marți, februarie 26, 2008

Cazul Anghel

Biroul Executiv Central al PC a decis excluderea lui Florin Anghel din rândurile conservatorilor.
Totodată s-a decis şi dizolvarea conducerii filialei Prahova şi asigurarea unui interimat de către Secretarul General al PC, senatorul Codruţ Sereş.
Eu m-am întrebat cum a putut fi dat afară domnul Anghel dacă filiala sa nu dorea acel lucru? Răspunsul l-am găsit în comunicat. Conducerea PC a dizolvat întreagă conducere a filialei Prahova şi a pus interimar un om de încredere nou venit în partid.

Şi mai ciudată "puterea" centrului asupra filialei. Am decis că răscolesc un pic prin statut. Surpriză, din două site-uri statutul nu poate fi găsit. Noroc că filiala judeţeană Iaşi mai are încă statutul postat şi am putut căuta prin el.


CAPITOLUL V
SANCTIUNI, INCETAREA SAU PIERDEREA CALITATII DE MEMBRU DE PARTID
Art. 16 - (1) Membrii partidului care savarsesc fapte ce contravin statutului sau aduc prejudicii partidului pot primi, in functie de gravitatea faptelor, urmatoarele sanctiuni: atentionare verbala, atentionare scrisa, revocare din functia de conducere, retragerea sprijinului politic si excluderea din partid.
(2) La nivel central se instituie Registrul Sanctiunilor in care Biroul Permanent consemneaza toate sanctiunile aplicate membrilor Partidului Conservator.

Art. 21 - (1) Excluderea este sanctiunea ce se aplica membrilor de partid care, prin faptele lor, incalca statutul in mod deliberat sau aduc prejudicii grave prevederilor statutului si programului partidului.
(2) Excluderea unui membru al Partidului Conservator se hotaraste, cu majoritate de voturi, de catre Consiliul Judetean, la propunerea/consultarea Consiliului Local sau a Clubului politic conservator din care face parte.

Art. 51 - Consiliul Local (comunal, orasenesc, municipal, respectiv de sector al Municipiului Bucuresti) are urmatoarele atributii:
m) face propuneri de dizolvare a Cluburilor politice , in situatiile prevazute in Statutul partidului.

Art. 54 - Consiliul Judetean are urmatoarele atributii:
m) se pronunta asupra propunerilor de dizolvare a Cluburilor politice facute de Consiliile Filialelor Locale;
n) face propuneri de dizolvare a Consiliilor Locale, in situatiile prevazute in Statutul partidului.

Art. 82 - Biroul Permanent are urmatoarele atributii:
l) se pronunta asupra propunerilor de dizolvare a Consiliilor Locale facute de catre Consiliul Judetean si stabileste masurile de organizare a alegerilor in localitatile respective;
u) poate hotari dizolvarea Consiliilor si Birourilor Executive Judetene si Locale sau poate demite din functie oricare membru al Biroului Executiv Judetean, care se abate de la indatoririle membrilor partidului prevazute in statut;

Art. 118 - (1) Cluburile politice, precum si Consiliile Locale sau Judetene pot fi dizolvate in urmatoarele cazuri: lipsa de activitate, incalcarea grava a prevederilor statutului si programului politic, manifestari de scizionare care pun in pericol activitatea si existenta partidului, a consiliilor si cluburilor respective.
(2) Hotararea de dizolvare a Cluburilor politice se ia de catre Consiliile Judetene. Hotararea pentru dizolvarea Consiliilor Locale si a Consiliilor Judetene se ia de catre Biroul Permanent.

Mai întâi să privim sancţiunile: atenţionare verbală, atenţionare scrisă, revocare din funcţia de conducere, retragerea sprijinului politic şi excluderea din partid. Ce a făcut domnul Anghel foarte grav? În cercul închis al "şedinţei de partid" a cerut să se ţine al doilea tur de scrutin.
Uite, eu am să observ o altă încălcare a statului. La articol 28 se specifică expres că:
Art. 28 - Alegerea organelor de conducere ale partidului la nivel local, judetean si central se face prin vot secret.
Întreb eu pe domnii de la PC care au considerat nejustificat protestul domnului Anghel, atunci când te duci la tribună şi spui "Cedez voturile mele doamnei Popa!" vorbim despre secret? Măcar domnul Sabin Cutaş şi nu a votat secret.
Domnul Anghel a spus că nu e corect votul, ba a renunţat şi la contestaţie. Ce anume a făcut el atât de grav încât să fie dat afară?

Art. 2, alin. 2 spune clar că trebuia să-l dea afară tocmai filiala cu conducerea desfiinţată. Conducerea a fost desfiinţată, filiala însă nu. Membrii filialei l-au dat afară pe domnul Anghel? Desigur că nu. Domnul Anghel a fost dat afară de Biroul Executiv Central al PC. De ce? Pentru că aşa a vrut. Poate exclude Biroul Executiv Central al PC pe Anghel şi copii judeţului Prahova? Desigur că nu, în cel mai rău caz o poate face Biroul Permanent.

Este un talmeş-balmeş. Se pare că domnii de la PC nu prea se pricep la treburi din acestea şi fac şi ei după ureche, ce să mai citească statul, cine e cu el nu e cu noi: AFARĂ! Dacă cineva crede că aş sugera că este cu mult mai rău decât practicile din partidul comunist român... nu se înşeală. Apropo, conservatorii domnului Voiculescu nu sunt din România? Ar ieşi tot PCR... mai gândiţi-vă doamnelor şi domnilor, poate doriţi să părăsiţi acest partid totalitar înainte de a se instaura prin frauda la conducerea României. Dacă nu contează statutul partidului, de ce ar conta Constituţia ţării. Fleacuri şi bagatele.

Niciun comentariu: