marți, februarie 03, 2009

Cum se fac reduceri cheltuind mai mult


Este incredibil cum toată lumea vorbeşte despre reducerea cheltuielilor pentru că este criză în timp ce calculul hârtiei pe care se fac socotelile bugetului arată pe alocuri că pe la capitolul cheltuieli nu numai că nu este nimic tăiat, dar apar şi cheltuieli noi. Poate că nu este însă vorba de nesimţire şi demagogie, ci doar de o manipulare.

Boc cere Parlamentului reducerea cheltuielilor
Boc cere Parlamentului reducerea cheltuielilor (Imagine: Mediafax Foto)
Premierul Emil Boc a lansat, luni seara, un apel către Camera Deputaţilor şi Senat pentru a reduce cheltuielile prin bugetul propriu pentru acest an.

În apelul adresat celor două camere ale Parlamentului, premierul a arătat că este nevoie de "solidaritate şi reţinere" în condiţii de constrângeri financiare.

"Partenerii sociali au insistat şi noi am fost absolut de acord să facem un apel public la Camera Deputaţilor şi Senat pentru ca prin bugetele pe care le adoptă să dea dovadă de reţinere, să aplice şi ei constrângerile financiare ale anului 2009, pentru că într-o societate democratică toţi trebuie să fim solidari într-o perioadă dificilă şi nu numai unii dintre salariaţii sistemului public din România. E un apel public pe care îl lansăm către Camera Deputaţilor şi Senat pentru ca, în bugetele pe care le vor supune spre adoptare, să găsim acesată optică de reducere a cheltuielilor pe care toţi ceilalţi din sectorul bugetar au adoptat-o", a spus Boc, la finalul discuţiilor de luni seara cu sindicatele privind proiectul de buget pentru 2009.

Cheltuielile de personal şi cele pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii ale Preşedinţiei şi Parlamentului vor creşte în 2009 cu până la 76% comparativ cu nivelul din 2008, depăşind creşterea nominală prognozată de 12% a Produsului Intern Brut pentru acest an, faţă de anul precedent.

Cheltuielile de personal ale Administraţiei Prezidenţiale sunt indicate în creştere cu 19,2%, de la 11,4 milioane lei la 13,6 milioane lei, în timp ce costurile pentru bunuri şi servicii sunt estimate în creştere cu peste 76%, de la 16,4 milioane lei la 28,9 milioane lei. Cheltuielile de capital ale Preşedinţiei vor creşte cu aproximativ 2%, la 3,5 milioane lei, conform proiectului de buget pentru 2009.

În cazul Senatului, cheltuielile de personal din acest an vor fi cu 30,4% mai mari decât în 2008, urcând de la 66,8 milioane lei la 87,2 milioane lei, o creştere uşoară, de circa un milion lei, fiind prognozată pentru costurile cu bunuri şi servicii, de la 21,9 milioane lei la 22,9 milioane lei. Cheltuielile de capital ale acestei Camere vor creşte în acest an cu 13,6%, la 10,2 milioane lei.

Cheltuielile de personal ale Camerei Deputaţilor vor fi, ca şi în cazul Preşedinţiei, cu 19,2% mai mari decât în 2008, ajungând la 196,9 milioane lei, în timp ce costurile pentru bunuri şi servicii vor atinge un nivel de creştere de 27,2% comparativ cu anul precedent, de la 61,4 milioane lei la 78,2 milioane lei. Cheltuielile de capital vor creşte tot cu 19,2%, de la 29 milioane lei la 34,6 milioane lei.

(sursa: http://www.mediafax.ro)

Niciun comentariu: