Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat astăzi, 17 decembrie a.c., la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I", la prezentarea pachetului de Legi pentru Educaţie, care se va afla în dezbatere publică timp de o lună.
Iată integral discursul preşedintelui Traian Băsescu susţinut cu această ocazie:
“Doamnelor şi domnilor,
Aş vrea să salut, înainte de toate, faptul că Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a răspuns apelului pe care l-am făcut pe 12 iulie, anul acesta. În acea zi, am prezentat public concluziile Comisiei Miclea referitoare la educaţia din România. Mulţi dintre dumneavoastră aţi fost, de altfel, prezenţi la Palatul Cotroceni.
Spuneam atunci că este important ca viitorul educaţiei să fie discutat de cât mai mulţi dintre actorii sistemului. Îi aveam în vedere, pe lângă responsabilii ministerului, pe profesori, elevi şi studenţi, pe membrii Academiei, pe sindicalişti şi inspectori şcolari, pe părinţi, pe rectori, pe decani, ca şi pe experţii din organizaţiile şi asociaţiile care se ocupă de educaţie sau cercetare. Am inclus, de altfel, în comisia prezidenţială pentru educaţie reprezentanţii tuturor acestor categorii. Ei au reflectat în ultimele luni la amenajarea sistemului educativ şi sunt convins că vor participa cu bună credinţă la dezbaterea publică pe marginea legiferării educaţiei.
Proiectele pe care le oferă dezbaterii publice Ministerul au fost elaborate, de altfel, după discuţii cu unii dintre aceşti actori reprezentând sindicate, asociaţii de studenţi sau consiliul rectorilor. Unele dintre punctele reţinute în acest pachet de legi ale educaţiei preiau recomandări ale Comisiei Miclea.
Alte prevederi sunt în conflict cu concluziile specialiştilor: mă gândesc, de pildă, la faptul că, deşi multe Universităţi solicită de mai mulţi ani renunţarea la sistemul finanţării pe cap de student şi trecerea la finanţarea multianuală pe proiecte, Ministerul vrea menţinerea, în mare măsură, a sistemului actual. E drept că proiectul menţionează finanţarea pe cicluri de studii, dar rămâne totuşi esenţială, centrală finanţarea pe cap de student. Acest sistem este aspru criticat pentru că nu permite asigurarea calităţii: cât timp Universităţile sunt constrânse de numărul de studenţi dintr-un an, evaluarea nu va fi neutră şi consistentă. E greu să crezi că profesorii vor nota astfel încât posturile lor să nu mai fie finanţate. Singura modalitate de încurajare a excelenţei universitare este finanţarea unor proiecte intelectuale. Nu vreau să intru, însă, în probleme de conţinut. Eu nu pot face reglementări. Am însă obligaţia să exprim punctele de vedere ale societăţii.
Plecând de la această obligaţie constituţională, aş remarca patru lucruri în legătură cu proiectele celor trei legi: cea a învăţământului preuniversitar, cea a învăţământului superior şi legea statutului personalului didactic.
Prima observaţie pe care vreau s-o fac este că formularea acestor proiecte de legi nu aduce un aer proaspăt. Dacă le citeşti, rămâi cu impresia pe care o ai şi dacă citeşti legea învăţământului din 1995 sau cele circa 35 de modificări ale ei din ultimii 12 ani. Dincolo de număr, este vorba de faptul că toate aceste texte par scrise de aceeaşi mână.
Cred că atunci când parlamentarii vor dezbate şi decide asupra conţinutului acestor legi, este important ca ei să ţină seama de faptul că România este o ţară europeană. Dacă ne asumăm acest statut, nu mai putem face legi care să se schimbe la fiecare patru luni. Românii au alte aspiraţii, iar legile trebuie să exprime aceste aspiraţii.
Ca să dau un singur exemplu, deşi există un consens la nivelul societăţii în privinţa subsidiarităţii, adică a nevoii de a lua decizii la un nivel cât mai apropiat de cetăţean, proiectele prezentate de Minister menţin foarte multe decizii la nivelul ministerului sau chiar al Guvernului. Ceea ce se spune despre relaţia cu comunitatea este de ordin foarte general. De altminteri, ar fi fost poate nimerit ca, aşa cum se întâmplă în ţările europene, comunităţile locale şi familiile să fie consultate în privinţa nivelului la care trebuie construite deciziile referitoare la educaţie. Consultarea ar fi trebuit, în mod evident, să preceadă elaborarea proiectelor.
Al doilea lucru pe care aş vrea să-l observ este acela că proiectele nu sunt gândite în mod coerent împreună. De pildă, prevederile legate de conducerea Universităţilor sau de evoluţia carierei didactice se repetă: le găsim şi în proiectul legii învăţământului universitar şi, cu exact aceleaşi cuvinte, în proiectul legii privind statutul personalului didactic. De ce este nevoie de articole identice în două legi diferite propuse în acelaşi moment?
Am remarcat, de asemenea, că în textul tipărit există nu doar numeroase greşeli de tipar, dar şi dezacorduri supărătoare. Dacă ministerul produce texte neîngrijite, cum se poate cere elevilor şi studenţilor să scrie corect româneşte? Un alt aspect supărător este acela că legile lasă foarte multe aspecte în suspensie. La tot pasul, întâlneşti articole care amână reglementarea sau o atribuie unui ordin al ministrului.
Eu am cerut un consens politic pe tema educaţiei înainte de toate pentru a elimina posibilitatea unei supra-reglementări haotice, care devine inevitabilă atunci când legile au lacune majore. Deocamdată, patru dintre partidele parlamentare au refuzat să vină la consultări ca să discute despre educaţie. Fac încă o dată un apel ca legile educaţiei să fie gândite temeinic şi să fie redactate cu gândul că nu vor mai fi schimbate prea curând!
Al treilea lucru pe care doresc să-l pun în evidenţă este relaţia sistemului nostru educativ cu Europa. Am mai spus-o în multe ocazii: aproape la fiecare Consiliu European, se discută despre educaţie, despre relaţia cu inovarea şi despre societatea cunoaşterii. Ştiu că la Minister există o echipă care are în sarcină chestiunile europene, urmărind atent evoluţiile de la nivelul Comisiei. Sunt însă integrate practicile europene în maniera de a face educaţie în România, în maniera propusă de păroioectele de legi prezentate asatăzi? Una dintre aceste practici europene este, de pildă, evaluarea periodică a impactului unor decizii luate. Nu am auzit ca aşa ceva să fie produse în Minister.
Iau doar două exemple de măsuri cunoscute de toată lumea: a evaluat cineva impactul pe care l-a avut introducerea manualelor alternative? A evaluat cineva impactul pe care l-a avut predarea religiei în şcoli? Altfel spus: manualele alternative sau religia le-au dat elevilor o educaţie mai bună decât în trecut? Fără acest mod de a evalua impactul unor decizii nu vom putea ameliora sistemul de educaţie. Cu atât mai mult cu cât efectele unor asemenea măsuri se resimt la intervale mai mari decât un ciclu şcolar. Fără această punere în perspectivă, riscăm să fim corigenti în Europa.
În sfârşit, ultima observaţie pe care vreau s-o fac se referă la relaţia responsabililor educaţiei cu realitatea zilnică a şcolii. Într-adevăr, legile nu pot fi bune dacă sunt paralele cu realitatea cotidiană. E vorba, de bună seamă, despre chestiuni care îi preocupă pe părinţi.Vă pot spune că primesc un mare număr de scrisori de la părinţi. Două dintre lucrurile care-i preocupă pe părinţii elevilor din clasele inferioare sunt, spre exemplu, greutatea ghiozdanelor şi prezenta la cursuri. În legătură cu acest ultim aspect, nu voi insista. Cred că direcţiile şcolare trebuie să fie făcute responsabile pentru prezenţa în clasă a dascălilor, în mod deosebit în mediul rural. Aş adăuga că nu este vorba doar despre simpla prezenţă, ci şi despre punctualitate. Dascălii de astăzi ar trebui să fie exemple vii de responsabilitate şi de punctualitate. În societăţile de astăzi, ei sunt, în mult mai mare măsură decât părinţii, ceasul care măsoară timpul fiecăruia dintre noi, până în clipa în care terminam scoala. Pe de altă parte, mulţi părinţi se întreabă dacă vreun profesor sau vreun responsabil din minister cântareşte vreodată un ghiozdan de elev. Eu ştiu că recomandările medicilor arată că greutatea unui ghiozdan nu trebuie să depăşeasă 10% din greutatea copilului. Părinţii care îmi scriu au şi soluţii: ei se întreabă, de pildă, dacă este nevoie de caiete pentru fiecare disciplină, uneori chiar de câte două-trei pentru fiecare materie? Sunt detalii, vor spune unii. Viaţa cotidiană a şcolii este făcută însă din aceste detalii. Un alt detaliu de acest tip care îi preocupă în măsură mare pe părinţi este legat de programele de studii. Părinţii au dreptul să ştie nu doar ce li se predă copiilor – asta o află deschizând manualele! –, dar şi ce li se cere elevilor, ce se aşteaptă de la ei dacă asimilează acele manuale. Cu alte cuvinte: care sunt competenţele şi abilităţile care trebuie dobândite în fiecare secvenţă şcolară? Am aflat că în Franţa, în fiecare toamnă, este un bestseller volumul care cuprinde programa pentru fiecare clasă. E normal: părinţii vor să afle ce trebuie să ştie copiii lor. Părinţii români trebuie să ştie şi ei ce progrese pe calea învăţării face propriul copil în fiecare semestru şi în fiecare lună. Pentru asta, este desigur necesar ca fiecare disciplină să beneficieze de o descriere clară şi coerentă a obiectivelor şcolare, traduse în termeni de competenţe specifice pe care copilul le dobândeşte.
Sunt multe alte lucruri care ar putea fi spuse. Aş pune în încheiere accentul pe o componentă a modernizării sistemului educativ. Pentru a face o schimbare cu efecte benefice este nevoie de dialog şi de inteligenţă, este nevoie de energie şi de ambiţie.
Cât priveşte studenţii şi elevii, eu am propus în Pactul pentru educaţie ca şi ei să beneficieze de un statut, la fel ca şi personalul didactic. Poate ca exact lipsa acestui statut face ca setul de legi prezentat astazi sa nu ne dea impresia de aer proaspat. Domnul Adomniţei nu a propus astăzi decât un statut pentru profesori. Să sperăm că elevii vor pleda pentru drepturile beneficiarilor sistemului. Pina cind nu vom accepta idea ca in central sistemului de educatie se afla studentul si elevul, nu vom putea construi un sistem de educatie efficient. Cu siguranta, voturile se pot lua de la profesori si sindicate. Recunostinta insa, pentru scoala de la elevi.
Îi invit pe toţi să participe la dezbaterea legilor educaţiei propuse astăzi. Legi bune nu putem avea decât dacă mai multe minţi participă la deliberare. Sunt convins ca toate legile aferente educatiei trebuie sa plece de la statutului elevului si studentului.
Eu sper, pe de altă parte, ca partidele să înţeleagă că Pactul pentru educaţie ar da consistenţă acestui larg dialog social. Pactul ar consolida o reflecţie destinată să aşeze viitorul educaţiei româneşti pe temelii solide.
Şi, pentru că suntem cu câteva zile înainte de încheierea anului, le doresc elevilor, studenţilor şi profesorilor vacanţă frumoasă şi sărbători cu bine.”
Discursul premierului Călin Popescu-Tăriceanu la lansarea în dezbatere publică a pachetului privind Legile Educaţiei
Doamnelor şi Domnilor,
Vreau să vă mulţumesc pentru invitaţia pe care am primit-o, pentru a participa la acest moment, care consider că este foarte important: lansarea dezbaterii publice pe pachetul de legi pe reforma sistemului de educaţie din România.
Cred că acest moment reprezintă, înainte de orice, un pas decisiv către un sistem de educaţie de elită, şi în acelaşi timp, spre un sistem de învăţământ eficient. Îmi păstrez convingerea că cea mai bună investiţie pentru viitor, pe care o putem face pentru România europeană şi competitivă, este investiţia în Educaţie.
În acest moment dispunem de premizele necesare, pentru a susţine un învăţământ de calitate, pentru al şaptelea an consecutiv. După cum ştiţi, înregistrăm creştere economică, iar companii multinaţionale de succes şi-au deschis reprezentanţele în România. Acest lucru, evident, înseamnă mai multe locuri de muncă mai bine plătite, şanse de angajare, pentru forţa de muncă de înaltă calificare, mult mai ridicate. De aceea, avem nevoie de tineri bine pregătiţi profesional care să-şi aleagă o profesie care să le aducă satisfacţiile dorite în viaţă. Dar, desigur, o forţă de muncă bine pregătită înseamnă, înainte de orice, un învăţământ de calitate, şi mă refer la toate formele de învăţare, inclusiv la formula de învăţământ profesional şi de meserii.
Un alt tip de educaţie înseamnă şi faptul că profesorul, omul de la catedră are disponibilitatea să scoată în evidenţă abilităţile, calităţile elevului sau studentului, să-l încurajeze să-şi definească personalitatea.
Ne dorim un sistem în care elevii şi profesorii să dispună de condiţii, pentru a putea obţine performanţe, şi în care recompensele să fie pe măsura eforturilor. Ca prim-ministru, am înţeles acest lucru de la începutul mandatului pe care l-am luat, şi am considerat educaţia o prioritate naţională. De aceea, Guvernul a decis investiţii masive în educaţie şi cercetare, considerând că este una din cele mai profitabile proiecte naţionale.
Am atins niveluri de investiţii deosebit de ridicate, fie în termen de procent din PIB, fie în valori absolute. Şi vă pot confirma că această tendinţă va continua şi în anii următori. Vreau să vă dau câteva cifre în acest sens. Investiţiile în infrastructura educaţională au crescut de la 40 de milioane de euro, în 2004 - îmi cer scuze că folosesc moneda euro, dar va puteţi face o imagine mai rapid - la aproximativ 1,3 miliarde de euro, în 2007. În anul 2008 vom aloca 6% din PIB în educaţie, mai mult decât a primit vreodată acest domeniu.
Este vorba de 26,41 miliarde lei noi, sau 264 de mii de miliarde în lei vechi. Cred că este o cifră şi greu de scris, nu numai de realizat în investiţii. Astfel, suma alocată educaţiei pentru anul viitor este cu 27% mai mare decât fondurile alocate pentru 2007. Pot să vă spun, de asemenea, că fondurile alocate pentru învăţământ cumulate în 2006 şi 2007, au depăşit sumele alocate în toată perioada 1990 până în 2006.
Pentru că învăţământul este strâns legat de activitatea de cercetare, aş dori să subliniez aici, în ceea ce priveşte domeniul cercetării şi dezvoltării, că fondurile alocate sunt, de asemenea, în creştere, şi consistent. Banii destinaţi cercetării au înregistrat o creştere semnificativă de la 0,2% din PIB în 2004, la 0,54% din PIB în 2007, iar proiectul de buget pe 2008 indică 0,75% din PIB. Şi această tendinţă va continua, pentru a atinge obiectivele stabilite prin agenda Lisabona. Ne dorim ca în 2010 să atingem nivelul de 1% din PIB, conform angajamentelor europene. Şi aici vorbim numai despre bani publici.
Am avut prilejul, cu ocazia deplasărilor pe care le-am făcut în teritoriu în acest an, să constat, la faţa locului, cum se desfăşoară aceste proiecte de investiţii. Şi vă pot spune că utilizarea fondurilor pentru infrastructura din învăţământ începe să dea roade. Mă refer în primul rând la comunităţile în care s-au construit şcoli şi grădiniţe, în laboratoarele în care au apărut calculatoare sau diverse alte echipamente specifice, moderne, sau în căminele reabilitate.
În acest moment România nu mai are o problemă de finanţare. De aceea, principala noastră preocupare a fost legată de orientarea acestor investiţii. Doresc să subliniez că am reuşit să asigurăm o alocare echilibrată pentru toate regiunile ţării, şi să sensibilizăm autorităţile locale asupra importanţei creşterii responsabilităţii lor, în privinţa modului în care se cheltuieşte banul public pentru învăţământ.
Acum, evident, câteva lucruri legate de pachetul de legi, pe care Ministerul îl supune, începând de astăzi, dezbaterii publice. În primul rând, remarc ponderea importantă acordată descentralizării. Prin propunerile avansate se clarifică şi se consolidează cadrul legal pentru transferul autorităţii, responsabilităţii şi a resurselor, de la nivel central către comunitatea locală şi către unităţile de învăţământ. De asemenea, este de remarcat atribuirea unui rol important factorilor din afara zonei administrative, şi anume către reprezentanţii societăţii civile sau comunităţilor, în procesul de luare a deciziilor ce privesc buna desfăşurare a procesului de învăţământ.
O noutate importantă a proiectului de Statut al personalului didactic o constituie capitolul referitor la deontologia profesională. Prevederile acestui capitol au în vedere atât promovarea unei imagini pozitive a profesiei de dascăl, cât şi o mai mare responsabilizare a personalului didactic, pe baza unor principii şi norme de conduită bine definite. Vreau să fac o paranteză aici, domnul ministru, şi să vă sugerez să aveţi în vedere şi problema pe care eu o consider extrem de importantă, dar în acelaşi timp şi deranjantă, sau periculoasă, a sistemului de meditaţii. La începutul mandatului meu, când am ridicat această chestiune, am fost criticat, dar vreau să vă spun că nu îmi schimb punctul de vedere. Şi ca unul care am fost cadru didactic. Dacă în România, în continuare acest sistem de învăţare, în paralel, va funcţiona, înseamnă că lucrurile în învăţământ, totuşi, nu funcţionează. Dacă într-o clasă, cincizeci la sută din elevi sunt obligaţi să facă meditaţii în particular, cred că problema nu este a elevilor, ci a profesorilor. Că, dacă vorbim de deontologie profesională, este locul să clarificăm acest lucru. Nu cred că este corect şi nu cred că este deontologic ca cei care sunt la catedră, în acelaşi timp, să dea meditaţii celor pe care îi au elevi în clasa în care predau.
În ceea ce priveşte proiectului de lege pentru învăţământul preuniversitar, subliniez trei principii care vor trebui dezvoltate în practică, într-o măsură mult mai mare decât acum, şi anume : asigurarea fără nicio abatere a egalităţii de şanse, asigurarea calităţii în educaţie prin diminuarea rapidă a discrepanţelor între învăţământul din marile oraşe şi restul localităţilor, includerea, ca pregătire, a diverselor formule de educaţie permanentă.
În ceea ce priveşte învăţământul universitar, este prioritară dezvoltarea unor calificări compatibile cu cerinţele pieţei muncii şi cu obiectivele de dezvoltare ale României. Aceasta presupune o mare responsabilitate din partea universităţilor, dar şi o mai mare deschidere către partenerii din mediul privat, cu care trebuie să ne consultăm şi să vedem ce facem, pentru a asigura oamenii cu pregătire care să ne permită asigurarea, în continuare, a unui ritm de creştere economică cu mult peste media europeană, dacă vrem să recuperăm decalajele care ne separă de celelalte ţări europene. După cum ştiţi, avem de recuperat decalaje destul de mari faţă de ţintele de competitivitate din Agenda Lisabona. Aceasta presupune nu doar standarde de performanţă, nu doar investiţie pentru un învăţământ de calitate, ci şi orientarea pe domenii, unde, ca ţară, România, poate cu adevărat să producă performanţă de nivel european.
Elaborarea acestui pachet de legi a însemnat un efort important din partea Ministerului Educaţiei, şi s-a bazat pe consultări şi interacţiune cu parteneri ce au un cuvânt important de spus în procesul educaţional. Cred că aceste consultările trebuie să continue, şi vreau să vă propun aici, domnule ministru, şi sper să fiu în asentimentul dumneavoasră, a celor care lucraţi în învăţământ, fie că sunteţi cadre didactice, fie că reprezentaţi sindicatele, să solicităm ca o continuare a acestei dezbateri să aibă loc sub auspiciile Academiei Române, unde desigur, vor putea să fie invitaţi cei care au un cuvânt de spus în acest domeniu, şi bineînţeles, factorii de decizie politică, precum şi partidele politice.
Este important că acest pachet de legi reuşeşte să pună şcoala în centrul comunităţii, pune elevul şi studentul în centrul procesului educaţional. Cred că nu ar fi un experiment lipsit de importanţă, domnule ministru, dacă aţi gândi ca aceea formulă cu vaucherele pentru învăţământ să fie introdusă la nivel experimental, într-o anumită zonă, să vă gândiţi cum faceţi, pentru că ceea ce ne dorim este să stimulăm învăţământul de calitate. Nu învăţământul de cantitate, ci învăţământul de calitate. Sistemul de vauchere de învăţământ, ştiţi că ar putea să ajute într-o bună măsură elevii şi părinţii, să-i orienteze pe copii, sau să se orienteze către acele şcoli şi universităţi care produc calitatea. Şi care scot elite. Vreau să vă spun că nu sunt un mare admirator al sistemului american sau a societăţii americane. Dar trebuie să recunoaştem un lucru: că sistemul de învăţământ academic din SUA reuşeşte să producă adevărate elite, şi acesta este şi motivul pentru care foarte mulţi studenţi, din diferite ţări din lume, se duc în SUA să înveţe. Partea proastă este că cea mai mare parte dintre ei, după aceea, rămân acolo. Eu mi-aş dori să avem un învăţământ de calitate în România, în aşa fel încât cei care ies pe porţile universităţilor să rămână aici. Şi să nu trebuiască să exportăm permanent inteligenţă şi creiere.
Deci, vreau să încercăm să vedem care sunt cele mai bune formule pentru a face din învăţământul românesc un învăţământ de elită, aşa cum a fost, dar şi un învăţământ performant şi în acord cu cerinţele societăţii de astăzi.
În fine, ceea ce doream să vă mai spun este că sunt lucruri pe care nu le poate rezolva nicio legislaţie, oricât de bună ar fi ea, şi anume, vorbesc aici de definirea vocaţiei profesionale a acestui domeniu. Şi mă refer aici la cei care se dedică profesiei de dascăl. Un dascăl bun ştie să se facă înţeles, ştie să asculte, şi să ia în considerare nevoile elevilor sau ale studenţilor. Un dascăl bun promovează întotdeauna adevărul, ştiinţa de a forma buni profesionişti, are caracter, şi ştie să formeze caractere, ştie să modeleze destine. Şi aici, evident, vorbesc despre dascălul de vocaţie, care îşi pune amprenta asupra educaţiei oamenilor pe care îi formează. Cadrele didactice trebuie să fie recunoscute ca factori esenţiali pentru promovarea înnoirii şi dezvoltarea comunitară. De aceea, a sosit momentul să planificăm cu mai mare rigoare şi cu mai multă atenţie dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, expunerea lor la priorităţile şi exigenţele unui învăţământ performant din Uniunea Europeană. Este necesar să cunoască bine posibilităţile de accesare a informaţiilor privind politicile europene, informaţii ce pot fi utile atât tinerilor pe care îi instruiesc sau întregii comunităţi.
Şi în fine, aş dori să fac referire la unul din aspectele pe care domnul ministru le-a dedicat aici, legat de modernizarea şi creşterea competitivităţii învăţământului superior. Învăţământul superior românesc a fost bine apreciat şi acest lucru este demonstrat de numărul mare de români care reuşesc să facă performanţe în străinătate, precum şi de numărul mare a studenţilor străini care şi-au obţinut diplomele în România. Vrem ca studenţii străini să se pregătească în continuare în universităţile româneşti, şi să se pregătească bine. Şi fiţi convinşi că vor fi mult mai buni ambasadori decât ne putem imagina noi, dacă vor reuşi să obţină o diplomă care, evident, să le deschidă calea către performanţă în ţara din care provin. Am avut prilejul, nu o dată, să călătoresc în ţări străine, şi să întâlnesc foşti studenţi din România, care acum sunt în poziţii înalte, din ţările în care provin. Nici nu vă imaginaţi cât de mult contribuie această legătură în facilitarea contactelor politice sau economice. Şi cred că într-adevăr acesta este un atu pe care învăţământul românesc îl poate juca în continuare. Are capacitatea să-l facă şi merită să-l facă. Eu vreau să vă felicit pentru acest efort pe care l-aţi desfăşurat, împreună cu specialiştii din ministerul pe care îl conduceţi, şi sunt convins că dezbaterile care vor urma vor putea să aducă, evident, o contribuţie, o ameliorare la ceea ce aţi prezentat la acest pachet de legi de reformă a învăţământului, spre binele şi spre performanţa învăţământului românesc. Vă mulţumesc şi vă felicit încă o dată.
Iată de unde puteţi descărca cele trei proiecte propuse pentru dezbatere de către ministerul învăţământului:
# Lege privind Statutul Personalului Didactic (proiect aflat în dezbatere publică începând cu data de 17 decembrie 2007) Descarcă
# Articol nou Legea Învăţământului Superior (proiect aflat în dezbatere publică începând cu data de 17 decembrie 2007) Descarcă
# Articol nou Legea Învăţământului Preuniversitar (proiect de lege aflat în dezbatere publică începând cu data de 17 decembrie 2007) Descarcă
AICI este locul de dezbatere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu