joi, iulie 31, 2008
Raluca Turcan afirmă...
Raluca Turcan afirmă că votul uninominal va fi compromis de jocurile partidelor politice
Vicepreşedintele PD-L, Raluca Turcan consideră că, alegerile legislative, pe baza votului uninominal, ar putea fi compromise în acest an, în cazul în care PRM va contesta la Curtea Constituţională legea votului uninominal.
Turcan a menţionat că, principala vină, în cazul în care uninominalul va fi declarat neconstituţional, o va avea Comisia de Cod Electoral. Liderul PD-L declară că această comisie "şi-a ratat misiunea", deoarece nu a stabilit, la timp, colegiile uninominale.
Raluca Turcan mai afirmă că, uninominalul a devenit şi o afacere de partid, în care fiecare formaţiune îşi negociază circumscripţiile, pentru a-şi asigura cât mai multe posturi în Parlament.
"PD-L condamnã acest comportament şi consideră că votul uninominal trebuie să intre în vigoare. Solicităm Guvernului să stabilească cât mai repede data alegerilor", a precizat vicepreşedintele PD-L.
Turcan spune că ministrul Adrian Iorgulescu a făcut afaceri cu ministerul pe care îl conduce
Vicepreşedintele PD-L Raluca Turcan îl acuză pe ministrul Adrian Iorgulescu de afaceri imorale la Ministerul Culturii.
Turcan afirmă că una dintre firmele la care Iorgulescu ar fi fost acţionar a încheiat în ultimii ani contracte avantajoase cu Ministerul Culturii.
Aceste contracte i-ar fi adus lui Iorgulescu câtreva miliarde de lei vechi, dar a păgubit Ministerul Culturii. Raluca Turcan a afirmat că 10.000 de volume şi numeroase CD-uri despre ţinutul Bucovinei şi Palatul Cotroceni ar fi fost plătite de către minister pentru a fi trinise unor instituţii din ţară şi străinătate. Cu toate acestea Turcan a menţionat că aceste materiale nu ar fi ajuns niciodată la destinaţie. Democrat-liberala a mai adăugat că există şi alte materiale finnaţate de Ministerul Culturii a căror destinaţie este necunoscută.
"10.000 de CD-uri cu George Enescu s-au făcut fără licitaţie publică de către SC Star Media SA, firmă la care Adrian Iorgulescu a fost acţionar. Adrian Iorgulescu a devenit un Hrebenciuc mai neexperimentat", a acuzat Raluca Turcan.
Politicianul PD-L ce este propus de către această formaţiune pentru funcţia de ministru al Culturii, în eventualitatea în care democrat-liberalii se vor instala la guvernare, a mai adăugat că ministerul Culturii a cheltuit pentru toate aceste materiale suma de 17,3 miliarde lei vechi.
Raluca Turcan nu doreşte înlocuirea lui Daniel Morar de la DNA
Vicepreşedintele PD-L Raluca Turcan consideră schimbarea din funcţia de procuror şef a DNA a lui Daniel Morar ar putea aduce deservicii de imagine României pe plan extern.
Turcan a afirmat că din raportul pe Justiţie al Comisiei Europene, rezultă că DNA a funcţionat eficient şi din acest motiv nu se impune schimbarea procurorului şef.
"Ultimele ameninţări la adresa lui Daniel Morar vor suna pentru Bruxelles în genul "voi aţi făcut treaba, foarte bine, vă schimbăm", a afirmat reprezentanta PD-L.
(Cosmin BUHUŞ - AMOS News)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Raluca Turcan face parte din categoria Ele...naaa!
Doamnele vocale din politichia romaneasca au reusit sa strapunga sistemul strangulat al promovarii prin cai extrem de indoielnice. Cum altfel se pot explica pozitiile nemeritate, la varste fragede care nu le-au permis sa construiasca inca nimic. Altfel, argumentul varstei nu sta in picioare. Tineretea si frumusetea trebuie sa ne incante existenta. Ma surprinde de fiecare data goana lor dupa doctorate si pozitii universitare, ulterior asumarii pozitiilor publice, cand prioritatile lor ar trebui sa fie cu totul altele. Noi asistam in schimb la activitati mondene garla, la botezuri ultra-vip-ate, la tinute agresive pentru marea majoritate a natiei romane si la discursuri sterile. Nu lipsesc nici ochii varati peste cap, fasoanele, nici mutliplii fini si fine, nepoate si alte camuflaje. Proiectele bune se cladesc in laboratoare si pe teren. Doctoratele se scriu dupa lungi pelerinaje in biblioteci, nopti multe nedormite si nici atunci nu ai garantia succesului. Nu pe ele le asteptam: Elena Basescu, Elena Udrea sau Raluca Turcan cu ale lor succesuri mirobolante.
Temerea debarcarii suitei de amante sub presiunea calitatii veritabile a noilor veniti le orbeste liderilor criteriile de selectie si de promovare a persoanelor competente. Presa si televiziunile se hranesc cu mediocritatea si lascivitatea actualilor partizani politici, fie ei de gen masculin sau feminin. Despre primele doua nu mai e nevoie sa fac nici un comentariu, dar despre a treia da.
Este inimaginabila imoralitatea in politica. Raluca Turcan este un exponat execrabil al ei. Deputat la 28 de ani? Nu cred in genialitati precoce si in cariere fulminante construite peste noapte, mai ales in politica. Sustinuta de Stolojan si al sau cearsaf se explica insa totul. O sa-mi spuneti: barfa! Nu, nu este. Eram studenta in Sibiu si camerista la hotelul Imparatul romanilor. Camere alaturate permanent si vizite nocturne dese! Nu ma deranjeaza neaparat relatia ei necurata cu Stolojan (la urma urmei treaba fiecaruia ce face in particular!, nu vor fi nici primii, nici ultimii), ci pentru ca si-a spurcat familia - sotul nasit si acum copilul botezat de nimeni altul decat de propriul sau amant. Cred ca si-ar vinde nu numai pielea de pe oase, ci si propriul copil pentru inca un mandat. Cu copilul se mai intalneste doar in emisiunile Romantica, iar cu sotul ei doar la receptii. Cu Stolojan e o cu totul alta chestiune: mutre nedezlipite. Gretos, absolut gretos!
Organizarea muncii la romani: carul pus inaintea boilor. Aceeasi Raluca Turcan a gasit util sa aloce din timpul sau de deputat un an de zile pentru a face un master de comunicare la SNSPA in anul 2006, iar in anul 2007 se inscrie la doctorat la Universitatea Transilvania Brasov, ca orice "politican respectabil". Tara tuturor posibilitatilor rezolva rapid si aceasta problema cu 5.000 de euro. Comparativ cu cele 18 milioane de lei dati pe cizmele creatorului Mihai Albu - o arta admirabila de altfel -, pare un chilipir. Banii nostri pe spinarea lor ingrosata de nesimtire. Abia astept sa o vad dna doctor alaturi de dna lector Udrea. Groaznic de trist. absolut halucinant.
Initiative legislative? Mai nimic. Proiecte sau mize politice de fond? Zero barat. Vorbeste mult, despre toate si complet inutil. Nu are nici o miza, nici o finalitate sau eficienta a demersurilor. O intereseaza doar sa pozeze si sa ocupe ecranele si presa. Economist care discuta despre justitie si femeie care-si vinde copilul mass-mediei fara nici o jena.
Uitati-va pe declaratia de avere. Estimati-i cheltuielile si luati-va de cap. De unde are ea bani de tarat pe botosei de 10-20 milioane lei perechea, botez de mii de euro si bani garla la petrecerea de Valentine´s day? Are o firma la care Stolojan contribuie lunar cu mii de euro. Aici va trebui dvs. sa cercetati ca sa vedeti ca am dreptate.
Este un om extrem de periculos prin lipsa sa de minim bun simt si moralitate. Pe cine reprezinta ea din tara asta? Curatirea morala nu este problema dvs. mai mult decat a oricarui alt cetatean. Romanul nu are, evident, expertiza intelectuala in etica in politica dar dvs. da. Altfel speranta mea ramane doar in bunul simt al romanului de rand.
Eu nu am nici o treabă cu doamna Raluca Turcan, nici pro şi nici contra. Dar... generalizând, aş vrea să întreb...
Îmi puteţi spune ce legătură au declaraţiile politice ale cuiva cu tot ce aţi spus, elemente de viaţă privată? Politica este o meserie, ca toate altele. Ar trebui să mă îngrijorez că un inginer se ceartă cu soţia sau are o amantă...
M-ar interesa să-mi spuneţi dacă ştiţi greşelile de judecată politică ale politicienilor, exemple în care îşi fac treaba de mântuială, exemple în care activitatea lor prejudiciază politic România, sau legal, în caz că este vorba de parlamentari, sau economic/organizatoric dacă este vorba de un membru al guvernului ori de un membru al primăriei.
Dacă fură cineva, atunci acel furt nu este în grija mea, a cetăţeanului, ci în grija procuraturii, poliţiei, judecătorului. Dacă aceştia nu-şi fac treaba, ei ar trebui să fie în grija mea, nu "cel care încalcă legea".
Trebuie să spun că nu vă împărtăşesc părerea. Nu cred că Raluca Turcan este unul dintre marii politicieni ai ţări, dar de la mediocritate până la "exponent execrabil" este cale foarte lungă. Eu unul nu am cunoştinţă până acum de un membru al parlamentului care să atingă condiţia de execrabil. Sunt vârfuri, marea masă politică şi umplutură politică... execrabil eu nu am realizat să fie cineva.
Dumneavoastră aveţi un instrument, votul. Dacă Raluca Turcan candidează în circumscripţia dumneavoastră electorală, nu o votaţi, mergeţi pe contracandidatul domniei sale. Aceasta este calea democratică. Este evident însă că dacă doamna Turcan va ajunge în parlament, mai ales în condiţiile votului uninominal, atunci trebuie să acceptaţi că ea a fost aleasă prin votul unor oameni, chiar dacă dumneavoastră nu sunteţi de acord. Dacă ar fi să aleg numai eu parlamentul, într-un stil totalmente raţional, nu s-ar regăsi din acest parlament mai mult de 50 de oameni politici, sau nici atât. Din fericire, nu sunt numai eu chemat să-mi exprim preferinţele.
Trimiteți un comentariu