sâmbătă, ianuarie 19, 2008

Alex şi Morris

"Alex şi Morris", pentru a suta oară, la Teatrul Mic
Spectacolul "Alex şi Morris" de Michael Elkin, regizat de Gelu Colceag, cu Ştefan Iordache şi Mitică Popescu în rolurile pricipale, va avea reprezentaţia cu numărul o sută pe 25 ianuarie, la Teatrul Mic, transmite instituţia.

Alături de cei doi actori, pe scena Teatrului Mic va putea fi văzută şi Dana Dembinski-Medeleanu.

"Spectacolul s-a bucurat, de-a lungul timpului, de cronici favorabile şi de un mare succes la public", potrivit comuncatului teatrului.

Regia: Gelu Colceag
Scenografia: Liliana Cenean şi Ştefan Caragiu
Asistent regie: Camelia Gavrilă
Distribuţia: ŞTEFAN IORDACHE (Alex), MITICĂ POPESCU (Morris), DANA DEMBINSKI - MEDELEANU (Rose)
Durata spectacolului: 2h 15min (cu pauză)

Într-un sanatoriu geriatric, îşi împart camera doi bătrâni, care ar mai vrea să vrea şi care îşi trăiesc împreună ultimele anotimpuri. Toate astea, într-o cascadă de jonglerii verbale ce te fac să râzi cu lacrimi şi să plângi în hohote de râs...
Cei doi
Alex - un orgolios pe cât de ursuz pe atât de vorbăreţ
Morris - un introvertit modest
Fac schimb de bucurii, de tristeţi, de fire, de biografie...
Catalizatorul acestei reacţii omeneşti este infirmiera, care reuşeşte să armonizeze lucrurile datorită nesfârşitei sale capacităţi de a înţelege, dar şi să inducă un frison de senzualitate reală în lumea ţesută din fantasme a celor doi barbati.

(...) Alex şi Morris ne demonstrează că mai fiecare fiinţă umană, sub învelişul de orice fel, ascunde un sâmbure de frumuseţe, că oricând trebuie păstrată o speranţă ş.a.m.d. Un hohot de râs, o lacrimă, un yâmbet, o adiere de tristeţe sunt întotdeauna priincioase spectatorului. Şi cînd acestea sunt dăruite cu talent, de actori cu farmec (categorie din ce în ce mai rar întâlnită pe scenele noastre), inima se înduioşează şi poţi pleca liniştit la treburile tale anoste.
Florica Ichim
România liberă, 6 martie 2004

Este un privilegiu rar pentru un spectator din zilele noastre să-i vadă împreună jucând în aceeaşi piesă, pe marii actori Şefan Iordache şi Mitică Popescu. Căci ai în faţă două personalităţi artistice, care au marcat destinul acestui teatru prin creaţiile lor memorabile. Încărcătura emoţională a acestui spectacol, regizat de Gelu Colceag este, neobişnuită. De ce? Pentru că dincolo de emoţiile pe care un mare actor oricît de multe roluri ar juca şi oricît de stăpân ar fi pe mijloacele artistice, în Alex şi Morris, Ştefan Iordache şi Mitică Popescu se întâlnesc din nou. Ei au mai jucat împreună, pe când erau foarte tineri, în pisa lui Slawomir Mrozek, Emigranţii, în regia lui Mircea Danieluc. Era în 1977. Acum, ei joacă din nou, în anul de graţie 2004, şi uimitor lucru, ai impresia că timpul nu s-a scurs deloc.
Irina Budeanu
ABC, 12 martie 2004

(...) Un spectacol în regia lui Gelu Colceag. O altă variantă a formulelor de doi actori, de studiu amănunţit şi intim pe domeniu bătrâneţii, problemă la care regizorul revine mereu, cu umor şi cu un soi de libertate interioară. (�) Forma asta de studiu, intimă, este caldă şi umană, profund umană. Aici nu încap demonstraţii şi nici vanităţi. De nici un fel. Totul este doar o lecţie de actorie, un exerciţiu rafinat de imaginaţie - cum va fi atunci, la bătrîneţe - şi posibile răspunsuri. Textul în sine nici nu se cere a fi o capodoperă, ci pur şi simplu un pre-text pentru acceptarea investigaţiei, privitul în interior, pentru răscolirea asumată a vârstelor, a strigătelor şi şoaptelor din fiecare. Un pretext ca să putem vedea doi mari actori - Ştefan Iordache şi Mitică Popescu, din nou împreună după întâlnirea de la Emigranţii din 1977, de pe aceeaşi scenă.
Marina Constantinescu

România literară, 17-23 martie 2004


Slideshow image
Slideshow image
Slideshow image
Slideshow image
Slideshow image
Slideshow image

Un comentariu:

Anonim spunea...

deosebit articol! karina