joi, februarie 05, 2009

Preţul culturii


Tot mai mulţi oameni privesc cultura prin prisma valorii materiale. Este absolut tulburător să observi oamenii cum se reduc la mercantilismul cel mai pur, cumperi, vinzi, profitul trebuie să fie pozitiv. Din ce în ce mai rar arta este o ablaţiune a impurităţilor din valaorea spiritului, şi atunci nu mai are un rol de artă, ci este pur şi simplu un element decorativ cu valoare adăugată... Aş dori un tablou care să se asorteze cu culoarea tapetului... trei bucăţi vă rog!
Iată că "ştirile" scriu mai greu despre o lucrare de artă atâta timp cât ea nu este şi vândută.

O sculptură a lui Degas a stabilit un nou record de preţ


O sculptură a lui Degas a stabilit un nou record de preţ (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
O sculptură rară, reprezentând o tânără balerină, realizată de impresionistul francez Edgar Degas, a fost vândută la licitaţie, marţi, pentru suma de 18,8 milioane de dolari, un preţ record pentru o operă de acest tip a celebrului artist, potrivit casei Sotheby's.

"Petite Danseuse de Quatorze Ans" este singura sculptură de bronz creată de artist care a rămas într-o colecţie privată şi a fost vândută unui cumpărător asiatic.

Potrivit casei Sotheby's, precedentul record de preţ stabilit de o sculptură a maestrului Degas a fost de 12,3 milioane de dolari, la o licitaţie organizată de aceeaşi companie la New York, în 1999.

Această sculptură a făcut parte din lotul de artă impresionistă şi modernă scos la licitaţie de casa Sotheby's din Londra, care a obţinut încasări totale de 46,25 milioane de dolari. Specialiştii evaluaseră lotul la o sumă cuprinsă între 57,6 şi 78,88 milioane de dolari.

Această licitaţie, desfăşurată în plină criză financiară mondială, confirmă opiniile experţilor care susţin că operele de artă extrem de rare vor continua să se vândă foarte bine dar, per ansamblu, această piaţă este din ce în ce mai afectată.

Reprezentând o balerină adolescentă, sculptura lui Degas datează din perioada 1879 - 1881 şi a fost realizată, iniţial, din ceară, susţinută de o structură din sârmă. Degas a îmbrăcat statueta în mătase, tul, voaluri şi a împodobit-o cu o perucă.

Sculptura, singura care a fost expusă în timpul vieţii maestrului francez, a fost descoperită în atelierul lui Degas după moartea acestuia, în 1917, fiind turnată ulterior în bronz, în anul 1922. Balerinele au reprezentat întotdeauna o puternică sursă de inspiraţie pentru Degas.

(sursa: http://www.mediafax.ro)

2 comentarii:

pescarusul argintiu spunea...

Foarte interesanta istoria acestei sculpturi care intruchipeaza gratia absoluta, chiar daca acum este plasmuita dintr-un metal greu ca bronzul!
De curand am auzit ca si celebrul "Car cu boi" al marelui pictor roman Nicolae Grigorescu a obtinut un pret extrem de bun la licitatie...

Bibliotecaru spunea...

Nu era vorba despre celebrul "car cu boi", ci doar de unul din seria celor aproximativ 100 de picturi din seria "care cu boi". Preţul a fost undeva sub 50 mii de euro, adică, după părerea mea, putea fi plătit de statul român pentru a pune acel tabloaş într-un muzeu al ţării.