COMUNICAT DE PRESĂ
(18 iulie 2008)
Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat astăzi, 18 iulie a.c., următoarele decrete:
• Decret privind eliberarea doamnei Titu Adriana Meda din funcţia de judecător la Judecătoria Turda şi numirea acesteia în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca;• Decret pentru eliberarea din funcţie a doamnei Pălimaru Maria, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani – pensionare.
• Decret pentru eliberarea din funcţie a doamnei Dancău Ileana Maria, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor– pensionare
• Decret pentru eliberarea din funcţie a domnului Erdos Andrei, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc – pensionare
• Decret pentru eliberarea din funcţie a doamnei Ioan Victoria Mariana, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti – pensionare
• Decret pentru eliberarea din funcţie a domnului Gabor Alexandru procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud – pensionare;
• Decret pentru eliberarea din funcţie a domnului Balog Ferenc, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud – pensionare
• Decret pentru eliberarea din funcţie a domnului Mergeani Iancu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea– pensionare;
• Decret pentru eliberarea din funcţie a doamnei Băbălău Luana Maria, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt – pensionare;
• Decret pentru eliberarea din funcţie a doamnei Vladu Gheorghiţa procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt – pensionare;
• Decret pentru eliberarea din funcţie a domnului Mariş Sabin prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad – pensionare;
• Decret pentru eliberarea din funcţie a domnului Zegheru Gheorghe Crişan, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa – pensionare;
• Decret pentru eliberarea din funcţie a domnului Stângaciu Ionel, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş – pensionare
• Decret pentru eliberarea din funcţie a domnului Farcaş Benoni judecător la Tribunalul Iaşi – pensionare;
• Decret pentru eliberarea din funcţie a doamnei Elena Maria Dincă judecător la Judecătoria Piatra-Neamţ – pensionare;
• Decret pentru eliberarea din funcţie a doamnei Voiu Elena-Doina judecător la Tribunalul Maramureş – pensionare;
• Decret pentru eliberarea din funcţie a doamnei Matei Felicia-Maria judecător la Tribunalul Maramureş – pensionare;
• Decret pentru eliberarea din funcţie a doamnei Valdman Margareta, judecător, preşedintele Secţiei civile a Tribunalului Maramureş – pensionare;
• Decret pentru eliberarea din funcţie a domnului Pantelimon Radu, judecător la Tribunalul Braşov – pensionare;
• Decret pentru eliberarea din funcţie a domnului Crauciuc-Bujor Gheorghe judecător la Tribunalul Iaşi – pensionare;
• Decret privind numirea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti, a doamnei Cânjău Mariana, judecător la Judecătoria Zărneşti.
• Decret pentru eliberarea din funcţie a doamnei Cioară Mihaela, ca urmare a demisiei din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, ca urmare a numirii în funcţia de judecător.
Conferinţă de presă
a preşedintelui României, Traian Băsescu
(18 iulie 2008)
Iată, în continuare, textul declaraţiei:
„ Bună ziua,
Motivul pentru care am dorit să avem o conferinţă de presă este legat de decizia pe care am luat-o astăzi de a retrimite la Parlament pentru reexaminare Legea pentru modificarea Legii 10 din 2001, care privea retrocedarea construcţiilor abuziv confiscate în perioada comunistă. Ştiu că este o lege cu impact foarte mare, atât pentru chiriaşi, cât şi pentru proprietari, şi am considerat că, în afara unei simple cereri de reexaminare şi a unui comunicat, am obligaţia să dau şi unele explicaţii. Problema retrocedărilor frământă societatea românească de 18 ani. Avem o multitudine de legi care vizează retrocedarea, fie că se referă la terenuri agricole sau la imobile. Această lege, pe care am trimis-o spre reexaminare la Parlament, vizează, de fapt, aplicarea, punerea în aplicare a Legii 10 pe 2005 şi a Legii 112 din 1995. Legea nu a putut fi promulgată din foarte multe motive. Voi încerca să prezint doar câteva, iar pe site-ul Preşedinţiei aveţi toată motivaţia, în termeni juridici, pentru că am convingerea că această respingere va fi dezbătută cu păreri pro şi contra în societatea românească.
Am considerat că legea nu corespunde exigenţelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Un alt motiv pentru care am trimis legea la reexaminare este acela că legea nu prezintă soluţii pentru situaţii tranzitorii. Adică, dacă este un fost proprietar care are hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pentru restituire, dar nu s-a făcut punerea în posesie, nu există în lege o soluţie. Se ţine cont de hotărârea instanţei sau se ţine cont de faptul că nu
s-a făcut încă punerea în posesie şi atunci legea însăşi anulează o hotărâre judecătorească. În realitate, legea reprezintă o nouă naţionalizare, pentru că ea anulează, implicit, calitatea de proprietar a celor care au fost abuziv deposedaţi de bunurile lor imediat după instaurarea regimului comunist, în mai 1945.
De asemenea, legea este neconstituţională, pentru că restricţionează retrocedarea terenurilor care au fost confiscate odată cu imobilele şi care terenuri se află acum în proprietatea statului. De asemenea, legea este o ocazie de obţinere de venituri necuvenite. Pentru cei care au dobândit prin cumpărare imobile pe Legea 112, iar actele de proprietate au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti, legea stabileşte, nici mai mult, nici mai puţin, că vor fi despăgubiţi de stat la preţul pieţei, în condiţiile în care vânzarea către chiriaşi, pe Legea 112 pe 1995, s-a făcut la preţuri de contabilitate, în baza Legii 112. Deci este extrem de defavorabilă. Serveşte o clientelă, practic. Deci, ai dat pe imobilul cumpărat pe Legea 112, 15 mii de dolari, iar acum statul te despăgubeşte cu 300 de mii de dolari sau de euro. Este extrem de inechitabil.
De asemenea, prin dispoziţiile legii trimise la promulgare, contractele de vânzare-cumpărare pe Legea 112 devin opozabile oricărui act de proprietate al celor abuziv deposedaţi de proprietăţile lor. Acest lucru are şi un caracter profund neconstituţional, pentru că este retroactiv. Noua lege spune că toate contractele de vânzare-cumpărare pe Legea 112 sunt nu numai titluri de proprietate, dar ele devin şi opozabile foştilor proprietari, ceea ce face, practic consolidează ideea că această lege face o nouă naţionalizare, nemairecunoscând dreptul foştilor proprietari de a-şi redobândi proprietatea. De asemenea, legea abrogă interdicţia ca, în perioada derulării unui proces prin care un contract de vânzare-cumpărare pe Legea 112 este atacat în instanţă, să nu fie vândute. Deci actuala lege dă dreptul celor care au dobândit proprietăţi fără drept temei să le vândă, chiar dacă există un proces în desfăşurare. Mai sunt multe alte motive pentru care am întors la Parlament această lege.
Cel mai grav lucru, din punct de vedere politic, este că ea, fără să declare, devine un act de renaţionalizare, practic consolidând ceea ce s-a făcut în perioada comunistă, atunci când oamenii au fost deposedaţi de proprietăţi în mod abuziv. Sunt convins că trebuie să definitivăm cât mai repede cu putinţă procesul de restituire a proprietăţilor, dar aceasta nu ne îndreptăţeşte să punem capăt acestui proces, chiar dacă dorim să se deruleze cât mai rapid prin acte abuzive, contrare Constituţiei, care ocroteşte în mod egal proprietatea statului şi proprietatea privată. Dacă citiţi cu atenţie legea trimisă la promulgare, veţi constata că, de fapt, sub acoperişul îngrijorării pentru chiriaşi, se încearcă servirea intereselor unei clientele politice care a dobândit proprietăţi pe Legea 112 şi pe Legea 10.
Chiar dacă oricare dintre dumneavoastră ar putea spune că şi eu am cumpărat un apartament pe Legea 10, asta nu mă motivează să nu întorc la Parlament această lege, cum am întors şi Codul Penal, atunci când mi se propunea să promulg o lege prin care, dacă în şase luni nu se termină investigaţiile, să nu mai aibă dreptul procurorul să investigheze. Aici se înscrie... Aş face o extindere a aprecierilor, chiar atacurile pe restituirea clădirii Ciclopului... Eu mă bucur că am reuşit să o restitui în proprietatea foştilor proprietari, cum, de altfel, am mai restituit circa 2.000 şi ceva de imobile în timpul în care am fost primar general şi vă pot spune că am avut foarte multe procese pe care le-am câştigat, şi cu dispoziţiile de restituire pe Legea 10, şi cu procesele legate de demolarea chioşcurilor.
Cam acestea erau comentariile pe care doream să le fac. Dacă aveţi dumneavoastră întrebări...
Intrebare: Această lege ştiu că a votată în Parlament şi nu a fost votată numai de Partidul Conservator a fost votată şi de Partidul Democrat Liberal. Ce le transmiteţi partidelor care au votat această lege ?
Traian Băsescu: Doamnă, se pare că sunteţi într-un clişeu propagandistic, legat de faptul că eu aş conduce şi PD-L. Vreau să ştiţi că foarte rar am discuţii cu ei, că nu eu mă ocup de coordonarea atitudinilor şi poziţiilor partidului în Parlament. În acest sens, cred că puteţi să-i puneţi o întrebare domnului Emil Boc. Din câte am văzut, a fost o mare veselie la votul în Parlament al acestui proiect de lege. Partidele să-şi reanalizeze poziţia - este îndemnul pe care eu îl fac, pentru a nu fi părtaşe la o renaţionalizare, la 18 ani de la revoluţie.
Intrebare: Domnule Preşedinte, a apărut în presa italiană o poziţie a unui ministru al guvernului italian, domnul Roberto Maronni, ministrul de interne, care spunea că deduce, probabil din reacţiile unor autorităţi italiene, că partea română este de acord cu ceea ce se întâmplă în Italia. Cum comentaţi dumneavoastră aceste declaraţii şi dacă această discuţie şi această poziţie a statului român au apărut în discuţia dumneavoastră cu domnul Silvio Berlusconi, la Paris.
Traian Băsescu: Am înţeles frământarea din România cu privire la declaraţia ministrului italian de interne, a domnului Maronni. Personal, am considerat că nu trebuie să am nicio reacţie, pentru că este vorba de un articol de presă şi nu de o poziţie pe care eu să o fi primit de la guvernul italian sau un act oficial sau o discuţie între mine şi oficialităţile italiene în acest sens. Vă mărturisesc că nu m-am întâlnit niciodată cu domnul ministru Maronni, n-am avut nicio discuţie şi, din acest motiv, am pus cele preluate de presa română pe o eventuală neînţelegere a gazetarului; de aceea, nu mă grăbesc să am o reacţie publică. Personal, nu pot să cred că ministrul Maronni a făcut referire la mine, cu atât mai mult cu cât subiectul a ceea ce s-a întâmplat în Italia l-am discutat cu preşedintele Consiliului de Miniştri italian, domnul Silvio Berlusconi, şi poziţia mea a fost foarte departe de ceea ce a apărut în presa italiană. Deci am pus ceea ce a apărut în presa italiană pe o confuzie a ziaristului, şi nu ca fiind o declaraţie oficială a ministrului italian.
Intrebare: Partea italiană v-a dat o astfel de poziţie, a pus partea italiană pe seama ziaristului această...?
Traian Băsescu: Doamnă, vă repet, trebuia să am o astfel de poziţie către mine, în mod oficial, de la autorităţile italiene. Bănuiesc că nici guvernul italian, ca şi mine de altfel, nu consideră că ce este scris în presă este literă de lege şi trebuie luat ca atare. Personal, pun incidentul - şi nici măcar nu-l consider un incident - pe seama unei eronate înţelegeri sau redactări a ziaristului sau poate fi o zonă de exprimare eronată. Nu pot analiza. Cert este că nu pot să cred că un demnitar italian ar face asemenea afirmaţii, în condiţiile în care nu am avut o astfel de discuţie; nici nu îl cunosc pe domnul ministru Maronni, nu m-am întâlnit cu dumnealui niciodată.
Intrebare: Ne puteţi spune care a fost poziţia dumneavoastră /.../?
Traian Băsescu: Doamnă, poziţia mea este o poziţie în interesul românilor. Punct. Deocamdată, discuţiile între mine şi guvernul italian nu sunt definitivate, sunt în evoluţie. De asemenea, aş sugera să mai avem în vedere un lucru: citirea cu atenţie a legii italiene. Este o sugestie pe care v-o fac; dumneavoastră nu sunteţi obligaţi să o citiţi, doar să o comentaţi.
Intrebare: Dar în acest moment, domnule Preşedinte, partea română este sau nu de acord cu măsurile luate în Italia?
Traian Băsescu: Partea română nu poate fi de acord cu discriminarea niciunui cetăţean al său, dacă este vorba de un proces de discriminare, lucru pe care l-am spus public de nenumărate ori. Dacă mai sunt întrebări...
Intrebare: Domnule Preşedinte, au apărut deja zvonuri referitoare la amânarea votului uninominal /.../?
Traian Băsescu: Ştiţi cumva cine mi-a cerut? /.../ Unde mi-a cerut? Există vreun document sau... O fi spus la vreun radio, la vreo televiziune, dar eu nu reacţionez la cereri televizate. Nici n-am timp să stau cu ochii în televizor, să preiau indicaţiile oricărei minţi luminate. Personal, susţin votul uninominal, sunt de acord că nu este forma perfectă cel adoptat. Dacă ar fi fost uninominal în două tururi, ar fi fost extrem de util, dar este mai mult decât votul de listă. Ca atare, nimeni nu va putea avea în mine un partener pentru amânarea aplicării legii.
Intrebare: Domnule Preşedinte, s-a întâmplat să mai trimiteţi la Parlament diverse legi, iar Parlamentul să nu facă foarte multe modificări şi să v-o retrimită. Ce se va întâmpla în acest caz cu această lege?
Traian Băsescu: Voi respecta Constituţia. Eu nu am cum să nu respect Constituţia.
Intrebare: Aţi declarat că prin această lege, de fapt, se încearcă servirea unei clientele politice. Aveţi exemple în acest sens ?
Traian Băsescu: Sigur, sunt foarte multe. Dacă mergeţi la Primăria Capitalei şi vedeţi restituirile pe Legea 112 şi pe Legea 10, veţi constata că cei care au cumpărat foarte repede au fost oameni cu influenţă, şi nu orice oameni. Apropo, pentru că tot se apropie de sfârşit conferinţa noastră de presă, observ că ieri s-au atribuit contracte pe termen lung firmelor de construcţii despre care presa spune de vreo trei ani că sunt firmele mele. Au obţinut contracte în valoare de 173 de milioane de euro, dacă informaţia este corectă, domnii Căşuneanu, Besciu şi Umbrărescu.
Intrebare: La Primăria Capitalei?
Traian Băsescu: Parcă la Ministerul Transporturilor. Pentru că veni vorba de acest lucru, este tot un clişeu. Vreau să afirm public că aceste firme nu au avut niciodată contracte cu Ministerul Transporturilor, cât timp eu am fost ministru al Transporturilor. Singura firmă care a lucrat, într-un fel, în aceeaşi zonă în care eu am lucrat este firma domnului Besciu - nu dau nume de firme pentru că nu vreau să implic firmele în dispute publice - a domnului Besciu, pentru că îl găsisem în Primărie lucrând din vremea domnului Lis, avea contracte, le-a continuat, a câştigat alte licitaţii, dar la o Administraţie a Străzilor controlată de majoritatea PSD. A fost un clişeu pe care l-a creat presa cu mai multă sau mai puţină bunăvoinţă, dar dacă tot sunt rău corupţi, de ce Dumnezeu ar mai obţine contracte, mă întreb, aceste firme? Închei spunând că nu am avut niciodată legături cu oamenii aceştia, îi cunosc, cel puţin pe domnul Căşuneanu şi pe domnul Umbrărescu, ca şi constructori - repet, ca şi constructori -, i-am cunoscut la inundaţiile din 2005. Ei au venit în Ministerul Transporturilor, toate trei firmele, în mandatul domnului Mitrea şi-şi continuă activitatea acolo. Nu judec firmele, bănuiesc că obţin contracte corecte. Ceea ce mă deranjează pe mine este că presa mi le atribuie şi nu-mi dau seama dacă mi le atribuie pe bani sau din proprie iniţiativă.
Intrebare: Cum aţi colaborat cu Adrian Bold?
Traian Băsescu: Când mai bine, când mai rău. A depins. Era însă funcţionar public şi am avut dificultăţi în clarificarea relaţiilor cu Adrian Bold. Dar cred că, dacă schimbarea lui de acolo se face legal, este un lucru bun. Până la urmă, oricine stă vreo 12 - 15 ani pe o funcţie trebuie să iasă din rutina funcţiei şi e bine să se mai ocupe şi de altceva decât de a fi arhitect-şef al Bucureştiului.
Eu vă mulţumesc mult. Vă doresc un weekend plăcut. La revedere!”
 |  |
 |  |
 |  |
 |
Discursul
preşedintelui României, Traian Băsescu,
la Conferinţa naţională „Un pas înainte în procesul de integrare a României în Uniunea Europeană: Armonizarea deplină a legislaţiei de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului la standardele europene”
(18 iulie 2008)
Încep prin a vă mulţumi pentru invitaţia pe care mi-aţi adresat-o doamnă preşedinte de a participa la această dezbatere. Cu certitudine nu eu voi fi cel care să facă o analiză a eficienţei legislaţiei şi a eficienţei activităţii instituţiilor din acest punct de vedere.
Este clar că specialiştii sunt cei care pot analiza cel mai bine ce este de făcut în continuare.
Nu pot însă să nu precizez faptul că la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării problematica legată de spălarea banilor şi alimentarea terorismului au făcut subiect de dezbatere, chiar doamna preşedinte a fost invitată la una din şedinţele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pe această temă. Este clar că, nu numai pentru România, ci la nivel global, fie că discutăm de Uniunea Europeană, fie că discutăm de toate statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite sau discutăm despre statele din anumite regiuni, problema spălării banilor este una vitală din punct de vedere al securităţii naţionale.
Statele nu îşi pot permite să stea pasive în faţa surselor de finanţare care provin din activităţi criminale şi care sunt destinate de cele mai multe ori susţinerii finanţării terorismului. Aş vrea să felicit şi Parlamentul şi Guvernul şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor pentru faptul că, în momentul de faţă, România are o legislaţie perfect aliniată legislaţiei Uniunii Europene. Aş spune chiar că suntem una din primele ţări din punct de vedere al adoptării legislaţiei recomandate de Uniunea Europeană. Problema este să facem ca această legislaţie să fie implementată, iar instituţiile să funcţioneze în spiritul şi în litera legii.
Aş remarca faptul că niciun stat singur nu poate lupta împotriva spălării banilor. Este clar că activitatea a devenit una transfrontalieră, iar reţelele de crimă organizată sunt transfrontaliere. Din acest punct de vedere, cele peste 40 de acorduri pe care Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor le-a realizat cu instituţii similare din alte ţări sunt un pas înainte, dar el trebuie continuat. Necesitatea schimbului de informaţii este vitală şi este unul din elementele de bază pentru a avea succes în lupta împotriva reţelelor de crimă organizată.
Într-adevăr, ultima modificare a legislaţiei româneşti a relaxat aparent modul de raportare a sumelor depuse în bănci. Şi aici vreau să fiu foarte clar, mai ales pentru presă: orice cetăţean român care depune suma limită din lege devine automat obiect al transmiterii de informaţii de la bancă la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Până când Oficiul nu constată că tranzacţia a fost una corectă, suma se raportează. Din acest punct de vedere, aş menţiona faptul că dacă în legislaţia iniţială suma limită care trebuia raportată de bănci era de 10.000 de dolari, astăzi ea a fost ridicată prin noua legislaţie la 15.000 de euro şi timpul de raportare de la 24 de ore la 10 zile. Având în vedere mijloacele tehnice de care dispun băncile şi sistemul globalizat, este clar că 10 zile reprezintă un timp prea relaxat. Cred că autorităţile române trebuie să revină la raportarea în 24 de ore la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi este o sugestie pe care o fac şi factorilor guvernamentali şi responsabililor parlamentari. Cu certitudine însă, simpla raportare nu rezolvă lucrurile.
Chiar la nivel naţional avem nevoie de o structură instituţională în stare de cooperare. Aici trebuie să coopereze Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin structurile sale specializate, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, DIICOT de la Parchetul General, Ministerul de Externe şi multe alte instituţii. Nicio instituţie singură nu va reuşi să atingă performanţa de a pune sub control fenomenul de spălare a banilor şi crima organizată, pentru că aceşti bani care adesea trebuie spălaţi de fapt provin din crimă organizată. Provenienţa lor este de cele mai multe ori din zonele de trafic de persoane, în mod deosebit copii şi femei sau categorii defavorizate, din traficul de droguri, din traficul de armament, din traficul de produse chimice interzise şi multe altele. Este clar că o cooperare interinstituţională este singura soluţie pentru a fi eficienţi în lupta împotriva reţelelor de crimă organizată şi în depistarea fenomenului de spălare a banilor de către indivizi sau firme.
Aş face precizarea că, din acest punct de vedere, România se dovedeşte un bun partener pentru partenerii externi. Este clar că în ultimii ani cooperarea cu EUROPOL, cu INTERPOL, cu instituţii similare, omoloage, din alte ţări au făcut ca România să devină tot mai eficientă în combaterea fenomenelor de crimă organizată având ca efect sume de bani care trebuie pe urmă spălate prin sistemul bancar sau prin alte modalităţi. Dar este clar că avem deficienţe în ceea ce priveşte judecarea rapidă a cazurilor depistate. Din păcate, în raport cu sesizările documentate ale Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor către parchete, sesizări care includ activităţi complexe ale Oficiului, ale structurilor specializate din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, drumul până la decizia finală în instanţele de judecată pare a fi greoi.
Aici probabil că sunt două lucruri care trebuie avute în vedere: în primul rând, nevoia specializării procurorilor şi judecătorilor - este clar că un judecător nespecializat va decide foarte greu într-un dosar care vizează un act de spălare de bani. Este absolut necesar ca atât Parchetul, cât şi instanţele de judecată să aibă oameni specializaţi, judecători şi procurori specializaţi, în înţelegerea fenomenului, pentru că acest lucru va scurta decizia şi vom obţine efectul social pozitiv al condamnărilor în cazurile reale, desigur, al condamnărilor în timp util. Degeaba se ajunge la o condamnare după 10 ani de la înaintarea dosarului către instanţe. În aceşti 10 ani răufăcătorul a continuat activitatea sa, nestingherit. Este clar că avem nevoie de modificări ale Codului Penal, ale Codului de Procedură Penală şi de specializarea procurorilor şi judecătorilor în probleme de luptă împotriva spălării banilor şi, în mod real şi pe fond, de luptă împotriva crimei organizate.
Avem un caz de terorism care a fost judecat şi are hotărâre definitivă şi irevocabilă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aş urmări să văd cum se pune în aplicare această hotărâre definitivă şi irevocabilă, mai ales că ea impune măsuri de valorificare a unor bunuri care au fost obţinute în mod ilicit. Aş sublinia faptul că banii proveniţi din activităţi ilegale, bani care sunt spălaţi pe urmă, reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Din acest motiv, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării va continua să aibă analize nu numai pe cazuri de terorism, dar şi pentru situaţii de alimentare cu bani a actelor teroriste şi a reţelelor de terorism, nu numai cele care vizează România, ci la nivel global, la nivelul la care România se poate implica în această activitate în raport cu dimensiunea şi capacitatea sa. Este clar că, în momentul de faţă, ce se întâmplă la noi afectează Statele Unite ale Americii sau Canada, este clar că ce se întâmplă dincolo de ocean afectează Europa şi, implicit, România.
Mi-aş dori mult ca această discuţie între specialişti să vină cu soluţii şi propuneri la îmbunătăţirea capacităţii noastre de a face faţă fenomenului de spălare a banilor, pentru că în primul rând avem obligaţii faţă de cetăţenii noştri să devenim tot mai eficienţi în această luptă uneori inegală, iar pe de altă parte sunt convins că dezbaterile dumneavoastră vor duce la concluzii de ameliorare a cooperării interinstituţionale în România, dar şi în relaţiile cu partenerii externi.
Nu în ultimul rând, îmi doresc să vă transmit cu toată deschiderea faptul că în mine, în Instituţia Prezidenţială, toate instituţiile statului român care sunt implicate în această bătălie vor găsi sprijin fără rezerve, sprijin nelimitat, în limita, desigur, a atribuţiunilor prezidenţiale. Vă mulţumesc mult, vă doresc mult succes şi aş vrea să mai fac remarca legată de tehnologii.
Aici, statul este întotdeauna cu câţiva paşi în urmă. Chiar modul în care instituţiile statului - fie că vorbim de instituţii ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, de Parchet, de servicii de informaţii, de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor - modul în care instituţiile statului îşi achiziţionează tehnologiile este devansat uneori cu ani de zile în raport cu capacitatea grupurilor criminale de a-şi achiziţiona tehnologiile imediat ce acestea apar. Şi poate, din acest punct de vedere, guvernul poate avea în vedere soluţii ca aceste instituţii şi pe acest domeniu să poată fi tot timpul dotate la zi, pentru a putea face faţă grupărilor criminale. Altfel, lupta poate deveni ilegală, mai ales că reţelele criminale au şi o fantezie pe care legislaţia noastră nu o are - se modifică mult mai greu, se adaptează mult mai greu la realităţi decât reţelele criminale la soluţii pentru a eluda legea.
Vă mulţumesc mult şi vreau să ştiţi că apreciez foarte mult munca şi efortul dumneavoastră, mai ales că, în ceea ce priveşte Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, aprecierile la nivel european sunt pozitive.
Vă mulţumesc mult.”
 |  |
 |  |
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
(18 iulie 2008)
REF: Cerere de rexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989
Preşedintele României, Traian Băsescu, a trimis astăzi, 18 iulie a.c., Parlamentului României cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.Vă transmitem textul integral al cererii:
Bucureşti, 18 iulie 2008
Domnului Nicolae Văcăroiu
PREŞEDINTELE SENATULUI
În temeiul prevederilor art. 77 alin. (2) din Constituţia României, republicată, formulez următoarea
CERERE DE REEXAMINARE
a
LEGII pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989
Motivele cererii sunt următoarele:
1. Restituirea proprietăţilor către persoanele care au fost deposedate în mod nelegal de ele de către regimul comunist şi rezolvarea situaţiei chiriaşilor care locuiesc în casele alocate de către stat reprezintă o problemă care domină societatea românească de peste 18 ani. Guvernele şi Parlamentele care s-au succedat din 1990 până astăzi nu au reuşit o rezolvare a acestei situaţii. De aceea, un act normativ care să pună ordine în această privinţă este binevenit, numai că actul normativ transmis spre promulgare este echivoc şi imprecis conţinând formulări neclare, multe dintre prevederi fiind adoptate cu nerespectarea principiilor consituţionale şi a normelor de tehnică legislativă.
2. Legea trimisă spre promulgare nu corespunde nici exigenţelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea şi previzibilitatea normei juridice, nerespectând principiul preeminenţei dreptului şi al separaţiei puterilor în stat, care reclamă ca legiuitorul să nu intervină pe parcursul derulării unor proceduri administrative sau judiciare prin măsuri care să avantajeze una dintre părţi în detrimentul celeilalte ori care să ducă la modificarea soluţiilor juridice de la data declanşării acelor proceduri cu alte soluţii expres prevăzute de legea nouă şi pe care, în lipsa ei, instanţele judecătoreşti nu le-ar fi putut lua. Astfel, unele prevederi sunt explicitate fie în cuprinsul mai multor articole din Legea nr. 10/2001, cum ar fi cele referitoare la modalitatea de reparaţie prin echivalent în cazul imobilelor înstrăinate cu respectarea Legii nr. 112/1995, fie în alte acte normative, ca în cazul protecţiei persoanelor evacuate, ceea ce creează un paralelism legislativ.
3. De altfel, este modificată concepţia iniţială a actului de bază, iar forma legii trimise la promulgare nu cuprinde soluţii legislative pentru situaţii tranzitorii. Astfel, nu se clarifică situaţia hotărârilor definitive şi irevocabile, pronunţate în baza legii nemodificate, dar nepuse încă în executare. În lipsa unor atare clarificări, concursul dintre noul act normativ şi soluţiile judecătoreşti, deja intrate în puterea lucrului judecat, este de natură să determine o practică judiciară neunitară.
4. Prin abrogarea alin. (2) al art. 2 din forma anterioară a Legii nr. 10/2001, se consfinţesc în fapt şi în drept, actele de naţionalizare şi preluare abuzivă a acestor imobile de către terţi. Practic, din acest moment, persoanelor cărora le-au fost preluate imobile fără titlu valabil li se neagă, implicit, calitatea de proprietar ce, anterior, le fusese în mod explicit recunoscută, cu toate efectele ce decurgeau din acest articol, ştiut fiind că acestea au fost lipsite doar de prerogativa posesiei. Totodată, se ignoră faptul că Legea nr. 10/2001 nu creează un titlu de proprietate în favoarea statului, ci doar „reglementează ipoteza unor imobile preluate de stat printr-un act administrativ ilegal ori pur şi simplu în fapt, aşadar fără titlu, în condiţiile inexistenţei unei reglementări legale care să constituie temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului. În asemenea cazuri, dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost desfiinţat legal” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 483/2003 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989).
5. În aceeaşi ordine de idei, art. I pct. 5 din legea trimisă la promulgare este neconstituţional, deoarece exclude de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi preluate de stat fără titlu valabil.
6. Prin art. I pct. 16-18 se reglementează dreptul persoanelor ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, la restituirea preţului imobilului calculat la preţul pieţei şi nu la restituirea preţului achitat în cuantum reactualizat, punându-se în discuţie chiar o îmbogăţire fără just temei, mai ales în ceea ce îi priveşte pe cumpărătorii de rea-credinţă. Această problemă se pune cu atât mai mult cu cât, nulitatea absolută prevăzută de art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 presupune reaua-credinţă a cumpărătorului, fără de care nu se poate dispune anularea actului de înstrăinare având ca obiect un imobil preluat fără titlu valabil. Astfel, se prevede că restituirea sumelor se va realiza de către Ministerul Finanaţelor Publice din fondul extrabugetar constituit la momentul încasării preţului plafonat. Pentru ca legea să poată fi pusă în aplicare trebuie garantată efectiv existenţa acestor fonduri, modalitatea şi termenele de plată. Altfel, se creează legi care nu au finalitate decât la nivel electoral şi nu în plan social. Este nevoie ca pentru situaţii identice să fie prevăzute aceleaşi soluţii. Or, prezenta lege transmisă spre promulgare prevede că persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii le sunt acordate despăgubiri prin Fondul „Proprietatea”, iar persoanelor, ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate, li se restituie sume de bani.
7. Prin modificarea de la art. I pct. 10 se aduce o atingere gravă securităţii juridice şi stabilităţii raporturilor juridice, deoarece aplicarea sa unitară în forma dată prin legea trimisă spre republicare este imposibilă, deoarece condiţionează nulitatea actului de înstrăinare a unor imobile preluate fără titlu valabil doar dacă acestea „sunt considerate astfel anterior intrării în vigoare Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare”. Astfel aplicat, textul ar fi vădit retroactiv, deoarece modifică, pentru trecut, condiţiile de existenţă a sancţiunii nulităţii, restrângând aplicarea ei din dorinţa iniţiatorului de a valida înstrăinările unor imobile preluate fără titlu făcute în baza Legii nr. 112/1995. Textul aşa cum este redactat este practic şi inaplicabil, din cauza faptului că nu precizează care este sensul noţiunii de „imobile preluate fără titlu valabil” înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 213/1998, din moment ce aşa cum a remarcat în repetate rânduri şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Păduraru c. României, par. 40-53) noţiunile de „titlu valabil” şi „titlu nevalabil” în cazul imobilelor preluate de către stat au fost şi sunt controversate în practica instanţelor judecătoreşti generând şi amplificând insecuritatea juridică. Prin modificarea propusă această insecuritate în loc să fie înlăturată este agravată, deoarece nici din legislaţia anterioară Legii nr. 213/1998, şi nici din jurisprudenţă nu rezultă univoc şi clar ce se înţelege prin imobile preluate fără titlu valabil, prima accepţiune legală fiind dată de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi apoi – dar fragmentar – de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, dar la care acum se renunţă, fără nicio fundamentare juridică.
8. În legea trimisă spre promulgare, completarea de la art. I pct. 11 conform căreia ,,Contractele de vânzare - cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, sunt acte autentice şi constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora” conţine dispoziţii retroactive fiind în contradicţie cu art. 15 din Constituţie care prevede că legea se aplică numai pentru viitor. Pe de altă parte, norma este echivocă şi imprecisă, ceea ce contravine principiului preeminenţei dreptului şi principiului securităţii juridice, întrucât face imposibilă interpretarea şi aplicarea ei unitară, de vreme ce nu rezultă dacă un contract de vânzare-cumpărare încheiat, în temeiul art. 9 Legii nr. 112/1995, dar având ca obiect un imobil preluat fără titlu valabil constituie sau nu un titlu valabil şi „opozabil” adevăratului proprietar. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit în jurisprudenţa sa în mod explicit şi constant că Legea nr. 112/1995 nu reglementează decât imobilele preluate cu titlu valabil, iar nu şi cele preluate fără titlu, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în acelaşi sens (Cauza Păduraru c. României, par. 78) că „Legea nr. 112/1995 nu se aplică decât în cazul situaţiei bunurilor faţă de care statul deţinea un titlu de proprietate (paragrafele 26-30) şi că nicio altă dispoziţie internă nu acorda statului dreptul de a vinde un bun care se găsea de facto în patrimoniul său şi pentru care nu avea aşadar un titlu.”
9. De asemenea, din dorinţa de a consacra in terminis caracterul special al Legii nr. 10/2001 şi aplicarea cu prioritate a procedurilor administrative şi judiciare reglementate prin această lege, la art. I pct. 13, s-a dispus completarea art. 46 cu alineatul (4), conform căruia „persoana îndreptăţită are obligaţia de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după intrarea acesteia în vigoare” şi că „prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate”, dar textul rămâne echivoc, prea evaziv şi susceptibil de interpretări diverse, întrucât nu se arată care sunt condiţiile şi limitele de aplicare „prioritară” a Legii nr. 10/2001.
10. De asemenea, prin legea supusă promulgării, se restrâng actele juridice de înstrăinare considerate nule şi, implicit, se exclude controlul judecătoresc pentru o serie de contracte de vânzare-cumpărare, dar fără a se stabili ce se întâmplă cu hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior.
11. Prin articolul I punctul 9 din legea trimisă spre promulgare sunt abrogate dispoziţiile referitoare la interdicţia temporară de înstrăinare a imobilelor cumpărate de chiriaşi, până la finalizarea litigiului. Imobilele în cauză vor putea astfel să fie înstrăinate în baza acestei legi, împrejurare ce va conduce la imposibilitatea executării unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pentru că noul cumpărător nu a fost parte în proces. Se creează astfel premisele declanşării altor procese cu noii cumpărători. Pe de altă parte, abrogarea art. 43 nu înlătură aplicarea interdicţiei generale de înstrăinare prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ceea ce face inutilă abrogarea art. 43 alin. (2) din această lege.
12. Având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicit reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ţinând cont de motivele invocate.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu