vineri, iulie 18, 2008

Concluzii corecte enunţate defectuos


Geoană: Iliescu, mai util PSD-ului dacă nu candidează la alegerile parlamentare
Geoană: Iliescu, mai util PSD-ului dacă nu candidează la alegerile parlamentare (Imagine: Mediafax Foto)
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, consideră că Ion Iliescu este mai util partidului dacă nu va candida la alegerile parlamentare, pentru că va putea să sprijine candidaţii social-democraţi să adune voturi în campania electorală.

Geoană a declarat, vineri, la Cluj, că Iliescu este astfel mai liber să ajute campania electorală a PSD şi să meargă în diverse locuri din ţară, decât dacă "ar fi stat într-un colegiu îngust de senator, de 150.000 de oameni".

"Cred că, dacă ar fi stat într-un singur colegiu, ar fi fost mai puţin util pentru PSD. Ar fi fost obligat să stea în Bucureşti sau într-un judeţ, călare pe acel colegiu uninominal. Acuma este liber de această obligaţie şi poate să meargă oriunde colegii noştri parlamentari îl vor chema să îi ajute. Are în continuare suficientă tracţiune electorală, un public care ascultă de mesajul său şi cred că, pentru PSD, faptul că este liber de această constrângere limitativă este mai util din acest punct de vedere", a afirmat liderul PSD.

Mircea Geoană a susţinut că unii vor încerca să speculeze că lui Ion Iliescu îi este frică de competiţie, dar aceasta înseamnă că persoanele respective nu îl cunosc pe Iliescu.

"Să fim serioşi. Cum să îi fie frică? Câştigă cu ochii închişi în aproape orice colegiu s-ar prezenta. Alţii spun că este sfârşitul carierei politice a domnului Iliescu. Înseamnă că nu-l cunosc pe domnul Iliescu. Dânsul trăieşte pentru politică şi prin politică şi va face politică atâta vreme cât va fi sănătos. Sper că va fi foarte util partidului nostru în continuare", a spus Geoană.

În opinia acestuia, după ce a fost atât timp preşedintele României, iar ţara întreagă a fost "constituenţa şi circumscripţia sa electorală", ar fi fost greu pentru Ion Iliescu să se ducă într-un mic colegiu şi să se bată cu debutanţi în ale politicii.

"Nu cred că se va răzgândi, pentru că este un om care când ia o decizie se ţine de ea", a arătat preşedintele PSD.

Mircea Geoană a participat, vineri, la Cluj-Napoca, la o conferinţă a Aspen Institute România, pe care îl conduce.

5 comentarii:

N. Raducanu spunea...

Geoana crede ca Iliescu nu candideaza pentru un colegiu pentru a putea alerga prin tara, sa ii sprijine cu prestigiul lui pe candidatii PSD care nu au facut treaba. Pe blogul lui Iliescu doi tineri au postat deja un apel la Iliescu sa vina sa ii sprijine deoarece doresc sa isi depuna candidatura. Un alt comentator spera ca astfel, mai retras, Iliescu se va putea dedica mai mult blogului sau si deci va sta mai mult timp la dispozitia celor ce au pofta de astfel de Chat-uri. Iar adversarii politici se bucura deoarece fara el PSD isi pierde din aureola de partid al stangii si deci din sansele de revenire la guvernare. Fiecare vrea sa traga spuza pe turta lui din aceasta noua situatie. Sunt convins insa ca Ion Iliescu are in vedere alte ipoteze pentru anul viitor...

Bibliotecaru spunea...

Sper ca după alegeri Ion Iliescu să răstoarne partea găunoasă din mentalitatea PSD şi să lanseze primul proiect de "obţinere" a oamenilor politici.

ia spunea...

nu stiu ce crede geoana, dar nu vrea ca Iliescu sa se razgandeasca el stie dece, probabil si ptr sprijin electoral.

ion adrian spunea...

@Biblio,
ai iluzii, pariem?

Bibliotecaru spunea...

Nu am de ce să pariez. Vom vedea.