Preşedintele PDL Covasna, Gheorghe Baciu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Biroul Permanent al PDL Covasna a stabilit candidaţii formaţiunii pentru cinci colegii uninominale din judeţ, respectiv pentru cele patru pentru Camera Deputaţilor şi unul pentru Senat, urmând a nominaliza un candidat şi pentru al doilea colegiu pentru Senat din Covasna.
Gheorghe Baciu intenţionează să candideze pentru Camera Deputaţilor în colegiul uninominal care acoperă zona Întorsura Buzăului-Covasna.
Liderul PDL Covasna, Gheorghe Baciu, a fost cel mai longeviv primar din judeţ, părăsind Primăria din Întorsura Buzăului după 27 de ani, după ce a pierdut, în turul al doilea al alegerilor din acest an, în faţa lui Leca Băncilă (PSD).
Conducerea PDL Covasna şi-a stabilit candidaţii şi pentru celelalte colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor. Astfel, pentru colegiul din Sfântu Gheorghe, propunerea este preşedintele organizaţiei de tineret, Dan Suciu, în colegiul din zona Târgu Secuiesc va candida Liviu Comăneci (vicepreşedinte PDL Covasna), iar în colegiul din zona Baraolt - secretarul general al PDL Covasna, Gheorghe Onea.
Din cele două colegii pentru Senat din Covasna, PDL a făcut, până în momentul de faţă, o propunere, respectiv pentru colegiul Sfântu Gheorghe, unde deputatul PDL de Covasna Petre Străchinaru a acceptat să candideze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu