luni, februarie 02, 2009

Politica nu suportă să i se ia jucăria


Marea problemă a românilor este, după părerea mea, că specialiştii sunt înlocuiţi de politicieni marionete. Mă bucuram că prefecţii vor atenua aberaţiile şi derapajele fundamentate de schimbările intereselor de partid la vârful conducerii statului şi depoliticizarea anumitor posturilor "funcţionăreşti" ar putea conduce spre o stabilitate, o normalitate funcţională în teritoriu. Eu bine... politica nu este de acord.

Parlamentarii PSD au discutat despre numirea politică a prefecţilor
Senatorul Gavril Mîrza (Imagine: Mediafax Foto)
Preşedintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, a declarat că la reuniunea grupurilor parlamentare ale PSD de la Sinaia s-a discutat şi despre modificare legislaţiei privind numirea prefecţilor, subprefecţilor şi şefilor de instituţii ale statului din teritoriu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mîrza a declarat că printre temele abordate în cadrul discuţiilor dintre parlamentarii PSD a fost şi cea privind numirea politică a prefecţilor, subprefecţilor şi şefilor de instituţii descentralizate.

"S-a discutat despre modificarea legislaţiei ca prefecţii, subprefecţii şi şefii de instituţii să fie politici", a spus Mîrza.

El a precizat că această propunere urmează să fie discutată în cursul zilei de luni în Comisia de coordonare a coaliţiei de guvernare.

Preşedintele PSD Suceava s-a pronunţat, în mai multe rânduri, pentru modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte numirile în funcţie de conducere, apreciind că prefecţii, subprefecţii, directorii de instituţii descentalizate ar trebui să fie oameni politici care vin şi pleacă cu partidul aflat la guvernare.

Aceeaşi opinie a fost exprimată, recent, şi de prim-vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, care consideră că atât prefecţii, cât şi subprefecţii trebuie să fie numiţi politic de Guvern, situaţie care trebuie extinsă şi la nivelul instituţiilor deconcentrate.

"Cred că ar trebui să facem din practică o lege. În acest fel i-am ajuta şi pe politicieni să respecte legile în vigoare", a spus Onofrei.

(sursa: http://www.mediafax.ro)

Niciun comentariu: