luni, decembrie 31, 2007
traditio
(tradiţie)
Revelionul, trecerea dintre ani, reprezintă din ce în ce mai puţin semnificaţia străveche a renaşterii. Acum totul este o sărbătoare comercială, filme repetate pentru a o suta oară la televiziune, “raporturi de activitate”, rememorări, mese festive, cheltuieli, garderobă nouă, cheltuieli… “Unde faci revelionul?”… întrebări întrerupte de sute de colindători care aleargă după nişte bani, fără nici un interes faţă de realitatea istorică a colindelor, fără cunoaşterea semnificaţiilor ancestrale
Dincolo de mercantilismul exuberant şi festivismul plin de şampanie şi beteală, ultima zi din an mai trezeşte încă în mediul rural mândria unor tresăriri ale amintirilor româneşti trecute din generaţie în generaţie încă dinainte de atestarea românismului.
Putem vorbi de forme ceremoniale specifice româneşti sau zonale, manifestări ale umanităţii care ne face diferiţi în această lumea a noii aşezări mondiale: Plugusor, Urat, Urătura de Sfântul Vasile, Buhai, Plug, Plugul Mare, Plugul flăcăilor etc. Indiferent de formă, esenţa mesajului este legată de renaşterea vieţii, de rodnicia câmpurilor, belşugul dorit al roadelor în toamnă şi de condiţia de sănătate pentru cei cărora le este destinată urarea.
Începutul zilei e marcat de Pluguşorul copiilor. Cu colindul Pluguşorului umblă numai băieţii strânşi în cete de la 3 persoane până peste 15 persoane. Cei mici încep a colinda de dimineaţă. Sunt îmbrăcaţi în haine groase, au căciula împodobită cu panglici lucitoare şi colorate. Pocnesc din bicei şi zgâlţâie clopoţei legaţi cu busuioc de câte o mică lopăţică. Primii colindaţi sunt rudele şi vecinii. Zgomotul arată veselie şi larmă. Cel mai important obiect urlător este buhaiul, un obiect uşor de făcut. Se ia pur şi simplu o putinică de lemn căruia i se desface fundul. În loc de fund se pune o piele de oaie găurită în centrul cercului gurii de putinică pentru a trece pe acolo o şuviţă de păr de cal, ca de arcuş, fixată cu un căluş din lemn. Pentru că mugetul buhaiului să fie puternic, mâinile trebuiesc udate cu borş. Buhaiul seamănă cu un muget de bou, biciul şi talanga tot de la vite sunt venite. Nu se ştie exact ce a fost mai întâi, Pluguşorul sau buhaiul. Personal aş paria totuşi pe Măria sa buhaiul. Copii care însoţesc pluguşorul intra în curţile oamenilor gospodari şi urează în faţa ferestrelor casei. Unul dintre ei este cel care spune textul pluguşorului, de cele mai multe ori versificat. Melodia Pluguşorului este însoţită de buhai şi întreruptă la intervale regulate de pocnet de bice şi clopoţei, “Mânaţi măi! Hăăăăi hăăăăi!”. Răsplata pentru urătură este pentru fiecare un măr, sau nuci, covrigi, prăjituri de casă, colăcei. Foarte rar se oferă şi câte un ban, dar eu consider că este în afara tradiţiei.
Textul Pluguşorului nu este unic. El diferă de la o zonă de altă, uneori este adaptat pe loc de urător funcţie de cel în ograda cui este. De obicei textele nu sunt foarte ample, dar textul exprimă ceremonial o oda închinată ţăranului arat şi semănat, secerat şi treierat, la măcinatul grâului, cernutul făinii şi făcutul colacilor, sunt evocate toate dificilele munci ce trebuiesc efectuate de plugarii satelor dar, totul este proiectat într-un univers mitic, din care nu lipsesc încrederea şi optimismul în capacitatea omului de a depăşi prin puterea mintii sale, toate obstacolele.
“Plugul mare” sau "Plugul Flăcăilor" este mai la lăsarea întunericului. La urarea Plugului Mare iau parte grupuri de persoane tinere şi mature. Este răspândit mai ales în Moldova şi, mai puţin, în Oltenia şi Muntenia. În Moldova Plugul este însoţit uneori şi de muzicanţi. Urarea ia aspect de act ceremonial. Urătorii sunt solemni şi însoţesc cu mândrie Plugul tras de boi (doi sau patru) ori, mai rar, cai. Tinuta lor este de zi de sărbătoare: Cămaşe brodată, iţari albi, brâu roşu, chimir, cizme, pieptar, suman sau cojoc. Căciula neagră sau brumărie de miel tânăr legată cu mici panglici cu mărgele şi steble de iederă şi busuioc, mănunchi din care e bine să furi un mic fir dacă eşti fată şi vrei să ai noroc. Plugul în sine este însă obiectul central al alaiului. El este împodobit cu brazi, uneori, mai sărac, cu un singur brad, alteori până la 12 brazi (cum se întâmpla prin Ialomiţa) şi cu panglici colorate din mătase sau hărtie, covirgei, mere rumene, ciucuri de lână. În vârful plugul se leagă un ştergar brodat (iată că ştergarul pătrunde peste tot în viaţa ceremonială a românului). Prin Muntenia se obişnuieşte construirea unui fel de rastel pentru covoare, ţesături ornamentale, care să dea un aspect mai pregnant ceremonial. Plugul este tras de doi sau patru boi, mai rar cai, animale împodobote şi el la înâlţimea momentului cu colaci împletiţi spânzuraţi de coarne şi ştergare brodate şi iederă pe resteul plugului. După ce primesc încuviinţarea gazdelor de a ura, conducătorul cetei începe a rosti poezia Pluguşorului. Recitarea se face în acordurile muzicale ale fluierului şi buhaiului. Pocnetul bicelor lungi şi al harapnicelor, clinchetul clopoţeilor şi zurgălăilor întrerup din când în când urarea. Ca şi în cazul versiunilor interpretate de copii, urarea Pluguşorului aduce în atenţie aceeaşi activitate agricolă, practicată în condiţii mitologice.
Foarte important este că la sfârşitul urături se trage o brazdă adâncă în ogradă. Această brazdă este ritualul menit recoltelor îmbelşugate conform credinţei legate de perpetuarea şi regenerarea lumii vegetale, acum în pragul unui nou început, când fiecare gest capătă valoare.
Alături de Pluguşor şi Plug, pe această perioada anului mai sunt şi jocurile cu măşti: "Capra", "Ursul", "Căiutii", "Frumosii", "Urâtii". Deja discutăm în acest caz de o dimensiune spirituală care depăşeşte graniţa pământului şi se îmbogăţeşte mai mult celest, cosmic. Vatra satul devine acel perimetru sacru care dă dimensiunea sacră a oficierilor marilor ritualuri de purificare. Noapte trecerii dintre ani este menită să fie în afara normalităţii, nu are voie să doarmă deoarece este noaptea împăcărilor i a "tuturor nebuniilor", menite a anula "ordinea existentă" pentru a instaura "legea armoniei universale". Fără egal, datinilor şi obiceiurilor strămoşeşti practicate în Moldova, sunt reiterări ale simbolurilor străbechi ale umanităţii, de multe ori cu înţelesuri pierdute.
Măştile şi costumaţiile ceremoniale, firul vieţii, se nasc din mitologia spaţiului ţării noastre precreştine conglomerată cu dimensiunea spirituală creştină.
Jocul caprei este Întruchiparea fantastică a unor arhaice zeităti ale vegetaţiei. Ea poartă diferite denumiri funcţie de zonă, dar este evident că vorbim de acelaşi izvor al tradiţiei: "Capra" (Moldova), "Brezaia" (Muntenia), "Cerbul" (Bucovina) şi "Turca" (Transilvania). Capra este o apariţie în obiceiurile de Anul Nou ca simbol al fertilităţii şi fecundităţii, legând teritoriul românesc de antichitatea greacă şi de civilizaţiile orientale. De exemplu, în Tibet Capra era considerată mesagerul divin care revarsă asupra pământului şi a vitelor, rodnicia şi belşugul, iar în cultul lui Dionysos, bacantele, preotese ale lui Bahus, se îmbrăcau în pieile iezilor sacrificaţi, convinse fiind că astfel vor dobândi vitalitatea, prolificitatea şi exuberanta, specifice acestui animal.
Jocul măştii jocului de Capră este astăzi, în oricare dintre zonele tării, un act pantomim al purtătorului de mască cu trimitere la moartea şi reînvierea Caprei, ipostazele semnificative ale străvechiului simbol al vegetaţiei. Jocul Caprei este un dans frenetic care se execută de sute de ori în fiecare casă colindată.
Fastul este însoţit de misterul măştii de Capră este rezultatul unui sincretism plastic născut din ingeniozitatea asocierii insolite a celor mai diverse categorii de materiale, investite de gândirea magică, cu virtuţi simbolice; de a concretiza în planul comunicaţiei vizuale, sensul simbolului întruchipat de mască.
Ţin minte că eram copil şi am trăit îngrozit viziunea caprei. Priveam priveliştea botului clămpănind şi sutele de panglici multicolore şi în mintea mea masca căpăta dimensiuni fantastice, dimensiuni care m-au urmărit până acum la fiecare pas. Capul Caprei este cioplit din lemn, cu maxilarul inferior mobil, pentru a "clămpăni". Este acoperit cu blană (de obicei de ied sau iepure). Coarnele ce îi împodobesc fiinţa pot fi realizate artizanal sau pot fi naturale. Între coarne se realizează fantastice (stranii) compoziţii decorative din mărgelele fetelor şi basmalele acestora, panglici şi ciucuri policromi, oglinzi, beteală, iederă, busuioc, flori artificiale şi naturale etc. Strălucitor şi fascinant, capabil să reflecteze lumina şi să alunge întunericul şi frigul, apariţia declară un război în apărarea verdelui vegetal.
Trupul Caprei este şi el destul de spectaculos. Este confecţionat dintr-o ţesătură (poate un covor mai mic sau o bucată de pânză, re regulă roşie) peste care se cos alte elemente de podoaba, nelipsitele ştergare şi batiste brodate (Suceava), bete (bata este o cingătoare îngustă şi lungă, ţesută din lână de diferite culori.) femeieşti cu mărgele (Bacău), spic de stuf (Botoşani, Iaşi), blăni de capră (Vrancea, Mehedinţi), cordele din pânză sau hârtie colorată (Neamţ, Giurgiu). Orice ornament este însă bine venit.
Jocul ursului, puternic, violent, imprevizibil şi uneori chiar crud, ursul este un animal venerat încă din cele mai vechi timpuri; cultul Ursului îl regăsim atestat la geto-daci, însuşi numele lui Zamolxis fiind legat de blana acestui animal. În mitologia românească, Ursul este investit cu multiple virtuţi protectoare, terapeutice şi meteorologice. Jocul cu măşti de Urs simbolizează moartea şi reînvierea naturii. Etalarea de forţă, vitalitate şi dibăcie în mişcări din Jocul Ursului este extrem de spectaculoasă în Moldova. Măştile costum sunt realizate fie din însăşi blana animalului, jupuită împreună cu capul ursului, fie din blană de oaie sau din paie (funii răsucite şi cusute pe un costum de haine mai vechi). Varietatea modalităţilor de realizare a măştii de Urs este destul de mare, bucurându-se de o atenţie specială în Bucovina. Cetele de Ursi pot fi independente dar, de regulă, ele alcătuiesc un nucleu ceremonial în cadrul grupurilor complexe de mascaţi. Jocul propriu-zis al Urşilor (2-4-8) este condus de un "ursar" (personaj fără mască, îmbrăcat cât mai bizar şi cu un coif pe cap) care îi îndeamnă să se mişte în ritmul tobelor, bătute în ritmuri tot mai alerte.
Jocul căiuţilor este diferit ca manifestare de cel al ursului. Animal de fală cu înţeles special, dar şi trăgător de elită, calul este expresia unui simbolism extrem de bogat şi complex în mitologiile universale. Ecouri ale acestor convingeri arhaice se regăsesc şi în obiceiurile practicate de Anul Nou în Moldova, Muntenia şi nordul Dobrogei. Structura acestui ceremonial aduce în atenţie prestigiul călăreţului ca mesager al vitalităţii, forţei şi tinereţii mereu învingătoare. Dansul flăcăilor care poartă măştile de Căiuţi este plin de dinamism, virtuozitate şi gratie exprimând acea legătură indestructibilă care se stabileşte între om, capabil să conducă animalul şi cal, care intuind voinţa omului, îi anticipează gândurile; "Purtându-l ca gândul". Este cunoscută încrederea omului în cal. Deşi nu se ştie unde şi când a fost domesticit pentru prima dată calul, când a început să fie folosit la tracţiune sau pentru călărie (se pare că în India, brahmanii au folosit pentru prima dată calul pentru călărie) vorbim probabil de mai multe de zece mii de ani. Cu toate acestea şi astăzi mai circulă poveşti despre cai speciali. Tradiţional calul mitic este dual, animal dar cu atribute speciale de om. Grecii credeau că aceste animale veneau din mare, fiind o creaţie a zeului marii, Poseidon. Este posibil ca această legendă să se fondeze pe faptul că mai toţi caii erau aduşi la ţărm de către navele care transformau cavaleria care a cucerit Creta în jurul anului 2000 înainte de Hristos. Centaurul, jumătate om, jumătate cal, poate este reprezentarea unul cavaler călare, văzut pentru prima data. Calul înaripat, Pegasus, apare şi el în mitologia greacă, reprezentând un mod prin care Poseidon a încercat să le indice oamenilor sursele de apa proaspătă. Se ştie că acei cai sălbatici care bat cu copita în pamatul arid, simt instinctiv sau empiric, că există o sursă de apă. Chinezi au avut propria lor versiune a centaurului, Thing-Ling, cea mai înţeleaptă dintre fiinţe şi, desigur, jumătate om, jumătate cal. În timpul legăturii de început al calului cu omul, calul a fost întotdeauna asociat cu înţelepciunea, puterea si utilitatea. Inorogul (numit unicorn în România), animal fabulos cu corp de cal, cu cap de cerb şi cu un corn în frunte care are proprietatea de a vindeca orice rană, este pomenit chiar şi în Scripturi.
Dar să revenim la obicei. Ţinuta feciorilor care "Joacă Căiuţii" este bazată, fie pe costumul tradiţional de sărbătoare al zonei, fie pe o vestimentaţie care sugerează uniforme militare de epocă. Remarcabile prin coeficientul de creativitate, prin originalitatea soluţiilor plastice, măştile de Căiuţi sunt adevărate "cărţi de vizită" ale celor care le lucrează (motive specifice zonale). Capul şi gâtul căluţului sunt sculptate în lemn, într-o maniera naturalistă, fiind apoi acoperite cu pânză roşie sau neagră şi cu nenumărate elemente de podoabă: mărgele, oglinzi, beteală, ciucuri din lâna, panglici etc. Pentru a putea fi cât mai bine ţinut în timpul jocului, capul are un harnaşament din curele de piele sau din brâe femeieşti ţesute, care se trece pe după capul purtătorului. Masca se asamblează pe purtător: capul se fixează într-o covată scobită la mijloc sau între 2 obezi (colaci din lemn) care se acoperă cu covoare sau o fustă din pânză albă sau neagră. Cele mai spectaculoase măşti de Căiuţi pot fi admirate în judeţele: Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Vaslui, Ialomiţa şi Tulcea.
Măştile animale sunt însoţite de obicei de Urâţii. În cadrul obiceiurilor practicate de Anul Nou în Moldova, sub acest nume se identifică acele grupuri de personaje mascate care însoţesc Capra, Ursul, Căiuţii, Jienii, fără a avea o structură ceremonială proprie. Urâţii alcătuiesc un fel de cete independente care merg înaintea alaiului, având rolul de a capta asistenţa şi de a crea buna-dispozitie. La adăpostul măştilor şi al costumaţilor rituale Uraţii fac tot felul de şotii şi ghiduşii: fugăresc fetele şi nevestele, se bagă prin casă şi caută pe sub paturi şi prin oalele cu mâncare, se caţără prin copaci etc. Prin intermediul măştilor, ei întruchipează cele mai diverse ipostaze ale umanului: Moşii, Babele, Uncheşii, Negustorii, Jidanii, Ţiganii, Turcii, Doctorii, Pădurarii, Dracii etc.
Fiecare dintre aceştia încântă, fascinează şi contrariază prin insolitul soluţiilor plastice adoptate în rezolvarea ţinutei ceremoniale. Cele mai urâte şi respingătoare racile ale caracterului uman sunt imortalizate în postura caricaturală.
Vergelul este un beţişor de care se leagă în mănunchiuri firele urzelii pe sulul războiului de ţesut, dar şi o petrecere care se face la ţară în seara de Crăciun sau în ajunul Anului nou, în cursul căreia se încearcă, prin mijloace magice, să se afle viitorul celor prezenţi cu ajutorul unor beţişoare (de unde şi numele). La cumpăna dintre ani, în Transilvania, Banat şi în Moldova fetele şi feciorii care doresc să-si afle ursitul (viitorul soţ) se strâng la o casă numai de ei ştiută, pentru a face "Vergelul". Gazda trebuie să fie aleasă dintre gospodarii "buni de gură" deoarece ea va face şi oficiul de a "proroci viitorul" fiecărui participant, în aşa fel încât să nu lipsească ironia şi umorul. Într-un vas cu apă sau sub străchini, fetele şi feciorii depun câte un obiect personal: mărgică, inel, nasture, pieptene, pâine, ban, piatră etc. Vergelatorul începe să amestece semnele puse într-o cofă zicând:
"Cine sună?
Luncile,
Cu giuncile.
Văile,
Cu oile.
Verigelu cu fetili!
Semnele din acest vas
Sa va fie tot de tras,
De tras sort de bucurie,
Din anul ce o să vie.
Scoate-ti semn si-mi spune drept,
Mâine care an să 'ncep?".
Sensul obiectelor scoase este descifrat diferit de la o zonă la alta. Inelul este semn că persoana se va căsători în acel an, cu un soţ frumos, "tras ca prin inel". Banul este semnul bogăţiei. Pieptenul nu-i semn prea bun: viitorul soţ va fi cam "colţos" şi va veni de peste o pădure. Piatra este cel mai rău de aflat deoarece este semn că persoana va mai rămâne, ca piatra, tot necăsătorit. După ce fiecare şi-a identificat semnele, gazda aduce vin şi tinerii încep să petreacă noaptea Revelionului cu joc şi voie bună.
În Bucovina, oamenii sunt vestiţi pentru tradiţii, în special cele legate de Anul Nou. În toate satele, cetele de flăcăi se pregătesc pentru urături, iar gospodarii aşteaptă să apară "Ursul", "Capra", "Bunghierii", "Căiuţii", "Malanca", "Jienii".
"Mascaţii", aşa după cum le spune toată lumea, îşi pregătesc din timp recuzita. Jocurile practicate cu prilejul sărbătorilor de iarnă sunt diferite în satele din nordul Moldovei. La Zamostea, ca şi la Zvoriştea sau la Vîrful Cîmpului, jocul căiuţilor reprezintă cel mai îndrăgit dans din alaiul tradiţional. Jocul este condus de către un dresor numit comis, care dirijează dansul prin pocnituri de bici. Strigăturile şi fondul muzical, alămurile şi bătăile de tobe completează frumuseţea spectacolului.
Dacă acest fel de manifestare ne duce cu gândul la arhaice practici magice de alungare a maleficului, "Pluguşorul", alt obicei, este strâns legat de mitul fertilităţii. Vorbe frumoase, de prosperitate şi belşug ştiu să spună meşteşugit cetele din Şcheia, Cajvana, Bosanci, Mihoveni, Drăguşeni sau Mălini. Probabil că nu există român care să nu cunoască pluguşorul.
La Şoldăneşti, o suburbie a Fălticeniului, cei 800 de localnici duc cu ei, prin generaţiile tinere, obiceiurile de altădată. Jocul ursului şi al caprei, Banda lui Jianu fac apel la costume speciale şi măşti. Cetele sunt primite bine de toţi gospodarii, însă urătorii au pregătită o strigare şi pentru cei care îşi ţin porţile ferecate: "Verzi bureţi pe pereţi/Pîn’ la an să n-ajungeţi" sau "Vă lăsăm un sac de draci/De la moara din Ciorsaci!".
Pe urători îi vom reîntâlni astăzi, pe unii în variante moderne, de "oraş", unde tradiţiile sunt uşor deformate, pe alţii în străvechi costume populare, păstrate cu sfinţenie în sipetele gospodăriilor ţărăneşti. Şi toţi ne vor aduce, prin cântecele lor, pace în suflet şi bucurie pentru încă un an.
Asemănător divinităţii, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare, pentru a renaşte după alte 365 de zile. Ideea înnoirii timpului supravieţuieşte în calendarul popular. Interesant este că această tradiţie s-a “infiltrat” oarecum şi în sinaxar. Pomenirea sfinţilor tineri este la începutul anului pentru sfinţii tineri (Sfântul Vasile, Dragobete, Sângiorz), la mijlocul anului sunt maturi (Sfântul Ilie, Sfânta Maria), iar ultimii sărbătoriţi sunt, fără excepţie, bătrâni (Moş Nicolae, Moş Ajun, Moş Crăciun).
Tradiţia spune că în noaptea Anului Nou, spiritele se întorc printre cei vii.
Prin multe obiceiuri şi credinţe se exprimă la început teama, dezordinea şi haosul, iar după miezul nopţii de Revelion, optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul. Cele mai importante obiceiuri sunt sacrificiul ritual al porcului, prepararea alimentelor rituale din grâu (colaci, turte) şi din carne de porc (piftie, cârnaţi), credinţa că se deschid mormintele şi spiritele se întorc printre cei vii, abundenţa ospeţelor şi petrecerilor. Periniţa, strigătul peste sat, bilanţ nocturn, în auzul tuturor, pentru ceea ce a fost bun sau rău în anul care se încheie şi colindele cetelor de feciori sunt obiceiuri la fel de importante. Nu pot lipsi de la sate stingerea luminilor în noaptea de Revelion (ce simbolizează întunericul şi haosul desăvârşit), aprinderea luminilor, care simbolizează naşterea, credinţa deschiderii cerului, arderea comorilor şi vorbitul animalelor, încercarea norocului, aflarea ursitei, întocmirea calendarului şi împăcarea pricinilor. Prin Sorcova se încearcă alungarea spiritelor malefice, prin zgomote, iar Pluguşorul reprezintă începerea simbolica a lucrului.
Prima zi a Anului Nou este patronata de Sfântul Vasile. Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre primii patriarhi ai Constantinopolului, cel care a avut un rol esenţial în delimitarea ritului răsăritean, al ortodoxiei, de cel apusean. În prima zi a anului nou, ziua Sfântului Vasile, se cânta colinde specifice şi se împart daruri, mai mult simbolice. În unele zone, de Sfântul Vasile, copiii şi tinerii pleacă cu Pluguşorul ca rit precreştin de fertilizare, de invocare a spiritelor bune în casa şi în gospodăria celui "urat". În ziua de Sfântul Vasile, cerul este deschis şi se considera ca rugăciunile sunt mai eficiente, dar şi că magia are mai mulţi sorti de izbândă. Din aceste motive, în a-ceasta zi a anului li se prezice fetelor viitorul. Pentru aceasta, în vechime, se foloseau mai multe tehnici de ghicit, cele mai cunoscute fiind cea cu ajutorul cărţilor şi cea cu oglinda. De asemenea, pentru ca fata sa-si viseze ursitul, ea trebuia să-şi pună sub limba, înainte de a se culca, puţin busuioc. La sate se coace şi acum pâine pentru toata familia, şi se "citesc" evenimentele din anul abia început (prin felul în care se rupe pâinea, prin studierea norilor sau a felului în care bate vântul) şi se încearcă deducerea sorţii rudelor şi prietenilor.
Palatul Cotroceni - COMUNICAT DE PRESĂ
Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat astăzi, 31 decembrie a.c., Decretul de promulgare a Legii pentru aprobarea Bugetului de Stat pe anul 2008.
Politic Corect
duminică, decembrie 30, 2007
Jaan Kross (1920-2007)
Poet estonian, eseist şi novelist, în special cunoscut pentru nuvelele sale istorice, în ciuda formei poetice a continutului. Personajele centrale ale lui Jaan Kross sunt în general neobişnuite, observatori atenţi sau puternic idealiste, care au întotdeauna la îndemână problema compromisului dintre valorile personale, credinţa personală şi realităţile de zi cu zi, realităţi ale istoriei şi politicii.
Jaan Kross s-a născut în Tallinn. Tatăl său, care purta acelaşi nume Jaan, era un meşter strungar. Mamă sa, Pauline Kristine (Uhlberg) Kross era fata unui fierar. După ce a absolvit Jakob Westholm Grammar School, Kross s-a înscris în 1938 în cadrul Universităţii din Tartu unde a studiat dreptul şi apoi a lucrat ca lector de drept internaţional. Poezia s-a dezvoltat ca un hobby. A publicat în reviste şi apoi, după câteva decenii, în Voog ja kolmpii (1971). În 1940 s-a căsătorit cu Helga Pedussaar, fără a fi însă o căsătorie fericită. Căsnicia sa s-a terminat cu un divorţ.
Opera sa:Söerikastaja, 1958
Tuule-Juku, 1963
Kivist viiulid, 1964
Viimane korstnapühkija, 1964 (xu Ellen Niit, animaţie produsă de Tallinnfilm, regizor Elbert Tuganov)
Lauljad laevavööridel, 1966
Muld ja marmor, 1968 (cu Ellen Niit)
Vihm teeb toredaid asju, 1969
opera libretto: Barbara von Tisenhusen, 1969 (compusă de Eduard Tubin, pe baza unei novele scrise de Aino Kallas)
screenplay: Kolme katku vahel, 1970 (film regizat de Virve Aruoja)
Neli monoloogi Püha Jüri asjus, 1970
Michelsoni immatrikuleerimie, 1971
Mardileib, 1971 (animaţie, produs de Tallinnfilm, regizat de Heino Pars)
Voog ja kolmpii, 1971
Klio silma all, 1972 - Kleion silmien alla
Mardileib, 1973
translator: Vier Monologe Anno Domini 1506, 1974
Kolmandad mäed, 1975 - Kolmannet vuoret
Taevakivi, 1975
opera libretto: Cyrano de Bergerac, 1976 (compusă de Eino Tamberg)
Keisri hull, 1978 - The Czar's Madman
Keisarin hullu
Libretul operei Reigi õpetaja, 1979 (compusă de Eduard Tubina, pe baza unei novele scrise de Aino Kallas)
Kolme katku vahel I-IV, 1970-1980
Uppiniskaisuuden kronikka, 1970, regizor Virve Aruoja
Kajalood, 1980
Ülesõidukohad, 1981
Vahelugemised, 1968-82
Rakvere romaan, 1982 - Pietarin tiellä
Professor Martensi ärasõit, 1984 - Professor Martens' Departure Vastutuulelaev, 1987 - Vastatuulen laiva
Wikmani poisid, 1988 - Wikmanin pojat mini serie de televiziune 1995, regizata de Vilja Palm
Silmade avamise päev, 1988 - Silmien avaamisen päivä
Väljakaevamised, 1990 - Syvyydestä
Tabamatus, 1993 - Kuningasajatus
Järelehüüd,1994
Mesmeri ring, 1995 - Mesmerin piiri
The Conspiracy & Other Stories, 1995
Kogutud teosed. 9. kd.: Wikmani poisid, 1998
Omaeluloolisus ja alltekst, 1998
Paigallend, 1998 - Treading Air - Paikallaanlento
Tahtamaa, 2001
Kallid kaasteelised, 2003 - Rakkaat kanssavaeltajat
Novellid 1-12, 2004
Draama, 2005
O listă destul de lungă pentru scriitorul, poetul şi traducătorul eston citat în mai multe rânduri ca posibil câştigător al Premiului Nobel pentru literatură.
El s-a stins pe 27 decembrie 2007, după-amiază, la Tallinn, oraşul său natal, la vârsta de 87 de ani.
El a tradus în estonă Shakespeare, Balzac şi Zweig.
Capodoperele sale sunt "Keisri hull" (Nebunul ţarului, 1978), "Kolme katku vahel" (Between Three Plagues, 1970) şi "Professor Martensi ärasõit" (Plecarea profesorului Martens, 1984).
O viaţă tumultoasă. Pentru că a rămas fidel idealurilor sale, Kross a ispăşit şase luni de închisoare sub ocupaţia nazistă, în 1944, apoi a fost deportat, în perioada 1946 - 1954, de regimul comunist sovietic, în Gulagul siberian.
Primul său roman tradus în limba franceză în 1990, "Nebunul ţarului" ("Le fou du tzar"), a obţinut Premiul pentru cea mai bună carte străină. În această carte, Kross spune povestea imaginară a unui colonel din timpul domniei ţarului Alexandru I (secolul al XIX-lea), care, victimă a supravegherii poliţiei şi revoltat, este declarat nebun.
Preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, a afirmat, într-o declaraţie dată publicităţii după moartea scriitorului, că acesta a fost printre cei care au permis prezervarea identităţii naţionale a estonilor şi care şi-a pregătit concetăţenii pentru a profita de şansa de a-şi recăpăta independenţa.
De curând a apărut şi la noi o carte excepţională, "Aerul zgomotos" de Jaan Kross. Kross reconstituie povestea vieţii lui Ullo Paerand, descriind ultimii ani ai Republicii Estonia, Tallinnul din timpul războiului şi, în final, anii '80. Partea cea mai fascinantă a nuvelei este descrierea vieţii din palatul Toompea la finele anilor '30, precum şi zilele guvernului condus de Otto Tief.
Dumnezeu să-l ierte!
Jerzy Kawalerowicz
Jerzy Kawalerowicz este născut în Polonia în oraşul Gwozda (Gwozdziec), acum parte a Ucrainei, la data de 19 ianuarie 1922.
A făcut Institutul de film în Cracovia.
Căsătorit cu actriţa Lucyna Winnicka.
A început ca asistent de regie şi scenarist (’46-’51), prima producţie în care a fost co-regizor alături de Kazimierz Sumerski a fost în 1952. Nu multe premii: Pentru Night Train a luat premiul Evrotecnica la Venice Festival în 1959, pentru Mother Joanna of the Angels a luat Silver Palm la festivalul de la Cannes în 1961, pentru President’s Death a luat în 1977 Silver Bear la Berlin Festival.
Cele mai importante filme pe care le-a regizat sunt:
Quo Vadis? (2001)
Za chto? (1996)
Bronsteins Kinder (1991)
Jeniec Europy (1989)
Austeria (1983)
Spotkanie na Atlantyku (1980)
Smiers prezydenta (1978)
Maddalena (1971)
Gra (1968)
Faraon (1966)
Matka Joanna od aniolów (1961)
Pociag (1959)
Prawdziwy koniec wielkiej wojny (1957)
Cien (1956)
Pod gwiazda frygijska (1954)
Celuloza (1954)
Gromada (1952)
A mai colaborat la regia filmelor:
Czarci zleb (1950)
Stalowe serca (1948)
Ostatni etap (1948)
Zakazane piosenki (1947)
Jutro premiera (1946)
Nu este o problemă simplă să-l înscrii precis pe Jerzy Kawalerowicz sub gravitaţia unei anumite etichete sau curent. Este destul de întortocheat şi totul la el se bazează pe noi experimente. Filmele lui sunt neobişnuite şi atent pregătite. Între proiecte au fost pauze foarte lungi în care regizorul acumula cu atenţie diferite materiale dintr-o largă paletă de interese care apoi se împletesc atent în film. Tocmai de aceea nu foarte mulţi regizori pot realiza asemenea dimensiune a lucrurilor, amănunte care dau realism filmelor dar şi o profundă dimensiune psihologică, de la desfăşurarea cronologică la drama politică.
Leitmotivul unei lucrări semnate Kawalerowicz este emoţia. După marea desfăşurare epică din Faron, realizatorul de film se reîntoarce spre inim şi psihologic.
Death of a President (Moartea unui preşedinte) este un film pur politic, o dramă documentară, relativă la asasinarea preşedintelui Gabriel Natutowicz.
Sunt multe de spus despre Jerzy Kawalerowicz, din păcate acum la timpul trecut. Poate mai trebuie să adaug că domnia sa este considerat unul dintre principalii iniţiatori ai şcolii de film poloneze. A fost preşedintele de onoare al Asociaţiei cineaştilor polonezi.
Aflat la vârsta de 85 de ani, a murit pe 27 decembrie în urma unei hemoragii.
Cuvioasa Teodora cea din Cezareea
Cuvioasa Teodora a schimnicit în Mănăstirea Sfintei Ana, ce se cheamă Reghidion. A trăit pe vremea împăratului Leon, tatăl lui Constantin Copronim. Era de neam strălucit şi cinstit. Pe tatăl ei îl chema Teofil, cu dregătoria patrician, iar pe mama ei Teodora. Mama ei, vreme de mulţi ani, şi-a plâns sterpăciunea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu să-i dăruiască un copil. Şi a primit har din cer. Iar harul l-a primit prin mijlocirea Sfintei şi dreptei Ana, maica Născătoarei de Dumnezeu. După ce s-a născut copila şi s-a făcut mai mare, a fost dusă în biserica Sfintei Ana şi primită în mănăstire ca un dar dumnezeiesc. Stareţa mănăstirii a crescut-o în frică de Dumnezeu şi a învăţat-o Sfintele Scripturi. Şi vieţuia bine, cinstita copilă. Dar vicleanul demon n-a suferit să fie călcat în picioare de o copilă. A îndemnat pe Leon împăratul, luptătorul împotriva lui Dumnezeu, să o dea de soţie fiului sau Hristofor, pe care-l făcuse cezar. A smuls-o deci cu sila şi cu tiranie din mănăstire şi a silit-o să vină la Constantinopol, s-a făcut nunta şi i s-a gătit camera de nuntă. Acesta a fost gândul lui Leon. Dar Dumnezeu, Ca altădată, a spăimântat pe egipteanul ce se pornise ca un turbat asupra Sarei, Dumnezeu, Care a făcut să fie biruit Tiridat de fecioara Ripsimia, Dumnezeu a păzit-o nepângărită şi pe aceasta de legătura cu logodnicul. Pe neaşteptate sciţii au pornit cu război împotriva imperiului în partea de apus a împărăţiei şi în grabă a fost trimis mirele să se împotrivească barbarilor. Mirele a căzut în cea dintâi bătălie. Când curata mieluşea Teodora a aflat, a luat, fără să ştie cineva, din palat, aur, argint, mărgăritare, haine scumpe, s-a suit într-o corabie şi s-a întors la mănăstire, bucurându-se şi mulţumind lui Dumnezeu. Când s-a aflat de fuga ei, al doilea fiu al celui cu numele de fiară, adică al lui Leon, s-a dus la mănăstire, dar a găsit-o tunsă călugăriţă şi îmbrăcată în haine zdrenţuite. Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu a lăsat-o în pace. Şi aşa a aflat Cuvioasa Teodora tihna şi slobozenie deplină.
Atât de mult îşi chinuia trupul că i se vedeau prin piele încheieturile oaselor. Hrana ei era o bucată mică de pâine, la două sau trei zile şi altceva nimic. Avea o singură haină, şi aceasta de păr. Patul ei era acoperit pe deasupra cu o cergă de păr, iar pe dedesubt aşternute pietre; şi aşa dormea. De multe ori priveghea nopţi întregi. Şi nu s-a mulţumit numai cu aceste nevoinţe schimniceşti, ci şi-a legat trupul cu lanţuri de fier. Atât de mult i-au măcinat lanţurile mădularele, încât era plină de răni. Şi aşa strălucind vreme de foarte mulţi ani cu fel de fel de virtuţi, s-a mutat la viaţa cea fericită.
*//*
SFANTA EVANGHELIE DUPA MATEI
CAPITOLUL 2
Magii de la Rasarit. Fuga in Egipt. Irod ucide pruncii. Intoarcerea din Egipt si asezarea in Nazaret.
13. Dupa plecarea magilor, iata ingerul Domnului se arata in vis lui Iosif, zicand: Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui si fugi in Egipt si stai acolo pana ce-ti voi spune, fiindca Irod are sa caute Pruncul ca sa-L ucida.
14. Si sculandu-se, a luat, noaptea, Pruncul si pe mama Lui si a plecat in Egipt.
15. Si au stat acolo pana la moartea lui Irod, ca sa se implineasca cuvantul spus de Domnul, prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu".
16. Iar cand Irod a vazut ca a fost amagit de magi, s-a maniat foarte si, trimitand a ucis pe toti pruncii care erau in Betleem si in toate hotarele lui, de doi ani si mai jos, dupa timpul pe care il aflase de la magi.
17. Atunci s-a implinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul:
18. "Glas in Rama s-a auzit, plangere si tanguire multa; Rahela isi plange copiii si nu voieste sa fie mangaiata pentru ca nu sunt".
19. Dupa moartea lui Irod, iata ca ingerul Domnului s-a aratat in vis lui Iosif in Egipt,
20. Si i-a zis: Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui si mergi in pamantul lui Israel, caci au murit cei ce cautau sa ia sufletul Pruncului.
21. Iosif, sculandu-se, a luat Pruncul si pe mama Lui si a venit in pamantul lui Israel.
22. Si auzind ca domneste Arhelau in Iudeea, in locul lui Irod, tatal sau, s-a temut sa mearga acolo si, luand porunca, in vis, s-a dus in partile Galileii.
23. Si venind a locuit in orasul numit Nazaret, ca sa se implineasca ceea ce s-a spus prin prooroci, ca Nazarinean Se va chema.
Politic incorect 2
Preşedintele Traian Băsescu a trimis spre reexaminare Parlamentului Statutul deputaţilor şi senatorilor. Aceştia însăşi nu au dorit să-şi reexamineze nici un fel de privilegiu şi a respins reexaminarea. Iată că statul s-a reîntors la Preşedinţie şi a fost promulgat de Traian Băsescu.
Actul normativ stabileşte drepturi speciale de pensionare pentru parlamentari. Traian Băsescu cerea ca parlamentul să reexamineze următoarele aspecte: vârsta de pensionare a parlamentarilor să nu fie de 63 de ani ci de 65 iar perioada de cotizare să nu fie de 30 de ani ci de 35.
Devenită deja o practică, cererea de reexaminare a preşedintelui a mai fost analizată de senatori şi deputaţi în şedinţă comună, însă din cauza neîntrunirii cvorumului necesar pentru respingerea sau adoptarea proiectului, votul a fost reprogramat.Basescu va media discuţiile Guvern-sindicate la începutul lunii ianuarie pe tema amendamentelor la Legea bugetului de stat pe 2008. În cadrul întâlnirii, vor fi discutate propunerile confederaţiilor, este de părere preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Această afirmaţie este făcută de liderul sindical după întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu. “Preşedintele a promis ca va semnala problematica aceasta. Nu s-a pronunţat oficial asupra unei decizii în ceea ce priveşte legea, pe care a primit-o abia ieri.”
Această amânare este permisă de Constituţie, preşedintele are la dispoziţie 20 de zile pentru a o analiza. Liderii sindicali i-au cerut lui Traian Băsescu să nu promulge Legea bugetului de stat pe 2008 în forma aprobată de Parlament. Rămâne de văzut dacă planul reîntoarcerii în parlament a legii cu propunerile de amendamente propuse de sindicate va duce la bun sfârşit acest demers şi că totul nu este o pierdere de timp.
Această politică a “ciupiturilor” este în concordanţă cu românul. Acesta strânge bani tot anul pentru a-şi cumpăra cât mai multe de mâncare şi băutură pentru Crăciun şi Anul Nou, de sărbători mănâncă şi bea ca să “se simtă bine” şi pe urmă stă prin spitale bolnav de atâta bogăţie.
sâmbătă, decembrie 29, 2007
Oscar Peterson, la revedere!
Oscar Peterson a fost unul dintre cei mai mari pianişti ai tuturor timpurilor, Un pianist cu o tehnică fenomenală la acelaşi nivel cu idolul lui, Art Tatum. Viteza de execuţie a lui Oscar Peterson, dexteritatea, abilitatea sa de swing la oricare tempo, a fost remarcabilă. Foarte potrivit în grupuri mici, sesiuni de jam şi ca acompaniator, Oscar Peterson îşi arată adevărata valoare atunci când execută solouri neacompaniate. Stilul său original nu cade în nici un fel de formă clasică. Ca şi Erroll Garner şi George Shearing, modelul său distinctiv s-a format între 1945 şi 1950, situându-se între swing şi bop. Peterson a fost criticat de-a lungul anilor din cauza interpretării bogate. El nu şi-a schimbat stilul din anii '50 deşi a înregistrat un număr foarte mare de albume. Asemeni lui Johnny Hodges şi Thelonious Monk, Peterson a preferat îmbogăţirea stilului său şi nu trecerea la ceva mai modern.
Ca adolescent a cântat cu Johnny Holmes' Orchestra. Între anii 1945 şi 1949, a înregistrat 32 de selecţii în Montreal. În 1949 este descoperit de Norman Granz şi este prezentat de acesta la un concert de Jazz în Philharmonic. În 1950 înrefistrează mai multe duete cu Ray Borwn şi Major Holley la bass. Primul hit este versiunea sa le melodia Tenderly. În 1952 formează un trio împreuna cu Barney Kessel şi Ray Brown. ceva mai târziu, Kessel va fi înlocuit de Herb Ellis. Trioul Peterson-Ellis-Brown Trio "explodează" pe piaţa jazz-ului în anii 53-58. Ellis părăseşte trupa în 1958 şi este înlocuit temporar de Gene Gammage apoi pemanent de Ed Thigpen
În această formulă pianul este regele trupei şi domină sonoritatea grupului.
Versiunile ulterioare ale grupului mai cunosc pe toboşarii Louis Hayes (1965-66), Bobby Durham (1967-70), Ray Price (1970) şi bassişti Sam Jones (1966-70) şi George Mraz (1970).
De-a lungul anilor, pianistul a adunat un număr enorm de înregistrări.
2007 What's Up?: The Very Tall Band
2006 Way I Really Play [Hybrid SACD]
2006 Travelin' On [Hybrid SACD]
2006 On the Town with the Oscar Peterson Trio [Japan]
2006 Mellow Mood [Hybrid SACD]
2006 Action [SACD]
2005 Tristeza on Piano [Anniversary Edition]
2005 At the Concertgebouw [Japan]
2004 Affinity [Japan Bonus Tracks]
2003 Vancouver 1958
2002 This Is Oscar Peterson [Bonus Tracks]
2002 Tenderly [Just a Memory]
2000 Trio [Japan 2000]
2000 Trail of Dreams: A Canadian Suite
2000 Quartet, Vol. 1
1999 Very Tall Band: Live at the Blue Note
1999 Summer Night in Munich
1998 Trio [Japan 1998]
1998 Tenderly
1998 Oscar and Benny
1998 Night Train [Japan Bonus Tracks]
1997 Tribute
1996 Oscar Peterson Meets Roy Hargrove and Ralph Moore
1996 Oscar in Paris
1995 Oscar Peterson-Stephane Grappelli Quartet
1995 Oscar Peterson Christmas
1995 More I See You
1994 Vienna Concert
1992 1953 Live
1990 Tribute to My Father
1990 Saturday Night at the Blue Note
1990 Romance (The Vocal Styling of Oscar Peterson) [Japan]
1990 Oscar Peterson Trio Set
1990 Live at the Blue Note
1990 Legendary Oscar Peterson Trio Live at the Blue Note
1990 Last Call
1990 Encore at the Blue Note
1988 Very Tall Band
1986 Time After Time
1986 Oscar Peterson with Harry Edison & Eddie Vinson
1986 Live
1983 Two of the Few
1983 Tribute to My Friends
1983 If You Could See Me Now
1982 Oscar Peterson Big 4 in Japan '82
1982 Freedom Song
1982 Face to Face
1981 Royal Wedding Suite
1981 Nigerian Marketplace
1980 Personal Touch
1980 Live at the North Sea Jazz Festival 1980
1979 Skol
1979 Silent Partner
1979 Night Child
1979 Digital at Montreux
1978 Timekeepers
1978 Paris Concert
1978 London Concert
1977 Trio in Transition
1977 Time Keepers
1977 Montreux '77 (Oscar Peterson Jam)
1977 Montreux '77 (Oscar Peterson and the Bassists)
1976 Porgy and Bess
1975 Oscar Peterson et Joe Pass ? la Salle Pleyel
1975 Oscar Peterson Big 6 at Montreux [PolyGram]
1975 Oscar Peterson Big 6 at Montreux
1975 Oscar Peterson & Jon Faddis
1975 Oscar Peterson & Clark Terry
1975 Montreux (1975)
1974 Satch and Josh
1974 Peterson/Gilles
1974 Oscar Peterson & Roy Eldridge
1974 Oscar Peterson & Harry Edison
1974 Oscar Peterson & Dizzy Gillespie
1974 Jousts
1974 In Russia
1974 Giants
1973 Trio [1973]
1973 Oscar Peterson Featuring Stephane Grappelli
1973 In a Mellow Mood
1973 Good Life
1971 Reunion Blues
1971 Last the Trio
1971 In Tune
1971 Great Connection
1970 Walking the Line
1970 Two Originals: Walking the Line & Another Day
1970 Tristeza on Piano
1970 Tracks [Anniversary Reissue]
1970 Tracks
1970 Oscar's Choice
1970 Another Day
1969 Motions & Emotions
1969 Hello, Herbie
1968 Way I Really Play
1968 Soul-O!
1967 Travelin' On
1967 On a Clear Day (You Can See Forever)
1967 Mellow Mood
1966 Soul Espan?l
1965 With Respect to Nat
1965 Oscar Peterson Plays for Lovers
1965 Eloquence
1965 Canadian Concert of Oscar Peterson
1965 Blues Etude
1964 We Get Requests
1964 Oscar Peterson Trio Plus One
1964 Oscar Peterson Trio Plays
1964 Live in Tokyo 1964
1964 Easy Walker
1964 Canadiana Suite
1964 Action
1963 Oscar Peterson & Nelson Riddle
1962 West Side Story
1962 Something Warm
1962 Put on a Happy Face
1962 Night Train
1962 Live at the London House
1962 Bursting Out with the All-Star Big Band!
1962 At the Opera House
1962 Affinity
1961 Very Tall
1961 Trio [1961]
1961 Sound of the Trio
1960 Music from "Fiorello!"
1960 Carnival
1959 Swinging Brass with the Oscar Peterson Trio
1959 Oscar Peterson Plays the Vincent Youmans Songbook
1959 Oscar Peterson Plays the Richard Rodgers Song Book
1959 Oscar Peterson Plays the Jimmy McHugh Songbook
1959 Oscar Peterson Plays the Irving Berlin Song Book
1959 Oscar Peterson Plays the Harry Warren Songbook
1959 Oscar Peterson Plays the George Gershwin Song Book
1959 Oscar Peterson Plays the Duke Ellington Song Book
1959 Oscar Peterson Plays the Cole Porter Songbook
1959 Oscar Peterson Plays 'Porgy and Bess'
1959 Jazz Soul of Oscar Peterson
1959 Jazz Portrait of Frank Sinatra
1959 Harold Allen Songbook
1958 Thoroughly Modern Twenties
1958 Roy Eldridge, Sonny Stitt and Jo Jones at Newport
1958 Oscar Peterson Trio with David Rose
1958 Oscar Peterson Plays 'My Fair Lady'
1958 On the Town with the Oscar Peterson Trio
1958 Night on the Town with the Oscar Peterson Trio
1958 At the Concertgebouw [1958]
1957 Soft Sands
1957 Oscar Peterson Trio with the Modern Jazz Quartet
1957 Oscar Peterson Trio And...
1957 Modern Jazz Quartet and the Oscar Peterson Trio
1957 Louis Armstrong Meets Oscar Peterson
1957 At the Concertgebouw
1956 Oscar Peterson Trio [Clef]
1956 Oscar Peterson Trio at the Stratford Shakesperian Festival
1956 At the Stratford Shakesperean Festival
1955 Romantic Mood
1955 Oscar Peterson Plays the Count Basie Songbook
1955 At Zardi's
1954 Oscar Peterson Plays Harry Warren
1954 Oscar Peterson Plays Harold Arlen
1953 Oscar's (Oscar Peterson Plays the Academy Awards)
1953 Oscar Peterson Sings
1953 Oscar Peterson Plays Vincent Youmans
1952 Trio Set
1952 Stage Right
1952 Romance (The Vocal Styling of Oscar Peterson)
1952 Pastel Moods by Oscar Peterson
1952 Oscar Peterson, Vol. 2
1952 Oscar Peterson Trio at JATP
1952 Oscar Peterson Quartet, No. 1
1952 Oscar Peterson Quartet
1952 Oscar Peterson Plays the Jerome Kern Songbook
1952 Oscar Peterson Plays Richard Rodgers
1952 Oscar Peterson Plays Irving Berlin
1952 Oscar Peterson Plays George Gershwin
1952 Oscar Peterson Plays Duke Ellington
1952 Jazz at the Philharmonic: The Oscar Peterson Trio Set
1951 Oscar Peterson Plays Cole Porter
1951 Nostalgic Memories by Oscar Peterson
1950 Tenderly [Verve]
1950 Oscar Peterson Plays Pretty
1950 Oscar Peterson Piano Solos
1950 Oscar Peterson Collates, No. 2
1950 Oscar Peterson Collates, No. 1
1950 Oscar Peterson at Carnegie Hall
1950 Keyboard Music by Oscar Peterson
1950 Evening with Oscar Peterson Duo/Quartet
1950 Evening with Oscar Peterson
Clody Bertola
Nici nu am terminat bine cu Nelu Oancea că aud şi despre Clody Bertola. Se va mai opri undeva această serie neagră?
Îmi iau informaţia dintr-o prezentare parcimonioasă din Cinemagia, făcută de Razvan Boboc:
Actrita Clody Bertola a incetat din viata
Devenita celebra pentru rolurile memorabile de teatru si film, Clody Bertola, a incetat din viata, la varsta de 94 de ani. S-a nascut la 12 august 1913, la Bucuresti iar cariera ei se leaga de cea a Teatrului Bulandra, la care se adauga rolurile de la Teatrul de Comedie, Teatrul National din Bucuresti si Teatrul Mic. Clody Bertola a facut roluri antologice in numeroase filme romanesti: "Profetul, aurul si ardelenii" (1978), "Ciprian Porumbescu" (1972), "Facerea lumii" (1971), "Felix si Otilia" (1972) sau "Ciulinii Baraganului" (1958).
Liviu Ciulei a spus despre Clody ca a fost "cea mai mare actrita" cu care a lucrat vreodata iar Lucian Pintilie a apreciat-o ca fiind "fecioara exemplara, intruchipare scolaresc-exemplara de cumintenie, spiritualitate si puritate".
Corpul neinsufletit al actritei a fost depus la capela catolica a Cimitirului Bellu, iar slujba va avea loc luni, la Crematoriul Uman Vitan Barzesti.
Găsesc exact acelaşi text semnat de Doinel Tronaru în Evenimentul Zilei, printr-un link îndepărtat şi pierdut al rezumatelor de pe Pulsul Zilei, pagină unde trona un titlul mare şi vechi ca interes: Cauta stiri : Iulia Sâmbotin - film porno star-ul BCR Alba. Nu ştiu cine căutase aşa ceva încât a ajuns în căutarea Google, dar observ în treacăt că ştirea este de interes, are foarte multe voturi. În treacăt mă gândesc la acest popor şi la preocupările lui.
Mai găsesc un text, aproximativ în aceleaşi dimensiuni, pe site-ul oficial al Teatrul Tineretului Piatra Neamt, care cita la rându-i un articol pierdut din România Liberă:
O actrita intrata in legenda - Clody Bertola la 90 de ani
(Bucuresti, 12.08.2003)
Nascuta la Bucuresti pe 12 august 1913, Clody Bertola a absolvit cursurile Conservatorului de Arta Dramatica si a avut o exceptionala cariera teatrala la Teatrul Bulandra, scena care a consacrat-o si unde a obtinut cele mai mari succese. Emil Botta, marele coleg si poet, o numea "o regina a contrastelor". Cine a vazut-o in "Ioana d'Arc" sau in "Elizabeta, regina Angliei", alaturi de alt genial interpret - Toma Caragiu, nu o va uita niciodata. Lucian Pintilie spunea despre Clody Bertola: "Fecioara exemplara, intruchipare scolaresc exemplara de cumintenie, spiritualitate si puritate - iat-o peste ani, scandalizand Bucurestiul burghez si mitocanesc prin libertinajul ei". In cinematografie actrita nu a prea avut noroc. Doar cinci filme in 20 de ani. Primul film a fost, in 1957, co-productia romano-franceza "Ciulinii Baraganului", in regia lui Louis Daquin. Au urmat "Facerea lumii" de Gheorghe Vitanidis, Felix si Otilia" de Iulian Mihu, in 1971, apoi "Ciprian Porumbescu" de acelasi Vitanidis, in 1972, si "Profetul, aurul si ardelenii" de Dan Pita in 1977. Cariera actritei a fost amplu evocata in volumul "La vie en rose" de Ludmila Patlanjoglu. Modelul vietii si al unei cariere teatrale stralucite reprezentat de marea actrita ramane mereu viu. La multi ani, Clody Bertola!
Angello, tiranul Padovei actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Anna Karenina actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Apus de soare actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Banda de magnetofon actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Bătrânul actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Cadavrul viu actor
premieră: Teatrul Naţional de Televiziune
Casa inimilor sfărâmate actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Ciuleandra actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Fata fără zestre actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Gin Rummy actor
premieră: Teatrul Naţional de Televiziune
Învierea actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Maşina infernală actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Mica suită a aşteptării actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Moartea unui comis voiajor actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Moliere actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Pădurea spânzuraţilor actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Pescăruşul actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Sfârşit de veac în Bucureşti actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Un cuib de nobili actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Mă simt obosit, derulez banda Google şi citesc "a încetat din viaţa", "a încetat din viaţă", "a încetat din viaţă"... cât de puţine lucruri cunoaştem despre noi! Simt cum ochii îmi joacă în umbre şi apăs cu mose-ul butonul PUBLISH POST. Mă simt inutil.
Nicolaevici Ostrovski - Fata fara zestre
Clody Bertola
George Calboreanu
Emil Botta
Geo Barton
Grigore Vasiliu-Birlic
Adaptare: Radu Beligan
Producător: Vasile Manta
Regizor: Radu Beligan
Îmi iau informaţia dintr-o prezentare parcimonioasă din Cinemagia, făcută de Razvan Boboc:
Actrita Clody Bertola a incetat din viata
Devenita celebra pentru rolurile memorabile de teatru si film, Clody Bertola, a incetat din viata, la varsta de 94 de ani. S-a nascut la 12 august 1913, la Bucuresti iar cariera ei se leaga de cea a Teatrului Bulandra, la care se adauga rolurile de la Teatrul de Comedie, Teatrul National din Bucuresti si Teatrul Mic. Clody Bertola a facut roluri antologice in numeroase filme romanesti: "Profetul, aurul si ardelenii" (1978), "Ciprian Porumbescu" (1972), "Facerea lumii" (1971), "Felix si Otilia" (1972) sau "Ciulinii Baraganului" (1958).Liviu Ciulei a spus despre Clody ca a fost "cea mai mare actrita" cu care a lucrat vreodata iar Lucian Pintilie a apreciat-o ca fiind "fecioara exemplara, intruchipare scolaresc-exemplara de cumintenie, spiritualitate si puritate".
Corpul neinsufletit al actritei a fost depus la capela catolica a Cimitirului Bellu, iar slujba va avea loc luni, la Crematoriul Uman Vitan Barzesti.
Găsesc exact acelaşi text semnat de Doinel Tronaru în Evenimentul Zilei, printr-un link îndepărtat şi pierdut al rezumatelor de pe Pulsul Zilei, pagină unde trona un titlul mare şi vechi ca interes: Cauta stiri : Iulia Sâmbotin - film porno star-ul BCR Alba. Nu ştiu cine căutase aşa ceva încât a ajuns în căutarea Google, dar observ în treacăt că ştirea este de interes, are foarte multe voturi. În treacăt mă gândesc la acest popor şi la preocupările lui.
Mai găsesc un text, aproximativ în aceleaşi dimensiuni, pe site-ul oficial al Teatrul Tineretului Piatra Neamt, care cita la rându-i un articol pierdut din România Liberă:
O actrita intrata in legenda - Clody Bertola la 90 de ani
(Bucuresti, 12.08.2003)
Nascuta la Bucuresti pe 12 august 1913, Clody Bertola a absolvit cursurile Conservatorului de Arta Dramatica si a avut o exceptionala cariera teatrala la Teatrul Bulandra, scena care a consacrat-o si unde a obtinut cele mai mari succese. Emil Botta, marele coleg si poet, o numea "o regina a contrastelor". Cine a vazut-o in "Ioana d'Arc" sau in "Elizabeta, regina Angliei", alaturi de alt genial interpret - Toma Caragiu, nu o va uita niciodata. Lucian Pintilie spunea despre Clody Bertola: "Fecioara exemplara, intruchipare scolaresc exemplara de cumintenie, spiritualitate si puritate - iat-o peste ani, scandalizand Bucurestiul burghez si mitocanesc prin libertinajul ei". In cinematografie actrita nu a prea avut noroc. Doar cinci filme in 20 de ani. Primul film a fost, in 1957, co-productia romano-franceza "Ciulinii Baraganului", in regia lui Louis Daquin. Au urmat "Facerea lumii" de Gheorghe Vitanidis, Felix si Otilia" de Iulian Mihu, in 1971, apoi "Ciprian Porumbescu" de acelasi Vitanidis, in 1972, si "Profetul, aurul si ardelenii" de Dan Pita in 1977. Cariera actritei a fost amplu evocata in volumul "La vie en rose" de Ludmila Patlanjoglu. Modelul vietii si al unei cariere teatrale stralucite reprezentat de marea actrita ramane mereu viu. La multi ani, Clody Bertola!
Angello, tiranul Padovei actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Anna Karenina actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Apus de soare actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Banda de magnetofon actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Bătrânul actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Cadavrul viu actor
premieră: Teatrul Naţional de Televiziune
Casa inimilor sfărâmate actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Ciuleandra actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Fata fără zestre actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Gin Rummy actor
premieră: Teatrul Naţional de Televiziune
Învierea actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Maşina infernală actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Mica suită a aşteptării actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Moartea unui comis voiajor actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Moliere actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Pădurea spânzuraţilor actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Pescăruşul actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Sfârşit de veac în Bucureşti actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Un cuib de nobili actor
premieră: Teatrul Naţional Radiofonic
Mă simt obosit, derulez banda Google şi citesc "a încetat din viaţa", "a încetat din viaţă", "a încetat din viaţă"... cât de puţine lucruri cunoaştem despre noi! Simt cum ochii îmi joacă în umbre şi apăs cu mose-ul butonul PUBLISH POST. Mă simt inutil.
Nicolaevici Ostrovski - Fata fara zestre
Clody Bertola
George Calboreanu
Emil Botta
Geo Barton
Grigore Vasiliu-Birlic
Adaptare: Radu Beligan
Producător: Vasile Manta
Regizor: Radu Beligan
NELU OANCEA
Am plecat de la un mesaj al lui Ion Adrian. Spunea domnia sa...
"Imi pare rau ca trebuie sa anunt si eu un deces si anume al unui om deosebit, care a fost scriitorul Nelu Oancea, inmormantat azi la cimitirul Bellu."
Recunosc că nu este un nume cunoscut minţii mele. Am aflat că a fost editor şi poet. Am încercat să caut o poezie, un fragment măcar, şi nu am găsit nimic. Probabil funcţionează zicala cu cizmarul desculţ. Am dat de un discurs al domniei sale ţinut cu ocazia întâlnirilor Porto Franco:
“Eu am intrat acum intr-o perioadã in care mã gândesc mult mai mult la ceea ce nu am fãcut. Probabil cã nu sunt singurul, nici primul nici ultimul om care, la o anumitã vârstã, parcurgând inapoi un drum, isi dã seama ce n-a fãcut pentru el, dar si ce n-a fãcut pentru altii. Ceea ce s-a fãcut, s-a fãcut, Dumnezeu a fost darnic si ceea ce n-am reusit sã fac sunt lucruri pe care uneori nici nu pot sã mi le explic, nici nu pot sã gãsesc o motivatie serioasã. Iatã, acestea ar fi lucrurile care mã frãmântã acum si, cinstit vorbind, mai putin ceea ce am fãcut, pentru cã n-am fãcut singur: au fost imprejurãri, oameni care s-au dãruit, când am avut noroc, când n-am avut, dar important e sã ne gândim si la ceea ce nu am putut sã facem. Nu motivatia conteazã, important este cã am o asemenea listã - a lucrurilor pe care nu am reusit sã le fac. Am pierdut o parte din viatã aici, in orasul in care m-am si nãscut. Nu-mi pare rãu de ce am trãit aici, pe meleagurile copilãriei se intâmplã multe lucruri. Eram atât de tineri si priveam cu haz toate sicanele care ni se fãceau in anii aceia. Am ajuns la Bucuresti la douã zile dupã ce am aflat cã urma sã fiu trimis disciplinar in Vrancea, deci am fugit, cu alte cuvinte. Dar lucrurile s-au asezat si important este cã ajungi, dupã ani, sã gândesti la literaturã, la artã in general, intr-un anumit fel, te uiti si la ce ai fãcut tu si la ceea ce fac altii, te gândesti la permanenta asta a Dunãrii pe care Dumnezeu probabil cã ne-a dat-o tocmai ca sã avem cât de cât ideea unei permanente, dacã n-o putem avea cu permanenta dumnezeirii si a lumii in care probabil cã vom poposi, mãcar sã o avem aici, unde avem ochi si urechi sã o vedem si sã o auzim. Probabil cã si ideea de curgere ne-a fost lãsatã ca sã realizãm cã totul e in miscare, indiferent ce vrem sã credem sau nu. Pãrerea mea este cã nu existã om sã nu aibã o sãmântã bunã in el. Cred cã pe unii destinul ii ajutã sã isi gãsescã scopul, altii il mai rãtãcesc, nu stiu dacã cei care il rãtãcesc sunt vinovati pentru ceva, nu cred, dar in ultimã instantã cam asta ar fi ceea ce poate la ora actualã cultura, in general, sã spunã omului: cã fiecare are ceva anume de fãcut si trebuie sã gãseascã acest ceva. Uneori, drumul pânã la a te cunoaste pe tine insuti este enorm de greu. Asta cred cã trebuie, la ora actualã, cultura sã facã. Doresc tuturor scriitorilor din Galati si de oriunde sã continue ceea ce fac, pentru cã este o boalã dulce, o boalã dumnezeiascã”.
Apoi am găsit un mesaj.omagiu din partea scriitorilor gălăţeni:
"A plecat la Domnul, acum, în clinchetul Sărbătorilor de iarnă, un Om minunat, poetul NELU OANCEA.
Fiu al Galaţiului, mentor al multor promoţii de poeţi şi prozatori români, între care gălăţenii l-au preocupat în mod deosebit (a debutat şi promovat peste 20 de autori locali), Nelu Oancea a debutat el însuşi ca poet propus de marele Nichita Stănescu cu volumul "Roata", "În aşternerea văilor", "Întoarcerile", până la "Păsări apocrife", poezia lui Nelu Oancea a cunoscut o spirală lirică salutată prompt de critica la zi.
În martie a.c., Nelu Oancea a împlinit 70 de ani, fiind sărbătorit aşa cum se cuvine de revista "Porto-Franco", în a cărei redacţie era.
La finele lui septembrie, Nelu Oancea recita şi depăna gânduri şi amintiri la Tg. Bujor ca invitat de onoare la Festivalul Naţional de poezie "Grigore Hagiu".
De acum, Nelu Oancea va recita şi va dialoga în câmpia lirică din albăstreala Cerului cu ceilalţi scriitori români plecaţi, unii, de timpuriu, la Domnul.
Poet important al promoţiei 70, Nelu Oancea a fost, totodată, un editor de elită (la editura Tineretului, apoi la Editura Eminescu) până la pensionare.
Prin plecarea sa în Câmpiile Elizee, literatura română contemporană, scrisul şi scriitorii gălăţeni pierd nu numai o personalitate poetică, pierd un Om deosebit şi un Prieten adevărat.
Amintirea lui NELU OANCEA va rămâne veşnic vie, în inima noastră. Suntem alături de familia îndurerată!"
Realizez brusc că Nelu nu vine de la Ion ci de la Nicolae. Încep să găsesc poezii.
ARHEOLOGIE
Mi-e teamă, Petre, că va fi fost cineva
Pe care nu l-am făcut eu.
Iată, număr morţii
Şi sunt mai mulţi decît cei care-au murit.
Priveşte osul cel galben,
Cel fără de capete...
Doamne, zise apostolul,
Acesta este Dumnezeu
De mai dinaintea lui Dumnezeu,
Şi ne încurcă.
(Nicolae Oancea, Întoarcerile, Editura Eminescu, 1970)
Ploaia, fluviul şi mandolinele
Auzeam un cîntec pe o terasă,
pe un fel de terasă, într-o barcă, la Dunăre,
într-o barcă acoperită ca o terasă de dans,
pînza de corabie, viu colorată,
roşie, galbenă, verde,
şi mandolinele,
ploaia, fluviul şi mandolinele…
un cîntec, dealtfel, foarte trist,
cînd tremura în vînt pînza aceea,
culcată şi tînguitoare,
ca steagul uni regat cotropit,
mie arătîndu-se,
prinţ moştenitor în bejenie,
să nu uit, să nu iert,
să nu mai trăiesc liniştit
niciodată.
(Nicolae Oancea, Păsări apocrife, Editura Cartea Românească, 1988)
Ritual
Te voi purta la noapte, cum din ochii inchisi
mai stiu sa zbor pasari,
alba pasare as sa te duc, dincolo
de ce stiu numai gandindu-ma,
amintindu-mi.
Si, pentru ca vei fi neadevarat, drumurile
te vor lasa
si te vor lasa adevarurile altora.
Te voi duce intr-un larg de pustiu,
de altceva,
de cruda inchipuire a ochilor
si bine are sa fie
ca ne-a fost dat.
Fara stirea ta te vei face un drum,
ca intr-o moarte,
o moarte a altcuiva, pe care trebuie sa o vizitezi,
sa o strabati cu ochii in toate partile,
sa pipai, sa mirosi totul si asta
facandu-te ca stii totul,
ca nu esti multumit pentru acel
care va veni sa petreaca aici
moartea lui.
El va veni plecand prin inec, vei spune,
si atunci, atunci, le vei striga tu,
unde sunt iazurile
si malurile abrupte?...
Sau nu vei striga
pentru ca ei nefiind,
totul se va-ntelege si-n liniste,
in moartea lui nici nu trebuie sa
locuiasca un altul,
nici nu trebuie sa atinga un altul
ceea ce e de atins,
pentru ca aerul ar prinde miros de strain
si cel asteptat ar ocoli semnul...
Pentru aceasta si tu te vei duce neadevarat
si vei fi doar pasare, ca sa nu fii om
si vei fi abur, ca sa nu fii
de tot pasare,
si eu te voi gandi numai,
ca nici abur sa nu fii.
Te voi purta la noapte, cum din ochii inchisi
ma stiu sa zbor pasari,
alba pasare am sa te duc, acolo
unde sunt pregatit sa imi asez viata,
aceasta moarte neasezata.
Nu va fi nimeni, cum nici tu
nu vei fi decat ochi,
si vei pleca mai departe daca iarba
nu va fi de tot inverzita,
daca nu vei zari inimi albe plutind
pe acuri adanci - de-o fi
sa mor pentru inima - si care batand
vor spumega apele si le vor face rauri
si le vor face sa curga prin bataile lor...
Cat mai mult si mai departe sa ratacesti,
tot cautand, tot nemultumindu-te
si eu te voi hrani din inchipuire
si ma voi sfarsi astfel
precum paianjenii care
si-au dat trupul
intreg desirandu-l
hrana firelor prin care sa traiasca.
(Nicolae Oancea, Roata, Editura Porto-Franco 1997)
Si daca
Iata, sunt in valea in care
soparlelor rupte
le cresc alte capete si
e un semn de vesnicie
acesta.
Si pietre cad din muntii pamantului
de se naste vremea
caderii lor.
Creste iarba si ne umplem
de viata fiecarui fir de iarba.
Cat timp e, doamne,
pe un bulgare de pamant,
daca bulgarele se rostogoleste
si se face o roata
si daca roatei ii dau petalelele
si mirosul a umple pamantul
si nemarginirea....
(Nicolae Oancea, Roata, Editura Porto-Franco 1997)
Lamentatia povestitorului batran
Nici n-o sa vina balaurul,
Apa se risipeste,
Podul se risipeste
Si ma intunec povestind.
Iata, numele tau,
Carnea si viul fapturii
Cum se ingroapa
In steaua de apa
Din cerul gurii.
Iesi, Fat-Frumos, din poveste,
Caci va muri
cel care te povesteste...
(Nicolae Oancea, Roata, Editura Porto-Franco 1997)
Amintire posibila
Jura ca am mai fost si inca
Pe un alt taram - femeie, barbat,
Pana n-or incepe sa planga
Ingerii pe care i-am lepadat.
Jura ca ne-am iubit pe o rara
Piatra care cadea luminand,
Si tu erai mai tarzie c-o vara
Si eu mai cazand...
(Nicolae Oancea, Roata, Editura Porto-Franco 1997)
În sfârşit dau şi peste o scurtă notă biografică:
În prima zi a primăverii anului 1937, se năştea la Galaţi Nelu, cel de al treilea copil (şi ultimul) al familiei Vasile şi Marina Oancea.
În oraşul natal urmează şcoala generală şi cursurile Şcolii Medii Tehnice Veterinare - ce funcţiona în incinta localului Liceului "C. Negri" - apoi, la Bucureşti, Facultatea de Filologie a Universităţii, pe care o absolvă în anul 1960.
Revine la Galaţi unde funcţionează ca secretar literar la Teatrul de Stat (1960 - 1961), ca şef al metodiştilor la Biblioteca "V.A. Urechia" (1961-1962) şi la Casa Regională a Creaţiei Populare (1962-1964) - unde se ocupă, în special, de editarea singurei publicaţii culturale din acea vreme ce apărea la Galaţi, "Pagini dunărene". Din anul 1964 se mută la Bucureşti, unde funcţionează în cadrul Casei Centrale a Creaţiei Populare (1964-1966), apoi ca redactor la Editura Tineretului (din 1966), la Editura pentru Literatură (din 1968) şi la Editura Eminescu (din 1970) - unde după 1989 a fost redactor-şef şi director.
Din postura de editor s-a zbătut şi a reuşit să promoveze, în plan naţional, creaţia literară a scriitorilor gălăţeni, propunând şi editând parte din cărţile unora dintre aceştia. În ceea ce priveşte creaţia proprie, aceasta începe să se manifeste prin debutul, cu versuri, în ziarul local "Viaţa nouă", în anul 1951, colaborând, mai târziu, cu poezie, critică şi eseuri la "Pagini dunărene", "Tânărul scriitor", "Viaţa studenţească", "Amfiteatru", "Luceafărul", "România literară", "Contemporanul", "Viaţa Românească", "Ateneu", "Ramuri", "Porto-Franco" ş.a. Debutul editorial se produce în anul 1968, cu volumul "Roata". Au urmat volumele "Întoarcerile" (1970), "În aşternerea văilor" (1974), "Poeme" (1985), "Păsări apocrite" (1988) şi selecţia de autor "Roata" (1997) - scoasă de Societatea Scriitorilor "C. Negri" şi Editura Porto-Franco din Galaţi, la a 60-a aniversare. În prezent autorul definitivează un volum de eseuri. Volumele sale au fost bine primite de critică. De asemenea, scriitorul Nicolae Oancea este prezent în principalele lucrări de referinţă: "Antologia poeziei româneşti", "Dicţionarul general al literaturii române"
Textul era scris la cea de a 70 aniversare a lui Nelu Oancea. După moarte viaţa se transformă în simplu vis.
Politic incorect
Bugetul este "un pic" reţinut.
La început Traian Băsescu a făcut ce trebuie, a promulgat Legea de abilitare a Guvernului să emită ordonanţe, a promulgat şi Bugetul Asigurărilor Sociale pe 2008, dar nu a promulgat Bugetul de Stat.
Legea de abilitare a Guvernului să emită ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare permite Guvernului să emită ordonanţe pentru înfiinţarea serviciilor de îngrijire şi educaţie a copiilor în timpul zilei, pentru modificarea legii combaterii violenţei în familie, a legii privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber profesionist, artiştilor interpreţi sau executanţi.
Se mai aşteaptă ca să avem nişte Ordonanţe ale Guvernului României în domenii ca: protejarea monumentelor istorice, modificarea legii privind publicitatea la produsele din tutun, modificarea legii programului naţional de schi în România, salarizarea personalului din sectorul sanitar, a personalului militar, majorări salariale ale personalului din sectorul bugetar pe 2008. Parlamentul a mai stabilit ca Executivul să stabilească ordonanţe şi în domeniul salarizării personalului Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.Cea de a doua lege promulgată de preşedintele Traian Băsescu este Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2008.
Pe site-ul preşedinţiei s-a afişat următorul comunicat:
“Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat vineri, 28 decembrie a.c., decretul de promulgare a Legii Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat.
În timpul discuţiilor avute astăzi, la Palatul Cotroceni, cu liderii centralelor sindicale, aceştia au ridicat o serie de obiecţii privind politica economică şi socială a guvernului, solicitând intervenţia preşedintelui României.
Preşedintele României va media între Guvern şi sindicate în cadrul unei întâlniri la Palatul Cotroceni în data de 7 ianuarie 2008, ora 11.00, întâlnire convenită şi cu primul ministru.”
Pe de altă parte, Legea bugetului de stat pe 2008 şi cea a Bugetului asigurărilor sociale au primit votul Parlamentului în şedinţa în plen din 20 decembrie. Ambele legi au fost trimise la promulgare în 22 decembrie. Iată că bugetul de stat este un pic amânat. Până când? Limita este de 20 de zile de la primirea acestuia. Deci 22, 23, 24… tic-tac… pică într-o miercuri.
Ora exactă a politicii din România se dă la mica înţelegere dintre puterile statului. Noi auzim strigătul cocoşului, vedem limbile cronografului, dar nu sesizăm mecanismele care fac totul să se mişte LIVE.
vineri, decembrie 28, 2007
Quisque est faber suae fortunae
(Fiecare este artizanul propriului destin)
O lege a atracţiei funcţiona în diferite cazuri, fie că vorbim de sarcini electrice, de fenomen magnetice, de magnetismul sexual... Există o lege a atracţiei şi în politică, aş numi-o legea parvenirii. Înscrie-te în partidul din care poţi trage mai multe foloase. Soarbe-i energia, foloseşte-te de relaţii, cheltuieşte-i banii, fă trafic de influenţă şi apoi urcă mai sus, la alt partid.
Spunea un cântec, “de-aceia vai, ce nu-şi dau seama, spre care rai mai mică-i vama”. Majoritate politicienilor ştiu exact drumul energie minime spre raiul alegerilor. De exemplu preşedintele PNG Vrancea, Constantin Buză, şi vicepreşedintele organizaţiei, Fevronia Stoica, s-au înscris, joi, în PNL, susţinând că împreună cu ei vor trece la PNL aproximativ 2.000 de membri ai PNG. Cine să stea însă să numere fiecare dintre membri PNG. Partidul nu este o turmă datoare liderului local, mai ales într-un partid ca PNG cu lider unic şi irevocabil. Peste Constantin Buză şi Fevronia Stoica nu prea se vede patina PNG-ului. Sunt membri care s-au înscris la începutul acestui an în PNG, după ce mai mulţi ani au fost membri ai PSD, pe listele căruia ambii au fost aleşi senatori. Pentru PNG a fost o soluţie de a avea reprezentate interesele în Parlament, pentru ei a fost o problemă de cine dă mai mult. Constantin Buză a deţinut… hai să evit cuvântul deţinut, are prea multe conotaţii negative. Constantin Buză a fost şi prefect al judeţului înainte de 2004, nu ştiu cine l-a susţinut în această poziţie. Pot spune că PNG-ul a “achiziţionat” bine acest personaj cunoscător al lucrurilor prin judeţ şi, probabil, cu oarecare relaţii.
Cine este “achizitorul” PNL pentru cele două personaje? Probabil preşedintele PNL Vrancea, nimeni altul decât Nini Săpunaru, care a confirmat că fostul prefect Constantin Buză şi Fevronia Stoica s-au înscris în PNL.
"Atât Buză cât şi Stoica s-au înscris în PNL. Astăzi am perfectat această înscriere, iar împreună cu domnul Buză mai vin şi 2.000 de membri ai PNG". Nini Săpunaru s-a arătat însă sceptic că domnul Constantin Buză va pune mâna pe funcţia de prim-vicepreşedinte al filialei PNL, dar a precizat că Buză şi Stoica vor face parte din Biroul Permanent Judeţean al partidului.
Din partea PNG, o linişte lungă. Secretarul general al PNG Vrancea, Dorin Ciulină, a spălat informaţia de argumente. "Nu ştiam de această plecare şi nu pot face prea multe comentarii. Nu am avut nici o discuţie în contradictoriu cu domnul Buză".
Ştirea adevărată nu are legătură cu micul trafic de membrii la nivel de organizaţii teritoriale. Vorbim aici de un fenomen românesc: Traseismul politic. Politica nu mai înseamnă de foarte mult timp doctrină sau apărarea intereselor unei anumite clase. Partidele politice sunt diferenţiate mai întâi de lideri si apoi de procentul parlamentar şi puterea de la centru şi din teritoriu. Astfel PSD care practic a câştigat alegerile în 2004, este astăzi nu mai puternic ci absolut jumulit de membrii săi din teritoriu.
Să revin la exemplu luat mai sus. Buză şi Stoica au fost membrii ai PSD şi au trecut la PNG într-un moment în care sondajele anunţau intrarea partidului lui Becali în Parlament. Dacă acest lucru era posibil, desigur rolul lor era privilegiat şi s-ar fi putut strecura prin cei minim 6% obţinuţi după redistribuire. Ei au părăsit corabia lui Gigi Becali şi au trecut la PNL, după ce au constatat că PNG nu trece pragul electoral de 5 %.
Constantin Buză a fost membru PSD şi a deţinut funcţii importante, cum ar fi cele de senator şi prefect al judeţului Vrancea. Nemulţumit că nu i s-au dat pe tavă funcţii (ceea ce era de aşteptat, PSD fiind în opoziţie), Buză a părăsit PSD şi a trecut la PNG. Deşi foarte proaspăt în partid, în luna februarie 2007 a fost numit preşedinte al PNG Vrancea, de către secretarul general al PNG, Dorin Ciulină. Iată însă că vestea nu a fost tocmai plăcută pentru membrii care ţin în spate organizaţia de Vrancea. Obişnuiţi seismic, încă de la instalare Constantin Buză a cunoscut contestaţiilor membrilor PNG. Principalul reproş era cercetarea DNA. Cu toate acestea, Buză a rămas în funcţie, centrul trecând peste organizaţia locală, şi a promis că va face din PNG Vrancea o organizaţie puternică. Pate că organizaţia a fost puternică dar o fisură a făcut fâsss. Între timp a adus-o în PNG şi pe Fevronia Stoica, fost membru al PSD Vrancea şi senator în mandatul 2000-2004. Organizaţia PNG Vrancea sub conducerea lui Buză a fâsâit până la 4 procente la alegerile europarlamentare din 25 noiembrie.
Buză a început să măture ograda PNG Vrancea de concurenţa periculoasă.
După fâsul electoral europarlamentar, Constantin Buză şi Fevronia Stoica se alătură unui alt fost deputat PSD, Cătălin Popescu, care s-a “orientat” direct la PNL. Cătălin Popescu este membru în Consiliul de Administraţie al Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, între 6 şi 7 mii de angajaţi. De la drumuri nu putem vorbi că mai curge un bănuţ, curge de-a dreptul. “Se pare că” (mint ziariştii, mint şi eu) venitul lunar al domnului Cătălin Popescu este de aproximativ 400 milioane de lei vechi. Calitatea de membru în Consiliul de Administraţie a fost obţinută cu ajutorul aceluiaşi “naş”, domnul Nini Săpunaru, acelaşi care i-a momit şi pe ceilalţi doi foşti PSD-işti, foşti PNG-işti.A observat cineva că prin “transferul de partid” nu se face şi un transfer de personalitate, sau măcar un transfer de poziţie. Pleci dintr-o poziţie de vârf, ajungi pe o poziţie de vârf, imediat inferior, dar tot în vârf. De aceea oligarhia se conservă, nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă. În timp, pătura de potenţaţi începe să se înverzească albind de la mucigai.
Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu mi-a crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.
Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.
(Flori de Mucigai - Tudor Arghezi)
Pe final, aş dori să vă prezint cum decurge o interpelare parlamentară pentru a prezenta un caz de incompatibilitate. Cel ce face acest demers, domnul Willian Gabriel Brânză, are parcă un nume predestinat, un fel de William Tell mioritic.
Răspunsul lui Vasile Blaga, pe atunci Ministru de Interne:
joi, decembrie 27, 2007
sacerdos
(preot)
Ziua de Crăciun, a fost găsită potrivită de Mitropolitul Vladimir al Ucrainei pentru a redeschide conflictul în Patriarhia Rusiei şi cea a României. Substanţa conflictului o constituie activarea celor trei eparhii în Republica Moldova şi Ucraina. Mitropolitul Vladimir, şeful unui biserici aflate în subordinea Patriarhiei Ruse, numeşte acest gest al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) “neprietenesc” şi “nemotivat”.
Mitropolitul Vladimir acţionează ca un diplomat-politician. “Ceartă” acţiunea BOR şi afirmă că "în mod evident, un pas în direcţia dezbinării, spre incitare la sentimente separatiste". Şi mai afirmă Mitropolitul Vladimir că "teritoriul canonic al unei Biserici Ortodoxe naţionale coincide cu graniţele naţionale ale acelei ţări" şi că "toţi ucrainenii ortodocşi din România sunt membri ai BOR şi toţi romanii din Ucraina sunt membri ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Cine este nemulţumit de acest lucru?".
Declaraţia Mitropolitului Vladimir urmează, firesc, reacţia Bisericii Ortodoxe Ruse şi a Sfântului Sinod de la Moscova, care era la rându-i împotriva eparhiilor româneşti de la Balti, Dubasari si Cantemir, care aparţin de Mitropolia Basarabiei şi "submineaza unitatea ortodoxa".
Discuţiile dintre Bisericile Ortodoxe au ajuns la preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin. Acesta are puterea de a anula înregistrarea Mitropoliei Basarabiei, cu riscul încălcării unei decizii a CEDO (curtea Europeană a Drepturilor Omului). Motivul pentru care domnul Voronin ar face asta este destul de întemeiat, vrea să elimine posibilitatea apariţiei între România şi Moldova un alt conflict de tip Kosovo.
Cum mitropolitul Vladimir nu este prea cunoscut aici, am extras din ediţia de Moldova a VIP Magazin:
PASTORUL SPIRITUAL A SUTE DE MII DE ORTODOCŞI
În anul 2000 Mitropolitul Vladimir a fost ales membru permanent al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, după care şi-a extins cu mult autoritatea asupra conducerii laice a R. Moldova. Activitatea sa din ultimii ani este marcată de mai multe fapte de pelerinaj în Ţara Sfântă şi la Sfântul Munte Athos din Grecia, de restaurarea Mănăstirii Căpriana, de vizite anuale la Ierusalim, de unde aduce, la Înviere, focul miraculos de la Mormântul Mântuitorului.
În fiece duminică, la liturghii, întru sănătatea şi tăria lui păstorească înalţă rugăciuni zeci şi sute de mii de ortodocşi moldoveni, pentru care el e faţa bisericească cea mai cinstită în acest stat.
Iar Mitropolitului Vladimir i-a fost încredinţată o putere deosebit de mare - de a păstori sufletele creştinilor uniţi în cea mai numeroasă comunitate religioasă de pe teritoriul R. Moldova. Ortodoxia rămâne principala religie: conform datelor ultimului recensământ al populaţiei, creştini ortodocşi se autoidentifică patru din cinci cetăţeni. Deşi după dobândirea independenţei, pe teritoriul R. Moldova a fost reactivată şi Mitropolia Basarabiei, aflată în supuşenia Patriarhiei Române, comuniunea bisericească cea mai mare rămâne Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Ruse.
Primele două părţi din viaţa Mitropolitului Vladimir, pe numele de mirean Nicolae Cantarean, nu au fost legate de Moldova. După ce şi-a satisfăcut serviciul militar la Flota Mării Negre, în 1973 devine ipodiacon la catedrala Adormirii Maicii Domnului din Smolensk, Rusia. A slujit în această eparhie până în anul 1981, promovând câteva însemnate demnităţi bisericeşti. După absolvirea Seminarului Teologic din Moscova, N. Cantarean se întoarce la Cernăuţi, slujind ca paroh al catedralei Sf. Nicolae. La 29 noiembrie este tuns călugăr şi ia numele Vladimir, iar în 1989 termină Academia Teologică din Moscova. La 21 iulie 1989 arhimandritul Vladimir este înălţat în demnitatea de episcop al Chişinăului şi al Moldovei, peste un an este promovat arhiepiscop, iar din 1992 se autointitulează "Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove".
Venirea Mitropolitului Vladimir la cârma Bisericii Ortodoxe din R. Moldova a coincis cu apusul ateismului sovietic şi cu renaşterea impetuoasă a vieţii religioase şi bisericeşti. În prezent, pe lângă faptul că păstoreşte viaţa spirituală a enoriaşilor săi, mai administrează o întinsă gospodărie bisericească: peste două mii de biserici, circa 40 de mănăstiri de călugări şi de maici şi schituri, Academia Teologică din Chişinău cu un Seminar Teologic, o editură, un centru de pelerinaj, o bibliotecă, diverse frăţii creştine şi asociaţii bisericeşti.
ÎPS VLADIMIR
mitropolit al Chişinăului şi Întregii Moldove
Vârstă: 55 de ani
Data şi locul naşterii: 18 august 1952, s. Colencăuţi, raionul Hotin, regiunea Cernăuţi, Ucraina
Studii: În 1970 absolveşte Şcoala tehnico-profesională din satul natal; în 1989 – Academia Teologică din Moscova
Merite: Medalia Cuviosului Serghie de Radonej, Diploma de onoare a Prezidiului Fondului Păcii din URSS (1979), Ordinul Sf. Stanislav, Academician de Onoare al Academiei Internaţionale de Cadre de pe lângă UNESCO, ordinul Sf. Kneaz Vladimir, gr. II
Pe de altă parte am găsit informaţii pe www.bbc.co.uk
Biserica Moldovei critică 'năvălirea' României
Alexandru Canţîr, corespondent BBC la Chişinău
Clerul Mitropoliei Chişinăului şi Întregii Moldove, subordonată canonic Patriarhiei Ruse, a reacţionat dur faţă de reactivarea în Republica Moldova a trei eparhii din cadrul Mitropoliei Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române.
La o "adunare a preoţilor şi mirenilor" din cadrul Episcopiei de Bălţi şi Făleşti au fost formulate acuzaţii fără precedent la adresa Bisericii Ortodoxe Române.
Cei circa patru sute de participanţi la reuniune – una dintre altele cu aceeaşi temă desfăşurate în diferite regiuni - s-au adunat, după cum a declarat Prea Sfinţitul Marchel, Episcop de Bălţi şi Făleşti.
"...Ca să spunem părerea noastră, să ne exprimăm mai bine zis refuzul, protestul nostru ferm împotriva invaziei, nu mă tem de acest cuvânt, sau năvălirii României asupra ţării noastre, Republica Moldova care are şi ea Biserica sa autonomă şi este independentă şi suverană."
Mirenii şi preoţii care au vorbit ulterior s-au pronunţat la fel de ferm şi emoţional, urmând îndemnul Episcopului Marchel.
"Ajunge! Ajunge cu cei care se dau cu minte ageră şi doar doresc cu mâini fragede să construiască pe spatele nostru o Românie Mare. Nu va fi aşa," a spus preotul Ioan Pelin.
Protoiereul mitrofor, secretarul episcopal la Episcopia de Bălţi şi Făleşti, Petru Ciunciuc, şi-a ilustrat luarea de atitudine cu citate dintr-un interviu al şefului statului, dar şi cu terminologie medicală.
"Preşedintele Ţării, domnul Vladimir Voronin a dat o critică, Hotărârii Sinodului BOR... Iată ce ne vorbeşte Domnia sa: 'Implicarea Biseriicii Ortodoxe Române în Republica Moldova prin deschiderea a trei episcopii este un act de agresiune contra creştinilor din Republicii şi contra Bisericii Ortdoxe şi noi nu vom rămâne indiferenţi faţă de asta.' Aşa vorbeşte Preşedintele Ţării Moldovei. Mitropolia Basarabiei este ca o boală de cancer care şi-a dat metastaze în tot organismul..."
În final asistenţa a votat, în unanimitate, o Declaraţie citită de Episcopul de Bălţi şi Făleşti.
"Această hotărâre care doar se acoperă cu idealuri sfinte nutreşte în sine deszbin
atât în Biserică, cât şi în rândul mirenilor. În felul acesta, cred ei, şi începe unirea atât de mult râvnită de unii politiceni, ambiţiile cărora calcă chiar şi pe cele mai preţioase valori ale neamului moldovenesc – suveranitatea, independenţa şi integritatea ţării."
"Regretăm de asemenea şi faptul adoptării unei hotărâri lipsite de responsabilitate a slujitorilor Bisericii Române care şi ei, la rândul lor, încalcă canoanele apostoliceşti amestecându-se în treburile altui stat cu mitropolie autonomă, justificându-se cu practica regimului nazist condamnat cu toată stricteţea la procesul din Nurenberg. Ne miră mult şi primitivismul politic românesc...."
În declaraţia finală se mai spune că Sinodului BOR i se cere nu numai să-şi revizuiască, ci să-şi anuleze deciziile privind episcopiile reînfiinţate.
"Este greu de înţeles unde vede Mitropolia Moldovei o invazie a Bisericii Române în Republica Moldova. Reactivarea celor trei episcopii a fost o necesitate deoarece sunt episcopiile istorice sufragane ale Mitropoliei Basarabiei." a spus preacucernicul diac Andrei Deleu, şeful Cancelariei Mitropoliei Basarabiei.
"Şi-apoi la ultima rundă de dialog dintre Biserica Română şi cea Rusă s-a menţionat ca nici o Mitropolie să nu înfiinţeze episcopii. Dar din păcate Mitropolia Moldovei a creat episcopii şi a numit episcopi peste episcopi."
"Deci, crearea episcopilor de către Mitropolia Moldovei, structura locală a Patriarhiei Moscovei este posibilă, iar reactivarea episcopiilor istorice ale Mitropoliei Basarabiei este o 'invazie' Sunt lucruri care se contrazic..."
Între timp, s-a anunţat că problema jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Române în Republica Moldova ar urma să fie discutată în curând la Sofia de către reprezentanţii Patriarhiei de la Române şi celei Ruse, după ce Biserica Rusă şi-a exprimat nemulţumirea faţă de reactivarea celor trei episcopii.
Dincolo de aceste conflicte de interese, există însă o convieţuire armonioasă la nivel de credincios. De exemplu, cultul Crestin de Rit Vechi (Biserica Lipoveneasca) cuprinde credincioşii ortodocşi ruşi veniţi în Ţările Române, începând cu prima jumătate a secolului 18, ca urmare a persecuţiei şi terorii dezlănţuite de Biserica Ortodoxa Rusă şi autorităţile ruseşti, pentru ca nu au fost de acord cu reformele în ritualul cultului iniţiate de Patriarhul Nikon, la mijlocul secolului 17. În timpul perioadei de persecuţie, o parte dintre membrii mişcării împotriva reformei lui Nikon au fugit în Polonia, Austria, Suedia, Prusia, Moldova, Dobrogea, iar cu timpul au ajuns şi în America de Nord, Manciuria şi chiar in Australia.
Primele comunităţi de lipoveni din România sunt cele din satele Lipoveni (1724) şi Manolea (1743), ambele în judeţul Suceava; s-au constituit apoi comunităţile din Sarichioi, Jurilovca si Slava Rusa, toate din judeţul Tulcea.
Din punct de vedere organizatoric, la 28 octombrie 1846 ia fiinţa Mitropolia de Rit Vechi de la Fântâna Alba (Bucovina de Nord), primul ierarh fiind mitropolitul Ambrozie, fost anterior mitropolit al Bosniei şi Herţegovinei.
Alegerea lui Ambrozie ca mitropolit a marcat constituirea comunităţilor creştine de rit vechi într-o Biserică autonomă ce cuprinde toţi credincioşii de rit vechi din Europa, America si Australia. Succesorii lui Ambrozie (Kiril, Arcadie etc.) au purtat titlul de mitropolit, fiind recunoscuţi conducători spirituali ai tuturor credincioşilor creştini de rit vechi din lume, statut şi recunoaştere ce şi le menţin şi astăzi.
La 28 iunie 1940, datorită ocupării Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietica, mitropolia creştinilor de rit vechi se muta de la Fântâna Alba la Brăila, unde funcţionează şi în prezent, cu prerogative de conducere spirituală asupra tuturor coreligionarilor din lume.
Credincioşii creştini de rit vechi se considera păstrătorii "adevăratei credinţe ortodoxe" şi a vechilor rânduieli tradiţionale ale Bisericii Ortodoxe, păstrează calendarul pe stil vechi, iar serviciile religioase le oficiază în limba slavonă. (http://www.geocities.com/Athens/Delphi/5647/rel43.htm)
Biserica Ortodoxă Română şi Rusă clamează nevoia de îndrumare spirituală. De ce ţine neapărat Biserica Ortodoxă Română să intre pe teritoriul rus, de ce ţine neapărat Biserica Ortodoxă Rusă să împiedice acest lucru? Nu cred că are nici o legătură cu credinţa ci mai mult cu parte economică a lucrurilor.
Aş vrea să reamintesc celor care se află la vârful Bisericilor Ortodoxe că iubirea de aproapele este principala cerinţă a oricărei biserici creştine. Poate că preasfinţiile lor au uitat să se umilească atunci când servesc pe Dumnezeu şi pe oameni, au uitat că Iisus s-a aplecat şi a spălat picioare aproapelui său. Dacă preasfinţiile lor nu-şi înţeleg rolul pe care trebuie să-l aibă în lume şi îşi construiesc o cetate de stăpânitori deasupra tuturor, poate că ar trebui să plece şi să redevină simpli călugări. Nu uitaţi preasfinţiile voastre, modelul pe care l-aţi ales atunci când aţi intrat în Biserică nu este cel al negustorului sau al starului de televiziune ci cel al Mântuitorului. Fiţi alături de El. Lepădaţi dragostea de bogăţie şi serviţi omul, învăţaţi umilinţa şi smerenia. Nu pângăriţi credinţa celor care cred cu tot sufletul lor în Biserică cu o politică de forţă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
