marți, februarie 03, 2009

Încă un academician a părăsit omenirea


Virgiliu Niculae G. Constantinescu (n. 27 martie 1931, Bucureşti - d. 31 ianuarie 2009, Bucureşti) a fost un inginer român, membru titular (din 1991) şi preşedinte al Academiei Române (între anii 1994 – 1998). În anul 2008, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer.
(sursa: wikipedia)


Academicianul Virgiliu N. G. Constantinescu, fost preşedinte al Academiei, a murit
Academicianul Virgiliu N. G. Constantinescu, fost preşedinte al Academiei, a murit
Academicianul Virgiliu Niculae G. Constantinescu, fost preşedinte al Academiei Române, fost rector al Universităţii Politehnice Bucureşti şi fost ambasador al României în Belgia, a decedat, sâmbătă, la vârsta de 77 de ani, potrivit reprezentanţilor familiei.

Corpul neînsufleţit al lui Virgiliu N. G. Constantinescu va fi depus, luni, în Aula Universităţii Politehnice Bucureşti, iar marţi va fi mutat la sediul Academiei Române din Capitală, de unde va pleca, în aceeaşi zi, către cimitirul Bellu, unde va fi înhumat.

Slujba de înmormântare este programată pentru ziua de marţi, începând cu ora 14:00, la capela centrală a cimitirului Bellu.

Virgiliu N. G. Constantinescu s-a născut în 27 martie 1931. A terminat liceul în 1948 şi s-a înscris la Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Mecanică, pe care a absolvit-o în 1952, obţinând diploma de inginer mecanic de aviaţie. Între 1953 şi 1955 şi-a pregătit şi susţinut teza de doctorat, intitulată "Contribuţii la teoria lubrificaţiei cu gaze" în domeniul Mecanica fluidelor şi aerodinamică, la Institutul de Mecanică Aplicată al Academiei Române, sub îndrumarea profesorului Elie Carafoli. În anul 1974 a primit titlul onorific de Doctor Docent în Ştiinţe, acordat de Institutul Politehnic din Bucureşti şi de Ministerul Învăţământului.

Ca recunoaştere a activităţii sale, Virgiliu N. G. Constantinescu a fost ales membru titular al Academiei Române în 1991, iar între anii 1994-1998 a fost preşedinte al Academiei Române.

Între 1990 şi 1992 a fost rector al Institutului Politehnic Bucureşti şi preşedinte al Conferinţei Naţionale a Rectorilor din România, iar între anii 1997 - 2003 a fost ambasador al României în Belgia.

Totodată, Constantinescu a deţinut în ultimii ani mai multe funcţii printre care şi vicepreşedinte al Comisiei de Atestare a Ministerului Învăţământului şi preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române. El a fost membru şi al unor instituţii academice din străinătate: Academia Internaţională de Astronautică, Academia Europaea Londra, Academia Europeană de Ştiinţe, Litere şi Arte din Paris, Academia Mondială de Arte şi Ştiinţe, Washington, Academia Europeană de Ştiinţe şi Arte, Salzburg, Academia Regală de Ştiinţe, Litere şi Arte frumoase a Belgiei.

Constantinescu a fost şi profesor universitar la Universitatea Politehnică Bucureşti şi este cunoscut drept unul dintre cei mai mari specialişti în domeniul lubrificaţiei cu fluide, multe din dezvoltările sale teoretice fiind preluate şi prezentate în lucrări din străinătate. A participat în SUA la desfăşurarea unor cercetări pe bază de contract cu agenţii guvernamentale ca NASA, Atomic Energy Commission, Office of Naval Research, Rensseler Polytechnic Institute.

El este şi autorul a 200 de articole, 18 cărţi şi 7 brevete. Cartea sa "Lubrificaţia cu gaze", publicată în limba română, a fost tradusă în limbile rusă şi engleză.

Totodată, volumul său "Teoria lubrificaţiei turbulente" a fost tradus în limba engleză de către Atomic Energy Commission şi publicată de US Governement Printing Office, iar cartea "Lagăre cu alunecare" a fost tradusă în limba engleză la New York. În ultimii 4 ani a publicat în limba română un tratat de mecanica fluidelor, în 4 volume, început în colaborare cu academicianul Elie Carafoli.

A fost distins cu mai multe premii, ordine, medalii şi titluri româneşti şi străine, printre care: Premiul "Aurel Vlaicu" al Academiei Române, Cavaler al Ordinului Marie de Hongrie, Ordinul Leopold II în grad de mare cruce. În anul 2008, a fost decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer.

În 1960, s-a căsătorit cu Monica Constantinescu, de profesie medic, cu care a avut un fiu, Ştefan.

(sursa: http://www.mediafax.ro)

Un comentariu:

pescarusul argintiu spunea...

Acum aflu in premiera aceasta trsta veste.
Tot mai multi oameni de valoare pentru stiinta si cultura romaneasca ne parasesc, sporindu-ne senzatia de insingurare, instrainare si zadarnicie in cenusiul acestor timpuri.
Dumnezeu sa-l ierte!