miercuri, februarie 27, 2008
Vedea-te-aş primar fără liceu!
Candidaţii la funcţia de primar de comună sau oraş trebuie să fie absolvenţi de studii liceale, cu diplomă de bacalaureat, iar cei care candidează la primar de municipiu trebuie să aibă cel puţin studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă, potrivit unei legi adoptate tacit de Senat.
Proiectul de lege a fost iniţiat de mai mulţi parlamentari PRM, PSD, PD şi PNL.
Iniţiativa legislativă care modifică Legea 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale a fost adoptată tacit, după ce senatorii nu au reuşit să o ia în discuţie până la expirarea termenului regulamentar, 25 februarie.
Potrivit punctului de vedere al Guvernului, transmis acestei Camere legislative, iniţiativa este neconstituţională deoarece, potrivit legii fundamentale, au dreptul de a candida pentru o funcţie în organele administraţiei publice locale cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legea fundamentală şi care au cel puţin 23 de ani, fără a exista limitări în privinţa studiilor acestora.
În opinia Executivului, instituirea unor condiţii suplimentare pentru candidatul la funcţia de primar - aceea referitoare la obligativitatea absolvirii cel puţin a studiilor medii - contravine prevederilor constituţionale.
"Chiar dacă gradul de pregătire profesională a primarului contribuie la îndeplinirea în mod corespunzător a atribuţiilor ce îi revin (...), condiţionarea accesului la acestă funcţie de pregătirea profesională nu ia în calcul faptul că pentru această funcţie se cer, în primul rând, calităţi de gospodar (...)", se menţiona în punctul de vedere al Guvernului semnat de premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Iniţiativa legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este forul decizional.
Nu ştiu de ce, dar parcă văd că năzbâtia asta este neconstituţională şi Guvernul are dreptate. De ce ar vrea parlamentul să restrângă dreptul unor cetăţeni? Răspunsul este banal. Priviţi pe listele de candidaţi la capitală, la sectoare sau la municipii şi vedeţi care nu au liceul. Aş vrea să se jure cei care au iniţiat aceasta lege că nu este cu adresă, că nu are nimic de-a face cu "primarele care este"...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu