joi, ianuarie 24, 2008

Ziua Culturii Maghiare la Oradea


Principalul eveniment al seriei de manifestări desfăşurate cu ocazia Zilei Culturii Maghiare a fost spectacolul de gală ce a avut loc marţi, 22 ianuarie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea.
În cadrul galei, în prezenţa preşedintelui Parlamentului Ungar, dr. Katalin Szili, şi a preşedintelui UDMR, Béla Markó, au fost decernate premiile „Pentru Cultura Maghiară”. În cuvântul său festiv, dr. Katalin Szili a subliniat: „Patrimoniul nostru cultural constituie şi temelia identităţii noastre naţionale, aşa încât comunităţile care nu se bazează pe cultura lor naţională pot avea lesne soarta fărămiţării. (...) Condiţia supravieţuirii culturii maghiare este supravieţuirea maghiarimii, de aceea dezvoltarea culturii noastre, cultivarea ei este o obligaţie morală”.
„De ziua culturii maghiare se organizeaza mai multe activităţi, atât în Bihor cât şi în judeţul Hajdu Bihar. Activitatea aceasta culminează cu spectacolul, iar în preambulul specatcolului se înmânează distincţii şi diplome celor care au avut o activitate merituoasă în anul anterior şi în plus pentru două personalităţi pentru întreaga activitate desfăşurată de-a lungul anilor”, a declarat Lakatos Peter, deputat în Parlamentul României.
În alocuţiunea sa, preşedintele UDMR, Béla Markó, a arătat că una din tradiţiile culturii maghiare este că ea a fost întotdeauna legată de viaţa publică. O trăsătură a acestei culturi este şi faptul că a pus mereu un accent puternic pe ideea libertăţii. Scriitorii, poeţii, artiştii maghiari – Petőfi, Ady, Miklós Zrínyi – au luptat pentru libertate cu pana şi cu sabia, deopotrivă, a menţionat Béla Markó. Preşedintele UDMR a menţionat de asemenea că în ultima vreme s-au fortificat factorii care ne unesc, s-au făcut importanţi paşi în direcţia demolării graniţelor dintre maghiari şi maghiari.
La evenimentul de marţi seara au mai luat parte şi Kiss Alexandru, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor şi Biro Rozalia, vice-primarul Oradiei.
Spectacolul a constat în reprezentaţii de dans popular susţinute de trupa Haromszek. De asemenea, au mai urcat pe scenă o trupă de teatru din Miercurea Ciuc şi cântăreţul de operă Bancsov Karoly.

Niciun comentariu: