vineri, ianuarie 25, 2008

CE et Unio Europaea


(CE şi Uniunea Europeană)
Bălăceala politică din România s-a transformat în noroi dens vizibil tocmai de la Bruxelles. Domnilor europeni nu prea le place noroiul aşa că au ales să ne fluiere a “tras pe dreapta”. Umblă vorbă printre reprezentanţii noştri în parlamentul european că Membrii Comisie Europene pregătesc o critică foarte aspră României cu ocazia raportului de monitorizare a Justiţiei din România. Se pare că lupta anti-corupţie şi eternul joc democratic de-a trimisul dosarelor din luna ianuarie 2008 au acumulat tensiune nu numai în rândul poporului român dar şi în rândul oficialilor europeni. Această piesă de teatru cu suspans prelungit nu este, se pare, de cea mai bună factură. Se spune că pe culoarele CE umblă termeni destul de radicali la adresa României. Europenii o iau drept un afront personal, nu prea au spirit de cumătru cu noi.
„Europenii sunt enervaţi la culme. Raportul din ianuarie va fi foarte foarte dur, deşi iniţial existase ideea ca documentul să fie unul doar factual. Raportul nu va fi, însă, aşa, ci va transmite nişte semnale foarte clare“, se arată în textul comunicatului CE.
Românii cu portofoliu ştiu că sistemul juridic românesc este privit cu atenţie de europa, dar aleg să nu le pese. Monitorizarea oficialilor europeni este deja un obiectiv împlinit, după părerea oficialilor români. Evenimentele recente, indecizia la nivel de sistem legal, interpretările abuzive, apelarea inutila la deciziile Curţii Constituţionale, nu au fost lucruri peste care cei de la Bruxelles să treacă cu vederea.
Experţii europeni s-au exprimat: „CSM şi DNA spun una despre cealaltă că nu funcţionează cum trebuie, parlamentarii au modificat Codurile Penal şi de Procedură Penală, a fost şi episodul cu Comisia de la Cotroceni. Europenii le-au notat pe toate.“
Ceea ce ne salvează, deocamdată, de activarea clauzei de salvgardare pe domeniul Justiţie este faptul că raportul este realizat în ianuarie şi nu în mijlocul anului. Personal nu cred că se va întâmpla ceva miraculos în lunile ce vor urma, mai ales că urmează alegerile, perioadă care tradiţional la români se lasă cu vânătăi şi ruperi de oase.
„Din fericire, mai e timp ca situaţia să fie remediată, dar, dacă s-ar fi luat acum decizia, clauza ar fi putut fi activată“, au afirmat oficialii de Bruxelles Aceştia au mai adăugat că în timpul scurs de la ultimul raport al CE „nu s-a înregistrat nici un fel de progres“.
Ei sunt delicaţi, eu aş fi spus că regresul este vizibil. Probabil că cei din CE sunt deranjaţi şi de faptul că, după atâta timp, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) nu este funcţională şi că nici Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) nu dă semne de independenţă politică şi de funcţionalitate optimă.
„Atenţia la Bucureşti s-a îndepărtat de la cel mai important obiectiv, în opinia europenilor, şi anume lupta anticorupţie“, se arată în comunicatul CE.
Mai mult, românii au descoperit un prieten mai puternic în Comisia Europeană. Aşa se explică sutele de scrisori venite cu expeditor român care se plâng Comisiei Europene de la micro-corupţie până la taxa de primă înmatriculare.
Pe lângă reacţiile europene ale Germaniei, Angliei şi Olandei, există şi reacţii ale SUA care se plâng de progresele slabe din România. Evident că pentru occidentali nu are nici cea mai mică importanţă persoana Noricăi Nicolai sau Meleşcanu sau Ciuariu, şi de la ce partid fac ei parte. Importantă este politica aberantă dusă de statul român.
Dacă pe termen scurt România nu va reveni pe calea normalităţii, pe termen mediu clauza de salvgardare va deveni o realitate.
Domnul Teodor Meleşcanu, cu voia lui Călin Popescu Tăriceanu ministrul interimar al Justiţiei, va participa la Consiliul informal al Uniunii Europene privind justiţia şi afacerile interne (Consiliul JAI), organizat la Brdo, în Slovenia.
Reuniunea, are ca obiectiv discutarea priorităţilor în domeniul justiţiei pentru perioada 2010-2014. Scopul acestor discuţii este de a pregăti viitorul program în domeniul justiţiei, libertăţii şi siguranţei (Justice, Freedom and Security), program care va succeda existentului Program de la Haga valabil pe perioada 2004-2009.
Probabil se va discuta despre facilitarea cooperării judiciare în materie penală, dreptul familiei şi despre trecerea de la proiecte pilot la oferirea de servicii accesibile publicului.
Miniştrii Justiţiei vor dezbate o serie de aspecte identificate ca provocări pentru etapa următoare, precum noile mecanisme instituite de Tratatul de la Lisabona în privinţa acquis-ului comunitar, măsuri practice în domeniul cooperării judiciare, protecţia minorilor, drepturile cetăţenilor şi crearea unui portal european (E-justice) care să faciliteze accesul la informaţie legală, la autorităţile judiciare şi administrative, la registre (ex: registrul testamentar, registrul de insolvenţă) şi la baza de date.
Teodor Meleşcanu se va întâlni şi cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Franco Frattini, comisar pentru justiţie şi afaceri interne, pentru a-i prezenta o sinteză a evoluţiilor înregistrate de România în materie de justiţie după aderarea la Uniunea Europeană, precum şi a măsurilor luate pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate.
De când domnul Teodor Meleşcanu a luat interimatul la Justiţie, acest post pe perioadă determinată îi ocupă tot timpul. Iar dacă un part time îi ocupă toată vitalitatea, cât mai rămâne pentru full time-ul de la… unde era Meleşcanu ministru? Na că am uitat. Aaaa da, era ministrul apărării…

Niciun comentariu: