Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu anunţă, pe blogul său, că nu va mai candida la alegerile parlamentare, motivând că, de unul singur, într-un colegiu, nu are nici o motivaţie să participe la cursa electorală şi precizând că aceasta nu înseamnă că părăseşte partidul sau activitatea politică.
Ion Iliescu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că, în condiţiile în care s-ar fi menţinut votul pe liste, probabil ar mai fi candidat pentru un nou mandat de parlamentar, deşi candidatura uninominală nu este o noutate pentru el.
"Lucrurile, pentru mine, sunt limpezi, sunt clare: ar fi avut raţiune să fiu prezent la alegeri dacă ar fi existat sistemul de alegeri pe liste, pentru că atunci prezenţa mea era un factor propulsor pentru o listă, pentru susţinerea unor oameni care nu au încă notorietate", a precizat Iliescu.
El a menţionat, răspunzând unei întrebări, că, în condiţiile în care s-ar fi menţinut votul pe liste, probabil ar mai fi candidat pentru un nou mandat de parlamentar.
Preşedintele de onoare al PSD a arătat că, în condiţiile votului uninominal, când fiecare aleargă de unul singur, pe culoarul propriu, la nivelul unui colegiu, nu mai are raţiune să mai candideze.
Iliescu a reafirmat că, din 1990 până în 2000, a participat numai la competiţii uninominale, pentru Preşedinţia ţării, sistemul de vot uninominal nefiind pentru persoana sa o noutate.
"Dar utilitatea prezenţei mele deja devine nemotivată în aceste condiţii şi mai bine las locul unui om mai tânăr care vine din urmă, pentru care o asemenea competiţie este o şcoală, este o formare, este un prilej de afirmare", a adăugat Iliescu.
El a precizat că, nefiind angajat personal pe un culoar îngust, dat de un colegiu uninominal, va putea să sprijine în campania electorală mai mulţi social-democraţi.
Iliescu a spus, pe de altă parte, că activitatea parlamentară este una solicitantă, de uzură, ori el trebuie să se gândească, la vârsta sa, să îşi restrângă sferele de acţiune, pentru a fi mai util şi mai eficient.
"Asta nu înseamnă a părăsi viaţa şi activitatea de partid, nu înseamnă a părăsi viaţa politică, ci din contră: să fiu mai eficient", a subliniat preşedintele de onoare al PSD.
Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a anunţat, pe blogul său, că nu va mai candida la alegerile parlamentare: "De unul singur, într-un colegiu - indiferent unde, nu am nici o motivaţie să mai particip la o cursă electorală", declară fostul şef al statului.
El precizează că "nu este vorba de a părăsi partidul sau activitatea politică".
In legatura cu intentia anuntata de a nu mai participa la alegerile pentru Parlament - am retinut multitudinea comentariilor, atat pe blog, cat si in presa.
Cred ca am clarificat, pe fond, aceasta idee. Nu este vorba de a parasi partidul sau activitatea politica. Ci, pur si simplu, din punct de vedere al campaniei electorale – nu ma mai intereseaza aceasta competitie. In conditiile votului pe liste, prezenta mea putea fi utila, ca factor propulsor – pentru promovarea unei liste de candidati ai PSD.
De unul singur, intr-un colegiu - indiferent unde, nu am nici o motivatie sa mai particip la o cursa electorala.
In ceeace ma priveste, competitia pentru Presedintia Romaniei, dealungul anilor a fost eminamente uninominala. Este mult mai util si firesc, de aceasta data, sa las locul unui candidat tanar. Nici activitatea parlamentara – activitate de uzura si care solicita mult timp, nu ma mai atrage. Trebuie sa ma gandesc sa-mi restrang sfera preocuparilor si a activitatilor pentru utilizarea cat mai optima si eficienta a timpului.
Apreciez recomandarile Bibliotecarului, care coincid cu unele din intentiile mele de a-mi indrepta atentia mai mult spre activitati legate de problemele de fond ale politicii romanesti (spre exemplu « dezvoltarea durabila ») ca si spre dezbateri ideologice, dialoguri cu mediul intelectual si cu tinerii – actiuni esentiale pentru afirmarea social -democratiei si a stangii romanesti, in general.
Potrivit Cotidianul, două ore mai târziu, Iliescu declara: "V-am spus aşa, în particular, ca o reflecţie, încă nu m-am decis (n.red. - cu privire la renunţarea la candidatura la Parlament). Nu are sens să agitaţi apele înainte să fie cazul. Eu vă rog să nu lansaţi o asemenea ştire până nu mă decid. Şi eu vă spuneam că e valabil pentru oricine. Mai întâi trebuie să se decidă dacă va candida, după aceea trebuie supus unei deliberări interne în partid dacă el este cel mai potrivit pentru candidatură, să se stabilească în ce colegiu candidează... Toată vara o să fie timp pentru deliberări, de analize, de calcule diverse".
În aceeaşi zi, preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, s-au declarat convinşi de faptul că preşedintele de onoare al formaţiunii, Ion Iliescu, va decide să candideze la alegerile parlamentare din toamnă.
Ulterior, pe blog, Ion Iliescu a afirmat că ideea că s-ar teme de alegeri uninominale este "absurdă", el făcând o serie de precizări referitoare la informaţia difuzată în presă privind posibila neparticipare a sa la alegerile parlamentare.
Iliescu preciza, în textul adresat "colegilor de blog care întreabă despre ştirea din Cotidianul", că sursa acestei informaţii este un dialog, telefonic, cu o jurnalistă de la publicaţia menţionată, care a întrebat la ce colegiu s-a gândit să candideze pentru Parlament, pentru că s-ar discuta despre o ofertă din partea judeţului Argeş în acest sens.
"I-am răspuns că e prematur să-i dau un răspuns în momentul de faţă; în primul rând trebuie să văd dacă voi mai fi interesat să mai candidez şi apoi să discut despre posibile colegii. Într-adevăr, activitatea parlamentară îmi ocupă mult timp şi mă gândesc dacă este cazul să mai continui", spunea Iliescu.
El menţiona, în al doilea rând, că, în condiţiile votului pe liste, prezenţa sa putea constitui - cum s-a întâmplat şi în trecut - "un suport de promovare" a listei de candidaţi ai PSD. În condiţiile votului pe colegii uninominale dispare acest interes, continua Iliescu, menţionând că, în acest caz, fiecare candidat "aleargă" pe un culoar unic.
"În aceste condiţii mă gândesc, într-adevăr, dacă nu este mai bine să las locul unor oameni mai tineri. În cazul retragerii, spre exemplu, înainte de încheierea mandatului, la votul pe liste, în mod automat ocupă locul vacant, în Senat sau în Camera Deputaţilor, următorul de pe listă (supleant). La votul uninominal, pentru postul vacantat se organizează alegeri parţiale. La vârsta mea trebuie să mă gândesc şi la o asemenea posibilitate", afirma Iliescu.
Politicienii comentează decizia lui Ion Iliescu de a nu mai candida
Haşotti: Este opţiunea domniei sale şi trebuie respectată
Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat că decizia preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, de a nu mai candida pentru un nou mandat la Senat este opţiunea domniei sale şi trebuie respectată, dar că vocea lui Ion Iliescu va rămâne una puternică şi influentă, atât în PSD cât şi în politica românească.
Dâncu: Votul uninominal este mai dificil pentru anumite generaţii
Fostul preşedinte al PSD Cluj, senatorul Vasile Dâncu, consideră că votul uninominal este mai dificil "pentru anumite generaţii" decât votul pe liste de partid, şi de aceea, probabil, Ion Iliescu a anunţat că nu va mai candida la alegerile parlamentare.
Ilie Sârbu: Decizia lui Iliescu, greu de comentat
Vicepreşedintele PSD Ilie Sârbu a apreciat că decizia lui Ion Iliescu de a nu candida la alegerile parlamentare într-un colegiu uninominal este una personală, greu de comentat de ceilalţi lideri social-democraţi.
Bolcaş: Decizia lui Iliescu, o formă de protest faţă de votul uninominal
Vicepreşedintele executiv al PRM, deputatul Lucian Bolcaş, a declarat, joi, că decizia preşedintelui de onoare al PSD Ion Iliescu de a nu mai candida pentru un loc în Parlament reprezintă o formă de protest faţă de "această aberaţie care o reprezintă votul uninominal".
"Se prefigurează un adevărat Parlament al ruşinii, în sensul cel mai propriu, în care domnul Ion Iliescu consideră că nu are ce căuta. E un gest care ne pune pe gânduri pe mulţi dintre noi", a spus Lucian Bolcaş.
Deputatul PRM a mai spus că Iliescu este şi va rămâne o personalitate marcantă a vieţii sociale şi politice atât înainte de 1989, cât mai ales după 1989.
Senator UDMR: Anunţul lui Iliescu e justificat, la vârsta sa oamenii îşi scriu memoriile
Viceliderul grupului senatorial al UDMR Fekete Szabo Andras Levente consideră justificat anunţul făcut de Ion Iliescu de a nu mai candida pentru un loc în Parlament având în vedere vârsta sa înaintată şi faptul că oamenii la acestă vârstă îşi scriu memoriile şi se ocupă de sănătate.
În opinia sa, Iliescu ar putea în continuare să fie analist politic şi ar putea de sfaturi "din exterior" PSD.
Dorneanu: Vom încerca să-l convingem să se răzgândească
Deputatul PSD Valer Dorneanu a declarat că regretă decizia lui Ion Iliescu de a nu mai candida la alegerile parlamentare şi a menţionat că, împreună cu colegii de partid, vor încerca să îl facă pe Iliescu să se răzgândească, deşi opţiunea finală a acestuia trebuie respectată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu