este încă mai mic decât era în 1989 (dar în creşere lentă). Economia cubaneză are ca ramuri importante agricultura (tutun, zahăr, citrice), mineritul (nichel) şi turismul.
În iulie 2006, datorită unor probleme de sănătate, Fidel Castro predă provizoriu puterea fratelui său, Raúl. În februarie 2008, Fidel anunţă că, după 50 de ani de putere, renunţă la preşedenţia Cubei.
Raúl Castro, care se pare că va fi succesorul, anunţă reforme economice, având ca obiectiv, printre altele: sistemul de salarizare, susţinerea proprietăţii private asupra locuinţelor, a ternurilor agricole şi alte drepturi şi libertăţi (care anterior erau interzise de către regimul dictatorial al lui Fidel Castro), cum ar fi dreptul de a cumpăra şi deţine un telefon mobil, un calculator.
Cuba este un stat comunist, sau o republică parlamentară condusă de un partid comunist care deţine monopolul puterii politice. (Toate partidele de opoziţie sunt considerate ilegale de constituţia cubaneză care afirmă că "Partidul Comunist Cubanez ... este forţa supremă călăuzitoare a societăţii şi a statului"). Fidel Castro a fost şeful statului şi şef al guvernului din 1959 până în 2008, la început ca prim-ministru şi după desfiinţarea acestei funcţii în 1976, ca preşedinte al Consiliului de Stat şi de Miniştri. Este de asemenea membru al Adunării Naţionale a Puterii Populare din partea municipalităţii oraşului Santiago de Cuba din 1976, Prim Secretar al Partidului Comunist Cubanez şi comandant suprem al forţelor armate. Din motive de sănătate, în august 2006 Fidel Castro a transferat toate prerogativele sale fratelui său, Raúl Castro, care în februarie 2008 este numit preşedinte al Cubei.
Parlamentul unicameral cubanez este Asamblea Nacional del Poder Popular (Adunarea Naţională a Puterii Populare). Cei 609 membri sunt aleşi pentru un mandat de cinci ani şi nu există opoziţie. Candidaţii, care pot fi sau nu pot fi membri ai Partidului Comunist, sunt nominalizaţi de organizaţiile politice şi sociale proguvernamentale. Partidul Comunist Cubanez este recunoscut ca singurul partid politic legal, dar îi este interzis prin lege să nominalizeze candidaţi. Totuşi, nici un oponent al guvernului nu a mai fost ales în parlament de la victoria revoluţiei.
În 2001 Oswaldo Payá Sardinas şi membrii Proiectului Varela au încercat să facă un plebiscit folosind prevederile Constituţiei Cubaneze care permite iniţiativa cetăţenească. Dacă ar fi fost acceptată de guvern şi aprobată de votul popular, amendamentele ar fi stabilit noi libertăţi precum cele de asociere, a cuvântului, a presei, ca şi libertatea de a începe o afacere privată. Petiţia a fost până la urmă respinsă de Adunarea Naţională, iar măsurile luate ulterior au dus la întemniţarea a 75 de prizonieri politici cu condamnări de până la 28 de ani pentru învinuiri de colaborare şi primire de fonduri de la guvernul SUA.
Economia Cubei este una a proprietăţii de stat, cu câteva mici întreprinderi private. Turismul a devenit principala sursă de venituri, iar între 1993 şi 2004, dolarul SUA devenise monedă oficială (economia folosea un sistem cu două valute).
Economia Cubaneză a fost greu lovită de colapsul Uniunii Sovietice şi al CAER-ului, cu statele căruia făcea comerţ în principal.
Peisajul religios al Cubei este marcat puternic de sincretismele de diferite tipuri. În era postrevoluţionară, religia a fost descurajată, iar din 1962 până în 1992, Cuba a fost în mod oficial un stat ateu. După această dată, prin amendarea constituţiei, Cuba a devenit formal un stat secular. Deşi vizita Papei Ioan Paul al II-lea a revigorat catolicismul oficial, cabanezii sunt de mai multe confesiuni, de la catolicismul popular la peste 50 de versiuni ale protestantismului sau la spiritism sau credinţe originare din Africa. Cele mai importante curente necreştine sunt Regla de Ocha (cunoscută şi ca Santería), care derivă din credinţa Yoruba, Regla de Palo Monte, care derivă din credinţe locale Congoleze, şi Sociedad Secreta Abakuá, care derivă din credinţele societăţilor secrete masculine din regiunea Calabar, din sud-estul Nigeriei. Alte credinţe sunt bisericile Penticostale.
Sursa: Wikipedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu