marți, iulie 15, 2008

Amendamente româneşti la proiectul PE privind zonele montane


Definirea economiei agro-silvo-pastorale montane, ca exemplu de echilibru cu mediul înconjurător, caracterul familial cu risc financiar şi natural ridicat al exploataţiilor din aceste zone, nevoia de păstrare a echilibrului demografic ca urmare a fenomenului migraţiei spre oraşe, precum şi introducerea conceptului de turism durabil dar şi tradiţional în funcţie de specificul teritorial al acestor zone, sunt principalele teme vizate de amendamentele euro deputatului român Maria Petre la raportul lui Michel Ebner (PPE-DE) privind situaţia si perspectivele agriculturii în regiunile montane.

Raportul a fost adoptat de Comisia pentru agricultura si dezvoltare rurala a Parlamentului European, urmând sa intre pe ordinea de zi a uneia din sesiunile plenare ale forului legislativ din toamna acestui an.

Ca membru supleant în aceasta comisie, Maria Petre a depus amendamente plecând de la situaţia agriculturii româneşti din zonele montane.

Majoritatea amendamentelor au fost adoptate ca atare sau incluse în conţinutul unor compromisuri. (Carmen Dinu - AMOS News)

Niciun comentariu: