luni, februarie 25, 2008

Păcuraru se joacă de-a "Ya Ne Znayu"


După ce a încercat să treacă "pe şest" ordonanţă de impozitare a telefoanelor personale, domnul Păcuraru a încercat să ne explice cât de normal este să primeşti un kilogram de portocale de la pomul de iarnă şi să plăteşti impozit. Apoi a dat un pic înapoi şi s-a plâns că suntem nişte nesimţiţi că nu acceptăm o asemenea lege. Acum... domnia sa a semnat de semnat dar altfel nu a mâncat usturoi, gura nu-i miroase...
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, la finalul şedinţei conducerii PNL, că i-a cerut ministrului Muncii, Paul Păcuraru, să îi "penalizeze" pe funcţionarii care au elaborat ordinul privind impozitarea cadourilor.
Tăriceanu a apreciat că s-a făcut "o greşeală" atât prin emiterea respectivului ordin, cât şi în comunicarea pe acest subiect.
"Codul fiscal este explicit şi nu avem nevoie de explicaţii date de funcţionărimea din minister. I-am cerut (ministrului Păcuraru - n.r.) să îi penalizeze pe cei care fac astfel de prostii", a precizat premierul.
El a subliniat că PNL nu a introdus nicio taxă.
Întrebat dacă Biroul Politic Central al PNL a decis să îl sancţioneze pe Păcuraru, Tăriceanu a răspuns: "Nu stăm să sancţionăm în Birou miniştri, pentru că aici nu este tribunalul poporului".
Potrivit unor surse liberale, liderii PNL l-au criticat dur, luni, în Biroul Politic Central, pe ministrul Muncii Paul Păcuraru pentru emiterea ordinului şi pentru declaraţiile recente legate de impozitarea cadourilor.
"Eu dacă aş fi fost în locul ministrului Păcuraru, aş fi preferat să fiu sancţionat, decât să aud ceea ce s-a spus", au declarat surse din BPC.
Ministrul Muncii Paul Păcuraru a declarat, săptămâna trecută, că dacă angajatorul acordă salariatului maşină, casă, telefon în pachetul de serviciu, acestea nu se impozitează, dar dacă le dă cu caracter personal, este obligat, conform Codului Fiscal, să le includă în baza de contribuţii de asigurări sociale.
Păcuraru a declarat, ulterior, pentru MEDIAFAX, că a trimis la Monitorul Oficial Ordinul 122 din 20 februarie prin care au fost eliminate prevederi contestate privind impozitarea primelor, corectând astfel ordinul precedent pe această temă. Păcuraru a precizat că a solicitat Monitorului Oficial publicarea cât mai urgentă a ordinului.
Astfel, potrivit noilor prevederi cuprinse în Ordinul 122, vor fi exceptate de la impozitare cadourile în bani oferite în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor cu ocazia Paştelui, zilei de 1 Iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor de 8 Martie sau cu alte ocazii.
"Este dreptul primului-ministru să mustre sau să sancţioneze. S-a creat o confuzie şi atunci rămâne Codul Fiscal în vigoare. Mă tem că acest Cod Fiscal va fi mai greu de suportat de angajator, decât prevederile din ordin", a declarat Păcuraru, după şedinţa conducerii PNL.
El a mai spus că va analiza împreună cu cei care au lucrat acest ordin dacă au fost sau nu în eroare, după care va lua o decizie în privinţa sancţionării acestora.
"Cert este că ei sunt nişte tehnicieni care nu fac politică. Au citit ce scria în Codul Fiscal şi au trecut în ordin. Pentru că este şi o dimensiune politică şi una imagistică în acest subiect, înseamnă că sunt vinovaţi. Ei nu fac campanii de imagine. Ei au pus în ordin definiţia sintagmei «venit salarial brut realizat». Dacă voi ajunge la concluzia că există o neglijenţă, o neatenţie sau un lucru care le-a scăpat, atunci vor fi sancţionaţi", a declarat ministrul Muncii.

Niciun comentariu: