Yoshito Sekine, maestru de teatru Noh: “Un bărbat poate juca o femeie isterică păstrându-şi demnitatea”
08 Feb 2009 Gabriela LupuCele mai importante evenimente teatrale ale acestui sfârşit de săptămână au fost cele două reprezentaţii de teatru tradiţional japonez ale Asociaţiei Nogaku, în care Sala Mare a Teatrului Naţional s-a dovedit prea mică pentru numărul uimitor de mare de spectatori curioşi, şi atelierele ţinute pentru actorii români de maeştrii de Noh şi Kyogen.
Consideraţi în Japonia parte a patrimoniului naţional, actorii de teatru tradiţional, Kabuki, Noh şi Kyogen, sunt instruiţi încă de foarte mici, primind această meserie ca pe o “moştenire” din tată în fiu. Fiecare familie de actori devine de fapt o şcoală în care băieţii studiază arta teatrului conform tradiţiilor păstrate intacte din Evul Mediu până în zilele noastre. Actorii de Noh prezenţi la Bucureşti fac parte din cea de-a 26-a generaţie de actori din familiile lor şi poartă cu mândrie, pe chimonou, drept blazon al casei respective o anume floare. Actorul principal în stilul Kanze şi preşedintele Asociaţiei Nogaku, adică “starul” spectacolului, este Yukifusa Takeda.
Născut în 1942 ca fiul cel mai mare al actorului de Noh Takeda Takashi, el a studiat sub îndrumarea tatălui său şi a maestrului Kanze Sakon. Şi-a făcut debutul în 1948, la 6 ani, deci, ca actor-dansator, iar în 1953 a debutat ca actor principal. El a jucat în 15 dintre cele 18 piese de referinţă din repertoriul stilului Kanze. A fost desemnat de statul japonez drept “păstrător al tradiţiilor culturale nealterate”.
Un rol foarte important în teatrul Noh îl are şi conducătorul corului. La spectacolul prezentat la Bucureşti, rolul acesta i-a revenit maestrului Yoshito Sekine. Cei doi împreună cu colegii lor mai tineri s-au întâlnit şi cu actori români, cărora le-au făcut un curs intensiv de teatru japonez. După ce i-a instruit pe actori, maestrul Sekine a ţinut o “lecţie privată” şi pentru Cotidianul. “Eram sigur că mă veţi întreba de ce nu sunt acceptate femeile ca actriţe în teatrul Noh. Păi, la începuturi, această formă de teatru făcea parte din ritualurile călugărilor de la templele budiste. Ca să fac o glumă aş spune «ce să caute femeile în rugăciuni?», dar n-am să spun asta. Şi apoi, mai sunt şi considerentele «esteticii» teatrului Noh. Să vezi în plină manifestare o femeie geloasă, înnebunită de pasiuni, e ceva îngrozitor. Un bărbat poate juca o femeie isterică păstrându-şi demnitatea şi mintea limpede. În teatrul Noh controlul emoţiilor este esenţial. Toată durerea se consumă în suflet, toate trăirile sunt interiorizate. Afişarea lor e vulgară, iar Noh este un teatru nobil, elevat, artistocratic, spre deosebire de Kabuki şi chiar de Kyogen, care sunt forme de teatru «populare». Mai mult, mişcările corpului în Noh nu au caracteristici de «gen», sunt aceleaşi fie că personajul este o femeie, fie că e un bărbat. Să mai adăugăm la asta şi faptul că în majoritatea cazurilor costumul de scenă cântăreşte mai bine de 10 kilograme”, a explicat imperturbabil maestrul Sekine, “exmatriculând” femeile fără drept de apel.
Vorbind apoi despre “şcolirea” actorilor, Yoshito Sekine a ţinut să sublinieze că este complet diferită de cea la care sunt supuşi actorii occidentali. În primul rând pentru că în Japonia te naşti actor, nu îţi poţi alege această meserie, “democratic”. “Teoretic, există posibilitatea să devii actor şi când eşti mare, dar practic este imposibil pentru că nu ai cum să fii la fel de bine instruit ca unul care face acest lucru de la 4 ani. În spectacolele de Noh joacă şi copii. Aceştia învaţă de mici în primul rând disciplina şi autocontrolul, nemaivorbind de lecţiile de muzică, de dans şi de arte marţiale pe care le fac zilnic.”
(sursa: Cotidianul, http://www.infoportal.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu