luni, iulie 21, 2008

Boc: PDL anunţă în august candidatul pentru funcţia de premier



Boc: PDL anunţă în august candidatul pentru funcţia de premier (Imagine: Mediafax Foto)
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, luni, la finalul şedinţei BPN, că numele candidatului partidului pentru funcţia de premier va fi cunoscut în luna august şi că va fi "o propunere pur PDL", din interiorul partidului.

"Luna august va fi luna în care PDL va stabili numele candidatului pentru funcţia de premier", a declarat Emil Boc, precizând că sunt foarte mulţi lideri în partid potriviţi pentru această funcţie.

Emil Boc a ţinut să precizeze că "va fi o propunere PDL, din interiorul partidului" şi că nu s-a stabilit niciun fel de condiţie privind participarea acestui candidat pentru funcţia de premier şi la alegerile parlamentare din toamnă, ci doar că "cei care deţin o funcţie aleasă pe baza votului uninominal, respectiv preşedinţii de consilii cudeţene şi primari, nu vor candida în toamnă pentru Parlament".

"În rest, orice soluţie este posibilă de a candida din partea altor colegi, dar nominalizarea cu privire la premier va fi făcută în luna august şi vă asigur că va fi o propunere pur PDL", a adăugat Boc.

Întrebat dacă s-au stabilit criteriile privind candidatul pentru funcţia de premier, Emil Boc a declarat că premierul PDL va reprezenta partidul în competiţia din această toamnă pentru Parlament, pentru că aceste alegeri au o particularitate diferită, nemaiexistând competiţia prezidenţială care lua faţa alegerilor parlamentare.

"Alegerile parlamentare se vor concentra, acum, pe programul de guvernare, pe candidatul la funcţia de premier şi pe candidaturile pentru colegiile uninominale de la nivelul judeţelor. PDL va avea nominalizată o persoană pentru prim-ministru capabilă să ducă PDL la guvernare", a declarat Boc.

Întrebat dacă PDL se va consulta cu preşedintele Traian Băsescu în desemnarea premierului, Boc a răspuns: "Preşedintele se consultă după alegeri cu PDL, după ce câştigăm alegerile".

Variantele PDL pentru funcţia de premier: Boc, Stolojan, Videanu şi Blaga

Variantele PDL pentru funcţia de premier: Boc, Stolojan, Videanu şi Blaga (Imagine: Mediafax Foto)
Liderii PDL Emil Boc, Theodor Stolojan, Adriean Videanu şi Vasile Blaga sunt variantele democrat-liberale pentru funcţia de premier, fiecare dintre cei patru având susţinători în rândurile conducerii centrale, dar şi la nivelul organizaţiilor locale.

Surse democrat-liberale au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că PDL are patru variante pentru funcţia de premier.

Fiecare dintre cei patru are propriii susţinători, grupaţi atât la nivelul Biroului Permanent Naţional, cât şi în conducerile filialelor judeţene.

O opţiune pentru funcţia de premier este chiar preşedintele partidului, Emil Boc. Susţinătorii acestuia consideră că, la fel ca şi în PSD sau în PNL, liderul partidului trebuie să fie inclusiv şeful Executivului. Atuurile lui Boc ar fi nu doar colaborarea foarte bună cu Traian Băsescu, ci şi susţinerea foarte puternică din partea unor filiale ardelene ale PDL.

Unii democrat-liberali consideră însă că Boc nu are autoritatea necesară pentru a-şi impune necondiţionat punctele de vedere în faţa unor lideri centrali sau locali, proveniţi atât din PD, cât şi din PLD.

O altă variantă este prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan. Ca şi Boc, Stolojan este unul dintre apropiaţii lui Băsescu, având, în plus, experienţa anterioară a funcţiei de premier. Stolojan este susţinut puternic de întreaga "gardă" provenită din fostul PLD. Prin funcţia de europarlamentar, el şi-a atras simpatia politică şi din partea unor lideri PPE din statele UE.

Stolojan nu este, însă, susţinut decât de un număr extrem de mic de lideri proveniţi din PD. Majoritatea foştilor democraţi consideră că premierul trebuie să fie numit de PD, partidul cu cea mai mare pondere avută în momentul fuziunii cu PLD.

De asemenea, o altă ipoteză pentru postul de premier este celălalt prim-vicepreşedinte al PDL, Adriean Videanu. Acesta este unul dintre coordonatorii echipei care elaborează Programul de guvernare al PDL, din care fac parte mai mulţi apropiaţi de-ai săi. Opţiunea unor lideri democrat-liberali privind desemnarea lui Videanu ca premier a apărut după întoarcerea acestuia dintr-o vizită privată în SUA.

Videanu nu beneficiază, însă, de aceeaşi susţinere pe care preşedintele Traian Băsescu le-o acordă lui Boc şi Stolojan.

O altă opţiune este secretarul general al PDL, Vasile Blaga. Considerat a fi "mâna de fier" a partidului, Blaga este coordonatorul campaniei pentru alegerile generale, el fiind considerat a fi cel mai bun organizator al PDL, ceea ce îl recomandă drept posibil premier în faţa susţinătorilor săi din partid. Aceştia consideră că Blaga a pierdut alegerile pentru Primăria Capitalei în principal pentru că nu a avut susţinerea necesară din partea unor organizaţii de sector, care, cel puţin în al doilea tur de scrutin, nu au mai mobilizat electoratul PDL la vot.

Blaga, însă, a pierdut o importantă bătălie electorală, cea pentru Bucureşti, astfel că, din poziţia de favorit pentru fotoliul de premier, pe care o deţinea înainte de locale, acum trebuie să îşi impună din nou atuurile de organizator atât în partid, cât şi în faţa lui Traian Băsescu.

Numele premierului PDL va fi anunţat la sfârşitul lunii august, când democrat-liberalii vor prezenta şi Programul de guvernare al partidului.

Eu cred că PD-L s-a grăbit anunţând aceşti viitori candidaţi pentru poziţia de premier. Eu cred că cel mai bun premier din partea PD-L ar fi Valeriu Stoica. Probabil domnia sa nu este plăcut pentru că vine din partea liberală a PD-L iar Boc, Stolojan, Videanu şi Blaga înseamnă 3 PD-işti la un singur Stolajan ex-PNL-ist. Eu prevăd că domnul Blaga va fi cel care se va resemna şi pentru poziţia de premier, nu numai pentru cea de primar pe care a pierdut-o "la mustaţă".

Niciun comentariu: