miercuri, februarie 27, 2008
Băsescu, acuzat că a făcut din nepotism filiaţie
Eugen Stamate, membru în Comisia prezidenţială pentru educaţie şi cercetare, a anunţat, miercuri, că a demisionat din funcţie imediat ce a aflat că fiica cea mică a şefului statului, Elena Băsescu, a fost aleasă "cu 98% din voturi" secretar general al OTPDL.
"Am iniţiat acum cinci ani un demers împotriva nepotismului universitar, demers concretizat în Forumul Academic Român, un ONG cu activitate în domeniul educaţiei. În Comisia prezidenţială am fost cooptat ca expert pe probleme de educaţie, nu ca reprezentat al ONG-ului. Situaţia apărută prin implicarea politică a Elenei Băsescu mă pune într-un conflict de interese însemnând că eu trebuie să lucrez în acelaşi timp în Comisia prezidenţială şi să critic atitudinea familiei Băsescu raportat la această implicare politică a fiicei preşedintelui", a spus Eugen Stamate.
Întrebat ce legătură are activitatea politică a Elenei Băsescu cu problemele mediului academic, Stamate a răspuns că faptul că se încurajează "astfel de comportamente în mediul politic" ar putea avea impact şi în mediul academic, mai ales în condiţiile în care foarte mulţi politicieni sunt şi cadre didactice.
El a precizat că i-a trimis demisia şefului statului şi consilierului pe probleme de educaţie, duminică, imediat cum a aflat că Elena Băsescu a fost aleasă "cu 98% din voturi" în funcţia de secretar general la Organizaţia de Tineret a PLD.
"Chiar şi faptul că a fost aleasă cu 98% demonstrează imaturitatea societăţii noastre", a spus Stamate.
El a precizat că nu face parte din nici un partid politic.
Un gest de probitate morală destul de rar întâlnit.
Eugen Stamate, "senior scientist" la Universitatea Tehnica din Danemarca, Laboratorul National de Cercetare Risoe, a demisionat din functia de de membru al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza si Elaborarea Politicilor din Domeniile Educatiei si Cercetarii din Romania. Decizia a fost luata imediat dupa ce fiica presedintelui Elena Basescu, a devenit sefa tinerilor din PL-D. Pana in 2006, pe parcursul a zece ani si jumatate, Stamate a fost, pe rand, doctorand, lector, cercetator si, in ultimii trei ani, profesor asociat la centru de excelenta «Plasma-Nano» al Universitatii din Nagoya.
Eugen Stamate i-a cerut lui Iliescu, pe cand acesta era sef de stat, "sa curete" invatamantul romanesc si a infiintat un portal unde demasca "nepotismul" din scoli. Site-ul www.nepotism.org a avut zeci de mii de accesari, multe dintre initiativele sale fiind sustinute de numerosi tineri cercetatori.
Publicam fara alte comentarii scrisoarea adresata de tanarul cercetator presedintelui Romaniei si fiicei acestuia.
Scrisoare de Demisie
Domnule Presedinte Traian Basescu,
Ma numesc Eugen Stamate si va scriu in calitate de membru al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza si Elaborarea Politicilor din Domeniile Educatiei şi Cercetarii din Romania si initiator al demersului anti-nepotism universitar www.nepotism.org (devenit Asociatia FAR www.forumul-academic-roman.org).
Regret sa va informez ca recenta alegere a fiicei d-voastra Elena Basescu ca secretar general al organizatiei de tineret a PD-L ma pune intr-o situatie civica de conflict de interese a carei rezolvare impune demisia mea din componenta comisiei prezidentiale. Am dorit sa va atentionez in prealabil asupa acestei probleme insa am sperat foarte mult ca se vor gasi suficiente persoane care sa va sustina in gasirea altor modalitati de implicare politica sau civica a fiicei d-voastra.
Va includ mai jos o scrisoare catre fiica d-voastra pe care am evitat sa o mai trimit in speranta ca aceasta situatie va avea alt deznodamant. Pentru o intelegere mai buna a contextului care m-a determinat la acest gest va includ mesajul de sustinere din timpul referendumului de suspendare a dumneavoastra din demnitatea de presedinte al Romaniei. http://www.forumul-academic-roman.org/index.php?page=178 .
Cu sinceritate si mahnirea ca nu v-am putut fi de folos intr-o mai mare masura pentru evitarea acestei situatii.
Eugen Stamate
Stimata Domnisoara Elena Basescu,
Ma numesc Eugen Stamate si va scriu aceste randuri in calitate de initiator al demersului anti-nepotism universitar (www.nepotism.org, devenit organizatia nonguvernamentala FAR, www.forumul-academic-roman.org ) si de membru al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza si Elaborarea Politicilor din Domeniile Educatiei şi Cercetarii din Romania. In sustinerea ideilor pe care doresc sa vi le transmit va includ linkurile la urmatoarele documente.
- Scrisoarea trimisa catre institutiile europene la data de 15 martie 2004 http://www.forumul-academic-roman.org/index.php?page=23 ;
- Mesajul postat pe forumul FAR inaintea referendumului de suspendare a presedintelui Traian Basescu http://www.forumul-academic-roman.org/index.php?page=178;
- Un articol aparut la data de 28 ianuarie 2008 in Romania Libera cu ocazia implinirii a cinci ani de la lansarea demersului anti-nepotism universitar http://www.romanialibera.ro/a116517/autoexilat-din-cauza-nepotismului-din-universitati.html
Documente suplimentare pot fi accesate pe pagina oficiala de internet a organizatiei FAR (www.forumul-academic-roman.org)
Data fiind intentia d-voastra de a candida la functia de secretar general al organizatiei de tineret a PD-L vreau sa va aduc la cunostina urmatoarele aspecte.
Romania inca traverseaza o perioada de tranzitie dificila de la o masa sociala bulversata de comunism spre o societate cu valori sedimentate in care interesele de grup converg de cele mai multe ori cu interesele societatii in ansamblu ei. Lipsa de exercitiu civic si democratic cat si agresivitatea discursului si actiunilor politice caracteristice unor astfel de tranzitii induc uneori impresia ca rezolvarea problemelor cu care ne confruntam poate veni pe un culuar de forta in care ne-am putea antrena cu persoane de incredere din imediata noastra vecinatate. Aceasta abordare ne supune insa riscului major de a sufoca bunele intentii prin incapacitatea de a controla latura inerent subiectiva a relatiilor fata de rude sau prieteni apropiati. Acest comportament sociologic afecteaza deja intr-o maniera negativa mediul politic si social din tara, fiind manifestat printr-un numar exagerat de relatii de rudenie intre diversi actori politici importanti. Ca un singur exemplu va rog sa observati faptul ca desi Romania are peste 20 de milioane de locuitori parlamentul tarii cuprinde deja un numar prea mare persoane aflate in diverse grate de rudenie (directe sau prin alianta).
Dat fiind acest context va rog sa reflectati inca o data asupra implicatiilor pe care le poate genera o posibila candidatura politica a d-voastra. Personal am suficiente motive sa cred ca indiferent de substanta civismului d-voastra acesta optinue va fi speculata in mod negativ atat de prietenii cat si de adversarii d-voastra. Mai mult, aceasta situatie va fi folosita ca argument pentru multe alte persoane in a-si promova interese contrare aspiratiilor firesti spre un mediul politic si social transparent in care sansa egala spre bunastare sa fie garantata fiecarui cetatean.
Pentru situatia particulara in care va aflati consider ca o cauza mult mai potrivita ar fi de exemplu, sa sustineti demersul anti-nepotism in randul clasei politice prin introducerea unor reglementari prin care membrii aceleasi familii sa nu poata ocupa simultan pozitii in parlament, exercitarea demnitatii de stat sa excluda posibilitatea supervizarii fie si indirecte a membrilor de familie iar clasa politica reprezentativa sa se abtina de la a cununa sau boteza persoane neinrudite. Personal cred ca astfel de masuri ar imbunatati in mod semnificativ trasparenta si eficienta actului politic cu repercursiunii benefice atat ca substanta cat si ca exemplu asupra intregii societati.
In incheiere vreau sa va asigur de disponibilitatea de a va oferi, daca veti considera necesar, informatii suplimentare. In acelasi timp imi rezerv dreptul de a avea o optiune ferma la reactia d-voastra dat fiind ca nu voi accepta situarea civica pe o pozitie de conflict de interese.
Cu deosebita consideratie,
Eugen Stamate
(http://www.presa-alternativa.ro)
Mai multe despre Eugen Stamate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu