marți, iulie 22, 2008

Proiect de lege pentru amnistierea faptelor militarilor din timpul Revoluţiei



Proiect de lege pentru amnistierea faptelor militarilor din timpul Revoluţiei
Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă propune din nou Ministerului Apărării (MAp) un proiect de lege privind amnistierea faptelor militarilor din timpul revoluţiei, care a ajuns la procurorii militari, Asociaţia 21 Decembrie 1989 cerând intervenţia Consiliului Superior al Magistraturii.

Proiectul legii privind amnistierea faptelor ce se pun în sarcina militarilor Forţelor Armate pe timpul evenimentelor din decembrie 1989 a fost înaintat Secţiei Parchetelor Militare "pentru analizare şi transmiterea eventualelor observaţii sau propunerilor", până marţi, 22 iulie.

Proiectul de lege are două articole, în care se propune "amnistierea şi absolvirea de răspundere a tuturor faptelor săvârşite pe timpul Revoluţiei din decembrie 1989, fapte bazate pe prevederi constituţionale, jurământul şi regulamentele militare în vigoare la acea vreme, indiferent de pedepsele prevăzute de lege sau aplicate de instanţele judecătoreşti".

"De prevederile amnistiei - cu toate efectele sale - beneficiază cadrele militare, cât şi militarii în termen care au fost judecaţi şi condamnaţi sau cei inculpaţi în procese aflate pe rol în curs de judecare, ca urmare a participării la evenimentele din decembrie 1989", notează articolul 2 al proiectului Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere.

Asociaţia 21 Decembrie a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să intervină în stoparea proiectului, apreciind că "iniţiativa pare de o gravitate extremă câtă vreme se dezvoltă în underground-ul militar", care implică în acţiuni politice Armata şi Parchetul Militar.

În opinia asociaţiei, distribuirea în sistemul judiciar a proiectului, "obligându-i pe procurori să se pronunţe cu privire la conţinutul şi oportunitatea unei legi de salvare a criminalilor din dosarele revoluţiei", dăunează grav asupra prestigiului procurorului şi asupra independenţei sale. "Exprimarea unui punct de vedere nu poate fi decât politic, dând procurorului o implicare nemaintâlnită până acum decât în sistemele totalitare, ceea ce constituie o violare a legilor în vigoare şi a Constituţiei. De asemenea, implică Armata în dispute politice, ceea ce este la fel de neconstituţional", se arată în memoriul Asociaţiei 21 decembrie către CSM.

Astfel, CSM este chemat să apere reputaţia procurorilor, care trebuie să rămână independenţi în activitatea lor, "fără stimuli şi fără influenţarea cercetărilor din dosarele pe care le instrumentează, cu atât mai mult cu cât există bănuiala legitimă că tergiversarea acestor dosare timp de 18 ani a fost făcută la presiunea factorului politic".

Un proiect similar a fost propus în anul 2006 Ministerului Apărării, în timpul mandatului lui Sorin Frunzăverde. Şi atunci, Asociaţia 21 Decembrie a protestat vehement.

Niciun comentariu: