duminică, februarie 08, 2009

Schimbarea constituţiei după modelul domnului Traian Băsescu nu este foarte dorită


Reamintesc că Legile Constituţionale au un regim aparte.

TITLUL VII
Revizuirea Constitutiei

ARTICOLUL 150 - Initiativa revizuirii
(1) Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele Romaniei la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot.
(2) Cetatenii care initiaza revizuirea Constitutiei trebuie sa provina din cel putin jumatate din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete sau in municipiul Bucuresti trebuie sa fie inregistrate cel putin 20.000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative.

ARTICOLUL 151 - Procedura de revizuire
(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptata de Camera Deputatilor si de Senat, cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere.
(2) Daca prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, hotarasc cu votul a cel putin trei patrimi din numarul deputatilor si senatorilor.
(3) Revizuirea este definitiva dupa aprobarea ei prin referendum, organizat in cel mult 30 de zile de la data adoptarii proiectului sau a propunerii de revizuire.

ARTICOLUL 152 - Limitele revizuirii
(1) Dispozitiile prezentei Constitutii privind caracterul national, independent, unitar si indivizibil al statului roman, forma republicana de guvernamant, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficiala nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi facuta daca are ca rezultat suprimarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale cetatenilor sau a garantiilor acestora.
(3) Constitutia nu poate fi revizuita pe durata starii de asediu sau a starii de urgenta si nici in timp de razboi.


PSD, PNL şi UDMR, unite contra Constituţiei lui Băsescu
06 Feb 2009 Dan Duca
Liderii celor trei partide au profitat de o dezbatere organizată de institutul de casă al social democraţilor pentru a acuza pornirile autoritariste ale şefului statului şi pentru a critica Raportul Comisiei prezidenţiale pentru revizuirea Constituţiei.

PSD, PNL şi UDMR fac front unit contra propunerilor de revizuire a Constituţiei lansate de preşedintele Traian Băsescu în urmă cu o lună. Prezenţi vineri la o dezbatere organizată de Institutul Social Democrat “Ovidiu Şincai”, “Constituţia României - o modificare necesară?”, liderii celor trei formaţiuni au criticat la unison Raportul Comisiei prezidenţiale de analiză a regimului constituţional. Vârfuri de lance: foştii preşedinţi ai României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, secundaţi de fostul premier Adrian Năstase, liderul UDMR, Marko Bela, vicepreşedinţii PNL Teodor Meleşcanu şi Norica Nicolai, şeful europarlamentarilor PSD, Adrian Severin.

După două ore de tăcere, Iliescu s-a dezlănţuit.

“Să vorbim acum despre revizuirea Constituţiei este total nepotrivit, ba mai mult, mi se pare o diversiune. Altele sunt urgenţele societăţii în acest moment. Constituţia este legea fundamentală a unei ţări din care decurge întregul sistem legislativ. O modificare a Constituţiei ar aduce în acest moment instabilitate legislativă. O modificare a raportului dintre puterile statului ar conduce la instabilitate instituţională”, a declarat Iliescu, care şi-a continuat tonul vehement de data aceasta în a apăra actuala Lege fundamentală. “Care este problema în legătură cu imperfecţiunile actualei Constituţii? (...) Care sunt motivaţiile unei noi modificări a Constituţiei, după numai cinci ani? Asta ne trebuie nouă acum? Asta este tema arzătoare pentru societatea românească? Nu există raţiuni obiective pentru o modificare a Constituţiei în momentul de faţă. Nu Constituţia este de vină dacă nu funcţionează sau apar disfuncţionalităţi în raporturile dintre instituţii. Trebuie oamenii să respecte Constituţia şi instituţiile", a subliniat acesta. Emil Constantinescu avusese cu câteva minute înainte de Iliescu un discurs similar, în care, în plus, a subliniat că o eventuală modificare a Constituţiei ar servi doar intereselor actualului preşedinte Traian Băsescu, cel care ar urmări doar să-şi mărească puterea în stat.

Nici UDMR nu pare încântată de modificarea Constituţiei. Oricum, nu în sensul propus de Băsescu. "Noi nu suntem de acord cu o republică semiprezidenţială. Noi reprezentăm o minoritate care este concentrată într-o anumită regiune şi am avea nevoie de un stat descentralizat, în care administraţiile locale să aibă cât mai multe atribuţii şi puteri, iar la nivel central instituţia cea mai importantă să fie Parlamentul. Distanţa între viziunile pe baza cărora vrem să modificăm Constituţia este enormă. (…) Nu cred că am avea şansa în acest moment să ajungem la un consens în privinţa modificărilor constituţionale care să întrunească o majoritate de două treimi în Parlament”, a declarat Marko Bela.
O altă teză lansată de preşedintele Băsescu - cea referitoare la existenţa unui parlament unicameral - a fost taxată vicepreşedintele Teodor Meleşcanu, care s-a declarat un adept al unui Legislativ compus din două Camere.

Temerile privind instalarea unui regim autoritar în România au fost contestate de actualul consilier prezidenţial Cristian Preda. “Cred că avem de-a face în România cu un regim care nu prezintă un risc autoritar. Cred că avem un risc de dezechilibru al puterilor. Avem un guvern care şi-a impus agenda mereu, 90% din legile de după 1990 sunt legi impuse de Guvern, Parlamentul nu şi-a exercitat niciodată funcţia de cenzură a Executivului, în măsura în care nici o moţiune de cenzură nu a trecut. În schimb, Parlamentul l-a suspendat pe preşedinte. Or, mi-e greu în acest caz să înţeleg acuzele privind deriva autoritaristă”, a replicat Preda. Acesta a adăugat că un regim prezidenţial de tip american ar fi foarte greu de implementat în România, în timp ce un regim parlamentar nu ar fi de dorit pentru că, pe de o parte, alegătorii ar fi frustraţi dacă ar pierde dreptul să îşi aleagă direct preşedintele ţării, iar, pe de altă parte, un regim parlamentar a existat până în 1990, când Ceauşescu era ales în fruntea statului de Marea Adunare Naţională. “Preşedinţii Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, cărora li se datorează democratizarea României, au fost aleşi direct de popor”, a subliniat consilierul lui Băsescu.

(sursa: Cotidianul, http://www.infoportal.ro)

Niciun comentariu: