Aparent fiecare părinte este responsabil de creşterea copiilor săi. Pentru societate însă este esenţial ca valorile insuflate unui copil să fie în concordanţă cu valorile sociale. Lumea nu condamnă de exemplu o femeie care alege să-şi ducă existenţa dansând la bară, dar nu acceptă ca un copil să-şi dorească acest lucru. Viaţa noului mileniu începe prin a se debarasa de inhibiţii. Iată o istorioară care are o astfel de morală.
Cand o sa fiu mare, vreau sa dansez la bare!
De multe ori, profesorii isi indeamna elevii sa spuna, sa scrie sau sa deseneze ce vor sa se faca, atunci cand vor creste mari si vor fi ca parintii lor.
Doar ca nu intotdeauna acestia se fac bine intelesi si de multi ori isi induc dascalii in eroare, care trebuie sa primeasca explicatii pentru a nu fi nevoiti sa le scada copiilor nota la purtare.
Iata un astfel de exemplu:
"Draga doamna profesoara,
Doresc sa clarific faptul ca nu sunt si nici nu am fost vreodata dansatoare la bara. Lucrez la un magazin cu profil de bricolaj si i-am povestit fiicei mele Ioana ce saptamana de cosmar am avut, atunci, inainte de viscolul anunat.
I-am spus ca am vandut fiecare lopata pe care o aveam in stoc. Si apoi am mai gasit inca una in depozit si cativa clienti se certau sa o cumpere. Desenul copilei NU ma infatiseaza dansand la bara.
Trebuia sa ma prezinte ca vanzand ultima lopata pe care o aveam la magazin. De acum inainte imi voi aminti sa verific mai riguros tema fiicei mele inainte de a o preda.
Cu stima,
mama elevei"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu