sâmbătă, decembrie 08, 2007

Rompetrol, un etern va urma



Afacerea începutului de secol în România începe să semene a dezinfectare şi deratizare de bani, inovaţie financiară şi săpun în ochii tuturor. Eu nu sunt specialist în astfel de tranzacţii, dar ceva miroase rău de tot. La început am auzit că Dinu Patriciu a vândut Rompetrol. Ceva mai târziu, Dinu Patriciu rămăsese cu un rest de 20% din Rompetrol, procent nesemnificativ totuşi faţă de procentul deţinut de KazMunaiGaz.
Apoi a venit în vizită pe la Traian Băsescu preşedintele Nursultan Nazarbayev. Să ne reamintim rezultatele acelei vizite:
Preşedintele Nursultan Nazarbayev a precizat că, pe agenda discuţiilor cu preşedintele Băsescu s-au aflat şi alte teme de interes pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale, precum realizarea de obiective concrete în domeniul construcţiilor de maşini, în domeniul realizării echipamentelor şi utilajelor, în special cele de extractie-foraj şi în industria de procesare a petrolului şi gazelor.
Proiectele de investiţii şi dezvoltare pe care compania KazMunaiGaz urmează să le desfăşoare în România au fost, de asemenea, discutate în cadrul întâlnirii, a explicat preşedintele Traian Băsescu. Cu această ocazie, preşedintele Nazarbayev a precizat că dezvoltarea relaţiilor cu România în domeniul economic reprezintă una din sarcinile prioritare ale dezvoltărilor interne din economia kazahă. „În rândul întelegerilor economice şi în ceea ce priveşte interesul dezvoltării acestor relaţii comercial-economice unul dintre obiectivele prioritare este în sectorul petrol – gaze”, a continuat preşedintele Republicii Kazahstan. În acest context, preşedintele Nursultan Nazarbayev a amintit semnarea, în toamna acestui an, a Acordului de achizitionare de către compania KazMunaiGaz a unui pachet de 75% din acţiunile companiei Rompetrol.
Preşedintele Republicii Kazahstan a arătat că, în cadrul convorbirilor cu şeful statului, au fost discutate aspecte ale colaborării dintre cele două ţări: problemele politice, economice, sociale şi de investiţii. De asemenea, preşedintele Nursultan Nazarbayev a subliniat că România este cel mai mare partener comercial al Kazahstanului.
Preşedintele Nazarbayev a arătat că ţara sa vede în România un „partener stabil”. „Kazahstan-ul însuşi este, la rândul său, un partener care demonstrează în interiorul ţării sale stabilitate, siguranţă şi dorinţa de conlucrare reciproc avantajoasă”, a spus, în continuare, preşedintele Kazahstanului.
Preşedintele Nazarbayev a încheiat adresându-i preşedintelui României invitaţia de a efectua o vizită în Kazahstan, „pentru a continua discutiile noastre, pentru a continua şi îmbunătăţi pe căile pe care le vom considera oportune colaborarea dintre ţările şi popoarele noastre”.
Preşedintele Traian Băsescu a explicat că România priveşte Kazahtanul ca pe un partener: „România deja a transmis Kazahstanului că va susţine candidatura acestui stat pentru preşedinţia OSCE. Toţi trebuie să inţelegem că, la Kazahstan, trebuie să privim ca spre un partener şi noi avem această abordare fără să avem nici un complex că acum 20 de ani Kazahstanul era o republică sovietică. Acum 17 ani şi noi am fost un stat comunist şi suntem în Uniunea Europeană. Deci nu avem complexe”.
Răspunzând unei întrebări din partea presei române referitoare la proiectul canalelor navigabile între Marea Caspică, Marea Azov şi Marea Neagră, preşedintele Nazarbayev a explicat: “Proiectul este foarte interesant, este în curs de studiere, a fost elaborat şi în Rusia cu destul de mult timp în urmă. Ar fi vorba de circa 700 de kilometri lungimea canalului, care ar asigura legatura între statele riverane Mării Caspice cu Marea Neagră, respectiv Europa. În momentul de faţă acest foarte important proiect se află în discuţie între partea kazaha şi partea rusă.”.
Întrebat despre modul în care ţara noastră priveşte colaborarea cu Republica Kazahstan, preşedintele Traian Băsescu a precizat că, pentru România, relaţia bilaterală româno-kazahă este o prioritate: “Politica noastră este, dincolo de cooperări regionale, consolidarea foarte puternică a relaţiei bilaterale cu Kazahstanul. Dacă aţi observat, defăşuram o politică de consolidare a relaţiilor bilaterale cu cele trei state: Azerbaidjan, Turkmenistan şi Kazahstan. Se incadrează în această politică. Prioritatea noastră este o relaţie bilaterală foarte bună cu cele trei state.”

Rompetrol şi-a modificat structura de administrare după finalizarea tranzacţiei cu KazMunaiGaz (KMG), acţionar majoritar cu 75% din capital, de la un consiliu de supraveghere şi comitet director la un consiliu de administraţie, Dinu Patriciu deţinând în continuare funcţia de preşedinte al grupului. Consiliul de Administraţie (CA) este alcătuit din opt membri, şase fiind reprezentanţi ai KMG, iar ceilalţi doi administratori au fost numiţi din partea Rompetrol Holding, unul dintre ei fiind Dinu Patriciu. Preşedinte al Consiliului de Administraţie a fost numit Daniyar Berlibaiev, unul dintre vicepreşedinţii KazMunayGaz.
"Un singur membru al CA are atât funcţie administrativă, cât şi funcţie executivă, ocupându-se în mod concret de operaţiunile zilnice ale grupului Rompetrol. Această funcţie, de CEO (Chief Executive Officer- n.r.), cea mai înaltă din cadrul grupului Rompetrol, este şi va fi ocupată de Patriciu", se arată într-un comunicat al companiei, remis ieri agenţiei MEDIAFAX.
MUMBAI (Thomson Financial) anunţă că agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's Ratings Services a reevaluat în creştere ratingul Rompetrol Group NV, de la "B minus" la "B plus", cu perspectivă pozitivă, modificarea reflectând schimbarea recentă a acţionariatului companiei.
Decizia agenţiei vine după ce firma KazMunaiGaz, din Kazahstan, a preluat 75% din acţiunile Rompetrol Group. Analiştii de la Standard & Poor's estimează că preluarea acţiunilor va aduce un plus de capital pentru Rompetrol, fapt ce se va repercuta în mod pozitiv asupra situaţiei financiare a companiei. Consideraţia S&P are la bază faptul că este improbabil ca KMG să nu suporte investiţiile sale în caz de criză, dat fiind că Rompetrol este prima sa achiziţie la scară largă de peste hotare. Punctul de vedere pozitiv reflectă aşteptarea faptului că orice îmbunătăţire a calităţii creditului şi a suportului pentru Rompetrol va duce, pe termen scurt, la “avansarea” cu un pas sau doi.
(http://www.hemscott.com/news/latest-news/item.do?newsId=56416542917897)
Reamintesc că în luna august Dinu Patriciu, în numele firmei elveţiene Rompetrol Holding, a încheiat un acord de vânzare a 75 procente din acţiunile grupului olandez The Rompetrol Group către KazMunaiGaz. Cum grupul era evaluat la 3,6 miliarde de dolari, valoarea participaţiei KazMunaiGaz se ridică la 2,7 miliarde de dolari. Acest lucru în condiţiile în care Rompetrol a consemnat în primele nouă luni pierderi de 11 milioane, mult mai mari decât cele trei milioane pierderi din aceiaşi perioadă a anului trecut. În cel de al treilea trimestru, Rompetrol a înregistrat pierderi de 31 de milioane de dolari în timp ce în perioada similară a anului trecut se înregistra un câştig de 6 milioane de dolari.
Înainte ca KazMunaiGaz să preia cele 75% din acţiuni, Dinu patriciu deţinea 80% din grup şi Phillip Stevenson restul de 20%. Acum Dinu Patriciu are 20% din grup, iar Stevenson 5%. Eu mă întreb, în condiţiile acestor pierderi, cum de a scos Dinu Patriciu un astfel de profit la vânzare. Mă aşteptam ca o firmă care merge prost să aibă preţ de achiziţie mic şi nu chiar mult mai mare.

Am să vă spun un secret. Bănuiam că Dinu Patriciu este în continuare la cârma Rompetrol după faptul că reclama la Realitatea continuă, dar şi reclama (diferită) pe celelalte posturi de televiziune.

2 comentarii:

Tudorina spunea...

Ar fi fost şi mai ciudat dacă Rusia şi oligarhii săi ne-ar fi evitat complet. Eu cred că uneori aproape uităm unde ne aflăm pe hartă. Ne-ar plăcea să ne situăm undeva între Franţa şi Sua, când de fapt ne aflăm la o aruncătură de băţ de mama Rusia si un pic mai departe de aliaţii nostri licuriceni: SUA şi UK.
Fenomenul acesta cu Rompetrol şi cumpărarea lui suspectă face parte din fenomenul general de globalizare şi lupta pentru putere la nivel planetar. Când o să ne dezmeticim şi noi cât de cât şi o să ne săturăm să gargarisim despre Băsescu, PDL, PSD şi restul piticilor din politica românească, o să scoatem nasul în lume şi o să realizăm pe ce planetă trăim. Până atunci, somn uşor Românica!
Ziarişti dragi din Românica, scrieţi-ne cât mai frumos despre Băsescu şi orice scărpinare pe care o face dragul nostru ZEUS pentru că pe noi ne interesează mai mult decât gazul, petroul şi banii noştri.

Anonim spunea...

Mi se face greata si ma trec fiori numai cand aud de rusi ca stat desi imi plac rusoaicele.
cred ca nici antisemitii nu ncearca ceasta greata la gandul unui evreu galitian cu perciuni si putind a usturoi si nici un membru ku-klux -klan la gandul unui negru nespalat de o luna de zile si muncind din greu pe plantatia de trestie de zahar..
Cat dspre ce simt dinspe scursorile asiatice ale Rusiei: BRRR