marți, iulie 01, 2008
Guvernul României...
Ministrul afacerilor externe în vizită oficială în Albania
Ministrul afacerilor externe Lazăr Comănescu a efectuat o vizită oficială în Albania, la 30 iunie 2008. Ministrul român a fost primit la Tirana de preşedintele Albaniei Bamir Topi, de prim-ministrul Sali Berisha, de preşedintele Parlamentului Jozefina Topalli şi a avut convorbiri cu omologul său albanez, ministrul Lulzim Basha. Totodată, s-a întâlnit cu reprezentanţii comunităţii aromânilor din Albania.
„Am discutat cu oficialii albanezi modalităţi prin care să întărim cooperarea bilaterală, în special în domeniul economic precum şi modalităţi prin care să continuăm să sprijinim Albania în procesul de apropiere de Uniunea Europeană, aşa cum am făcut-o cu succes şi pentru NATO”, a declarat ministrul de externe Lazăr Comănescu la finalul vizitei în Albania.
Discuţiile cu autorităţile albaneze au evidenţiat potenţialul existent pentru dezvoltarea cooperării economice, în domenii precum energia, agricultura, dezvoltarea infrastructurii, exploatarea resurselor miniere, turismul şi altele. Au fost abordate şi teme de interes comun din domeniul regional şi european, precum stabilitatea şi securitatea Balcanilor de Vest, evoluţiile din procesul construcţiei europene, contextul energetic regional şi rutele alternative de transport al energiei, cooperarea la Marea Neagră şi modalităţi de concretizare a Sinergiei Mării Negre - în contextul în care Albania exercită în perioada 2008-2009 preşedinţia OCEMN (Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră).
Miniştrii Comănescu şi Basha au semnat un Memorandum de înţelegere între ministerele de externe ale celor două ţări, pentru facilitarea schimbului de experienţă şi susţinerii eforturilor de apropiere de UE ale Albaniei. „România va fi un susţinător fără echivoc al perspectivei europene a Albaniei, ca şi a întregii regiuni a Balcanilor de Vest; această perspectivă este cel mai important factor de stabilizare şi de dezvoltare pentru regiune şi este în deplină consonanţă cu eforturile de întărire a rolului global al UE”, a declarat Lazăr Comănescu la semnarea Memorandumului.
În cadrul discuţiilor cu oficialii de la Tirana, ministrul român a subliniat rolul comunităţii aromânilor din Albania şi al minorităţii albaneze din România în consolidarea relaţiilor bilaterale. La întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii aromânilor, Lazăr Comănescu a reafirmat angajamentul României pentru susţinerea menţinerii identităţii culturale a aromânilor din Albania.
Comisioane la vedere şi contracte echitabile
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a demarat, pe parcursul ultimelor luni, o amplă acţiune de control şi analiză în domeniul serviciilor bancare din România.
Specialişti din cadrul departamentului Prestări Servicii al ANPC şi inspectori ai Inspectoratului Teritorial pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti – Ilfov au verificat 20 de instituţii bancare. Pentru încălcarea drepturilor consumatorilor 14 bănci au fost sancţionate, valoarea amenzilor fiind de 150.000 lei.
De precizat faptul că de la începutul anului au fost înregistrate la nivelul întregii ţări 693 de reclamaţii pe serviciile financiar – bancare, controlul evidenţiind următoarele abateri în relaţia client - bancă:
- comisioane introduse pe parcursul derulării contractului, care nu erau menţionate la momentul încheierii acestuia (comision de administrare cont, comision de depunere etc.)
- tarife disproporţionate (perceperea tarifului pentru eliberarea unei adrese / adeverinţe necesare consumatorului în cazul în care acesta efectua o rambursare anticipată, prin refinanţare externă);
- modificarea unilaterală a dobânzilor si comisioanelor fără notificare;
- rambursări anticipate neoperate în cont, tranzacţii bancare eronate, lichidări de conturi neoperate etc.;
- înregistrarea consumatorilor la Biroul de Credit pentru datorii pe care aceştia de fapt nu le aveau şi fără a fi notificaţi;
- calcul greşit la lichidarea conturilor, consumatorii fiind obligaţi să plătească de mai multe ori aceleaşi comisioane şi penalităţi pentru rate deja achitate;
- informarea incorectă şi incompletă a consumatorilor cu privire la condiţiile de creditare, înainte de semnarea contractului de credit;
- neafişarea comisioanelor bancare pentru operaţii curente;
- deficiente în funcţionarea cardurilor bancare
- nerespectarea ofertelor publicitare;
- comportament abuziv al angajaţilor băncilor (limbaj grosolan, refuz de a prelua reclamaţii etc.).
Echipa de control a insistat, de asemenea, şi pe stabilirea existenţei clauzelor abuzive în contracte.
Instituţiile bancare, sancţionate contravenţional pentru una sau alta dintre abaterile de mai sus, sunt:
- Banca Românească
- BCR – a contestat procesul verbal în justiţie, litigiul aflându-se pe rolul Instanţei de fond;
- ABN AMRO Bank – operatorul economic a contestat procesul verbal în justiţie,
- Volksbank
- Credit Europe Bank
- Unicredit Tiriac Bank – operatorul economic a contestat procesul verbal în justiţie,
- Piraeus Bank
- Raiffesen Bank
- BRD-Groupe Societe Generale SA
- CEC SA – operatorul economic a contestat procesul verbal în justiţie, litigiul aflându-se pe rolul Instanţei de fond;
- Bancpost SA – a contestat procesul verbal în justiţie
- OTP Bank România SA
- Libra Bank
- Carpatica
Analiza începută de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dus la concluzia că este nevoie de reglementări suplimentare a relaţiei client – bancă. De aceea, ANPC a iniţiat întâlniri cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor. Rezultatele acestor întâlniri au fost foarte bune pentru consumatorii români. În scopul asigurării unui grad ridicat de protecţie pentru clienţii băncilor, ANPC va iniţia o lege cu măsuri de protecţie a consumatorilor de servicii financiare.
Aceasta presupune:
- stabilirea unor comisioane nemodificabile ca valoare, fixă sau procent, pe toată durata derulării unui contract de credit; aceste comisioane se pot modifica doar în sensul diminuării sau eliminării lor;
- stabilirea unei formule clare şi transparente de calcul a dobânzii variabile; dobânda fiecărei bănci, pentru fiecare produs de credit, va fi formată din dobânda de bază a acelei bănci, pentru acel produs, plus o marjă de profit şi risc, aceasta din urmă fiind nemodificabilă. Pentru modificarea dobânzii de bază banca are obligaţia de a notifica clientul prin intermediul extrasului de cont sau printr-o anexă la extras. Extrasul poate fi transmis clientului prin poştă sau poate fi păstrat în bancă, la dispoziţia acestuia, conform opţiunii împrumutatului la data semnării contractului. Clientul are opţiunea să accepte plata comisionului şi să deruleze în continuare creditul, în noile condiţii de cost, fie să ramburseze integral creditul sau să transfere creditul la altă bancă.
Secretarul de stat Dan Vlaicu, preşedintele ANPC, a discutat cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor aceste aspecte care ţin de scăderea riscului afectării intereselor economice ale consumatorilor, urmând ca în perioada următoare să se stabilească măsurile ce se impun pentru ca sectorul financiar – bancar românesc să se caracterizeze prin transparenţă, relaţie deplin corectă cu clientul, competiţie loială între instituţiile bancare.
„Era momentul ca Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor să stabilească dacă sunt respectate drepturile românilor care apelează la serviciile băncilor. Mutarea interesului nostru, ca instituţie, în domeniul atât de reclamat al serviciilor, va aduce beneficii consumatorilor”, a declarat Dan Vlaicu. Este important de amintit faptul că s-a stabilit un grup de lucru operativ la nivelul ambelor instituţii, respectiv ANPC şi ARB, care va continua analiza şi va stabili procedura aplicării deciziilor luate. Un prim pas ar putea să îl constituie implementarea şi în ţara noastră a unui Cod de Bune Practici în domeniul bancar, decizie voluntară care aparţine băncilor, dar care reprezintă o condiţie pe piaţa financiară mondială.
ANPC are în vedere necesitatea educării consumatorului de servicii bancare, acest lucru fiind posibil prin campanii de informare publică susţinute la nivel naţional. În realizarea acestora ne bazăm, în primul rând, pe susţinerea principalilor actori implicaţi în acest proces, respectiv instituţiile bancare.
COMUNICAT DE PRESĂ
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA vă informează că traficul feroviar pe relaţia Tecuci-Bârlad a fost reluat la ora 10.30, trenurile circulând cu restricţie de viteză de 30 km/h pe porţiunea afectată (aproximativ 50m) de răsturnarea unui tir.
Vă reamintim că în această dimineaţă, la ora 5.30, un tir încarcat cu floarea soarelui s-a răsturnat peste calea ferată în zona staţiei CF Berheci. Circulaţia trenurilor între Tecuci şi Bârlad a fost închisă la ora 5.52. La ora 8.30 gabaritul liniei a fost eliberat şi au fost efectuate lucrări de reparaţii la linie.
Înainte de efectuarea călătoriei, pasagerii sunt rugaţi să solicite din staţiile feroviare informaţii despre eventualele întârzieri care pot apărea în circulaţia trenurilor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu