sâmbătă, ianuarie 12, 2008

De la un dimicatio de telenovelă la dramă shakespeariană


Conflictul a depăşit zona jocului minţii, este prea dramatic ca să mai continui telenovela. Beligeranţii au ajuns la fel ca în poveste. Vă mai amintiţi cum Balaurul cel mic şi Făt-Frumos cereau de la pasăre apă vie? Acolo vorbeam de un basm, acum este vorba de realitate. Vorbim de o întâlnire a materiei cu anti-materia. Emisia de energie nu va înceta până nu va exista o anihilare dublă, şi a materiei şi a anti-materiei.
După episodul de aseară cu “deconspirarea” Noricăi Nicolai am spus că s-a mers prea departe. Puţin îmi pasă dacă ceea ce spune Traian Băsescu că ar fi la dosarul doamnei Nicolai este sau nu adevărat, nu poţi să ţi un dosar pe mânecă ca să-l foloseşti atunci când ai nevoie de el. Dacă ceea ce spune Traian Băsescu este adevărat, adică dacă un procuror al României face scăpat un infractor şi lasă în puşcărie un nevinovat, este foarte grav că un asemenea procuror a ajuns în Parlamentul României, restul e poveste. Dacă se ştia de acest episod şi a fost trecut sub tăcere pentru a şantaja, lucrul este şi mai grav. Eu sper că este vorba de documente fabricate.
Din partea cealaltă, liberalii au făcut exact acelaşi gest al şantajului. Radu Stroe cere SRI să spună dacă a interceptat convorbirile Nastasiu-Hayssam. Vorbim iarăşi de un scandal de presă care ar putea fi fabricat. Vorbim de o convorbire telefonică dintre procurorul Ciprian Nastasiu şi Omar Hayssam.
Cei de la SRI trebuie să răspundă la mai multe întrebări:
- au avut mandat pentru a urmări telefonul
- cine este “profesorul”
- ce este cu paşaportul fals despre care vorbeşte Hayssam
- cine anume a ştiut şi ce a ştiu despre plecarea din ţară a lui Hayssam.
Ţintă este posibilitatea ca “profesorul” să fie Traian Băsescu.

"Am adresat o scrisoare SRI, am cerut să se analizeze datele cuprinse în convorbirile publicate în presă. Am cerut date de la SRI despre cei care au avut legături cu Omar Hayssam. Numai presa s-a precupat, nicio instituţie a statului nu s-a sesizat. Eu nu am atribuţii de Parchet." "Intuiesc că e vorba despre şefii de servicii când în convorbiri apare formula “Profesorul a sărit la gâtul lor”, a mai apreciat Stroe. Parlamentarul a precizat că şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) ar trebui să dea informaţii şi explicaţii despre fuga şi paşaportul lui Hayssam, având în vedere că acesta avea statutul de terorist. Cer ca procurorul general să aibă o discuţie cu procurorul Nastasiu, pentru a lămuri cine este persoana numită “Profesorul” în discuţia dintre Omar Hayssam şi Ciprian Nastasiu"

Tulburător dar acelaşi Radu Stroe conduce o comisie care nu a făcut nimic în aflarea adevărului în cazul răpirii ziariştilor.
Iată componenţa Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii
1. Preşedinte: Stroe Radu, senator PNL
2. Vicepreşedinte: Verestóy Attila, senator UDMR
3. Secretar: Stan Ion, deputat PSD
4. Membru: Codîrlă Liviu, deputat PRM
5. Membru: Cozmâncă Octav, senator PSD
6. Membru: Faina Constantin, deputat PC
7. Membru: Gheorghiof Titu Nicolae, deputat PNL
8. Membru: Oprea Gabriel, deputat PSD
9. Membru: Rădulescu Cristache, senator PD
Aceşti oameni ar trebui să răspundă şi ei, de exemplu, la întrebarea “de ce au refuzat să-l audieze pe Eduard Ovidiu Ohanesian când acesta a cerut să fie audiat?”. Altfel aş putea să trag şi eu concluzii cu privire la corectitudinea comisie şi a faptului că nu văd decât un membru PD care ar putea să ţină, la o adică, partea preşedintelui României şi opt virtuali adversari politici. După cum se spune, adevărul este de partea celui care îl formulează şi îl redactează. Până una alta încerc să uit legătura politică specială dintre Radu Stroe şi Norica Nicolai.
“Liberalii Radu Stroe şi Norica Nicolai au explicat ieri, într-o conferinţă de presă, ideea de desfiinţare a CSAT şi de preluare a atribuţiilor acestuia de ...”
“La Bucuresti, liberalii Teodor Atanasiu, Radu Stroe si Norica Nicolai au anuntat, stimulati probabil de acelasi model britanic, ca PNL pregateste un proiect ...”
Citate ar mai fi dar nu mai este disponibilitate din partea mea.

Eu, ca simplu cetăţean al României, solicit respectuos clasei politice româneşti să lase deoparte micile războaie politice, de interese, şi să revină la scopul pentru care politica a fost imaginată, binele României. S-ar putea ca în curând poporul român să facă o lege specială, peste legile sociale date de parlament, prin care cei care uzurpă sau corup funcţia instituţională a politicii să fie condamnaţi la blamul istoriei. Şi am să le reamintesc oamenilor mici care umplu la refuz politica românească că “vox populi, vox dei”.
Să nu-ţi slujeşti ţie, că Eu, Poporul ţării tale, sunt un Popor zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam, şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Si eu am nervi. Ca sa reiau o intrebare a ta, Bibliotecarule, de pe alt blog, pe noi cine ne asculta?
M-AM SATURAT de orgoliile lor marunte, de certuri si dosare "scoase din maneca". Treaba cine mai face in tara asta? Interesele cetatenilor cine le mai reprezinta? Nu ca ar fi fost prea mult si prea des reprezentate pana acum, dar e din cale afara!"Quisque tandem abutere patientiam nostram?"

Bibliotecaru spunea...

Să spunem prietenilor noştri, care citesc acest blog, că citatul "Quo usque tandem abutere, Catilina, patientia nostra?" este din Cicerone, Prima oraţiune Catilinaria şi spusă de Marco Tullio Cicerone în fruntea senatului roman, la data de 8 noiembrie 63 înainte de Hristos, pentru denunţa pe Catilina şi complotul său. Traducerea ar fi, aproximativă, "Până când, Catilina, vei abuza de răbdarea noastră?", un glas de revoltă împotrivă ipocriziei.

Anonim spunea...

Zau nu mai face pe naivul ptr ca chiar tu ai scris pe la AN blog ca precis Basescu are niste asi in maneca si uite ca ai avut dreptate.
Mie mi se parea ca e suficient excrocheria din senat cu nepoata, dar asa se pare ca este la Romanica, cf legii si Miron Cosma, daca acum dupa ispasirea pedepsei este in posesia drepturilor electorale poate fi ales de toate si ce e mai grav poate fi numit orice, idem o groaza de infractori si de persoane pe care opinia publica le vomita pot ajunge orice.
@. Ba sescu nu avea de unde sa stie ce-i in dosarul de cadre al unui pana ieri aliat nu el a propus-o pe lista PNL sau mai demult a PNTCD. El a verificat acum(a si explicat) ca sa vada exact pe cine pune la justitie si eu as fi facut la fel dupa porcaria cu nepoata dupa activitate din ultima vreme si dupa modul abject si insultator de la momentul suspendarii caci as fi avut motive sa cred ca un asemenea om e posibil sa mai fi facut si altele...

3.Cine este "profesoru" indicat de un text al unei stenograme este evident, este Basescu, dar este si adevarat adica concorda cu faptele celor citati cele din stenograma sau este un montaj o facatura gandita din vara ca o bomba de utilizat in viitor?

Bibliotecaru spunea...

Îmi este clar jocul, dar e prea murdar şi nu mai pot indura lipsa de obiectivitate socială.
Pentru că puţină lume înţelege efectiv că aceste energii sunt furate vieţii noastre. Un funcţionar public, cum este în ultimă instanţă toată lumea care lucrează de la ghişeu până la preşedinte, nu ar trebui să vină la serviciu pentru nimic altceva decât să muncească pentru noi. Cu cât aflu mai multe despre clasa politică românească, îmi dau seama că beneficiul public al actelor funcţionarilor publici devine minim. A început să nu mă mai intereseze ce a făcut sau nu a făcut Norica Nicolai, vreau să se termine o dată toată această risipă de energie. Să stea domniile lor pe bară 100 de ani şi să ne spună la sfârşit cine a câştigat. Dar să o facă pe resursele şi pe timpul lor nu al nostru. Încep să promovez idea renunţării la politică.

Anonim spunea...

Ti-am spus eu mai demult poanta din basmele noastre cu smoala si fulgii dar nu mai sustinut...

Anonim spunea...

Scuze pentru inexactitatea citatului. Multumesc pentru precizari. Pe vremea cand studiam, acum multi ani, discursurile lui Cicero, stiam varianta corecta. Timpul lucreaza in defavoarea mea. Interogatia insa, ramane valabila!