joi, ianuarie 31, 2008

Mania epistolară loveşte din nou


De data aceasta mania epistolară nu mai este preşedinte - liberali, vorbim de o implicare directă a opoziţiei prin scrisorile deschise între Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Sincer, credeam că refuzul lui Mircea Geoană de a mai susţine proiectul PSD al uninominalului va opri scrisorerele din faşă. Ei bine... nu.
Preşedintele României, Traian Băsescu, a trimis astăzi, 30 ianuarie a.c., o scrisoare preşedintelui Partidului Social Democrat, Mircea Geoană. Iată textul integral al scrisorii:
„Stimate Domnule Preşedinte,
Am solicitat liderilor partidelor parlamentare să respecte voinţa electoratului şi să sprijine proiectul de lege al votului uninominal majoritar în două tururi. Cetăţenii activi, care au sprijinit în proporţie de 81,36% această propunere la referendumul din 25 noiembrie 2007, aşteaptă acţiuni concrete. Dumneavoastră aţi răspuns cu o scrisoare.
Partidul pe care îl conduceţi a declarat că susţine acest sistem de vot. Dumneavoastră acum susţineţi altceva: un proiect de sistem de vot proporţional, care a fost declarat neconstituţional, în trei dintre prevederile sale centrale.
Susţinătorii partidului dumneavoastră au votat, aşa cum arată sondajele de la ieşirea de la urne, în proporţie de 81,9% în favoarea sistemului de vot uninominal majoritar în două tururi. Este un sistem simplu, unde reprezentanţii în Parlament sunt aleşi, separat, în circumscripţii mici. Dumneavoastră susţineţi acum altceva: un sistem complicat, în care circumscripţiile sunt de două ori mai mari, şi unde jumătate dintre cei aleşi sunt perdanţi redistribuiţi conform unor artificii aritmetice.
Sistemul proporţional, oricât de „mixt” ar fi acesta, îi privează pe români de un drept elementar: acela de a decide dacă acordă încrederea fiecărui candidat, în parte. Acest sistem este exploatat de politicieni care se ascund unul în spatele celuilalt şi toţi în spatele siglei de partid.
Sistemul uninominal majoritar permite alegătorilor să ştie exact pentru cine votează. Să ştie, spre exemplu, că un lider de partid locuieşte într-o vilă de la Regia Protocolului de Stat pentru care plăteşte o chirie simbolică, sperând să o cumpere prin negociere directă, pe baza unei legi adoptată de Guvern şi deja declarată neconstituţională. Este un sistem care permite alegătorilor să sancţioneze acei lideri care susţin dimineaţa, prin voturile lor, un guvern minoritar, pentru ca seara, la televizor, să pretindă că sunt în Opoziţie.
Conform Constituţiei, prin referendum poporul român îşi exprimă „voinţa”. Nu opinia sau părerea. La un act al voinţei suverane se răspunde cu fapte, nu cu vorbe.
Vă îndemn, din nou, să sprijiniţi legea votului uninominal majoritar în două tururi, conform proiectului de lege deja depus la Parlament de către partidul pe care îl conduceţi. Am convingerea că un lider politic de talia dumneavoastră nu se va răzgândi şi, în acelaşi timp, sunt convins că aveţi respect pentru electorat.
Traian Băsescu, Preşedintele României.”

Este important să ştii de la începutul filmului că Titanicul se va scufunda. Vei privi tragedia cu mai multă detaşare.

Niciun comentariu: