duminică, decembrie 23, 2007

Cei zece sfinţi mucenici, care au suferit mucenicia în Creta

Aceşti zece Sfinţi Mucenici au pătimit pe timpul lui Deciu împăratul, către anul 250, în insula Creta. Nu erau toţi dintr-un oraş, ci din mai multe părţi ale ţării. Din mitropolia Gortinei erau cinci: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie şi Evnichian; din Cnos, unul: Zotic; din Epinia Panormului, unul: Agatopus; din Chionia, unul: Vasilide şi din Iraclia doi: Evarest şi Pompie. Aceştia au fost daţi de necredincioşi ighemonului insulei, care a poruncit călăului să-i ducă la altarele idolilor ca să jertfească; de nu vor voi să fie supuşi la tot felul de chinuri.
Vreme de treizeci de zile sfinţii au fost chinuiţi, batjocoriţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, de necredincioşi. În urmă au fost duşi înaintea judecătorului. Au fost din nou bătuţi, loviţi cu pietre, pălmuiţi, scuipaţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, dar au rămas neînduplecaţi şi tari în credinţa lui Hristos. După ce au fost chinuiţi aşa, li s-au tăiat capetele.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Atunci, se recurgea la torturi fizice. Astazi, intrucat suntem moderni, "procedeele" s-au mai rafinat. Insa, in fond, e vorba de aceeasi lupta. Pacat, insa, ca rezultatele nu sunt pe masura timpurilor vechi...Nu mai avem "vocatia" muceniciei!

Bibliotecaru spunea...

Exact la asta mă gândeam şi eu. În ziua de astăzi credinţa este mult mai puţin puternică, de multe ori "cetăţeanul" nici nu mai încearcă să înţeleagă, repetă ce au spus alţii înaintea lui. Mulţi, prea mulţi, renunţă la credinţa lor în simple discuţii, pentru a nu mai fi plictisiţi de cei cu care discută. Ce să mai vorbesc despre tortură.
Pe timpuri au fost oameni politici care au făcut puşcărie pentru că nu au renunţat să creadă în doctrina ţărănistă sau liberală. Acum un politician trece de la un partid la altul fără nici un fel de remuşcare.

Trăim într-o lume dezechilibrată, fără valori. Este trist. Părerea mea!