joi, decembrie 13, 2007

ab abusu ad usum non valet consequentia



(Consecinţele abuzului nu se aplică uzului general)
Curtea Constituţională a contrazis coaliţia antiguvernamentală şi a dat dreptate preşedintelui. Se pare că acesta nu a depus chiar pentru tergiversare legea uninominalului pe care şi-a asumat răspunderea Guvernul şi care a trecut, prin neexprimare şi prin parlament. Cel îmbrăcat în costum de marinar spune Guvernului şi Parlamentului:
"Vezi că sunteţi proaste amândouă?"
Legea votului uninominal suferă mai ales la trei dintre articolele sale.
COMUNICAT DE PRESĂ
În cadrul şedinţei din data de 12 decembrie 2007, Curtea Constituţională a luat în dezbatere sesizarea de neconstituţionalitate a Legii pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, sesizare formulată de Preşedintele României în temeiul art.146 lit.a) din Constituţie.
Criticile de neconstituţionalitate au vizat, în ordinea invocării acestora, doar dispoziţiile art.29 alin.(16), art.48 alin.(11) şi ale art.2 lit.f) din legea contestată, potrivit cărora:
- Art.29 alin.(16): "Separat pentru Camera Deputaţilor şi Senat, fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale are dreptul de a propune o listă suplimentară la nivel naţional care va putea conţine cel mult un număr egal de candidaţi cu numărul candidaţilor înscrişi în toate colegiile uninominale. Lista naţională a fiecărui partid va ordona candidaţii partidelor şi va conţine în coloane separate: numele şi prenumele candidatului, precum şi apartenenţa politică a acestuia. Lista va fi folosită pentru desemnarea reprezentanţilor în Parlament doar în situaţia în care numărul de voturi valabil exprimate dobândite îi permit să obţină, conform algoritmului de reprezentare prezentat la art.48, mai multe mandate decât numărul candidaţilor înscrişi în colegiile uninominale. Lista naţională suplimentară a fiecărui partid politic, alianţă politică sau electorală se depune la Biroul Electoral Central şi va fi afişată în toate secţiile de votare. Candidaţii înscrişi pe lista naţională vor respecta prevederile alin.(7) - (15).";
- Art.48 alin.(11): "În situaţia în care un partid politic, alianţă politică sau alianţă electorală obţine la nivelul unei circumscripţii electorale un cât electoral care este superior numărului total de candidaţi din circumscripţia respectivă, se va proceda la atribuirea de mandate către persoanele de pe lista naţională suplimentară, în ordinea de pe lista întocmită de competitorul electoral respectiv.";
- Art.2 lit.f) prevede că prin alegeri anticipate se înţelege "alegeri organizate în cazul încetării înainte de termen a mandatului sau dizolvării înainte de termen a organului ales sau în cazul reorganizării administrativ-teritoriale".
În urma deliberării, Curtea Constituţională a constatat că următoarele texte ale legii sunt neconstituţionale:
- dispoziţiile art.29 alin.(16) şi ale art.48 alin.(11), precum şi cele ale alin.(17) ale aceluiaşi articol (care nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare), întrucât instituie posibilitatea atribuirii unui mandat de parlamentar unor candidaţi nominalizaţi pe liste suplimentare de către partidele politice, alianţele politice sau alianţele electorale, fără ca aceştia să fi primit votul exprimat direct, nemijlocit de către alegător, contravenind astfel art.62 alin.(1) din Constituţie, care obligă la alegerea directă a Parlamentului;
- dispoziţiile art.2 lit.f) teza finală - "în cazul reorganizării administrativ-teritoriale", întrucât ele adaugă la prevederile constituţionale ale art.89 privind dizolvarea Parlamentului, prin introducerea posibilităţii de organizare a alegerilor parlamentare anticipate în cazul reorganizării administrativ-teritoriale.
Întreaga argumentaţie reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Decizia este definitivă şi general obligatorie.
Drept urmare, Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, nu poate fi promulgată de Preşedintele României, urmând să fie trimisă Parlamentului spre reexaminare, în şedinţa comună a celor două Camere.
Potrivit art.147 alin.(2) din Constituţie, în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.
După cum se vede, vorbim de articole aflate în inima înţelesului de vot uninominal varianta guvernului. Eu nu ştiu cum se va putea modifica această lege încât să rămână la ceea ce şi-au propus iniţiatorii şi totuşi să treacă şi peste obiecţiile Curţii Constituţionale.
Decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă 95/2007 şi a unor prevederi din legea răspunderii ministeriale referitoare la Comisia specială de la Preşedinţie a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial.
Reamintesc că de la publicarea în Monitorul Oficial, se scurge termenul de 45 de zile în care prevederile declarate neconstituţionale trebuie puse în acord cu legea fundamentală.
Iată discursul preşedintelui cu prilejul acestei decizii:
Declaraţie de presă a preşedintelui României, Traian Băsescu
Preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut astăzi, 12 decembrie a.c., la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă în urma avizului negativ al Curţii Constituţionale privind Legea votului uninominal pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.
“Bună seara,
Aş vrea să fac un scurt comentariu legat de decizia de astăzi a Curţii Constituţionale. Aşa cum am anticipat, la scurt timp după asumarea răspunderii pe noul Cod Electoral, legea a fost utilizată de Guvern şi de Pro Democraţia într-o campanie de deturnare a participării românilor la referendumul din 25 mai.
Spun acest lucru din două motive: în primul rând, pentru că asumarea răspunderii s-a produs după emiterea decretului de convocare a referendumului, la patru zile după emiterea decretului şi, în acelaşi timp, legea avea trei deficienţe - prima, nu avea desemnate circumscripţiile electorale sau colegiile electorale şi cea de-a doua şi a treia erau legate de prevederi neconstituţionale ale legii.
Este vorba de articolele 29 şi 48 prin care se introducea o listă naţională, de pe care puteau intra în Parlament oameni fără a primi nici un vot, în nici o formă, nici vot de listă, nici vot uninominal. Pur şi simplu, aşa cum spuneam în campanie, o listă care se pune pe pereţi şi de pe care domnul Pârvulescu şi domnul Tăriceanu ziceau că se aleg membrii în Parlamentul României, contravenind grav articolului 62 din Constituţie, care, printre altele, precizează că senatorii şi deputaţii se aleg prin vot direct, deci, nu se putea să se aleagă din priviri, către o listă lipită pe pereţi.
Al doilea element de neconstituţionalitate este cel legat de articolul 2 din legea pe care guvernul şi-a asumat răspunderea şi care introduce noi condiţii de declanşare a alegerilor anticipate decât cele prevăzute în Constituţie, adică, în situaţia reorganizărilor administrative legea spune că se declanşează alegeri anticipate, ceea ce contravine Constituţiei.
Altfel spus, dacă se reorganiza o comună, în respectivul colegiu se puteau declanşa alegeri anticipate. Dacă dintr-o comună se creau două comune, dacă dintr-un sat se forma o comună, se puteau declanşa alegeri anticipate, ceea ce era pe de o parte neconstituţional, pe de altă parte, extrem de periculos, pentru că orice guvern poate juca cu opoziţia prin reorganizarea unor sate, din sat în comună, şi atunci se declanşau anticipate, îndepărtând, astfel sau creând premise de îndepărtare a oricărui parlamentar incomod.
Aceste elemente au fost validate şi de Curtea Constituţională şi, concluzionez, a fost o minciună promovată de guvern şi de domnul Pârvulescu. Din acest moment, personal, o să-l mai cred pe domnul Pârvulescu şi în analizele dânsului când soţia domniei sale nu va mai fi salariată la Guvern. Cât timp rămâne în Palatul Victoria, să nu mai vândă analize politice nimănui.
Aş vrea să fiu foarte clar. Pentru mine, în atitudine politică, atitudinea premierului Tăriceanu nu reprezintă nici o noutate, are ca mod de a lucra cu românii minciuna, dar marea surpriză pentru mine este domnul Pârvulescu, un om care are pretenţia să fie ascultat ca fiind un vector important al societăţii civile. Şi nu este un atac la persoană, este doar o mare dezamăgire. A fost un om în care am crezut şi când eram în opoziţie şi când am fost la putere. Nu pot crede că domnul Pârvulescu nu a ştiut ce face cu elementele de neconstituţionalitate din lege. Ele au fost un mecanism bine pus la punct ca legea să nu intre niciodată în funcţiune.
Unii spun de ce nu am promulgat-o? Riscul de a promulga o lege la care sesizezi elemente de neconstituţionalitate este enorm, iar în cazul nostru, fiind vorba de Codul Electoral, riscul era ca în baza aeste legi să se desfăşoare alegeri, iar după alegeri, legea să fie atacată, să se constate că s-au organizat alegeri pe o lege cu elemente de neconstituţionalitate, ceea ce putea duce la invalidarea alegerilor. Nu spun în mod expres că aşa se întâmplă, nu sunt judecător, nu sunt jurist, dar un element de neconstituţionalitate în modul de trimitere în parlament a unor membri ai parlamentului putea duce la invalidarea alegerilor.
Pentru că în campania pentru referendum domnul Bogdan Olteanu a mediatizat masiv şi, sigur, trebuie să vă mulţumească şi dumneavoastră pentru grija de a-i mediatiza minciunile, am primit 22 de scrisori în care domnul Bogdan Olteanu îmi cerea să promulg legea, pentru că mă opun votului uninominal altfel. Acestea sunt scrisorile. Dacă vă aduceţi aminte, la un moment dat am spus că nu le mai deschid. Acestea sunt plicurile intacte în număr de 16, după ce am văzut minciunile pe care le scria în primele cinci. Deci, dacă cineva se oferă să i le returneze, eu le pun la dispoziţie ca să-i fie returnate tot intacte.
O altă mare dezamăgire. Un politician care are pretenţia că face parte din noua generaţie de politicieni; aş spune că este un jalnic exponent al tinerei generaţii de politicieni. Funcţia pe care o deţine este mult prea înaltă pentru nivelul de onestitate pe care îl are faţă de români. Cred că decenţa l-ar obliga să demisioneze, pentru că s-a adresat şefului statului spunând minciuni, s-a adresat românilor, scriind minciuni şi făcându-le publice. Vă asigur că este doar un exemplar nereuşit al tinerei generaţii de politicieni şi că nu comportamentul domniei sale caracterizează comportamentul tinerilor politicieni.
Acum, soluţiile care sunt. Legea merge direct înapoi la Parlament de la Curtea Constituţională. În acest moment, procesul promulgării este stopat. Este necesar ca Parlamentul să corecteze erorile constituţionale din lege. În opinia mea, de nespecialist, corectarea articolelor 29 şi 48 afectează şi face practic imposibilă închiderea bilanţului de voturi, aşa cum este în conceptul legii.
Vor trebui modificate mai multe articole, dacă nu se recurge la situaţia de a se anexa listele la buletinul de vot, ceea ce ar face nişte buletine infinit mai mari decât cartea de telefon, nişte buletine de vot. Deci se poate merge şi la această aberaţie - lista să fie anexată la buletinul de vot şi fiecare să pună o ştampilă pe o listă sau pe alta. E ceva extrem de interesant.
Nu vreau să dau o soluţie neapărat, dar îmi imaginez soluţii care pot fi imaginate în cele mai rele variante. Ar putea fi şi aceasta, deşi este absolut aberant să gândeşti aşa ceva, că ar trebui puse în fiecare colegiu electoral listele complete. Nişte cărţi ar trebui editate şi probabil câte un camion cu un container de 20 de tone să ne băgăm buletinele de vot. Dar domnul Pârvulescu, domnul Tăriceanu pot imagina orice, dacă sunt susţinuţi de Bogdan Olteanu.
Deci, o soluţie este revizuirea acestei legi. Se va intra în mai multe articole în mod categoric, pentru că toate vor trebui puse în acord cu noua cheie de închidere a voturilor şi nu pe lista de pe pereţi. Ar trebui construită o nouă cheie de închidere a sistemului de vot.
O a doua variantă, care eu cred că este cea corectă şi responsabilă politic, ar fi ca această lege, odată sosită în parlament, ori să fie abandonată şi luat proiectul PSD depus din 2005 şi trecut rapid prin cele două Camere, construindu-se şi circumscripţiile electorale în aşa fel încât legea să fie completă, să vină la promulgare sau să se găsească o soluţie între propunerea PSD şi propunerea pe care a depus-o deja PD la parlament.
Personal, consider varianta PSD mai bună decât cea pe care a depus-o PD la parlament, din punct de vedere al capacităţii de a atrage electorat la vot. Dar este problema partidelor ce soluţie vor găsi. Orice soluţie îmi vine la promulgare, atâta timp cât nu voi constata elemente de neconstituţionalitate, o voi promulga - ori varianta constituţionalizată a legii, cu care domnul Pârvulescu şi domnul Tăriceanu plus domnul Olteanu au minţit românii în campania pentru referendum ori o nouă variantă, care introduce în mod real votul uninominal le voi promulga.
Varianta Pro Democraţia este o variantă care în mod mincinos se numeşte vot uninominal. Ea este o variantă de vot mixt, combinat cu vot pe pereţi, asta e varianta domnului Pârvulescu. Dar oricare din variantele care schimbă votul de listă actual, o voi considera un pas înainte. Sigur, varianta Pro Democraţia, introdusă în limitele Constituţiei reprezintă o soluţie de a se acorda clasei politice o perioadă de tranziţie, iar varianta PSD, PD şi PLD este o variantă care duce la reformarea rapidă a clasei politice.
Personal, cred că România nu îşi poate permite ca după 17 ani de tranziţie să mai acorde şi o perioadă de tranziţie şi pentru clasa politică. Avem nevoie de o rapidă responsabilizare a clasei politice.
Acestea sunt observaţiile pe care am dorit să le fac şi să-mi exprim regretul că această introducere a unei legi neconstituţionale a avut efecte, fără să responsabilizez pentru nevalidarea referendumului această lege, dar a avut şi ea partea ei de efecte şi partea ei de contribuţie în crearea confuziei din campania pentru referendum. Dar, repet, nu o utilizez ca pe o scuză, ci doar constat cât de murdar se poate lucra în democraţie, în defavoarea românilor, de altfel.
Vă mulţumesc mult.”
Răspunzând unei întrebări din partea presei referitoare la expulzarea din Republica Moldova a doi diplomaţi români, preşedintele Traian Băsescu a declarat: “Sunt măsuri ale Guvernului de la Chişinău. Aceste măsuri nu ne vor determina să restricţionăm accesul românilor din Republica Moldova peste frontieră, consider că suntem în zona unor provocări. Dimpotrivă, voi cere insistent Guvernului să luăm măsuri să facilităm tot mai mult accesul cetăţenilor români la vize, la piaţa forţei de muncă în Uniunea Europeană şi la educaţie în România, la piaţa forţei de muncă din România. Deci, nu ne schimbă cu nimic politica în raport cu Republica Moldova, pentru că noi nu ne adresăm nici Preşedinţilor, nici Guvernelor Republicii Moldova, nici instituţiilor statului. Politica noastră este una de a sprijini românii din Republica Moldova, pe toţi cei care vorbesc limba română”.

Premierul a spus că va răspunde detaliat atunci când va primi justificarea deciziei şi că va convoca discuţii cu reprezentanţii parlamentului pentru a “drege busuiocul”.
Domnule Tăriceanu, mult succes!

5 comentarii:

Anonim spunea...

Bibliotecarule,
Un exemplu de branza buna in burduf de caine si ma intreb ce fac consilierii presedintelui, dar poate ca el nu este suficient de atent la ce spun acestia...
Sa explic: Pe fond totul este corect si exact cum spune Presdintele dar:
a. Trebuia pusa intai observatia de o importanta exceptionala care motiveaza orice suparare si suspiciune de rea intentie si ma refer la cea referitoare la consecintele posibile pentru stat si politica acestuia daca o lege elecorala neconstitutionala trece: invalidare de alegeri si in cazul in care aceasta nu s-ar produce riscul nulitatii tuturor actiunilor parlamentului, guvernului...
si abia apoi critica lui Parvulescu din care putea sa lipseasca referirea la sotie si cea a lui Olteanu putin mai catifelata in termeni fara ca aceasta sa piarda nimic din duritate.
Scrisorile de la Olteanu nedeschise nu se dadeau totusi la presa, care desigur ca nu va face oficiul de posta retur ci le va deschide si comenta nu stim in ce fel.
Desigur ca toti dusmanii exploateaza toate aceste erori care nu sunt importante dar pot uza in timp credibilitatea, precum picatura de apa roade piatra.
Daca m-ar angaja pe mine consilier, ca tot spune o jigodie de pe blocul lui AN ca as fi platit, nu s-ar mai intampla asta.
Ba chiar si pe fond, este o solutie la chestia cu listele, care elimina tonele de hartie si care rezolva constitutional problema cheii de inchidere(pronuntand acest termen a recunoscut implicit ca listele au aparut ca o necesitate tehnica de inchidere si nu din intentia de atibaga protejati, rezolvata actualmente idiot sau cu rea intentie, eu merg pe incompetenta la toti care au lucrat, si-n spatele lor la o eminenta cenusie care, undeva, la o cafea cu modestie a strecurat ideea listelor in capul unuia, chiar si alui Parvulescu(nici eu nu stiu daca observam caci nu am observat nici dupa criticile de fond ale lui Basescu(cred ca nici ai lui un timp nu au sezizat aspectul formal de neconstitutionalitate).
Tot asa cred ca s-a intamplat in pornire in chestia biletelului pomenit de Udrea unde nu au evaluat corect intinderea consecintelor care nu a fost mica daca s-a ajuns la suspendare-nu a fost cauza eficienta dar a fost elementul declansator dupa cae au urmat pentru presdinte numai mutari impuse, care insa nu l-au condus din fericire la mat.

Bibliotecaru spunea...

Conţinutul scrisorilor nedeschise este cunoscut de presă dintr-un motiv simplu, scrisorile au fost publicate în ziare, chiar eu am scris despre ele, când Olteanu era pe la scrisorile 6 sau 7.
Nu ştiu însă dacă este legal să dai astfel corespodenţa presei. Era totuşi vorba de corespondenţă oficială care, legal, ar trebui să aibă număr de înregistrare şi să se întoarcă un răspuns în termenul prevăzut de lege. Acele scrisori erau de fapt cereri, şi trebuiau să poarte rezoluţii. Mă rog...
Neconstituţionalitatea? Cred că tocmai acesta a fost şi planul Guvernului, numai că trebuia să retragă legea după referendum, ceea ce s-a şi făcut. În acest moment (ca şi în orice moment) tot nu vom mai avea vot uninominal la anul. Poate dacă se mută alegerile în 2009. Votul uninominal schimba esenţial numărul circumscripţiilor electorale, totul trebuieşte regândit şi validat, Nimeni nu se apuca de refacerea logistică a alegerilor până nu iese legea. Toţi calculează dacă legal se mai poate da legea până la alegeri, Geoană chiar a cerut o sesiune extraordinară, dar toţi ştiu că nu se vor putea face circumscripţiile electorale până atunci.
Referirea la Cristian Pârvulescu este absolut gratuită, el nu mai este analist pentru că lucrează soţia la Palatul Victoria? Ori poate ea nu mai este eligibilă pentru că soţul este analist? Ce are una cu alta?
Războiul liber la care se supune politica românească a ajuns într-o zonă în care nu mai sunt subiecte ci numai sânge. Altfel este inadmisibil să faci asta la un microfon oficial. Dacă chiar vrei să o faci, o faci la un interviu oarecare ceva mai relaxat, nu legat de un comunicat oficial.

Anonim spunea...

Paradoxul vine din faptul ca nici domnul presedinte nu doreste votul uninominal. Sigur, a punctat de asta data. Sa vedem cum puncteaza astazi la Lisabona.

Bibliotecaru spunea...

În curând nu vom mai vorbi de caracterul uninominabil al votului ci de caracterul abominabil.

Anonim spunea...

Jocul cu neconstitutionalitatea unei legi creatoare in cele din urma a celor doua puteri in stat ce depind de alegeri si electorat respectiv parlament, consilii locale, primari ,presedinte cat si guverne si tot ce decurge din acestea este de o gravitate care se pare ca nu este sezizata in tara lui "se poate si asa..." caci chiar si ieri cu seninatate la o Antena desteptul de Olteanu si nu stit ce javra comentatoare de pe acolo se faceau ca nici nu observa acest aspect esential...
In concluzie, Basescu , a avut dreptate sa se infurie caci si el era sa fie pacalit(era deranjat initial de ideea de listasi nu de neconstitutionalitate).
Si un dusman al Romaniei, dornic sa distruga in viitor imaginea tarii prin anulare de tratate etc(toate nulitatile juridice posibile in urma operarii cu o asemenea lege nu ar fi putut face mai mult intr-o incercare de manipulare a parlamentului ...
Adica mi-mi pare rau ca Basescu a facut acele greseli temperamentale numai pentru a dat ocazia ca lucrul fundamental cel subliniat mai sus sa fie ocolit si pasat. Adica s-a faultat singur dar noi cetatenii trebuie totusi sa intelegem ce este esential si ce este conjunctural.