duminică, iulie 20, 2008

Deschiderea pentru o zi a frontierei în punctul Grădinari - Markovac


Frontiera a fost deschisă în intervalul 08:00 – 22:00 (ora României), iar la ora 11:00 oficialităţile române şi sârbe au participat la manifestarea prilejuită de acest eveniment, transmite corespondentul AMOS News.

Un scurt program artistic a fost oferit invitaţilor de către elevii Şcolii gernerale „Gozd” din Vârşeţ şi de către fanfara „Doina” din Râtişor – ambele formaţii din Serbia.

frontiera1

La manifestare au participat oficialităţi din cele două ţări precum şi câteva sute de localnici din cele două localităţi între care nu este mai mult de 20 de km. Majoritate dintre ei sunt rude iar de o parte şi de alta a frontierei, sunt situate terenurile agricole. Românii au terenuri în Serbia şi sârbii, au terenuri în România.

frontiera2

Sătenii treceau nestingheriţi, zilnic şi de câte două- trei ori prin punctul de frontieră – unii în Serbia, alţii în România- aceasta până în anul 1945 când punctul de trecere al frontierei închis definitiv. Au rămas izolaţi de o parte şi de alta a graniţei, rude şi proprietari care nu au mai putut să-şi lucreze terenurile şi care mai apoi sau înţelenit. Pentru a ajunge totuşi din Marcovăţ în Grădinari sau invers, doritorii trebuie să facă un ocol de aproape 250 de km.

frontiera3

După închiderea punctului, a graniţei, astăzi s-au revăzut rude şi prieteni care nu s-au mai întâlnit de cel puţin 30 de ani. Alţii, au venit să asiste la ceremonie iar alţii, au scurtat drumul dinspre Serbia înspre casă cu câteva sute de km trecând pe la Grădinari.
Punctul de frontieră de azi a funcţionat conform normativelor în vigoare, dotarea fiind o agendă, ştampila de viză şi vigilenţa poliţiştilor de frontieră. (Vali Popovici - AMOS News)

Niciun comentariu: