Un discurs care va rămâne în istorie: 22.02.2008

---

ALOCUŢIUNEA PREŞEDINTELUI DE ONOARE AL PARTIDULUI SOCIAL-DEMOCRAT, domnul ION ILIESCU, LA REUNIUNEA CONSILIULUI NAŢIONAL PSD
Bucureşti, Palatul Parlamentului, 22-02-2008

Reuniunea Consiliului Naţional reprezintă un moment politic important atât în viaţa partidului, cat şi în viaţa ţării. Este un mini-congres al partidului. Sunt aici 700 şi ceva de oameni care se întrunesc din întreaga ţară - activul de bază al partidului de la nivel central, de la nivel judeţean, din teritoriu. O asemenea reuniune trebuie să fie un forum de dezbatere a problemelor esenţiale cu care se confruntă partidul şi ce avem de făcut în momentul de faţă.
Eu împărtăşesc cele spune de Buzatu aici înainte, că am întârziat cu acest Consiliu. Această primă reuniune trebuia să aibă loc imediat după Congres pentru că este datoria Consiliului ales să se constituie imediat după Congres ca structură. Este un paragraf întreg în statutul partidului referitor la ceea ce este Consiliul Naţional şi care sunt îndatoririle sale în structura statutară a partidului. Nici comitetul executiv şi BPN-ul nu puteau să fie convocate înainte de a fi fost confirmate de Consiliul Naţional. Asta este regula statutară. Deci, din acest punct de vedere nu am lucrat corect şi nu este bine că acest forum nu a avut loc atunci. Trebuia să avem vreo două forumuri din acestea de la fostul Congres până acum.
Astăzi, ne aflăm într-un moment important. Suntem la începutul unui an politic dificil, pe de o parte şi sunt trei teme care ne sunt propuse spre discuţie, importante toate. Să analizăm ce s-a petrecut în aceşti trei ani cu ţara, care sunt efectele acestei guvernări de dreapta. Şi noi nu trebuie să lăsăm să planeze confuzie din acest punct de vedere. Guvernarea ţării este guvernarea Alianţei DA, chiar dacă ea s-a spart şi cei care conduc ţara sunt cei care au primit mandatul ţării: preşedintele statului şi acea majoritate artificial constituita care a creat Guvernul şi care guvernează ţara.
Indiferent ce spun unii şi alţii noi suntem principalul partid al opoziţiei. Dar tot ce se întâmplă în ţară apasă ca răspundere în faţa celor care au fost mandataţi şi care efectiv exercită guvernarea în această ţară. S-au prezentat aici câteva elemente. Sunt câteva chestiuni fundamentale.
Dezordinea care planează în viaţa economică
Sigur că sunt procese mai generale, că în 1989 s-a produs o prăbuşire de sistem, s-a prăbuşit o structură statală, s-a prăbuşit structura economiei naţionale şi a avut loc o perturbare generală a vieţii din ţară şi nu a fost uşor din acest punct de vedere in toţi aceşti 18 ani. Dar dacă ne uităm la istoria acestor 18 ani, am avut şi alternanţe la guvernare. De două ori a alternat guvernarea forţelor de stânga, pe care le-am reprezentat noi şi a forţelor de dreapta cu Convenţia Democrată o vreme, cu această alianţă DA acum.
Circulă teoria pe care o vehiculează de regulă liberalii precum că acei care construiesc, acei care acumulează avuţie naţională sunt liberalii, sunt forţele de dreapta, iar social-democraţii atunci când vin la putere vin ca să reîmpartă avuţia naţională şi să încerce să creeze o anumită echitate socială.
Aşa arată istoria evoluţiei economiei naţionale din 1989 până astăzi?
Sigur, au fost primii 3 ani grei. S-a prăbuşit o structură, un sistem, ş.a.m.d. Toată economia a mers în declin şi nimeni nu putea să facă faţă acestor procese. Iar procesul nu era doar naţional, ci pe o scară largă internaţională.
Dar din 1992 guvernarea Văcăroiu, guvernarea partidului nostru, în structura lui de atunci, a fost prima perioadă în care am început să aşezăm lucrurile şi a început un proces de creştere economică şi de reducere a inflaţiei.
A venit dreapta la putere - Convenţia Democrată. Au fost ani de creştere economică? Au fost ani de construcţie aşezată a ţării? Din nou cădere economică, din nou creşterea inflaţiei şi inclusiv pe plan internaţional s-a compromis şi era pe cale să se compromită irevocabil integrarea noastră în UE.
Am fost între primele 6 state, membri asociaţi la UE. După 1996 au mai venit alte 6, au fost 12 ţări şi după decizia de la Helsinki din 1999, în anul 2000, când au început negocierile - 10 ţări şi-au pregătit conştiincios capitolele de negocieri şi le-au deschis pe toate 30, inclusiv cele 6 ţări nou intrate. Bulgaria din 30 deschisese 23 capitole de negocieri, România numai 9.
Iată un efect al guvernării dreptei dominată de Convenţia Democrată - PNŢCD, PNL împreună cu PD-ul.
Ce a însemnat guvernarea din nou, a stângii, din România, a PSD, 2001-2004 ?
A fost perioada cea mai fertilă în care economia, în fine, a început să se aşeze, în care am avut o creştere economică constantă şi cu ritmuri înalte, spectaculoase la nivel european. Inflaţia a coborât sub 10%, au început să se mai echilibreze anumite aspecte din punct de vedere social. S-a creat o premiză bună, inclusiv pentru a intra în UE.
În 2002 se punea problema încheierii valului de lărgire cu 10 ţări. România şi Bulgaria să fie lăsate într-un val ulterior. Prin strădanii mari, şi nu a fost uşor, şi asta a însemnat şi politică externă creatoare şi coerentă şi la nivel de preşedinte şi de premier, şi de ministere ş.a.m.d. ca să obţinem în 2002 formula 10+2. Asta s-a datorat unui efort extraordinar pe care l-au făcut oamenii noştri atunci.
La ce asistăm de 3 ani încoace? S-a venit cu teme demagogice. Asistăm la o degringoladă generală, inclusiv la cei care au venit cu o platformă comună, aliaţii de guvernare. Nu au reuşit să convieţuiască, adică, discordia aceasta la nivelul instituţiilor statului este factorul cel mai negativ pentru efectele guvernării în ţară, pentru imaginea ţării în afară. Ne aflăm într-un proces de izolare internaţională, acum când aveam nevoie de cea mai activă politică care să ne sprijine în eforturile noastre. Pentru că avem probleme grele.
Noi am încheiat guvernarea căutând să proiectăm şi o strategie pe termen lung. Pentru că, de fiecare dată nu ne-am rezumat numai la problemele de azi pe mâine.
Când ne-am început guvernarea la începutul anului 1990 întâi am căutat să creionăm stadiul in care ne aflam si încotro mergem. Atunci am apelat la vreo 2 mii de specialişti din diverse domenii ca să elaborăm o strategie a tranziţiei spre economia de piaţă. Ce înseamnă economia de piaţă? Ce înseamnă pentru România aşa ceva? Trei luni de zile au lucrat şi au închegat o asemenea idee, cum anume mergem să aşezăm economia aceasta pe principiile pieţii. Pentru că s-a prăbuşit sistemul de tip sovietic din care am făcut parte, printre altele, pentru că a ignorat un factor fundamental… piaţa şi regulile ei. Piaţa există, indiferent că o recunoşti sau nu. Daca nu o recunoşti, te plezneşte!. Este la fel ca burghezul gentilom al lui Moliere, Monsieur Jourdain, care a descoperit “proza”, deşi o practica.
S-a prăbuşit, deci, un sistem, pentru că a ignorat legile obiective ale pieţii. Cu asta am început, în 1990, să învăţăm ce este “piaţă”, ce înseamnă să adaptăm economia românească de la o economie centralizată de stat spre o economie de piaţă.
Apoi, când devenisem ţară asociată în UE în urma primului nostru contact la un Summit cu UE, am lucrat 4 luni de zile, la Snagov, ca să elaborăm o Strategie a pregătirii României pentru UE. Cum să ne facem compatibili ca societate şi ca economie cu UE. Intram într-un club al unor ţări dezvoltate, cu alt nivel de viaţă economică, cu reguli de dezvoltare a relaţiilor în interiorul acestei comunităţi. Trebuia să ne adaptăm la aşa ceva. Am obţinut consens politic, toate forţele politice au fost prezente la aceasta.
Ne-am încheiat mandatul cu încercarea de a proiecta o strategie de dezvoltare durabilă pe termen lung - România 2025 - în care am spus că obiectivul fundamental al României pentru câteva generaţii va fi cum să reducem decalajele pe care le-am moştenit de la istorie.
Ţările occidentale au fost favorizate de istorie. Când Anglia şi Olanda păşeau în aventura aceasta istorică a civilizaţiei, civilizaţia industrială, noi ne aflam aici sub dominaţia marilor imperii şi ţara împărţită sub dominaţii diferite. Abia după primul Război Mondial ne-am reunit ca stat naţional unitar, ca şi mai toate statele din zonă. Această întârziere politică în dezvoltarea noastră s-a reflectat în starea economică.
Acum toată lumea circulă. Dacă luăm numai un aspect, decalajul rural – urban. În Europa, practic, conceptul de sat nu mai există. Sunt localităţi mai mici şi mai mari. Satul nostru a rămas la nivelul satului de acum un secol. Diferenţele acestea sunt enorme!. Cum anume să ridicăm potenţialul nostru, să modernizăm economia, cum să reducem decalajele? Asta devine problemă fundamentală indiferent de forţele politice care vor fi la putere. Doi ani am dezbătut aceste probleme şi am creionat liniile directoare ale unei astfel de strategii. Am căutat să dăm această ştafetă, că asta nu este o treabă care vizează un partid, care vizează un Guvern. Sunt probleme pe termen lung care trebuie să vizeze societatea românească în ansamblu. Am trimis broşura cu concluziile fundamentale ale acestor dezbateri şi preşedintelui ţării şi premierului, şi consilierilor principali de la administraţia prezidenţială, şi principalilor miniştri din Guvern. Nu ştiu dacă s-au uitat măcar pe broşură. Am initiat dezbateri în cadrul societăţii civile pe această temă. Invitaţii nici măcar nu au venit. Pentru că nu îi interesează pe oameni problemele de perspectivă, îi interesează afacerile imediate şi problemele de pe azi pe mâine!
Dar, care este efectul acestor trei ani, a unei guvernări incoerente, care n-a ştiut să-şi menţină nici măcar coeziunea celor care şi-au asumat răspunderea guvernării?
Asistăm la elemente de degradare a indicatorilor macroeconomici. Apare tot mai acută polarizarea socială. Cota unică este o politică fiscală de dreapta, care a adâncit această polarizare, a favorizat pe cei cu venituri mari şi menţine o povară mare pentru cei cu venituri mici. Aceste chestiuni trebuie într-adevăr să ştim să le abordăm de pe poziţiile partidului nostru şi să facem lumea să înţeleagă care este deosebirea între modul de abordare al acestor probleme de către un partid social democrat şi al unei guvernări de dreapta, care nici măcar coerenţa necesară nu a reuşit să şi-o asigure.
A doua temă a discuţiei noastre:
Ce se întâmplă cu Partidul Social Democrat ?
Ne aflăm la 3 ani de opoziţie, am avut la alegerile din 2004 un scor bun, PSD-ul singur a întrunit mai multe voturi decât PD-ul şi PNL-ul luaţi împreună.
Ca să formeze o majoritate guvernamentală a fost o presiune şi şantaj, se poate spune, din partea preşedintelui ţării ca să forţeze UDMR-ul si PC-ul să participe la guvernare, inclusiv cu aprecierea cunoscută de „soluţie imorală”. Faţă de 1996 am ieşit din alegeri cu o situaţie incomparabil mai bună. În 1996, pe bune, am pierdut alegerile, şi Convenţia împreună cu PD-ul aveau 60% de locuri în Parlament. Acum noi avem grupul cel mai puternic. Atunci, după 3 ani de zile, în 1999, eram „pe cai mari”. Toate sondajele arătau poziţia dominantă a PDSR-ului şi asta a prefigurat victoria din 2000, fără drept de apel. Ne aflăm la 3 ani după nişte alegeri pe care, în esenţă, le-am câştigat.
(Eu nu am fost de acord cu formula că am câştigat alegerile. Dacă le câştigam formam guvernarea !. Asta ar fi însemnat să obţinem peste 50%! )
Astăzi, după 3 ani de opoziţie în loc să creştem, am scăzut. Şi cel mai bun sondaj au fost rezultatele la alegerile euro-parlamentare.
Această situaţie trebuie să ne dea de gândit. Să ne întrebăm: de ce acest lucru? Ce s-a întâmplat în capacitatea de acţiune a partidului în relaţiile noastre cu propriul electorat? De ce ne aflăm în această situaţie şi cum să facem acum, în ultimul ceas, în faţa noilor confruntări electorale, locale şi parlamentare, indiferent dacă vor fi împreună sau separat, să gândim cum anume să adoptăm cea mai bună tactica.
Viaţa n-a fost uşoară pentru noi!
Spargerea alianţei de la guvernare a creat o situaţie nouă, fără precedent. Avem în faţă doi adversari care la rândul lor se află în competiţie şi aici trebuie să discernem între cei doi adversari: care este adversarul principal şi cel mai periculos pentru ţară în general, pentru democraţie şi cum anume să ne adaptăm tactica politică astfel încât să folosim această sciziune a dreptei politice din România.
Asta înseamnă să gândeşti strategic ca partid, ca partid de opoziţie şi cum anume să orientezi în mod clar întreaga activitate politică, practică, a partidului din acest punct de vedere. Şi asta trebuie să o clarificăm acum.
Eu cred că principala problemă este ca noi să fim liantul unei Alianţe Naţionale pentru a stopa demagogia şi populismul, care este cel mai mare pericol pentru stabilitatea ţării, pentru democraţie şi pentru statul de drept şi în acelaşi timp sî ne detaşăm de ce înseamnă dreapta în România.
Din acest punct de vedere, important este, în toată strategia pe care o discutăm astăzi, să ieşim, pe de o parte, cu mesaje clare, mesaje de stânga adresate celor care ne-au fost susţinătorii tradiţionali şi care sunt oamenii care au nevoie de noi şi pe care trebuie să-i reprezentăm : cei mulţi care suportă necazurile acestei tranziţii prelungite şi agravate printr-o politică de guvernare de dreapta.
În al doilea rând, să ştim să ne desemnăm mesagerii. Cine vor fi cei care se prezintă în numele partidului, care trebuie să fie oameni credibili, bine percepuţi de cei cărora ne adresăm, oameni care să fie cu o mentalitate social-democrată de stânga, oameni care să fie cu gândire de stânga, dar şi oameni cu suflet de stânga.
Nu este suficient să gândeşti bine, trebuie să te şi înţeleagă lumea !. Trebuie să te şi creadă când spui ceva şi pronunţi fraze despre social-democraţie, despre echitate socială. Oamenii să simtă că eşti şi crezi şi tu în aşa ceva. De aceea avem nevoie să ne propulsăm acei oameni care într-adevăr au şi forţa morală, autoritatea, cu care să vorbească şi să fie crezuţi de oameni că vorbesc în numele stângii.
Deschid o paranteză aici. Avem în partidul nostru oameni de afaceri care au întreprinderi, IMM-uri, care sunt angrenaţi în diverse afaceri. Nu este un lucru rău!. Eu nu sunt împotriva acestui lucru : ca să avem în partidul nostru şi oameni care sunt întreprinzători. Sunt oameni de afaceri si avem nevoie în această ţară de oameni de afaceri cinstiţi, eficienţi, care să creeze locuri de muncă, care să contribuie la prosperitatea ţării, dar când vin în PSD să nu vină cu mentalitatea lor de patroni şi de afacerişti şi să ştie că intră într-un partid social-democrat şi că se ataşează la nişte valori şi să lupte pentru valorile pe care le promovează PSD. Şi eu ştiu că avem astfel de oameni care fac un lucru bun şi care sunt exemplu. Nu vreau să dau nume aici, dar cunosc direct asemenea oameni, fie că sunt membri ai partidului nostru, fie că sunt ataşaţi şi sunt alături de noi şi sunt cinstiţi pentru că înţeleg esenţa şi valoarea unei politici social-democrate care îmbină eficienţa economică cu cea socială. Un economist american spunea că nu poate fi concepută economie fără finalitate socială, că nu poate fi concepută politică economică fără rezolvarea problemei oamenilor. De aceea s-a născut economia în istoria civilizaţiilor, ca ea să slujească oamenilor şi nu să slujească unei minorităţi de privilegiaţi. Deci nu suntem împotriva capitalului naţional, ba din contră. Nu suntem împotriva atragerii capitalului străin, ci din contră. Pentru că numai în acest fel putem să facem să crească forţa economică a ţării. Să slujească oamenilor, să slujească economiei, să slujească creşterii veniturilor oamenilor nu pentru exportul de plus valoare.
Şi aici trebuie să ştim să ne apărăm, din acest punct de vedere, interesele. Pentru că nu se poate moderniza economia fără atragerea capitalului naţional şi capitalului internaţional, dar politica social-democrată trebuie să răspundă acestor două comandamente majore care sunt comandamentele ţării, dar pe care le exprimă o politică social-democrată. Îmbinarea creşterii economice cu echilibrul social şi cu reducerea polarizării sociale.
Noi am pierdut în această perioadă două bătălii mari: una, pe tema proprietăţii. Pachetul de legi, promovat de dreapta venită la putere după 2004, a bulversat toată economia naţională şi a creat cazuri de inegalităţi şi de perturbări ale vieţii foarte multor oameni şi nu avem încă instrumentele ca să-i apărăm de abuzuri, pentru că oamenii nu au bani să se apere în procese. Este o întreagă „baterie” de avocaţi care s-au îmbogăţit din procese pentru restituiri de proprietăţi, pe bază de documente false, şi oamenii care sunt victimele nu au ce să plătească pentru a se apăra de abuzuri şi sunt evacuaţi din case în mod samavolnic. Am încercat, în Senat, să promovăm o lege care să prelungească, încă pe 3 ani de zile situaţia foştilor chiriaşi care au devenit proprietari, dar care sunt daţi afară în mod brutal. Este inadmisibil să se petreacă aşa ceva în România !. Aceştia sunt oamenii care au fost în stradă, în decembrie 1989, ca să înlăturăm un regim totalitar şi ei sunt acum victimele acestei restaurări a capitalismului în România. Muncitorimea şi din Timişoara şi din Bucureşti a fost factorul social determinant al victoriei revoluţiei române. Ea acum este în mare dificultate. Pensionarii de astăzi, salariaţii de ieri, sunt în asemenea situaţii. Cine îi apără? Noi trebuie să îi apărăm şi prin instrumente legislative şi prin acţiune politică concretă.
Am pierdut, de asemenea, bătălia în agricultură; ceea ce nu s-a întâmplat la nemţi, la unguri, la cehi. Fărâmiţarea pământurilor a adus satul românesc într-o situaţie grea.
Sunt probleme serioase pe care trebuie să le tratăm ca probleme de fond ale politicilor şi strategiilor noastre şi să urmărim creşterea economică, ridicarea nivelului de trai, locuri de muncă şi şanse egale pentru toţi.
Tinerii se zbat cu greutăţi mari, să se adapteze la noile situaţii, să găsească locuri de muncă. Cum îşi construieşte o familie, un tânăr, când nu are casă şi nici şanse să o obţină?. Noi lansasem un program de locuinţe sociale care vizau două categorii de oameni: cei care erau evacuaţi, în situaţii legale de restituire a unor proprietăţi, şi familiile tinere. ANL-ul deocamdată a rămas doar o afacere pentru locuinţe scumpe, pentru cei care au bani. Noi trebuie să avem un program naţional de construire de locuinţe sociale care să rămână în responsabilitatea administraţiilor locale şi să le dea cu chirie familiilor sărace, celor care sunt evacuaţi şi tinerilor care îşi încropesc o familie.
Asta înseamnă abordare social-democrată a unor probleme umane esenţiale!.
Eu vreau să vă spun cu amărăciune că oamenii nu simt PSD-ul ca partid de stânga.
Am contacte cu multă lume, primesc în audienţă, primesc scrisori.. Există percepţia că partidul nostru oscilează, din anumite puncte de vedere, cum spunea cineva mai înainte; dar nici că nu este suficient de convingător - că stă pe poziţii de stânga, că îi apără pe cei mulţi, care se află în nevoie. De aceea, trebuie ca această problema s-o tratăm cu toată seriozitatea:cum ne prezentăm ca partid, cum ne prezentăm ca oameni, ca militanţi, pentru ca cetăţenii să ne creadă că suntem ceea ce spunem că suntem.
Noi ne deosebim fundamental de concepţia şi de politica neoliberală prin câteva elemente fundamentale : raportul între economic şi social, raportul între piaţă şi stat, raportul între sectorul public şi sector privat. Si privatizarea, din păcate, s-a cam încadrat în ceea ce a apreciat un economist american, J. K. Galbraith: că “a apărut în ţările noastre, din centrul Europei, o nouă dogmă, o nouă religie: religia privatizării”.
Privatizare de dragul privatizării, privatizare ca soluţie miracol la toate problemele tranziţiei - este falsă. Dogma nu este mai bună dacă este de dreapta decât dogma de stânga. Dogma înseamnă închistare în gândire şi neluarea în considerare a realităţilor. Este o dogmă în legătură cu privatizarea şi se fac din păcate privatizări aiurea, care duc pur şi simplu la lichidarea unor unităţi economice, sau a unor unităţi de cercetare care erau eficiente.
Tot ce am avut ca industrie farmaceutică s-a distrus prin programul de privatizări. Întreprinderea de medicamente din Capitală – ca şi cea de la Cluj, şi aud că şi cea de la Târgu Mureş, construită împreună cu slovenii – este acum pe cale de ducă, după ce a intrat în posesia unei entităţi de stat maghiare. Singura care a mai rămas – „Antibiotice” de la Iaşi, care are o performanţă economică apreciabilă, este programată a fi privatizată în acelaşi mod. De ce trebuie să privatizăm de dragul privatizării? Aceste chestiuni să cerem să fie mai serios sub controlul Parlamentului. Vedeţi nemţii, ţară dezvoltată care domină economia în UE. O problemă minoră, la prima vedere, pentru un stat cu forţa Germaniei: o întreprindere Nokia, a decis din motive economice să-şi deplaseze activitatea din Bochum, lângă Cluj. Scandal naţional, mişcare de protest a celor de acolo! Primarul, miniştrii, preşedintele Parlamentului German, scandalizaţi că le pleacă o unitate economică. Noi lăsăm ca, sub ochii noştri, să se producă lucruri inacceptabile, care afectează economia ţării şi afectează viaţa oamenilor.
Şi în politica internaţională trebuie să insistăm pentru a impune nişte reguli şi nişte orientări fundamentale care ţin de interesele ţării. Avem un nou statut – suntem membri ai Uniunii Europene. Este o şansă, este o oportunitate pe care trebuie să ştim să o folosim. În perioada când eram ţară asociată - nu plăteam cotizaţie, însă foloseam fonduri de preaderare. Deci, eram beneficiari absoluţi ai unor fonduri, chiar dacă nu puteam să le folosim pe toate care ni se ofereau. Nu aveam capacitate administrativă necesară, dar era un plus absolut. Acum, la fonduri duble faţă de cele anterioare, nu suntem capabili să mai procesăm aceste fonduri, dar cotizaţie plătim. Anul trecut am plătit un miliard 300 milioane euro şi nu am încasat mai nimic. Deci, am devenit noi, cea mai săracă din UE - contributor absolut la UE.
Iată o temă foarte serioasă.
Am văzut ca Partidul Socialist European vrea să relanseze o temă despre modelul social european. „Noua Europă socială”.
Consider că la această chestiune noi trebuie să cuplăm, să căutăm să introducem în programul acesta politic al PSE şi al UE o temă fundamentală - cum întreaga UE să acţioneze unitar şi să-şi propună ca obiectiv strategic reducerea decalajelor dintre ţările dezvoltate din vestul Europei şi ţările mai puţin dezvoltate ca România şi celelalte din această zonă. Deci obiectivul nostru strategic naţional să fie preluat, transpus la nivelul obiectivului comun al forţelor politice din Europa, pentru că este si în interesul Europei. Dezechilibrele acestea sunt nefavorabile şi UE, şi Europei în ansamblu.
Trebuie să gândim în limbaj comun şi să ne găsim aliaţii necesari cu care să conlucrăm pe această linie.
Nu vreau să mă opresc mai mult. Dar, referitor la problema Kosovo, eu cred că a fost un lucru bun faptul că au acţionat solidar forţele politice, de pe o platformă comună de solidaritate cu statul Sârb. Sigur că sunt două elemente delicate care se contrapun. Este principiul autodeterminării popoarelor, la care nu pot să nu fie sensibile forţele democratice. Dar, este şi principiul suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statelor, iar Serbia este un stat fondator al ONU, fiind moştenitorul Iugoslaviei. Deci, este o chestiune delicată, sensibilă şi trebuie tratată cu toată atenţia. A fost firesc ca noi să ne manifestăm solidaritatea cu poporul sârb, un popor eroic, care a avut o istorie dramatică şi care şi astăzi suferă foarte mult. Dar, noi trebuie să avem o poziţie deschisă şi fundamentată teoretic. Pe de altă parte, am văzut nişte declaraţii şi acţiuni ale unor forţe retrograde şi ale unor extremişti maghiari de la noi din ţară, dar am văzut şi ecouri la unii din afară, care în primul rând nu sunt informaţi. Am văzut expresii : „Transilvania populata de majoritate maghiară va avea şi ea dreptul să aspire la autodeterminare şi de reunirea cu Ungaria”. Este inadmisibil aşa ceva!. Asta arată efectele unei propagande insidioase, dar persistente, permanente de a prezenta realităţile inexact, deformat. Noi ne amintim, în primii ani după 1990, doamna Catherine Lalumiere, secretar general al Consiliului Europei, a venit convinsa că în România nu sunt respectate drepturile minorităţilor naţionale. Am invitat-o sa viziteze Covasna să vadă direct, la faţa locului, cum stau lucrurile. După ce a revenit si ne-am întâlnit… era ca mierea!. „Acolo localnicii vorbesc chiar ungureşte !. Şi în primărie şi la şcoală”.
De unde această chestiune? Ia întrebaţi-vă de unde!. Mi-au plăcut unele poziţii ale unor oameni simpli, din secuime, mai “cu scaun la cap”, care spun: „domne ne zăpăcesc politicienii”. Deoarece ei au convieţuit şi convieţuiesc în bună înţelegere!.
Noi trebuie să ne delimităm de poziţiile extremiste pe această temă, dar să ştim să prezentăm în lume care este realitatea politică şi istorică, în legătură cu această chestiune.
Aşa cum spuneam, pericolul principal în viaţa politică este demagogia populismului şi la aceasta trebuie să ne gândim pentru că aceasta ne duce spre izolare internaţională.
În legătură cu alte două teme:
Cu moţiunea de cenzură sau nemoţiune de cenzură, provocare de criză guvernamentală sau nu, alegeri anticipate sau nu. Asta a fost şi esenţa discuţiilor noastre în biroul permanent.
Să nu ne pripim şi să nu ieşim cu o poziţie pe care să o regretăm după aceea. Chiar şi din punct de vedere procedural, cel care are dreptul de iniţiativă pentru a determina dizolvarea Parlamentului este Preşedintele ţării care se consultă cu preşedinţii celor două camere, după care urmează o procedură complicată, cu respingerea de cel puţin două ori a unor formule de guvern de către Parlament ş.a.m.d. Să ne gândim foarte bine şi la aceste lucruri, ce este realist şi ce nu. Şi haideţi să gândim mai aşezat, mai cumpănit - ce este favorabil şi ce este nefavorabil, în fiecare dintre cele două alternative.
Eu am ascultat argumente pro si contra celor două variante – de alegeri preliminare sau nu.. Sunt şi unele raţiuni: pentru economie bugetară generală, pentru reducerea cheltuielilor cu două campanii electorale în acelaşi an, pentru motivarea oamenilor care participă la campanii. Deci, sunt argumente pro, sunt şi argumente contra, în legătură cu promovarea unor alegeri parlamentare devansate.
Pe această temă, sugerez să dăm mandat Comitetului Executiv ca să analizeze cu toată atenţia în următoarele două – trei săptămâni toate variantele posibile, şi consecinţele favorabile şi nefavorabile ale uneia şi alteia din alternative, înainte de a ne lansa cu o acţiune, pe care apoi să nu ştim cum să o reparăm.
Aici, unul din vorbitori m-a criticat că eu am provocat perturbări în mesajul de unitate al partidului. Vreau să vă spun că, dacă eu aş fi avut o reacţie impulsivă la jignirile care mi s-au adresat din partea unor militanţi ai partidului, din conducerea de astăzi a partidului, jigniri pe care nu le-am auzit nici măcar de la cei mai mari duşmani din cealaltă tabără politică nu stiu cum evoluau lucrurile. Mi s-a spus, la un moment dat „ produs expirat”. Fraţilor, eu sunt mai bătrân decât mulţi dintre voi de aici şi am avut o viaţă nu uşoară, si complicată. Dar, natura m-a înzestrat cu nişte virtuţi, care mă menţin încă treaz. Precum vedeţi, mintea încă nu-mi e tulbure. Dar, nu numai mintea; încă am putere. Sigur, glumeam când spuneam cuiva, „ nu mai am 70 de an”, pentru că, vă amintesc: eu am făcut două campanii electorale, excluzându-le pe celelalte două; în 1990, când aveam 60 de ani şi ultima în 2000, când aveam 70 de ani şi nu prea ţineau pasul cu mine cei mai tineri cu care alergam prin teritoriu. Ei, acum doctorii îmi spun să fiu mai prudent, pentru că totuşi vârsta contează.
In acelaşi timp mă deranjează mentalitatea asta primitivă la unii tineri de-ai noştri. Am încurajat întotdeauna şi am salutat tinerii. Năstase a promovat foarte mulţi tineri la externe, pe urmă i-a dus în fruntea partidului (cum l-au tratat ei pe el, este altă poveste!). Dar, eu cred că într-un partid social-democrat trebuie să existe o unitate intrinsecă şi între generaţii şi între oameni care lucrează, conlucrează pe orizontală şi pe verticală. Asta înseamnă solidaritate. Altminteri în istoria societăţii umane sunt cunoscute moduri extremiste de a aborda această problemă a relaţiei dintre generaţii.
Emil Cioran, singurul intelectual român care a avut un moment de analiză autocritică, când împlinise 60 de ani şi şi-a făcut analiza tinereţii sale, ceea ce alţii n-au făcut-o a spus că pe la 20, 20 şi ceva de ani era cu mintea de-a dreptul rătăcită. Sigur, era atmosfera de atunci: corupţia în lumea politică şi o întreagă campanie împotriva acelei situaţii din politica ţării. Atunci, s-a lansat fascismul lui Mussolini. Lucrarea lui, „Ideologia Fascistă”- a fost tradusă în limba română, prefaţată de Octavian Goga. Au apărut multe alte teorii extremiste şi Cioran spune că el, atunci, a exprimat şi public faptul că dacă vrem ca societatea să se însănătoşească ea trebuie să se cureţe de „bătrânet”. Dar cum? Toţi cei mai în vârstă de 30 de ani să fie lichidaţi fizic si atunci scăpăm de un balast şi se înnoieşte societatea!!!. Au fost şi asemenea moduri de gândire la capete înfierbântate şi lipsite şi de cultură şi de experienţă de viaţă. Nu chiar până acolo ajung unii dintre ai noştri, dar nişte ecouri apropiate pot fi receptate. Şi nu aş vrea ca în PSD să asistăm la asemenea dezlănţuiri de moduri de gândire pentru ca peste vreo 30 de ani autorii lor să îşi facă autocritica, precum Emil Cioran.
De aceea, puţin m-a surprins acest accent critic. La vremea respectivă mă păştea şi un gând: să mă adresez într-un mod direct partidului, să aleagă: „dacă mai au sau nu încredere în mine, ce reprezint eu ca valoare şi ca potenţial în viaţa acestui partid„ şi cei care consideră că prezenţa mea în partid este o piedică, un balast să facă curăţenia cuvenită în partid. Nu am mers până acolo, precum aţi văzut, am căutat să trec peste aceste chestiuni. Este vorba aceea cu “înţeleptul care cedează”. Şi cred că ceea ce am făcut a fost tocmai pe linia strângerii rândurilor şi a aducerii alături a celor care au fondat acest partid, care au fost pe baricade în zilele grele ale luptelor politice din această ţară. Eu nu-i dezavuez pe tinerii care nu au avut ocazia să fie în focul acelor lupte, dar măcar să aibă respect faţă de cei care au fost. Pentru că pe mine m-a deranjat când preşedintele partidului i-a jignit pe FSN-işti, când i-a spus lui Băsescu să se reformeze el pentru că PSD-ul s-a reformat,”cu excepţia lui Iliescu” şi că se bucură de faptul că „în jurul lui nu mai sunt FSN-işti”. Ce e aia „nu mai sunt FSN-işti”? Nu fac aici un sondaj să văd câţi sunt din cei care au fost la FSN. Dar asta este manieră de a gândi? În acest fel vrem noi să strângem rândurile, să facem o armată sudată de oameni care au un crez comun şi care se dăruie acestui crez şi cu mintea şi cu inima şi care să cultive sentimente de respect reciproc şi de solidaritate?
Pe mine mă deranjează şi faptul că nu suntem capabili să facem curăţenie, din acest punct de vedere : faptul că DUPA şedinţele noastre de la BPN, imediat după aceea, apar ştiri parazite despre ce s-a discutat Îmi pun semne de întrebare în legătură cu cine manipulează asemenea chestiuni şi în interesul cui sunt ele.
Asta înseamnă că nu există un climat adecvat şi că sunt şi asemenea oameni cu mintea rătăcită, cu „mentalitate de slugoi” care vor să-şi slujească şeful sau şefii şi privesc cu ostilitate pe ceilalţi. Nu avem nevoie de aşa ceva!.
Avem nevoie de o atmosferă sănătoasă, de oameni care cred în ceva şi care sunt legaţi prin acest crez şi care, de aceea militează împreună. Aşa să ne croim DRUMUL dacă vrem să câştigăm bătăliile care vin.
Altminteri, fraţilor, eu primesc multe scrisori cu semne de întrebare. Cum merge acest partid în aceste confruntări care vin? Cu aceste bâlbâieli şi cu aceste vehiculări de ştiri parazite care aruncă semne de întrebare asupra încrederii unora în altora, asupra suspiciunilor care planează în interiorul structurilor noastre. Asupra acestei chestiuni să luăm o decizie comună de sus până jos, de la cei care conduc la centru până la judeţe şi în teritoriu să ne limpezim şi în primul rând să readucem oameni care au fost lăsaţi pe margine şi care la vremea lor au fost utili partidului.
Să înlăturăm climatul de gaşcă în care fiecare se înconjoară cu câţiva fideli şi îi ţin departe pe cei care au dovedit că sunt alături de acest partid. Să creăm într-adevăr o unitate solidă, sănătoasă a partidului, dacă vrem să câştigăm în bătăliile care vin. Dacă nu asta va duce la slăbirea în continuare a partidului.
Legat de ultima temă, la care nu vreau să intervin şi nici nu vreau să-mi exprim un punct de vedere personal : urmează să alegem preşedintele Consiliului Naţional. Mie mi se pare că s-a exagerat şi nu ştiu cui i-a slujit să incităm, să înfierbântăm capetele în legătură cu această temă. Era o chestiune firească de la sine, „la mintea cocoşului” cum spune românul: se întrunea, pentru prima dată, Consiliul, trebuia să o facă de acum un an şi ceva. Işi alege un preşedinte şi un trezorier. Şi de asemenea Consiliul trebuia să valideze departamentele, cum sunt ele organizate, inclusiv întârzierea constituirii unor ligi si forumuri, sau a asociaţiei seniorilor. Scrie în statut acest lucru şi tot nu s-au constituit. Are o anumită funcţiune şi acest Consiliu care trebuie să coordoneze activităţile unor asemenea structuri. Am întârziat cu aşa ceva. Haideţi să nu facem din asta un capăt de ţară. Eu cred că ambii meritau sa candideze. Eu îi cunosc mai bine decât mulţi de aici pe amândoi. Şi pe Dan Mircea Popescu şi pe Adrian Năstase. Am lucrat împreună din 1989 la sfârşit de an şi mai ales din 1990. Dan Mircea Popescu a fost membru în CFSN şi în CPUN, Năstase a fost primul secretar cu probleme internaţionale al FSN-ului ca partid, după care a devenit ministru de Externe. După alegerile din 1990 Dan Mircea Popescu a fost consilier prezidenţial, a lucrat nemijlocit cu mine o perioadă de timp, după care a devenit ministru. Au fost amândoi miniştri în Guvernul Stolojan. S-a rupt FSN-ul în două, amândoi au rămas în FDSN şi au participat la campania din 1992 pe care am câştigat-o.
De ce să introducem notă de discordie între doi oameni, care sunt din garda veche a partidului ?. Fiecare cu virtuţile şi cu limitele lui. Poate nimeni nu l-a criticat mai sever decât mine pe Năstase de-a lungul vremii, dar în acelaşi timp trebuie să dăm fiecăruia ceea ce are şi mai ales să folosim pentru partid calităţile tuturor militanţilor noştri.
Nu se formează uşor un militant politic, om cu forţă, om cu autoritate, om cu credibilitate!. De ce să ne permitem luxul de a irosi în loc să adunăm tot potenţialul uman pe care îl avem şi să îl folosim împreună în bătăliile politice care urmează.
De pe această poziţie eu aş trata discuţia pe această temă.
Aş mai avea o propunere tocmai pe linia reunirii forţelor:
S-a descompletat, se pare, si Biroul Permanent. Eu aş propune să luăm o decizie în acest Consiliu, să completăm Biroul Permanent cu doi oameni. Dintre cei doi, cel care va fi ales preşedintele Consiliului Naţional, în această calitate participă şi la Biroul Permanent. Celălalt să completeze postul liber de vicepreşedinte.
Şi aş mai face o propunere: să îl atragem, şi eu propun Consiliului să delibereze, să îl atragem în activitatea Biroului Permanent pe Alexandru Atanasiu. A fost preşedintele PSDR care prin fuziune cu PDSR-ul a creat PSD-ul, a fost cândva chiar preşedintele Consiliului Naţional. Eu aş propune, la această reuniune a noastră, ca astfel de oameni să fie atraşi la nivelul acestui nucleu de conducere.

Am subliniat pasajele care im-au atras atenţia şi care reprezintă urgenţele clasei politice (nu numai urgenţele PSD). Reforma clasei politice pe criterii ideologice, stabilirea ideologiei, stabilirea programelor naţională cu largă deschidere politică. Întoarcerea responsabilităţii politice spre electorat şi nu spre vârful politic. Deschiderea căilor de comunicare între clasa politică şi electorat. Folosirea la maxim a potenţialului politic prin desemnarea unui rol pentru fiecare membru şi eliminarea redundanţei. Stabilirea unor departamente care să stabilească conturul nevoii naturale cetăţeneşti.