Duelul microfoanelor

Briefing susţinut de primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, la finalul şedinţei de Guvern

La începutul şedinţei de Guvern i-am informat pe colegii de Cabinet în legătură cu propunerea pe care am făcut-o - interimat la ministerul de Justiţie, în persoana ministrului Apărării, domnul Teodor Meleşcanu.
Doresc să subliniez că domnul Meleşcanu se bucură de întregul meu sprijin şi de întreaga mea încredere, precum şi a colegilor mei. Sunt convins că în perioada în care va asigura interimatul va fi capabil să asigure gestionarea treburilor curente la Ministerul Justiţiei.
Subliniez că va fi o scurtă perioadă de interimat, pentru că la începutul lunii februarie expiră cele 45 de zile în interiorul cărora trebuie găsită soluţia definitivă privind numirea unui înlocuitor a domnului Tudor Chiuariu.
I-am cerut ministrului interimar să participe săptămâna viitoare la reuniunea miniştrilor de justiţie în cadrul Consiliului European de Justiţie şi Afaceri Interne care va avea loc la Liubliana. Cu această ocazie se va întâlni şi cu comisarul european Franco Frattini, căruia va trebui să-i întărească mesajul potrivit căruia continuăm reformele pe care le-am început în domeniul Justiţiei, pe care le-am convenit cu Comisia Europeană în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare. Trebuie să rezulte clar că aceasta este prioritatea pe care o are şi el şi cel care va urma la conducerea ministerului.
Totodată, i-am cerut ministrului Meleşcanu să analizeze în această perioadă problemele care sunt în cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, agenţie care trebuia să devină operaţională. Încă de anul trecut am asigurat bugetul de funcţionare a acestei instituţii, însă, din păcate, procedurile privind selecţia preşedintelui şi a celorlalţi angajaţi ai acestei structuri nou create nu au avansat şi sunt foarte nemulţumit că ANI nu a devenit încă operaţională.
Pentru că am vorbit de Ministerul Justiţiei, am să vă rog să îmi permiteţi să atrag atenţia asupra unui fenomen care mie mi se pare extrem de îngrijorător, care pe mine mă îngrijorează profund: este vorba de folosirea fantomelor trecutului, la peste 18 ani de la căderea regimului comunist. Îmi cer scuze faţă de dvs, care sunteţi ceva mai tineri, pentru că am văzut că în presă – care în majoritate este formată din jurnalişti tineri – în aceste zile a fost preluată o sintagmă, care pentru mine este total necunoscută şi care m-a pus într-o mare încurcătură.
Când am auzit prima dată mapă profesională, mi-am pus întrebarea: ce este? Nu am auzit în viaţa mea de acest cuvânt, de mapa profesională a unui angajat din România. Ca să constat ulterior, că de fapt această mapă profesională nu este altceva decât faimosul dosar de cadre. Dvs sunteţi mai tineri, aţi avut privilegiul să vă naşteţi ceva mai târziu decât mine, decât alţii de vârsta mea sau mai în vârstă, şi să nu ştiţi de faimosul serviciul de cadre din perioada comunistă. La fiecare instituţie sau întreprindere era acest serviciu de cadre care se ocupa de viaţa fiecărui angajat. În acest dosar de cadre se găseau toate delaţiunile posibile specifice perioadei comuniste. Rudele care îşi turnau membrii din familie, prietenii, în ghilimele, colegii de serviciu, informaţiile care veneau de la Securitate, că cutare rudă a fugit în străinătate. Prin urmare, persoana respectivă nu mai este o persoană de încredere. Dosarul de cadre era elementul de opresiune, de instaurare a fricii de care s-a folosit regimul comunist. Funcţionarii de la cadre nu erau altceva decât prelungirea mâinii organelor de represiune a miliţiei şi a Securităţii, în întreprinderi şi instituţii.
Întrebaţi-vă părinţii, vă rog foarte mult, întrebaţi-i ce trăiau, ce se întâmpla în momentul când erau chemaţi la cadre. 90% dintre români începeau să tremure că ştiau că s-a întâmplat ceva în neregulă. Şi după ce ieşeau de la serviciul de cadre colegii îi întrebau ce s-a întâmplat. Am fost mutat în altă parte sau am fost dat afară din serviciu sau am o chestie în dosarul de cadre cu care ştiu foarte bine că nu o să mai pot să evoluez profesional, pentru că sunt încondeiat. Aceasta este realitatea. Aceasta este aşa-zisă mapă profesională, sintagmă pe care toată lumea o preia şi o foloseşte aşa, cu un fel de degajare surprinzătoare. Nu este altceva decât cel mai abject instrument cu care românii erau ţinuţi sub teroare înainte de 90. Vă spun ca unul care nu am avut posibilitatea să trăiesc mult în perioada comunistă ca angajat, dar ştiu şi eu ce se întâmpla atunci. Nu sunt născut după 90 sau nu am intrat în 90 în viaţa publică, ca să nu le cunosc ca aceste lucruri. Mai mult decât atât.
La cadre, de exemplu, sau la dosarul de cadre, vă pot spune că am văzut şi eu de curând, pentru persoana respectivă sunt specificate numele, vârsta, originea socială. Originea socială înainte de 90 era fie sănătoasă, dacă erai provenit din muncitori, fie cu un mare semn de întrebare şi discutabilă dacă proveneai din intelectuali sau din alte medii. În funcţie de originea socială aveai posibilitatea de a promova sau nu. Cariera profesională era deschisă sau nu prea. Tovarăşii care lucrau la serviciul de cadre erau cei mai respectabili şi cei mai de încredere funcţionari în întreprinderile şi instituţiile respective, pentru că erau tovarăşi verificaţi, de încredere. Nu erau decât cei cu origine foarte sănătoasă. Şi cu pregătire sumară. Era muncitor, vroiau să îl promoveze – nu puteau să îl facă inginer că nu avea pregătire tehnică. Putea să îl treacă la cadre, pentru că era un cadru de încredere al partidului. Am ajuns la 18 ani după 1990, şi ce să facem? Să folosim dosarele de cadre dinainte de 90 şi să-i judecăm pe oameni în funcţie de aceleaşi criterii într-o ţară care vrea să fie democratică şi europeană? Mie mi se pare, într-adevăr, cel mai imoral lucru posibil.
Cu alte cuvinte, lăsăm ca fantomele trecutului să planeze în continuare şi să decidă asupra existenţei noastre ca indivizi, folosim aceleaşi instrumente pe care le folosea şi regimul comunist, pentru a judeca şi a tranşa soarta unor oameni. Eu cred că putem să recunoaştem deschis că toţi am greşit. Şi eu cred că am greşit în activitatea profesională. Probabil că şi preşedintele Băsescu, toţi.
În cazul Noricăi Nicolai – este o situaţie foarte clară în care anumite chestiuni de ordin procedural nu au fost respectate. M-am uitat şi eu în acest dosar de cadre – nu mi-am imaginat vreodată că o să văd un dosar de cadre. Vă spun că luni a fost prima dată în viaţa mea când am avut acces să văd un dosar de cadre al unui om care a muncit în perioada comunistă. Şi ce am văzut: într-adevăr, a greşit, a fost sancţionată, cu alte cuvinte, şi-a luat pedeapsa. Peste tot în lume, pentru un om care a greşit şi şi-a încasat pedeapsa, poate să fie chiar şi condamnat, vine momentul în care este reabilitat şi îşi recâştigă toate drepturile civile. Prin urmare, poate să ocupe orice funcţie. Nu pot să ţin pe cineva condamnat toată viaţa, pentru că o greşeală care a făcut-o acum 20 de ani, în tinereţe. O greşeală care este profesională. Vreau să subliniez încă ceva.
M-am uitat cu foarte mare atenţie, şi, pentru că nu sunt jurist, am cerut avizul Direcţiei Juridice a Cancelariei, care mi-a spus foarte clar: acel om care a făcut obiectul unei erori, nu a făcut nicio zi închisoare, aşa cum a spus preşedintele. Subliniez: nu a făcut nicio zi închisoare. Deci, în cazul Noricăi Nicolai vorbim de o simplă greşeală procedurală pentru care a fost sancţionată la vremea respectivă. Dacă vrem să o analizăm pe Norica Nicolai, candidat pentru funcţia de ministru al Justiţiei, o analizăm pentru ceea ce face ea din 1990 încoace. Nu cred că putem să aplicăm criteriile din perioada comunistă pentru a judeca oamenii pe care astăzi dorim să-i promovăm sau să-i alegem în anumite funcţii.
Eu sunt extrem de dezamăgit că aceste instrumente ale perioadei comuniste ajungem să le folosim şi astăzi. Fac un apel la preşedinte pentru a analiza elementele temeinice, profunde, obiective, legate de pregătirea politică, profesională a Noricăi Nicolai. De aceea, îmi permit chiar mai mult, îi solicit să facem o întâlnire pentru a lămuri această chestiune, pentru a analiza detaşat şi obiectiv lucrurile care sunt prezentate în public şi care sunt incluse în acest dosar, nenorocit, de cadre, cum spuneam, pentru a găsi o formulă de ieşire din impas cu privire la nominalizarea unui ministru al Justiţiei.
Eu cred că trebuie să plecăm de la principiul egalităţii de şanse şi al dreptului fiecărui cetăţean de a accede la o funcţie publică, atâta timp cât condiţiile legale sunt îndeplinite. Din câte ştiu nu există nicio condiţie legală pe care Norica Nicolai să nu o îndeplinească. În ceea ce priveşte răspunderea politică aceasta este o problemă pe care, în cazul desemnării unui candidat pentru funcţia de membru al Guvernului, şi-o asumă primul-ministru. Mai mult de atâta, vreau să vă supun şi să o supun atenţiei publice decizia Consiliului Superior al Magistraturii, care a susţinut că aşa-zisele mape profesionale, respectiv dosarele de cadre – ca să le spunem pe nume şi să nu folosim eufemisme – pot fi consultate doar de titularii acestora. Sunt convins că preşedintele va respecta decizia CSM şi pe viitor nu va mai folosi în alte cazuri acest instrument imoral pentru a-şi atinge scopurile de imagine.
Cred că la 18 ani de la căderea comunismului constatăm ceva: libertatea şi democraţia sunt două elemente care nu sunt uşor de obţinut. Dar aceste două opţiuni fundamentale reprezintă viitorul României. Mă voi împotrivi ori de câte ori oameni din funcţii importante vor încerca să revină la practicile trecutului. Dacă vrem să arătăm românilor şi Europei că suntem un stat modern, democratic şi european, trebuie să renunţăm la aceste practici.
E un subiect care nu îmi face plăcere să îl discut, după cum probabil aţi constatat, dar cred că era de datoria mea morală şi politică să nu evit să comentez acest subiect.
În rest, astăzi am avut o discuţie foarte importantă în Guvern, privind salariile din sectorul bugetar. L-am invitat şi pe colegul meu, ministrul de Finanţe, domnul Vosganian. Vreau să subliniez că am discutat subiectul pe larg, plecând de la câteva considerente. Primul considerent este că într-o economie care are o creştere reală, problema majorării salariilor nu este o problemă care nu se pune. Din contră, se pune, dar ea trebuie pusă în termeni economici. Trebuie să avem întotdeauna grijă ca poliţele salariale să fie corelate cu realităţile economice şi în mod deosebit cu performanţa economică. Mă refer la productivitate. În condiţiile în care inflaţia se măsoară de câţiva ani buni cu o singură cifră, nu mai putem să vorbim de creşteri salariale cu două cifre.
Cea mai facilă abordare a problemei salariale anul acesta ar fi dintr-o perspectivă politică, sau, mai direct, una electorală, plecând de la premiza că o majorare generoasă a salariilor ar putea să aducă voturi. Vreau să vă spun foarte clar că nu sunt adeptul unei astfel de atitudini. Ca prim-ministru, cred că Guvernul trebuie să adopte o atitudine extrem de responsabilă în această chestiune. Fac un apel la înţelegere din partea sindicatelor, spunându-le foarte clar: DA, suntem de acord cu majorări salariale, dar ele trebuie să fie corelate cu realităţile economice. Nu vreau să reaprindem o scară inflaţionistă corelată cu salariile, adică, inflaţia creşte, salariile cresc şi ele şi mai mult, şi atunci inflaţia este alimentată şi mai mult. Putem să majorăm salariile anul acesta într-o manieră care să ţină cont de previziunile inflaţioniste şi de creşterea economică, dar nu peste aceste limite, pentru că ceea ce dăm cu o mână s-ar putea să luăm înapoi cu două mâini.
Nu vreau ca veniturile românilor să fie erodate de inflaţie. Avem elemente certe care demonstrează că după pluseul inflaţionist care a apărut în a doua jumătate a anului trecut, a fost determinat, în principal, nu de politicile economice ale României, ci de doi factori externi: creşterea preţurilor la petrol şi gaze şi creşterea preţurilor la produsele alimentare pe piaţa europeană şi mondială. Tendinţa inflaţiei este din nou de atenuare, de scădere, iar printr-un set de politici bine calibrate vom putea să avem o stabilitate şi o creştere economică reală, sănătoasă, care să permită creşterea reală a veniturilor tuturor angajaţilor, nu numai a celor din sectorul bugetar.
Noi trebuie să gestionăm această problemă împreună cu sindicatele fără a genera efectele negative, pentru că altfel există riscul ca inflaţia să erodeze, ceea ce se dă în plus peste limitele economice realiste, sau să avem alte efecte perverse care să erodeze din aceste câştiguri. Din privinţa politicilor salariale acesta este punctul nostru de vedere.
Susţin totodată că în cazul salariaţilor bugetari din Ministerul Educaţiei va trebui să avem în vedere – dar acest lucru îl vom discuta cu sindicatele - o majorare diferenţiată, mai mare pentru cei care au venituri mai reduse - profesorii debutanţi, asistenţii, preparatorii, etc, pentru a spori atractivitatea pentru sistemul de învăţământ. Va trebui să avem o atenţie deosebită în sistemul de sănătate pentru că este o realitate: cadre medicale cu pregătire medie şi superioară sunt tentate să plece în străinătate, având în vedere liberalizarea pieţei forţei de muncă şi trebuie să găsim stimulentele pentru a îi ţine în sistemul de sănătate românesc. Nu ne putem permite să facem nişte majorări care să fie factorul determinant. Nu o să putem să facem majorări salariale în aşa fel încât salariile în sănătate să fie mai mari decât cele din Europa, considerând că toată lumea ar vrea să plece. Nu toată lumea doreşte să plece. Mai au şi familii şi alte considerente, şi casă, şi legături mai profunde cu ţara, dar este o realitate economică pe care nu o putem ascunde şi nu o putem evita.
De aceea, în perioada următoare, politicile salariale vor trebui să ţină cont de aceste lucruri. Însă, repet: ele nu pot să nu fie corelate cu realităţile economice româneşti. Nu dau cifre legate de buget, de creşterile salariale, pentru că ele sunt deja, într-un fel conturate, în mare, prin proiectul de buget, aprobat de Parlament, prin bugetul aprobat de Parlament pentru anul 2008 şi va trebui să ne încadrăm în aceste limite care sunt aprobate de Parlament şi care pot permite, pe diferite sectoare, majorările care să ţină cont de realităţile economice ale României.
O să îl rog şi pe ministrul Vosganian să vă dea alte elemente în plus dacă doriţi. Dacă aveţi întrebări.
Reporter: Mai luaţi în calcul o posibilă sesizare a Curţii Constituţionale în legătură cu numirea ministrului Justiţiei?
Călin Popescu-Tăriceanu: Până în acest moment nu a fost luată o decizie în acest sens. Mă gândesc să am o discuţie cu preşedintele şi probabil că în funcţie de rezultatul acestei discuţii, dacă va fi una pozitivă, nu va mai face necesară sesizarea Curţii, voi lua o decizie.
Reporter: Referitor la întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu, aţi trimis o hârtie oficială sau invitaţia este acum, public ?
Călin Popescu-Tăriceanu: Nu. Eu am evocat acest lucru şi dacă voi considera că este utilă om astfel de întâlnire, voi trimite o scrisoare oficială.
Reporter: Nominalizarea lui Teodor Meleşcanu aţi făcut-o după ce v-aţi consultat cu preşedintele Traian Băsescu ?
Călin Popescu-Tăriceanu: Nominalizarea unui interimar este, conform Constituţiei, apanajul primului-ministru, care desemnează un membru al Cabinetului pentru funcţia de interimar. Acestea sunt procedurile legale şi constituţionale. Premierul desemnează, preşedintele semnează decretul de numire.
Reporter: Legat de majorările salariale în sectorul bugetar. Guvernatorul BNR a spus de nenumărate ori că de cele mai multe ori salariile au crescut peste nivelul productivităţii. S-a arătat foarte îngrijorat, a făcut foarte multe declaraţii în ceea ce priveşte acest subiect. Aţi discutat cu domnia sa înainte să luaţi o astfel de decizie? Cum a reacţionat ? Ce părere are ?
Călin Popescu-Tăriceanu: Vă pot spune că am discutat cu Guvernatorul şi vreau să vă spun două lucruri în principal. Atenţie, Guvernul nu poate să controleze decât salariile bugetarilor. Sectorul privat nu poate să fie ţinut în mână de Guvern. Majorările de salarii în sectorul privat nu sunt apanajul nostru şi nu avem niciun instrument pentru a controla aceste creşteri. Prin urmare, vă daţi seama că pe măsură ce salariile din sectorul privat cresc, creşte atractivitatea pentru acest sector pentru foarte mulţi din funcţionarii din sistemul public, şi dacă nu există o majorare, atunci riscăm o hemoragie a cadrelor, a oamenilor - aţi văzut că am folosit un cuvânt foarte interesant: "a cadrelor", am spus, da? - către sectorul privat.
Punctul doi este foarte simplu: eu, ministrul de Finanţe, ne consultăm foarte des cu guvernatorul BNR, pentru că politicile macroeconomice sunt strâns corelate cu politicile monetare şi avem o foarte bună colaborare şi este o grijă pe care o avem şi unii şi alţii, şi noi, la Guvern, şi cei de la Banca Naţională, pentru a da semnale foarte clare în acest sens. Îi mulţumesc guvernatorului pentru modul în care abordează de regulă aceste subiecte, cu foarte multă prudenţă, dând semnale clare de avertisment, pentru că există, am mai spus-o nu o dată, după aderarea la Uniunea Europeană, un nivel de aşteptare care mie mi se pare firesc. Oamenii îşi spun "am intrat în Uniunea Europeană, de ce nu trăim şi noi la fel de bine ca acolo?" Mulţi spun preţurile la unele produse sunt la fel ca acolo, nu avem câştiguri. Problema este că şi acei europeni nu au avut aceste salarii peste noapte. Sunt patruzeci de ani de creştere economică în Europa Occidentală, care au însemnat cărămidă peste cărămidă pusă la avuţia naţională şi la creşterea salariilor. Un efort nu va însemna din partea noastră tot patruzeci de ani, pentru că avem un ritm de creştere mai ridicat decât al Uniunii Europene, al mediei Uniunii Europene şi decât al statelor occidentale, dar nu putem să creştem salariile peste noapte. Trebuie să creştem salariile în aşa fel încât să respectăm nişte reguli elementare care ţin de creşterea economică, de productivitate şi, evident, de inflaţie. Dacă depăşim aceste limite, atunci sigur că vedem reversul medaliei, care este în general neplăcut. Dacă salariile au crescut mai mult decât puterea de cumpărare reală, apare inflaţia şi cu asta n-aş vrea să detaliez foarte mult.
În România, repet, suntem în al optulea an succesiv de creştere economică reală şi de performanţe economice din ce în ce mai bune. Din păcate, în a doua parte a anului trecut şi România, dar nu numai România, a fost afectată de un val de inflaţie datorat unor factori externi. Iar în privinţa inflaţiei vreau să vă spun că sunt cel puţin cinci ţări europene, unde nivelul de inflaţie este mai mare decât cel din România, dar nu este un element care să spunem că ne ajută sau ne bucură. Va trebui să conducem în continuare cu aceeaşi prudenţă politicile economice, pentru a putea menţine tendinţa aceasta pe care ne-am instalat.
Reporter: Mulţumesc. O ultimă întrebare legată de scumpirea alimentelor. Am primit un comunicat în care se spune că aţi fost îngrijorat de anunţul... de posibilele scumpiri de la 1 februarie.
Călin Popescu- Tăriceanu: Da, am înţeles...
Reporter: ... şi aţi cerut o verificare a acestora, dacă……….
Călin Popescu-Tăriceanu: Vă spun ce se întâmplă. Discutând şi cu alţi analişti economici, constatăm un lucru: că există diferite persoane care au interese economice foarte clare, de a veni cu aceste mesaje, cu aceste semnale pe piaţă, care nu sunt de fapt decât nişte încercări de a induce un climat speculativ. De ce? Pentru că pe piaţa românească nu se constată o criză a produselor alimentare, din contră, chiar dacă anul trecut a fost an agricol relativ prost, nu există o criză de grâu sau de alte cereale pe piaţă, dar, în schimb, se încearcă prin acţiuni speculative creşterea artificială a preţurilor. Preţurile trebuie să fie determinate, după cum bine ştiţi, de legea cererii şi ofertei. Din păcate, însă, se induce ideea că ar fi o criză de produse alimentare, ceea ce nu este cazul, pentru a se încerca majorarea artificială a preţurilor la unele produse alimentare şi vă dau un singur exemplu: în momentul de faţă, preţul la uleiul comestibil este mai mare decât preţul mediu în Uniunea Europeană. Chiar dacă România nu este un mare producător de ulei, nu ştiu dacă trebuie să fie, dar există posibilitatea unor importuri care să echilibreze imediat acest lucru şi preţurile să scadă. Cred că este ceea ce trebuie să facă operatorii economici, să se orienteze, pentru că nu trebuie să lăsam, nu văd nici un motiv, economia românească nu este închisă, Guvernul nu are intenţia să introducă măsuri de protecţie, nici n-am putea să facem, dar nici n-avem vreo intenţie. Prin urmare, piaţa este deschisă, se pot face importuri care să echilibreze această cerere cu oferta, pentru ca preţurile să nu crească şi să rămână cel puţin aliniate la nivel european. Oricum, sunt multe preţuri care sunt sub nivelul european, cea mai mare parte a preţurilor pentru produsele alimentare, însă, la noi, după cum ştiţi, în ponderea coşului de consum produsele alimentare au o pondere mai mare decât media europeană. De aceea, scumpirea alimentelor, creşterea preţurilor la alimente induce o creştere inflaţionistă mai mare decât, hai să-i spunem, cea europeană sau normală. Vă mulţumesc.

Declaraţie de presă a preşedintelui României, Traian Băsescu

“Bună seara,
Am luat notă că în ultimele zile Preşedintele, Instituţia Prezidenţială sunt subiectul unor intense dezbateri şi cred că în interiorul acestor dezbateri trebuie să fie cuprins şi punctul de vedere al instituţiei şi al preşedintelui.
În primul rând, m-aş referi, foarte pe scurt, la cele opt dosare pentru care astăzi am cerut începerea urmăririi penale. Aş vrea să fie foarte clar că Preşedintele nu judecă, Preşedintele primeşte solicitări de la Parchetul General sau de la Direcţia Naţională Anticorupţie, constată conţinutul presupuselor fapte şi, în măsura în care apreciază, lasă justiţia să meargă mai departe pentru elucidarea cauzelor pentru care a fost sesizat. În toate cazurile, am considerat că a nu da aprobare, aviz pentru începerea urmăririi penale ar fi un element de blocare a justiţiei, aceasta cu atât mai mult cu cât patru dintre aceste dosare sunt dosare care s-au întors de la instanţe, urmare a hotărârii Curţii Constituţionale prin care, pentru foştii miniştrii, devine obligatoriu avizul preşedintelui României.
De reţinut este faptul că Preşedintele nu judecă şi nu incriminează pe nimeni, ci doar permite continuarea mersului justiţiei şi nimic altceva. Aceşti oameni pentru care astăzi am dat aviz de începere a urmăririi penale nu sunt vinovaţi în acest moment, ci, pur şi simplu, este o procedură cerută pentru miniştri sau foşti miniştri, în conformitate cu art.109, alin.2 din Constituţia României.
Am observat declaraţiile doamnei Norica Nicolai, ca şi ale altor politicieni. Dincolo de comunicatul care a fost emis la timpul potrivit de Instituţia Prezidenţială, aş vrea să reiterez câteva lucruri, fără a avea pretenţia să epuizez integral conţinutul comunicatului nostru iniţial.
Dincolo de faptul că oameni au stat mai mult sau mai puţin în puşcărie, urmare a acţiunilor doamnei Nicolai, dânsa trebuie să înţeleagă că în persoana preşedintelui României nu are un om ostil. Eu nu sunt ostil Noricăi Nicolai, doar consider că românii au dreptul la un ministru al Justiţiei imaculat, din punct de vedere profesional şi din punct de vedere moral.
Acest lucru mi se pare incompatibil cu câteva acţiuni de notorietate ale doamnei senator Norica Nicolai şi aş reaminti incidentul de la Senat cu nepoata, incidentul din 1987, când a încălcat câteva reguli de deontologie profesională, dacă nu şi legi şi le-aş numi: modificarea unui mandat de arestare – sigur, în documentele din mapa profesională se vorbeşte de modificarea unui mandat de arestare, de fapt, folosind termenul corect, este vorba de falsificarea unui mandat de arestare; încălcarea dreptului la apărare al unui cetăţean - în baza mandatului modificat sau falsificat un cetăţean nu şi-a putut exercita dreptul la apărare. Acelaşi cetăţean a fost încarcerat fără a se pune în mişcare acţiunea penală şi, în sfârşit, s-a produs arestarea unui cetăţean, vinovat sau nevinovat, fără a fi audiat legal, fără să i se ia declaraţie, fără să i se facă toată procedura care să îl ducă, în cele din urmă, printr-o hotărâre judecătorească, într-o închisoare. Acesta este un motiv. Al doilea motiv din mapa profesională este legat de reprezentarea ilegală şi punerea de concluzii în mod ilegal într-un proces de adopţie în favoarea unui cetăţean străin.
Nu vreau să fac niciun fel de speculaţie, dar nici nu pot să nu observ că aceste două realităţi, demonstrate de documente, coroborat cu incidentul de la Senat, de la care, de fapt, a pornit curiozitatea mea de a constata dacă doamna Norica Nicolai are în practică tentativa de a încălca legea sau a fost doar un incident, lucrurile acestea mă fac să îmi menţin poziţia, public exprimată, legată de nominalizarea domniei sale.
Pentru că foarte mulţi vorbesc de dosar de cadre, dosar de la Securitate sau nu ştiu ce dosar, nu pot să cred decât că unii sunt rău intenţionaţi, alţii sunt lipsiţi de moralitate şi alţii nu cunosc legea. Dosarul de cadre al doamnei Norica Nicolai, ca fost preşedinte al unei organizaţii de bază a Partidului Comunist, se află, probabil, în arhivele locale ale fostului PCR sau nu ştiu unde. Acesta este un dosar profesional, este o mapă profesională, care oglindeşte activitatea magistratului şi ea nu a fost până în decembrie 1989, ci are elemente cu incidentul din 1991, cu participarea doamnei Nicolai, în mod ilegal – lucru pe care îl recunoaşte în declaraţii – participarea în mod ilegal şi punerea de concluzii într-un proces de adopţie.
Pentru că suspectez şi multă rea credinţă, fie la politicieni, fie la unii reputaţi analişti, aş vrea să vă citesc un paragraf din Legea 303 din anul 2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor – repet, Legea 303 din 2004 – care spune la art. 42, alin. 1: "Evoluţia carierei de judecător sau procuror se consemnează în fişa din dosarul profesional, care se întocmeşte şi se păstrează de Consiliul Superior al Magistraturii". Ar fi corect ca acestei prevederi legale din 2004 să îi spunem că e dosarul de Securitate?
Magistraţii au avut dintotdeauna dosar profesional, iar pe cei care încearcă să falsifice adevărul îi rog să citească art. 42 din Legea 303 din 2004, care stabileşte foarte clar obligativitatea existenţei dosarului profesional şi spune unde se păstrează aceste dosare. Vreau să cred că domnii analişti şi politicieni care vorbesc de dosare de Securitate nu suspectează că Securitatea a scris această lege – este scrisă de mari jurişti din Parlamentul României şi de Guvernul Adrian Năstase.
Un ultim element – aşa cum am convenit cu domnul Prim-ministru, vă informez că astăzi am avut o întâlnire cu domnia sa, urmare a apelului public pe care l-a făcut. Întâlnirea s-a produs între orele 17:15 - 18:20, undeva în acest interval, şi subiectul principal a fost legat de viitorul ministru al Justiţiei. Fac precizarea că am mai avut o întâlnire cu domnul Prim-ministru, tot pe această temă, dar la acea dată, la acea oră, domnia sa nu văzuse dosarul profesional, mapa profesională a doamnei Norica Nicolai.
Astăzi am putut discuta amândoi în cunoştinţă de cauză şi cred că a fost bine că, în final, deşi ne-am menţinut punctele de vedere, am conchis că trebuie să găsim o soluţie. Ar fi fost mai bine, poate, dacă această discuţie cu dosarul profesional al doamnei Norica Nicolai ar fi avut loc la momentul potrivit, atunci când eu am făcut prima invitaţie să discutăm. Repet, nici domnul Prim-ministru, nici eu nu ne-am schimbat punctele de vedere în urma acestei discuţii. Nu vreau să se dea nicio nuanţă, nicio interpretare – cine a câştigat, cine a pierdut, ce s-a întâmplat, cum de a venit premierul la Palatul Cotroceni. Este o relaţie instituţională corectă şi am discutat, de data aceasta, amândoi în deplină cunoştinţă de cauză.
Eu vă mulţumesc mult, vă asigur că – puteţi transmite şefilor dumneavoastră din redacţii – atunci când doresc să spună un adevăr complet, în care să aibă şi informaţiile de la Preşedinţie, pot să apeleze la Preşedinţie pentru că vor primi informaţii.
Vă mulţumesc!”