Senatorul Vasile Dâncu a fost ales astăzi pe la orele prânzului în funcţia de preşedinte al PSD Cluj, cu unanimitate de voturi. Votul exprimat a fost deschis.
Domnul Dâncu a prezentat un proiect numit "Transilvania comunităţilor puternice într-o României europeană", dar valabil, desigur, şa nivel internaţional.
Urmează să fie votaţi şi vicepreşedinţii PSD Cluj în cadrul Conferinţei Judeţeane întrunită în sesiune extraordinară. De data aceasta votul va fi exprimat secret.
Nu am vrut să-mi exprim părerea dar speram să câştige domnul Dâncu. Motivul a fost o postare a domniei sale care mi-a atras atenţia. Mă bucur că lumea politică a reînceput analiza mecanismelor sociale şi economice. Acest lucru denotă un interes mai mare spre dezvoltare în timp a societăţii şi nu raportarea la nevoile imediate sau clasamente ale sondajelor de opinie. Am să reproduc aici pasaje din postarea domnului Vassile Dâncu care provine din comunicare prezentata la masa rotunda Locul şi rolul stângii în România Contemporanâ, organizat de ISD "Ovidiu Şincai" în 18 ianuarie 2008 la Bucureşti:
Stânga pe care va trebui s-o reinventăm
Stanga modernă nu se naşte prin decret intr-o ţară postcomunistă.Necesitatea unei veritabile dezbateri despre stânga, dezbatere care nu a avut loc până acum. De cateva ori s-a discutat, dar discutie a fost substituită de dezbateri despre guvernare de stanga. Din păcate, discutia despre stânga si rolul ei este blocată chiar si in Europa de confuzii, incoerente, neinţelegeri si presiunea dreptei.
In România, a fost complicat de a contrazice pe cei care se autintitulau ca fiind adevaratii reprezentati ai stangii. Nici macar polermica dintre PDSR si PD, partide de stanga, rupte din copacul FSN, nu a adus contributii decisive la nasterea unui curent de opinie solid de stanga.
Nu prea avem contibutii doctrinare serioase care sa ajute la constituirea unei culturi de stanga. Cu riscul de a fi subiectiv cred că in 2003, am lucrat alaturi de Adrian Nastase si un grup de prieteni la „SPRE NORMALITATE”, un document interesant, la limita stângii, influentat de a treia cale si Tony Blair. Din păcate, partidul nu a fost in stare sa digere asemenea text, era poate prematură sa vorbesti despre depăsirea stangii clasice când nici măcar nu aveam o asemeneea stangă.
Bruiajul distinctiei stanga-dreapta nu are ca agent doar ideea „sfarsitului ideologiilor” , falimentată deja, ci si ceea ce am putea numi eclipsa distinctiei, in ultimii 25 de ani se face prin golirea de continut a conceptului de catre unele incercari de depasire: Blair, Schroder chiar si ultima campanie electorală a candidatei stangii franceze Segolene Royal, care a pierdut partidul pe drum. Desi fără un succes prea mare, constant apar incecari de a repozitiona partide sau candidati pe centru (nici stanga, nici dreapta) si chiar programe care incearcă sa aducă alte unghiuri de vedere si problematici transversale cum a fiost si este incă un curent numit „ecologie politică” si care pune in centru ideea raporturilor complexe dintre om si natură din perspectiva resurselor si a progresului uman.
Inventia centrului, nu rezista dinamicii complexitatii jocului politic – poate ca centrul politic nici nu există. Centrul este un loc in care se refugiază sau isi trag sufletul diversi politicieni, de stânga sau de dreapta, in perioade de criză economică si socială.
Stanga se limitează sa facă acompiamente sociale pentru capitalism.
Putem să credem in corectiile si acompaniamentele sociale pe care le aducem capitalismului. Nu este prea totuşi putin să te limitezi la a cere salariu minim, pensii mai mari, garantii sociale pentru angajati? Mai putem vorbi in acest caz de o viziune economică de stanga, sau ne ocupăm doar de repararea exceselor capitalismului?
Exemplu: Pensiile private, a fost o lege facuta stramb cu noi, pesedistii in Parlament. Am aruncat atatia bani fara ca sa ne asigurăm, sa conditionam intr-un fel o rentabilitate minima pentru fonduri. Am capitalizat societati de asigurări, fără garantia că nu se aruncă acesti bani pe apa sambetei cum s-a intamplat cu fondurile mutuale
Confuzia periculoasă dintre piata si capitalism
In general, toate sistemele ideologice de stanga fac eroarea de a recunoste piata ca si criteriu unificator pentru caracterizarea lumii contemporane. De aici pleacă si confuzia dintre piaţă si capitalism. Dar să vedem diferentele.
Piata este intr-adevăr un mod de reglare economică fondat pe concurenţă si atomicitatea actorilor. Capitalismul este un mod de proprietate si un proces. Capitalismul este leagat de proprietatea mijloacelor de productie de actori privati care cauta sa acumuleze si să concentreze capital pentru a se pune la adapost de concurenta.
Capitalismul contine elemente care sunt greu de despărţit: proprietatea si concentrarea capitalului, care contrazic atomicitatea actorilor si deci concurenta perfecta. Piata si capitalismul pot sa intre in contradictie de multe ori. Dacă piaţa favorizează inovatia, competitia in beneficiul consumatorilor , capitalismul, prin logica concentrării, distruge concurenta si crează dezechelibre si raporturi de dominare. Pervertirea economiei de piată este o realitate astăzi in epoca globalizării si a multinationalelor care au PIB uri mai mari decat statele.
Campul de interventie al statului trebuie deci discutat rational si fara inhibitii, pornind de la nesimilaritatea dintre capitalism si economie de piata. Nu ajunge să spunem in programele de partid că piata este pentru economie, dar că noi nu acceptăm „societatea de piaţă”.
Eficacitatea reglării prin piaţă nu ar trebui să elimine rolul planificarii strategice pornind de la nevoi publice.
O iluzie a stangii: statul este instrument principal al stangii
In functie de raporturile de forta politice, statul este în capitalism influentat de raporturile de dominare. Dincolo de concesiile făcute celor dominati, statul serveste interesele claselor dominante. Să fim seriosi, statul trimite jandarmi sa bata manifestantii care ar mărsalui prin Bucuresti ca sa reprezinte interesele a 4 milioane de agricultori. In plus statul centralizează puteri executive, judiciare si coercitive.
Statul in acest moment este instrument de dreapta, simpla actiune a statului nu garantează o politică de stanga.
Din păcate, am preluat miturile neoliberalismului si le ducem mai departe incercand sa aducem corectii capitalismului.
Si mai putem pune o întrebare, dar nu mai răspundem la ea aici: ce spatiu de manevră are un guvern social democrat intr-o tara capitalistă?
Sau altă intrebare: se poate face stanga fără o luptă cu capitalismul?
Elitele de stanga nu se văd
Militantii de dreapta sunt clientii televiziunilor, iar cei de stanga lipsesc. Opinia publică este mobilizată nu prin luări de pozitie ale liderilor ci prin productia de sondaje de opinie. Dar, cum spune Bourdieu opinia publică este un artefact, ea nu există, ci se crează.
Am câteodată senzatia, ca inafara unor politicieni, doar Dragos Bucurenci este intelectual declarat de stanga, dar si el a trecut la ecologism văzind cât este singur. Atat de singur, incat nici măcar nu-l atacă cei de dreapta.
Politică fără confruntare reală
Lipsa unei bătălii de idei si a unui camp intelectual de dezbatere crează senzaţia că nu nu există competitie politică, iar stanga nu furnizează o alternativă. Asocierea mecanica a totalismului comunist cu stanga si continuitatea unor lideri din vechiul in noul sistem a creat imposibilitatea coagularii imaginii unei stangi-alternativă. Viziunea neoliberală nu beneficiază de alternativă in ochii oamenilor. Câmpul politic este unul de dezbatere intre indivizi, nu intre proiecte de societate. Războaiele de tip „Biletelul” si cruciada mapelor sunt cele mai bune exemple în acest sens. Oamenii percep că miza competiţiei politice este individiuală şi nu au cum să coaguleze alte raspuns decat votul sau ... absenteismul.
Cum aplicam valorile de stanga marilor provocari de astăzi? Este cea mai importanta problema a stangii
Cum identificăm marile intrebări, cum aplicăm raportarea la valori in construirea problematicilor politice. Sa luăm două exemple
Egalitatea . Nu este o valoare respectată nici măcar in interiorul partidelor. Toate partidele au incă mecanisme si structuri feudale, cum se le numesc sociologii, care conduc la clienteliesm: nepoti , fii, cumetrii si fini. Nu sunt limitate mandatele succesive si cumul de mandate, avem o proasta separare a puterilor in stat, inagalitatea de infrastrucutră intre regiuni, discriminarile legate de originea indivizilor: 2% din copiii de la tara ajung la studii superioare. Am făcut pasi importanti dar nu am facut incă din egalitate steaua noastră polară.
Locul tinerilor în societate. De aproape două decenii nu am reusit să eliminam cu nimic determinismul social. Stanga a condus peste 10 ani dar si in perioada noastră a crescut acestă fractură socială. Pur si simplu am uitat că educatia si cultura sunt armele noastre principale in politică.
Am dat burse pentru copii de la tară dar ei erau deja pierduti de sistem, am facut multe strategii de la lapte si corn la Sali de sport si calculatoare, dar ne-am lasat coplesiti de realitatea polarizării sociale pe care am luat-o ca un dat obiectiv, parcă am spus: acesta e capitalismul, o stim din cărţi, nu avem ce face, hai să reglam ce putem sau să alinăm suferinţe!
Dar dacă ne-am fi concentrat pe o strategie a reconstrucţiei liceelor profesionale si a bacalaureatului profesional. Invatamantul din liceele profesionale le-a pierdut stanga pe drum desi este o cale pentru integrare socială, scade si rata somajului.
Cochetarea cu populismul
Căderea în populism şi ştergerea unor limite dintre partide sau programe, a unor graniţe şi delimitări politice necesare au darul de a crea o mare confuzie pe scena politică. Am ajuns ca, astăzi, primul guvern de dreapta autentic, cum se autodenumeşte, să dea bani de Paşte pensionarilor în loc să facă un program de pensii decente sau de medicaţie corectă şi gratuită pentru bătrâni. Dar, trebuie să recunoaştem, nici stânga nu a scăpat de populism. Populismul este tendinţa unora de a crede că politica se reduce la programe de cheltuire a banului public. Poate că doar ultimul premier al stângii a fost conştient că înainte de a cheltui pentru protecţie socială trebuie să faci planuri pentru a produce cât mai mulţi bani, cei care vorbesc acum despre noua stângă se gândesc doar la moduri de a cheltui. Acum avem un triumf al populismului de dreapta, ucigător pentru societatea noastră, dar am văzut la dezbaterile stângii o frenezie a unora de a crede că scăparea săracilor de sărăcie ţine doar de voinţa unor politicieni de a deschide vistieria.
Alergia la critică
Politicienii şi partidele de stânga nu au asigurat dezvoltarea unei gândiri critice, de stânga. Unanimitatea este şi boala stângii, ca şi boala întregii politici româneşti. A funcţionat credinţa falsă că unitatea stă în unanimitate. După pierderi de alegeri nu se fac analize şi nimeni nu este vinovat. Când se fac, ori când au loc alegeri – oamenii acceptă cu greu verdictul, cei învinşi pleacă de cele mai multe ori, fac partide sau trec la alte partide. Fără mai multe centre de gândire şi curente, este greu ca stânga să se adapteze la o viaţă socială de o mare complexitate. Şi nici înnoirea nu este posibilă fără a tolera puncte de vedere care valorizează alternative la drumul principal.
Agorafobia
Politica românească se ascunde prin birouri şi după geamuri fumurii, nu vrea să dea ochii cu viaţa. Deşi stânga a condus 10 ani din 15 România, se află acum într-o stare de subdezvoltare durabilă. Există o explicaţie? Este moştenirea comunismului o explicaţie? Este toată istoria ultimilor 150 de ani? Trebuie să vorbim despre toate acestea, trebuie să dezbatem, să căutăm soluţii, dincolo de certuri interminabile şi vinovăţii inventate de cei care trebuie să dea seama pentru ce au făcut. Nu am dezvoltat o reflecţie sistematică asupra societăţii, iar cei care au condus mai bine de un deceniu vin şi acum şi ne spun că au soluţia miraculoasă. Societatea nu interesează pe nimeni, politicienii comandă sondaje pentru a se uita în ele ca într-o oglindă, restul nu contează.
Ideofobia - alergia la programe şi proiecte politice
Este justificată ca o alergie la ideologie sau la teorie în general, dar este de fapt o alergie la planuri şi strategie. Se spune mereu că trebuie să vorbeşti simplu, pe înţelesul oamenilor, şi e corect. Dar nu este adevărat că oamenii vor să audă numai de bani, pensii, cupoane sau salarii. Cultura de stânga se bazează şi pe valori. În cultura noastră, ideile nu au forţă asupra vieţii. Oamenii politici sunt interesaţi mai mult de monopolul resurselor politice sau gestiunea lor. Din nefericire, prezenţa la televiziune este piatra unghiulară a politicii. Avem nevoie de o stângă mai inteligentă. Nu de oameni inteligenţi ducem lipsă, ci de încurajare pentru cei care pot propune programe şi proiecte politice. Nimeni nu citeşte programele partidelor, nimeni nu se oboseşte să-i adune pe specialiştii din universităţi pentru a croi proiecte pentru societatea românească. Politicienii de toate culorile au o gândire suficientă sieşi.
Autismul politic
Stânga nu a avut adversar în aceşti ani, dar nici dialog substanţial cu cei de dreapta. Nu a avut capitalişti cu care să se lupte. A trebuit să-şi inventeze duşmani, aşa cum a făcut şi aşa-zisa dreaptă. Am folosit cuvântul tranziţie pentru a vorbi despre nimic! Iar strategia de parcurgere a tranziţiei a fost, vorba unui sociolog polonez: cum să faci să nu fii împuşcat de cei care au arme sau înfometat de cei care au resursele productive. Politica nu a produs un câmp de dezbatere publică, doar câmpuri de bătălie în care adversarii se împroşcau cu noroi. Închisă în sine, stânga nu a reuşit să creeze o cultură politică care să educe masele.
Un fel de concluzie:
Nu ajunge să ne uităm pe dinamici electorale pentru a intelege ce se întâmplă cu stanga românească. Stânga romanească are probleme de proiect, de personal, de organizare şi de electorat. Dar bolile stângii sunt bolile politicii româneşti. Stanga ar trebui să-si schimbe metoda, modul de gandire modele de actiune, conceptia despre stat si piată dar si un nou alt tip de raporturi cu cetăţenii. Stanga traditională se ocupa de reglementări, de nationalizări, punea taxe si cheltuia pe protectie pasivă. Acum e nevoie de adaptari mai subtile la o realitate schimbată. Dar, in primul rând, este nevoie de o cultură de stânga si aceasta trece prin cultivarea dezbaterii ideologice.
(întreg articolul pe http://vasiledancu.blogspot.com/2008/01/stnga-pe-care-va-trebui-s-o-reinventm.html)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu